Derlogea.ro

  • Măreşte caracterele
  • Dimensiune normală caractere
  • Micşorează caracterele
Home 2. Educarea caracterului 2.2 Avem tradiții nefericite

2.2. Avem tradiţii nefericite

Email Imprimare PDF

2.2.1. Ce au fost/ sunt românii?

    Şi care le este firea - „caracterul”?
   De exemplu, ce poţi zice când un jurnalist italian susţine (2007): „românii, care de ani de zile ne terorizează ţara, sunt consideraţi rasa cea mai violentă, agresivă, capabilă să ucidă pentru o mână de mărunţiş ”. Sau, când afli că în Anglia românii sunt consideraţi (2006) „hoţi, cerşetori, vagabonzi, şmecheri, şarlatani, indiferenţi la problemele aproapelui, egoişti,  nesimţitori, mincinoşi, leneşi, îşi ascund originea.

   Când auzi ce blestemăţii zic alţii despre noi, poate că ar trebui să stăm şi să cugetăm: ce i-o fi necăjit aşa pe toţi străinii? Care e adevărul?

   Vom constata că adevărul e pestriţ: sunt şi români „buni de pus pe rană”, şi ticăloşi cărora nu le poţi încredinţa nici măcar un ac fără să-l fure, sau care nu pot zice ceva bun nici despre Iisus Cristos.

   Grav e că cei buni sunt puţini iar cei ticăloşi mulţi, aflaţi în toate domeniile societăţii, de la Vlădică la opincă. Şi mai grav e că cei care deţin puterea (ei conduc societatea şi constituie modele pentru tineri) sunt răi, hoţi, proşti, mincinoşi, iresponsabili. Un comisar UE venit în 2006 să inspecteze cum şi-au făcut „temele” autorităţile noastre în vederea aderării declara (citez din memorie): „v-a rămas mai puţin de un an şi am impresia că nu faceţi nimica pentru a vă pregăti să rezistaţi şocului aderării. În ziua aderării România va fi lovită de un val de legi care constituie „acquis”ul comunitar şi cărora va trebui peste noapte să vă supuneţi cu toţii. Aceste legi vă vor strivi. Deoarece nu vă pregătiţi din timp ca să puteţi face faţă acestei izbituri, veţi fi atunci cu toţii la fel ca un om aflat în faţa unui dig care se sparge, dând drumul la vale unui val nimicitor. Din cauza lipsei de pregătire, vă veţi putea apăra de potop doar ridicând palmele, adică deloc - aşa că veţi fi măturaţi”.

   Boala „nepregătirii”, a lipsei de caracter, nu e de ieri, de azi. Din totdeauna cei mai mulţi români au fost parcă mai proşti, leneşi, hoţi, iresponsabili şi nesimţiţi decât străinii evoluaţi, gata oricând de o petrecere şi foarte rar de muncă serioasă, cinstită, cu gândire.

   Nu vorbesc că de mult, acum vreo 2000 de ani, regele Burebista a fost nevoit să taie viile din Dacia ca să adune puţin minţile supuşilor săi - strămoşii noştri, sau că acum vreo 500 de ani Vlad Ţepeş era nevoit să folosescă pedepse spăimântătoare ca să curme câtuşi de puţin hoţia celor din care ne tragem (ambele măsuri rămase până azi fără urmări vizibile).

