 | 8.4. LNT - partea a 2-a |
Orice acţiune a turistului e corectă -
dacă păstrează integritatea, stabilitatea şi frumuseţea Naturii,
şi greşită - când face altceva.
Oamenii se pot bucura în multe feluri de contactul cu Natura. Ei se pot deplasa pe jos, cu barca, călare, pe bicicletă, pe skiuri, cu rachetele pe zăpadă sau cu colţarii pe gheaţă, ca să amintim doar câteva feluri de mers. Mulţi împing drumeţia la limita posibilităţilor sportive şi ajung în zonele cele mai sălbatice.
Oamenilor le face plăcere să călătorească, însă pentru locurile pe unde ei trec sau pentru animalele pe care le întâlnesc, turismul poate fi dăunător şi chiar distructiv. Zonele nelocuite din SUA sunt variate şi frumoase, dar fragile. Activităţile turistice produc poluarea apelor, alungarea sălbăticiunilor, eroziunea solului şi distrugerea vegetaţiei călcată în picioare.
Chiar simpla noastră prezenţă în natură are o mare influenţă asupra mediului respectiv. Ideea că turismul în mijlocul Naturii n-ar avea un impact asupra mediului a devenit o minciună. Dacă turiştii ar fi mai bine informaţi, mai ales despre regulile LNT, s-ar putea evita distrugeri iremediabile.
Informaţiile pe care le citiţi fac parte din Proiectul naţional de educaţie numit LNT, care intenţionează să contribuie la soluţionarea gravei probleme ce o reprezintă distrugerea Naturii. Baza programului LNT sunt cele 7 reguli pentru micşorarea pagubelor produse de turism, mai precis de turismul nemotorizat.
Regulile şi practicile LNT extind politeţea şi ospitalitatea obişnuită în societate la purtarea drumeţilor, în folosul Naturii din care facem parte cu toţii. Ele se bazează pe respectul permanent pentru Natură, cuplat cu bunul simţ şi atenţia, urmărind să permită fiecărui drumeţ să le aplice în orice situaţie concretă. Regulile LNT pot fi însă aplicate practic aici şi acum, oriunde - în sălbăticie, în parcurile din oraş, chiar în curtea din spatele casei – şi în orice activitate recreativă.
Una din cel mai importante preocupări ale oricărui turist trebuie să fie grija sinceră pentru asigurarea impactului minim asupra mediului şi priceperea de a pune în practică această preocupare. Pe măsură ce numărul turiştilor creşte exponenţial, necesitatea acestor priceperi devine din ce în ce mai importantă. Indiferent ce mod de deplasare se foloseşte: mers, căţărare, bicicletă, maşină, animale de povară sau barcă, toate trebuie făcute astfel ca Natura să sufere cât mai puţin.
Iată care sunt pe scurt regulile şi tehnicile de ţinut minte în acest scop:
Regulile Programului LNT
1. Plănuieşte şi pregăteşte din timp excursia!
2. Calcă şi pune tabăra pe suprafeţe de teren rezistent!
3. Nu murdări Natura şi evacuează-ţi gunoiul!
4. Lasă locul vizitat aşa cum l-ai găsit!
5. Nu lăsa urme de la focul de tabără!
6. Respectă vieţuitoarele sălbatice!
7. Respectă pe ceilalţi drumeţi!
Regula LNT 1: Plănuieşte şi pregăteşte din timp excursia!
Pregăteşte din timp excursia, ţinând seama de intenţiile tale şi de scopurile grupului cu care mergi.
Învaţă!
Pentru planificare adună informaţii, fă-ţi cunoscute dorinţele şi află intenţiile tovarăşilor de călătorie.
Începe-ţi pregătirea întrebând care sunt caracteristicile ecosistemului pe care îl vei traversa şi care sunt regulile şi instrucţiunile pentru reducerea impactului ecologic. Paginile pe Internet ale agenţiilor guvernamentale, birourile şi centrele de informare turistică oferă informaţii despre regulamentele speciale, despre problemele de mediu, despre pregătirea unei excursii, alte sfaturi educative precum şi posibilităţile de a presta servicii benevole.