   Ce impresie lăsau vechii români călătorilor străini? Iată câteva mărturii ale unor călători străini (sursă: „Firea românilor” de Daniel Barbu):
   „Românii sînt aplecaţi la beţie şi la lăcomie; spiritul poporului este grosolan şi necioplit, sînt porniţi pe harţă şi pe ceartă şi veşnic nemulţumiţi, oricum ar sta lucrurile”- (Matteo Muriano, 1502). ”Românii sînt oameni puţin primitori, nu sînt supuşi nici unei reguli, socotesc că nu e lucru mare să facă moarte de om, sînt foarte lacomi de bani şi născuţi pentru furt (...) de o înfăţişare foarte aspră (...) sînt foarte răbdători la munci şi lipsuri” - (Anton Veransics, 1538-1549). ”Între ei sînt mulţi tîlhari şi hoţi de drumul mare (...). Sînt neîngrijiţi, atît ei, cît şi casele lor (...). Au o vitejie înnăscută şi rabdă orice osteneală (...) şi nu se tem de nici o primejdie” - (Giovan Andrea Gromo, 1566-1567). ”Sînt, prin firea lor, nestatornici, îndrăgind norocul şi mai degrabă se lasă pe tînjală fără a se îngriji să deprindă un meşteşug sau să practice vreo artă” - (Franco Sivori, 1588). ”Românii sînt iubitori de noutăţi, înşelători ca grecii şi neruşinaţi ca ţiganii” - (Anton Stepancic, 1688). ”Firea acestei populaţii o găsesc nestatornică, impulsivă şi brutală” - (Federigo Veterani, 1688).

   Iată şi ce observa mai încoace, acum vreo 250 de ani, un ofiţer din armata rusească care ocupase Ţara Românească şi Moldova cu ocazia participării la războiul ruso-turc din 1768-1774: "Românii sînt de religie ortodoxă, dar tot atât de neştiutori în materie de religie, ca şi în materie de ştiinţe şi alte cunoştinţe folositoare... Au o minte slabă şi străină oricărei judecăţi, aşa că nu se pot feri de superstiţii, se ţin de ceremoniile exterioare şi cred orbeşte tot ce minciuna are interes să-i convingă; stafiile, vrăjitorii, diavolii şi alte mii de absurdităţi, născocite de credulitate sau neştiinţă şi tratate cu dispreţ de popoarele luminate, îşi păstrează toată influenţa în Ţara Românească".

   Iată ce zicea şi „românul” Dinicu Golescu: „Şi văzând eu acolo (NA: când a călătorit în Vestul Europei, pe la 1824) şi pe alţii însemnând, am luat condeiul şi am scris pentru ca publicarisind să comunesc şi compatrioţilor minunile lumii. ... Însemnai iarăşi că aici oamenii sunt politepsiţi şi dezgheţaţi, nu sastisiţi şi crunţi la uitătură ca cei din Valahia... Mai văzui hanuri cu paturi curate şi avui simţământul de egalitate, căci acolo oamenii se interesărisesc de patrie, ce este pentru ei o maică ce-şi iubeşte pre toţi fii.

   Mai aproape, acum un veac şi jumătate, un ardelean în trecere pe dincoace de munţi le scria celor de acasă: „În ţara asta (Muntenia) meritul n-are preţ, numai porc-de-câinele înaintează”. Pe la 1867, un boiernaş moldovean scria: „... luând seama mai de aproape, i-am găsit că toţi minţea. Acei ce striga mai tare şi li se topea inima de binele patriei, altă vorbă avea în inimă .... Toţi alerga după măriri, chiverniseli, foncţii înalte... Apoi să vezi prube de tâlhării, jafuri şi delapidări a banilor publici. S-au dus ţara la datorii enorme; ce la deal, la vale, ne-au dus pe toţi la sapă de lemn.

   I. Lepădatu, un inspector şcolar arădean, nota pe la 1936, după Marea Unire: „România are bogăţii nenumărate şi suntem mai săraci ca oricine, avem mulţime de vite dar ţăranii nu mănâncă din carnea lor, am putea hrăni 60 milioane de locuitori şi nu hrănim nici 18 .... Nu ne ajung niciodată banii pentru nevoile publice şi tot mereu căutăm împrumuturi în străinătate, pe care nu le plătim, de ne pierdem cinstea şi creditul. Cheltuim totdeauna mai mult decât câştigăm... Trăim o viaţă de stat aşa de mizerabilă, că toată lumea ne cunoaşte ca ţară a tuturor posibilităţilor de jaf, unde străinii şi veneticii trăiesc ca în sânul lui Avram pe umerii unui popor îndelung răbdător, o ţară care trăieşte din expediente, o ţară fără viitor.

   Iar “fraţii noştri de dincolo de Prut“, pe care i-am părăsit în ’40 “fără a trage un singur foc“ în năvălitorii sovietici, nu ne iartă cu una cu două: “…Eu sunt născut în Basarabia, dar am reuşit să obţin cetăţenia română la câţiva ani după 1989…. Să vă spun un lucru care m-a urmărit ani de-a rândul. În copilărie, în jocurile noastre de copii, când voiam să-i spunem cuiva că are două feţe, îl numeam «românică». Mă doare să spun că pentru făţărnicie, pentru duplicitate, pentru omul cu două feţe s-a găsit acest cuvânt, dar bătrânii, care mai sunt şi pot vorbi, au poveşti tulburătoare despre felul în care au fost abandonaţi de ţara-mamă, în ghiarele imperiului rus. Buneii noştri mai ţin minte poveşti de groază cu soldaţii români, care nu s-au purtat totdeauna cum trebuie cu oamenii de rând. Asta nu înseamnă că ruşii au fost mai buni când au venit. Dar ruşii erau străini, pe când trădarea României a fost o trădare de fraţi...“ (Costică M., 56 ani / Formula As nr. 915)


   Ne place să credem că de atunci s-au petrecut multe schimbări în bine şi că am ajuns o naţiune civilizată. Dar statisticile arată că în anul 2005 al secolului 21, nu la capătul lumii ci acum şi aici, în ţara noastră:

- 2 milioane de români sunt alcoolici;

- 30 000 sunt consumatori de droguri, din care numai în Bucureşti 24 000;

- au loc anual 6000 accidente rutiere, care produc 2000 morţi şi 5000 răniţi grav;

- şcolile rurale asigură doar 1% din numărul total al studenţilor; .

- 1 din 10 persoane nu are nici o carte în casă, iar 1 din 3 are mai puţin de 20 de cărţi;

- 56% dintre români nu au cumpărat în viaţa lor nici o carte;

- 55,4% nu au citit nici o carte;

- avem cam 30 000 deţinuţi, din care ½ sunt recidivişti şi cam 500 minori;

- doar 1/3 din populaţie are studii liceale; doar 6,5% are studii superioare;

- aproape 2 000 000 de români au plecat în străinătate să „câştige un ban” prin efectuarea de munci necalificate, pe care nici imigranţii abea coborâţi din copac nu le mai acceptă;

- şamd, şamd.

   Prăpastia dintre nivelurile de trai, bazată pe diferenţe educative, culturale, profesionale, se adânceşte între sat şi oraş, între oraşe şi Bucureşti; între săraci şi bogaţi. Astfel, deşi în ţară sunt 9 milioane persoane care trăiesc sub nivelul oficial al sărăciei iar 1,5 milioane în sărăcie extremă, la Bucureşti se vând mai multe automobile de lux Porsche Cayenne decât la Paris !?

   Pe vremea inundaţiilor din primăvara lui 2006, un post TV arăta un sat pe jumătate acoperit de apă. Sătenii din partea lovită de soartă se dădeau de ceasul morţii să-şi salveze bruma de bunuri, dar în acelaşi timp, cei cu gospodăriile neatinse erau la cârciumă şi declarau că pe ei nu-i priveşte soarta vecinilor nenorociţi!

   La un moment dat se construieşte un pod peste un râu. Vine Badea Gheorghe şi se miră de podul cel nou,  dar de trecut apa trece tot prin vad, aşa cum traversase toată viaţa. Cum stătea el şi se minuna, apare şi Badea Ion. Gheorghe îi strigă: „vezi bă, nu mai trece prin apă că avem pod!”. Ion se uită, se miră de pod, dar trecu cu oile tot prin apă. Apare şi Vasile, cu o roabă. Gheorghe şi Ion îi strigă: „bă, vezi că ăştia au făcut pod!”. Atunci Vasile merse cu roaba să treacă râul pe pod, însă ce să vezi, când ajunge pe la jumătate podul se rupe şi Vasile ajunge în apă. In timp ce omul se zbătea să nu se înece, Gheorghe şi Ion stăteau foarte calmi şi comentau: „bă, ce caută ăsta în apă, doar i-am spus că există pod!”.
   Asta e atitudinea românului: e sceptic şi conservator, stă şi se uită, nu dă o mână de ajutor celui care are nevoie, şi comentează mereu aiurea. Fruntaş la creativitatea vorbelor de ocară şi codaş la respectarea cuvântului dat.