Întrucât fiecare zonă naturală este unică, regulamentele privind comportarea la traversarea ei şi cele pentru obţinerea autorizaţiei de vizitare sunt diferite. Procură şi studiază regulamentele şi prevederile speciale valabile în zona pe care o vei străbate.
Însuşeşte-ţi tehnica specifică modului (modurilor) de deplasare ales şi cunoştinţele de prim ajutor, procură echipamentul necesar pentru a reuşi excursia.
Învaţă cum să faci ca să nu laşi urme pe oriunde mergi. Planul excursiei trebuie să ţină seama de asigurarea condiţiilor necesare pentru respectarea regulilor LNT, prin alegerea judicioasă a etapelor şi locurilor de popas, şi prin prevederea unor durate suficiente de timp, care să permită deplasarea şi odihna în condiţii corespunzătoare.
Pregăteşte-te pentru vreme rea, condiţii periculoase şi accidente. Fii pregătit să decizi corect şi repede când să stai pe loc sau să te întorci din drum, dacă simţi apropierea vreunui pericol, sau păţeşti un accident. În felul acesta nu vei fi silit să încalci regulile LNT din cauza necesităţilor de asigurarea siguranţei personale. De exemplu, o planificare proastă sau neglijarea apropierii vremii rele poate transforma o excursie uşoară într-o încleştare cu hipotermia. Când eşti înfrigurat şi ud, mintea funcţionează prost şi vei fi înclinat să crezi că în situaţia respectivă regulile se schimbă, adică ar fi permis să laşi pe loc resturile neglijente de la un foc de tabără sau de la un adăpost improvizat.
Excursia în grup.
Agenţiile de turism pot da sugestii despre locurile interesante pe care le-aţi putea vizita cu grupul. Este nevoie ca specificul grupului, nivelul său general de pregătire şi de comportare să corespundă caracterului zonei în care doriţi să mergeţi. De exemplu, în jurul terenurilor de picnic, campingurilor şi altor amenajări turistice, oamenii se aşteptă la oarecare zgomot şi deranj. În schimb, în zonele nelocuite, turiştii vor să se bucure de Natură fără astfel de inconveniente.
Mărimea grupului
Nu călătoriţi în grupuri mari. Împarte grupul mare în echipe de 4-6 persoane.
Mărimea grupului depinde de destinaţie, de exemplu:
- În Parcurile naţionale sau în zonele nelocuite nominalizate de autorităţi: grupul ar trebui să fie cât mai mic, adică maxim 8 persoane, dar mai puţine e mai bine.
- În pădurile cu utilizare multiplă (acestea nu sunt terenuri nelocuite): grupurile mai mari de 8 persoane ar trebui să meargă în zone nelocuite. Grupurile mari pot face ture splendide pe terenurile Agenţiei naţionale pentru păduri sau ale Agenţiei de administrarea terenurilor publice.
Indiferent de mărimea grupului sau de scopul excursiei, aplicarea practică a regulilor LNT necesită grijă şi prevedere. Pe cât posibil zonele mai sălbatice vor fi vizitate în grupuri mici. Grupurile mari pot fi zgomotoase şi distructive dacă nu sunt foarte atent supravegheate. Pentru un grup mare se vor prevedea mai mulţi ghizi (conducători) cu experienţă, astfel ca grupul să fie împărţit în cete mai mici, care vor călători şi pe cât posibil şi înnopta separat. Evitaţi apariţia de discuţii în cursul excursiei, prezentând regulile LNT fiecărui participant încă înainte de plecarea de acasă. Interesaţi-vă din timp la autorităţile care administrează zona de eventualele limitări privind mărimea maximă a grupului. Grupurile mari şi formate din persoane cu mai puţină experienţă vor fi mai potrivite pentru trasee populare, de-a lungul cărora există poteci marcate şi cabane.
Evitaţi perioadele de mare aglomeraţie!
Vizitele în zonele populare, în perioadele de maximă afluenţă cum ar fi: vacanţele şcolare, concediile, sfârşiturile de săptămână, sunt adeseori confruntate cu o circulaţie aglomerată, înghesuială, întârzieri şi conflicte cu alte grupuri. În loc de a vă chinui singuri mai bine călătoriţi în alte perioade, de exemplu la mijlocul săptămânii, când veţi întâlni mai puţină lume şi veţi avea o plăcere mai mare. Sau, mergeţi în zone mai puţin umblate.