   Un profesor de la Universitatea Irlandei de Nord a făcut în 2006 un studiu comparativ al coeficientului de inteligenţă IQ la scara întregii Europe. Concluzia sa a fost că nemţii sunt cei mai deştepti europeni cu IQ = 107 iar românii se află pe locul trei din coadă (!) cu IQ = 94, după ei aflându-se turcii şi sârbii.
   Acesta este rezultatul multor ani de îndobitocire pre- şi post- '89. Deoarece nu mai există repere, valori, principii, adevăr, dreptate etc. oamenii au ajuns să confunde valorile reale, unanim recunoscute şi istorice, cu cele promovate de mass media. În condiţiile în care o carte costă mai mult decât un film pe DVD (deşi conţinutul intelectual este net diferit), iar în şcoli se face educaţia pe care o ştim deja, programele TV abundă de emisiuni cu valoare zero, ceea ce se întâmplă acum este un rezultat dureros de normal. Dar oare cine vrea un popor cult, inteligent? Cei care vor să fure şi farfuria din faţa noastră? Cei care ar pune taxe şi pe aerul pe care îl respiram? În nici un caz.

   Din păcate am rămas aşa cum eram şi acum 150 de ani: „o ţară (de săraci inculţi) în care jigodia este onorată şi antum, şi postum, pe când omul cinstit este desconsiderat şi în viaţa şi după  moarte” – cum observa tot ardeleanul citat mai sus. Înapoierea noastră e profundă, resentimentară. Ea dovedeşte lipsuri esenţiale de educaţie morală (care sunt ale sistemului, dar transferate devin ale individului, căci fiecare om are datoria propriei sale formări) şi de asumare a prezentului. Cu ce bilanţ de risipă, de întârziere şi de incultură fudulă ne prezentăm în faţa lumii? Nu vom vedea nicăieri o analiză lucidă a datelor şi datului de la care plecăm şi a ţelului dorit. România a fost admisă „fără loc” în Europa. Oricum, candidase pe locurile pentru handicapaţi, reuşind admisia cu pile, repetentă din start, deoarece a venit la examen fără cei cincisprezece ani de acasă.

   Oameni inteligenţi sunt încă destui în ţara asta, numai că sunt atât de scârbiţi de ceea ce se întâmplă, de faptul că trebuie să-şi "vândă sufletul" ca să fie lasaţi să facă ceva, încât nu vor să iasă la iveală. Uşor se poate face o listă cu cel puţin 100 de persoane care ar putea să scoată ţara din mizerie, fiecare după specialitatea lui, dar care se tem de represaliile mafiei generalizate pe care ar trebui să o deranjeze sau distrugă. Cel mai rău este că aceşti hoţi care ne conduc ne-au furat puterea de a lupta, noţiunea de dreptate, de justeţe, de bine social. O societate nu se "strică" peste noapte, ci în ani de zile; iar de "reparat" se repară în generaţii.

   Ca să producem cu adevărat SCHIMBAREA ar trebui o nouă mişcare populară, de data aceasta reală, condusă de indivizi care vor să rămână în istoria neamului, nu în topul celor mai bogaţi 100 de români.

   Din cele de mai sus rezultă – pentru mine – că naţia dacilor nu şi-a revenit încă, nici după ce au trecut 1900 de ani de la catastrofala înfrângere şi ocupaţie a romanilor. Ea are însă meritul că a reuşit să supravieţuiască. în condiţii adeseori dramatice, în ciuda invadatorilor cumpliţi.

   Din nenorocire, aceştia nu întâmpinau aproape nici o rezistenţă. Cine să li se fi opus? Căci, după ocupaţia romană n-a mai fost nici o perioadă favorabilă pentru refacerea Ţării, pentru renaşterea unei societăţi şi a unei armate proprii, a demnităţii naţionale.
   Aproape douăzeci de secole poporul nostru a supravieţuit la nivel individual, de azi pe mâine, anarhic, fără a avea perspectiva refacerii măreţiei originare, a străbunilor.       