Pentru a evita surprizele neplăcute, faceţi rezervările de locuri şi cereţi autorizaţiile de vizitare cu mult timp înainte.
Evitaţi deplasarea când condiţiile de mediu ar putea avea un impact mai grav; de exemplu, evitaţi să călătoriţi când potecile sunt noroioase.
Folosiţi echipament adecvat!
Fiţi pregătiţi să întâlniţi vreme rea, pericole, accidente. Luaţi o sobă portabilă şi combustibil de rezervă, o oală, chibrituri, o oglindă de semnalizare, un fluier şi o vestă fluorescentă. Luaţi totdeauna o hartă bună, hrană şi apă suficientă, un filtru sau tablete de purificarea apei, haine călduroase, ceva de protecţie contra soarelui puternic şi a insectelor.
Echipamentul corespunzător poate de asemenea reduce impactul asupra mediului. O sobă portativă care nu afumă nici o piatră este exemplul cel mai clar. Sau, dacă folosim bocanci impermeabili şi parazăpezi putem păşi numai pe poteca noroioasă dar deja bătută, în loc să călcăm pe iarba învecinată potecii, ca să nu ne udăm sau murdărim, dar distrugând în felul acesta Natura.
Echipamentul corespunzător poate determina succesul unei excursii, dar e greşit şi să cari cu tine prea multe lucruri.
Pentru reducerea cantităţii de gunoaie în excursie, reambalaţi alimentele acasă.
Gestionează avantajos producţia ta de gunoi printr-o reîmpachetare dibace a hranei, astfel ca să eviţi resturile. Hrana va fi ambalată în pungi sau cutii refolosibile din plastic. Scapă încă de acasă de ambalajele grele de la magazin, pentru a nu fi tentat să le arunci în natură.
Învaţă bine să faci ce vei avea de făcut!
Studiază bine echipamentul şi manevrele necesare pentru excursie.
Învaţă de la un prieten mai priceput, urmează un curs, sau angajează un ghid competent. Ai grijă să înveţi: cum se dă primul ajutor, orientarea în teren şi auto-salvarea, precum şi să ai condiţia fizică necesară pentru călătorie.
Învaţă cât mai multe despre zona în care vei călători şi cum te poţi distra acolo fără să te accidentezi sau să distrugi mediul ambiant. Regulile LNT depind de specificul zonei traversate: de exemplu pe un gheţar e nevoie să ştii cum arată solul criptobiotic, dar într-o mlaştină vei fi mai interesat de posibilul impact asupra plaurului.
Poartă-te ca un om responsabil!
Accidentarea sau rătăcirea are urmări grave pentru tine, pentru cei care încearcă să te salveze şi pentru mediu. Peisajul ar putea fi distrus iremediabil de vehiculele sau de mulţimea salvatorilor care participă la salvare. Poartă-te ca un om responsabil şi ai grijă de siguranţa ta, fiind mereu atent şi precaut, judecând limpede/ corect. Micşorează riscul, făcând excursii care corespund posibilităţilor şi dorinţelor tale. Fii pregătit să te salvezi singur din situaţii grele.
Înregistrează-te în registrul cabanei sau al paznicului din zonă.
Învaţă să te orientezi în orice condiţii. Ia totdeauna cu tine o hartă pe care oricând să poţi indica unde te afli. Nu te pierde de grup. Pentru orice eventualitate, indică unui prieten traseul pe care vei merge şi dă-i instrucţiuni ce să facă dacă nu reapari la data stabilită. Foloseşte harta şi busola, pentru a nu fii silit să construieşti momâi din pietre, să desfigurezi stâncile şi copacii, să foloseşti fanioane sau semne de vopsea - ca să marchezi pe unde ai trecut.
Regula LNT 2: Calcă şi pune tabăra pe suprafeţe rezistente de teren
Calcă numai pe suprafeţele rezistente!
Suprafeţe rezistente sunt: potecile şi campingurile marcate, stâncile, pietrişul, iarba uscată, zăpada.