   Starea de milogi în care ne zbatem şi azi vine de la educaţia deficitară a maselor, mai ales în privinţa caracterului individual. Cauza e strategia educaţiei care se face în şcolile generale – care ba lipseşte de tot, ba suferă cel mai tare chiar în privinţa definirii scopului ei principal.
   In mod logic, ţelul suprem al şcolii ar trebui să fie patriotismul şi competivitatea, ca ţară şi naţiune. În schimb, vedem cum tembelismul autorităţilor, sau poate interese oculte, duc practic spre o educaţie care formează cetăţeni uneori tobă de carte, dar majoritar cu caracter de milogi, sau de carne de tun, sau de sclavi, sau de fugari, sau de lepre/ cozi de topor. Prea puţini scapă din acest malaxor şi devin oameni...

   Şi nici perspectiva nu e mai bună ...



2.2.2. Ce vor fi românii?

                                                                                                (încă mai) Avem o ţară! Cum procedăm?
                                                                                                                                                                                    (de la Academia Caţavencu) 

Cine nu gândeşte la viitor - nu va avea viitor!

   Deoarece Dumnezeu ne-a dat din abundenţă mâncare, apă, spaţiu de locuit, România e o ţară ideală şi pentru emigranţii săraci, deşi nu are un PIB mare şi nu împarte ajutoare sociale comparabile cu cele vestice. Dar este şi un teritoriu pe care băştinaşii nu-l apără deloc. Nu e vorba de armata noastră „profesionistă”, mare cât să încapă toată în câteva autobuze, sau de neimplicarea NATO, ci de lipsa pregătirii generale a populaţiei pentru autoapărare şi supravieţuire. Dezastrele naturale (inundaţii, cutremure etc.) sunt doar câteva din ameninţările uriaşe la adresa existenţei noastre, din păcate nu singurele.

   Până de curând, fuga în munţi - reacţia de apărare tradiţională a românilor - scârbea armata invadatoare pusă pe pradă şi năvălitorii plecau în altă parte. Dar acuma situaţia e complet schimbată, căci mijloacele moderne de transport global pot duce oriunde milioane de emigranţi paşnici, peste noapte. Mânaţi nu de căutarea gloriei sau a prăzii, ci de nevoile lor de acasă, cum ar fi înghesuiala, foamea, setea, săracia, noii invadatori nu vin să jefuiască şi să plece, ci să ocupe şi să rămână pentru totdeauna.
   Ce vor putea face mioriticii în faţa lor?
   Poate doar să se încuscrească cu ei, căci cu „pregătirea” lor de acuma altceva nu vor fi în stare.

   Comandantul armatei a 14-a ruseşti din Transnistria e întrebat de Kremlin în cât timp ar putea ocupa România. Acela stă puţin să se gândească, apoi răspunde: “dacă luptăm cu ei, în două zile; dacă vreţi să facem şi mitinguri ale prieteniei ruso-române, îmi trebuie cam două săptămâni”.

   În legătură cu atmosfera liniştită de iresponsabilitate şi siguranţă (de orice fel), pe termen lung, care domneşte la noi din cauză că am intrat în UE şi în NATO, e bine să ne reamintim că în multe ocazii situaţia ţării s-a schimbat dramatic de la fericire la dezastru, aproape instantaneu - de la o lună la alta. Cine ar fi crezut la noi în 1939, sau chiar începutul lui 1940, că va urma ciopârţirea României Mari? Sau în 1989 că urma loviluţia din decembrie? Sârbii din Jugoslavia (ca şi vecinii lor români) nici nu visau în 1990 că urma dezmembrarea federaţiei lor. Şamd.

    De exemplu, pentru azteci „apocalipsa” a constituit-o sosirea spaniolilor lui Cortez (vezi filmul „Apocalypto” produs de Mel Gibson). Evenimentul catastrofal n­u a avut nici o legătură (aparentă) cu istoria, viaţa, credinţele sau obiceiurile aztecilor: a venit din senin - şi gata! În scurt timp, câteva sute de spanioli au distrus un imperiu înfloritor, transformând milioane de oameni într-o populaţie de semisclavi.

   Dacă stăm şi cugetăm la mesajul filmului (nu la aparenţa lui), ajungem la concluzia că de fapt, factorii esenţiali ai cataclismului prăvălit peste noapte au fost inconştienţa, excesele de toate felurile, lipsa informaţiei, în care se complăcea populaţia şi mai ales autorităţile aztece.
   Toate astea puteau fi evitate măcar şi parţial, dacă aztecii nu ar fi „dormit pe ei” în privinţa lumii înconjurătoare, dacă in loc de distracţie (jertfele sângeroase către zei) s-ar fi ocupat de apărarea ţării, chiar şi de inamici invizibili (încă).
   Vorba preambulului din film: „O comunitate se distruge mai întâi singură şi de abia după aceea vin (sau pot) străinii s-o spulbere”.

    Pentru români, Apocalipsa de felul acesta pare a începe chiar acuma, printre altele - prin sosirea chinezilor din angroul Europa – NIRO (lângă Bucureşti), mai nou şi a încă (unui prim lot de) 8 000 de muncitori asiatici.
    Dar sunt şi alte scenarii imaginabile (căci posibile sunt chiar mai multe!) pentru sfârşitul Ţării şi al naţiei:
 
    Iată câteva, evocate (în 2010) de ziaristul Ion M. Ioniţă: Sunt multe căi prin care o naţiune poate ajunge la distrugere. Invazia unui inamic superior, lipsa de judecată a conducătorilor, proiectele utopice, asimilarea într-o altă cultură, toate pot duce o ţară - şi o naţiune - pe marginea prăpastiei.

   Sau - generalizarea prostiei şi acceptarea ei, datorită pierderii simţului moral, a capacităţii de judecare comparativă a valorilor, până la urmă a lipsei patriotismului şi a dorinţei de supravieţuire ca naţie.

   Căci – mai zice IMI:
   Dar ce se întâmplă când o societate îşi pierde simţul ridicolului?
   Oriunde în lume, cine se face de râs, cine devine subiect al batjocurii publice trebuie să se retragă în gaură de şarpe. Numai la noi asta e calea cea mai sigură spre succes. Cu cât o faci mai lată, cu atât te aşteaptă recompense mai mari şi recunoaştere socială mai largă. Pentru că nimeni nu e ridicol, toţi sunt geniali. Am ajuns la un fel de comunism al valorilor, toată lumea e la fel, în prostia ei. Şi putem înghiţi orice cu un apetit nepotolit. Incompetenţii au ajuns la noi puncte de referinţă, proştii - somităţi ştiinţifice, mârlanii - profesori la şcoala de dans şi bune maniere. Elodia, pliciul lui Prigoană, aroganţele lui Becali, astea sunt miturile societăţii româneşti contemporane.
Acum a apărut şi flacăra violetă, într-o succesiune naturală. Privind retrospectiv, e clar că lucrurile nu puteau evolua decât în această direcţie.   
   Iar cauza nu poate fi decât prăbuşirea barierei de apărare, funcţie pe care o îndeplineşte, la nivel social, simţul ridicolului.

   Iată şi alt exemplu de posibilă "Apocalipsă pentru români" - vezi (link*). Poate vă întrebaţi "cum ar putea ei face asta?".
   Simplu: îndemnând ţara să se îndatoreze la FMI... Ai noştri se bucură acuma de "tranşe", la fel cum se bucurau pe vremuri troienii de primirea calului de lemn lăsat "cadou" de greci... Mai multe informaţii despre acest subiect vezi aici*.