Ce efect are călcătura piciorului asupra solului? Răspunsul este: depinde. Aceiaşi călcătură înseamnă altceva pentru un pui de copac sau un teren ierbos, pentru patul de frunziş veşted sau solul criptobiotic, pentru malul pietros al râului sau pentru patul de muşchi.
Din păcate, urmele de paşi provoacă distrugerea vegetaţiei şi a solului în aproape toate zonele umblate. Refacerea vegetaţiei poate dura un an în sudul munţilor Appalaşi sau 25 de ani şi mai mult pe un gheţar. Dar pot apare şi altfel de distrugeri. Majoritatea solurilor neumblate conţin animale care trăiesc în, sau se hrănesc cu vegetaţia în descompunere. Călcarea cu piciorul distruge habitatul acestor insecte, viermi, moluşte şi melci, sau diversele ciuperci care fertilizează solul şi asigură refacerea vegetaţiei.
Solul aflat sub vegetaţie e protejat câtă vreme există vegetaţie; dacă aceasta dispare, eroziunea continuă indiferent că pe el se mai calcă sau nu.
Când mergeţi sau poposiţi, călcaţi sau staţi numai pe suprafeţe rezistente la apăsare, cum ar fi stâncile, nisipul, pietrişul iarba uscată, zăpada sau apa.
Nu stricaţi porţiunile necălcate din zonele intens vizitate!
În zonele intens vizitate de turişti folosiţi NUMAI potecile marcate, zonele de campare şi celelalte suprafeţe amenajate. Călcând NUMAI pe aceste suprafeţe veţi reduce la minim deteriorarea solului şi a vegetaţiei naturale. Animalele învaţă că pe potecile umblate sunt oameni, aşa că vor fi mult mai puţin deranjate când întâlnesc turişti pe poteci, decât prin alte locuri.
Rămâneţi pe potecile marcate. Umblaţi în şir indian pe mijlocul potecii chiar dacă e udă, pietroasă sau noroioasă. Peisajul se distruge iremediabil când poteca se lăţeşte cu timpul şi devine două făgaşe paralele, deoarece unii oameni preferă să meargă pe marginea potecii şi ocolesc obstacolele. La fel se întâmplă şi la periferia campingurilor etc., unde apar numeroase „poteci sociale”.
Folosiţi numai drumurile şi potecile marcate pentru accesul la locurile de campare sau la alte suprafeţe amenajate. Scurtarea drumului, mai ales în cazul potecilor în serpentine, are urmări dezastruase. Apele de la ploi şi topirea zăpezii preferă să se scurgă pe scurtături, care devin făgaşe din ce în ce mai adânci şi versantul se distruge. Acoperirea făgaşelor şi refacerea aspectului unui versant erodat, sau mai rău - cu alunecări de teren, sunt lucrări foarte costisitoare. Ocoliţi zonele sensibile, în care se desfăşoară acţiuni de refacerea vegetaţiei sau solului.
Călătoria cu barca, pescuitul şi alte activităţi pe apă pot distruge malul şi zona învecinată, sau reciful. Informaţi-vă la autorităţile din zonă cum se procedează pentru a reduce la minim impactul asupra acestor resurse naturale. Alegeţi totdeauna suprafeţe de teren durabil pe care să intraţi cu barca în apă, s-o ancoraţi sau s-o scoateţi din apă şi garaţi. Evitaţi bălţile temporare, barierele de corali sau zonele bogate în vieţuitoare. Folosiţi zonele de campare amenajate şi suficient de mari pentru grupul Dvs.
Unele zone intens vizitate au suprafeţe şi locuri speciale pentru campare sau adăpostire. Folosirea lor poate reduce mult distrugerea vegetaţiei şi a altor formaţiuni naturale. Dacă nu există loc amenajat de campare, căutaţi şi folosiţi locuri în care stratul superior de vegetaţie e deja uzat. Purtaţi încălţăminte cu talpa moale şi concentraţi-vă activitatea în centrul zonei deja deteriorate, pentru a evita lărgirea ei.
În zonele cu urşi grizzly se recomandă separarea locului de gătirea hranei de locul pentru dormit. În caz contrar, corturile, rucsacii, echipamentul şi bucătăria trebuie adunate pe o suprafaţă de teren cât mai mică, deja bătătorită, sau rezistentă. Această tactică protejează vegetaţia înconjurătoare şi evită apariţia de zone „satelite”. Camuflaţi cortul în dosul unor ecrane naturale cum ar fi copaci sau stânci.
În zonele neumblate nu călca de mai multe ori pe acelaşi loc!
Nu modifica peisajul! Limitaţi-vă la potecile şi campingurile existente. Înmulţirea nejustificată a potecilor şi locurilor de popas a ajuns să alarmeze atât administratorii terenurilor publice cât şi turiştii din SUA. Chiar şi în regiunile cu circulaţie turistică mică şi stabilă, locurile de popas s-au înmulţit în zonele neumblate. Aşa că duceţi-vă în zone nelocuite numai dacă sunteţi hotărât să NU lăsaţi nici o urmă acolo. Din punctul de vedere al Naturii, e mai bine să foloseşti poteci şi locuri de popas marcate, decât să înfiinţezi altele noi.
Când eşti silit să umbli în afara potecilor marcate, calcă pe suprafeţe rezistente cum ar fi stâncile, zăpada, gheaţa, pietrişul, nisipul, sau pluteşte pe o apa navigabilă. Din cauza tăriei rădăcinilor şi a tulpinilor flexibile, iarba uscată este rezistentă.
Mergeţi în şir indian pe mijlocul potecii, chiar când e umedă sau noroioasă. În zonele cu sol uşor erodabil, cu floră şi faună rară, sau unde vegetaţia creşte greu, umblă numai pe potecile marcate. Surprinzător, unele plante şi animale din cele mai sensibile cresc în zonele aride, cum ar fi solurile nisipoase din sudul statului Utah, sau pe brânele stâncoase din statul New York.
Ocoliţi zonele în care a apărut un început de impact asupra mediului. Nu crea poteci şi locuri de popas noi. Întreabă administratorii locali de terenuri despre oportunitatea mersului în zone neumblate, fără poteci, sau despre utilizarea potecilor de animale. În general, când traversaţi prin vegetaţie răsfiraţi-vă. Dacă fiecare turist va merge pe un traseu propriu, fără ca între vecini să fie o depărtare prea mare, iar fiecare plantă nu va fi călcată de mai mulţi oameni, scade mult pericolul apariţiei unei noi poteci. Mersul în şir indian este acceptabil numai când nu sunt şanse de a călca pe vegetaţie.
Există zone unde mersul pe teren neumblat e foarte dăunător pentru mediu. De exemplu, cocoşul galben de munte mai trăieşte pe câteva brâne stâncoase din parcul Naţional Pisgah, în Carolina de Nord, şi nicăieri altundeva pe glob. Turiştii şi alpiniştii sunt singura ameninţare serioasă la adresa supravieţuirii acestei specii.
Când este neapărat obligatoriu să umbli pe un teren fragil, încearcă să calci pe suprafeţele cele mai rezistente şi spune-le tovarăşilor din grup să calce exact pe urmele celui din faţă.
Drumeţia peste coclauri.
Mersul cu piciorul sau călare pe cal se poate accepta peste haturi şi pe terenuri acoperite cu vegetaţie, dar bicicletele de orice fel şi automobilele de teren 4x4 lasă urme care uneori se vindecă doar după câţiva ani. De aceea bicicletele şi automobilele de teren trebuie să meargă numai pe potecile şi drumurile amenajate. Când mergeţi pe un teren acoperit cu vegetaţie, alegeţi un traseu ca să călcaţi pe suprafeţe rezistente (zăpadă sau piatră). Ca să nu creaţi o nouă potecă nu mergeţi în şir indian, adică nu călcaţi pe urmele paşilor celui dinainte. Răsfirându-vă, impactul se micşorează.
Locurile de popas:
- Amplasarea. Când puneţi cortul, una din cele mai bune metode pentru scăderea distrugerii mediului este refolosirea suprafeţelor deja afectate. Dacă există un loc de campare, folosiţi-l, nu faceţi altul.