   Sau - altă dandana: explozia demografică a "nomazilor", neînsoţită de creşterea nivelului lor cultural, de trai, de civilizaţie etc. sau de vreun efort de adaptare la civilizaţia europeană.  „Într-un sat de lângă Braşov sătenii aparţin de trei etnii: români, saşi şi ţigani. Unul dintre medicii de familie spune că din 100 de bebeluşi născuţi, 95 sînt ţigani, iar mămicile au vîrste cuprinse între 14 şi 16 ani. O posibilă explicaţie: „La şcoala ţiganilor..., aici e aici. Ţiganii sînt ahtiaţi după sex. Încă de mici ştiu că mama şi tata fac sex sub pătură. În cadrul grădiniţei de vară, psiholoaga i-a pus să se joace de-a mama şi tata: o fetiţă şi un băieţel s-au dus într-o căsuţă de lemn; fetiţa s-a trîntit pe jos, băieţelul s-a urcat peste ea şi au simulat foarte bine un act sexual; apoi fetiţa s-a întrebat, speriată, ce se va face dacă rămîne gravidă, iar băiatul i-a răspuns: «Aşa-ţi trebuie, dacă ţi-a trebuit!». Mai zi ceva...
    Deci, de unde să începem noi educaţia (
sexuală)?“ – mi-a povestit o prietenă care lucrează la şcoală. „Educaţia sexuală nu are nici un efect asupra acestor copii, care de mici află ce e sexul, cum se face şi abia aşteaptă să crească să facă şi ei mult, mult sex. Trist, dar adevărat...“
    Degeaba au locuri la licee, la facultate, degeaba li se decontează biletele de transport... drumurile lor se opresc brusc şi viitorul li se închide; copii cu copii, fără case, fără serviciu, fără viitor. Asistenţii medicali sînt năuciţi de sporul demografic, dar nu au ce face – nimeni nu se protejează, pentru că „statul va avea grijă de noi. Nu murim de foame
...“. (Andra Dumitrescu/ DV 319*)

    Şi eu păţesc ceva asemănător cu doi ţigănuşi, care cerşesc în trenul cu care merg săptămânal la munte. I-am agăţat când erau prin clasa 3-a, cu momeala că le dau ceva dacă îmi spun cât face 7x7 şamd. Nu ştiau. Acum au ajuns printr-a 6-a, au crescut măricei şi simpatici, am devenit deja „prieteni”, dar ei tot nu reuşesc să-mi răspundă la aceleaşi întrebări; şi atunci, ca să nu stricăm prietenia, mai discutăm baliverne, ca omu’ ....

   Enumerarea pericolelor care ameninţă existenţa neamului nostru ar putea continua – dar cine se mai gândeşte la ele ?
   Istoria ne arată că liniştea, automulţumirea, incapacitatea de a privi în jur, preocuparea doar pentru nevoile şi interesele zilnice sunt iresponsabile, contraproductive - dar nimeni nu învaţă ceva din păţaniile strămoşilor.
   Românii au memoria scurtă!

   Necazul nu e că în lume unii şi alţii fac, dreg sau complotează - căci asta e natura umană, astea sunt legile vieţii şi ale evoluţiei vieţuitoarelor pe Pământ. „Duşmanii” nu fac decât să-şi vadă de interese, de viaţa lor, aplicând sau respectând reguli cunoscute de la facerea lumii  – cum ar fi: adaptează-te ori dispari; dezvoltă-te sau pieri; învinge sau mori  şamd.
   Plus că dincolo de oameni mai există şi alţi factori apocaliptici naturali - necontrolabili de guverne, ori de partidele politice, ori de portofelele furilor etc....

   Nu; necazul meu e că în timp ce alţii gândesc, fac şi dreg, se pregătesc nu doar pentru a supravieţui ci şi pentru a deveni învingători, românii mei - la fel ca troienii de acum 3000 de ani, ca aztecii de acum 500 de ani - nu gândesc, nu înţeleg ce se petrece (cu ei), ce îi poate „paşte”, ce ar trebui să facă pentru a se apăra şi multe altele. În loc să facă şi ei la fel ca naţiile învingătoare, să-şi apere interesul naţional, românii (protocronişti... dar necugetaţi – ca de obicei) au ales să se poarte după regulile ipocrit promovate de occidentali (purtări care au dus în istorie la decadenţa şi dispariţia fizică a multor naţii): traiul pe datorie, dezertarea de la îndatoririle civice, abdicarea de la patriotism, toleranţa nelimitată şi iresponsabilă, misticismul şi iraţionalitatea şamd.

    Te întrebi cu obidă: „da’ la noi de ce nu se poate, dom’le?”. De ce nu pot fi şi la noi străzile curate, chipurile zâmbitoare, lucrurile la locul lor, oamenii să-şi vadă de ale lor şi câinii de ale lor? De ce la noi toată lumea se agită de colo-colo şi se alege praful de toate? De ce ne tot lovim cu stângul în dreptul şi batem pasul pe loc, în timp ce alte naţii progresează văzând cu ochii? De ce românii pleacă să se vândă (ieftin...) pe unde apucă, în loc să-şi făurească aici un trai mai bun?
    Într-o caricatură din gazeta Dilema un mioritic cu căciulă şi opinci, cu traista în băţ şi cavalul la brâu, se holbează la un indicator aparent „rutier”, pe care scrie: (spre) Paris - 50 ani, Berna - 80 ani, Roma - 40 ani, Sofia - 3 ani.

    Practic, suntem la distanţă de ani-lumină faţă de idealul lui Petre Ţuţea, un patriot incorigibil, care întrebat „cum ar trebui să fie un român?” a răspuns: „să aibă geniul lui Platon şi forţa lui Hercule!”
   Deşi uneori sunt avertizaţi că vine primejdia, degeaba: românii mioritici îşi confirmă balada seculară şi se ocupă în continuare doar de fotbal şi chefuri, de gâlcevi politice şi sforării, de ”sugerea” băuturii din sticlă şi a imaginilor de pe „sticlă”, de bârfe şi văicăreli – de fleacuri.
   Adică se pregătesc să dispară, sau (mai optimist!?) să ajungă, sau să fie – nişte învinşi, bieţi milogi !

   Pe mine mă dor toate astea. Poate că eu sunt cel înapoiat, chiar nebun – în timp ce tinerii de azi - românii de mâine, ştiu ei mai bine ce limbă ne-românească ar prefera să vorbească pe pământul pentru care strămoşii au suferit cu lacrimi de sânge… Dar ce mai contează azi amintirea lor, că „fraierii” ăia n-aveau iPod sau 4x4 !

   Până de curând românii au reuşit să supravieţuiască ca naţie fără a face vreun efort intelectual, doar cu manevre primitive: natalitate mare, pretenţii mici şamd. Plus - un noroc chior. Dar revoluţia ştiinţifico-tehnologică a schimbat totul, pe plan mondial.
    Nu se mai poate supravieţui cu „ne facem că ...” ci doar dacă „facem ce trebuie, mai bine ca alţii”, şi cu alte atitudini, care toate se pot obţine numai prin trei cuvinte: gândeşte, gândeşte, gândeşte! - capacitate la care se poate ajunge numai cu: educaţie, educaţie, educaţie!

   Căci educaţia produce toate celelalte caracteristici şi capacităţi necesare supravieţuirii: autoapărare/ caracter/ competenţă/ capacitate de teamwork/ liderşip etc. Azi şcoala noastră (generală, obligatorie) produce „absolvenţi”, „oameni fără căpătâi”, poate instruiţi – dar nu buni români, patrioţi, oameni demni, de caracter, iubitori de Neam şi Ţară.
   Imnul naţional strigă fără folos: „Deşteaptă-te române!”. Până şi un grup de hip-hop avertizează: „Românie, trezeşte-te”.

   Şi – nimic!

   Plecând de la cele arătate mai sus, situaţia noastră pare fără ieşire, soarta românilor pare pecetluită, iar viitorul nostru e inexistent (adică naţia noastră va pieri...).

   Şi totuşi - poate că nu e totul pierdut! Cu speranţa asta in minte, ce-ar fi de făcut oare pentru ca naţia să lase visarea şi chefurile - adică nesimţirea, pentru a-şi schimba soarta?

   Propunerea mea pentru schimbarea situaţiei – vezi aici*.