- Locurile noi. Când pentru tabără e obligatorie ocuparea unui loc care n-a mai fost folosit în acest scop, alegeţi o suprafaţă cât mai rezistentă, într-o zonă fără vegetaţie, care pare sigură, nefolosită de vieţuitoare, folosind o suprafaţă minimă de teren rezistent la impact: o zonă de pădure cu solul acoperit cu ace de brad căzute, o plajă nisipoasă, o porţiune de luncă inundabilă, sub urma nivelului maxim de creşterea apei râului, o zonă fără vegetaţie, sau chiar o suprafaţă netedă de stâncă. Caută o suprafaţă plană de stâncă, sau de pietriş, pentru a găti pe ea. Concentrează toate activităţile pe această suprafaţă, pentru a proteja alte zone mai fragile. Dacă nu se poate altfel, suprafaţa mai puţin rezistentă va fi folosită pentru culcuş. Protejaţi zonele de mal aşezând tabăra la peste 70 m. de malul oricărei apei, lac sau râu.
În zonele neumblate, se poate evita impactul asupra mediului rămânând acolo doar o singură noapte. În astfel de zone, mergi de la cort la apă, la bucătărie şi la toaletă mereu pe alt traseu, pentru a evita apariţia unei poteci. În general, evită influenţarea formaţiilor naturale greu regenerabile, cum ar fi lichenii, copacii etc. În zonele neumblate, locurile deja folosite pentru popas trebuie evitate, pentru a le lăsa să se refacă. Înainte de a despacheta, mai uită-te încă odată dacă zona aleasă nu e folosită de păsări sau de alte animale.
- Excepţia de la regula celor 70 de m.: tabăra pentru canotori. Când călătoriţi cu caiacul, canoea sau pluta, adeseori cel mai bun loc de tabără este pe o coamă de pietriş sau nisip, aflată sub urma nivelului maxim de creşterea apei râului. Tabăra instalată acolo va avea un impact minim asupra vegetaţiei învecinate apei dar va fi la mai puţin de 70 m. de malul râului, aşa că nu uitaţi:
- Pentru gătit folosiţi o sobă portabilă. Pentru a face un foc cu lemne, folosiţi ca vatră o cutie pliantă din tablă. Resturile focului făcut direct pe sol pe malul râului rămân pe nisip ani de zile şi desfigurează peisajul.
- Spălarea pentru necesităţi igienice se va face departe de mal, numai dincolo de urma nivelului maxim de creşterea apei râului.
- Apa rezultată din spălarea veselei se aruncă la o distanţă mai mare de 70 m. de mal.
- La plecare se va curăţa cu atenţie locul de tabără.
- Nu construiţi structuri ori mobilier, nu săpaţi canale.
- Urina şi excrementele se vor evacua la o distanţă mai mare de 70 m. de mal. Înainte de a face excursia pe râu informaţi-vă despre reglementările oficiale stabilite de administraţia terenurilor publice din zonă, privind îndepărtarea excrementele umane.
Locul bun de tabără se găseşte, nu se amenajează!
Care sunt caracteristicile unui loc bun pentru punerea cortului?
Siguranţa, izolarea, confortul – sunt caracteristici care nu se demodează niciodată, iar asigurarea lor nu exclude posibilitatea progresului. Eventual putem aduce de-acasă şi diverse piese de mobilier uşor sau alte amenajări portabile, ceea ce va evita confecţionarea lor la faţa locului, dăunând mediului. Sobele portabile, saltelele, mesele, scaunele, felinarele, chiar duşurile cu energie solară, sunt ieftine, se montează şi se demontează uşor.
La plecare locul de popas se lasă curat şi cu înfăţişare naturală. Fă-l să arate natural şi neumblat. În Natură, noi turiştii suntem vizitatori, dar în acelaşi timp şi gazdele celor care vin acolo după noi. Aceştia vor remarca ospitalitatea noastră – sau lipsa ei. Gunoaiele, inscripţiile, stricăciunile făcute copacilor, murdăria vizibilă rămasă de la oameni şi animalele de companie, vetrele de foc hidoase, sau alte aspecte asemănătoare, sunt dovezi de nesimţire. Dacă facem curat şi adunăm resturile noastre şi la nevoie chiar şi ale altora, cu preţul câtorva minute consumate, o să avem cu toţii de câştigat.
În vecinătatea campingurilor copacii au de suferit. Ai grijă să nu le rupi crăcile când pui cortul, legi o sfoară pentru rufe sau când atârni alimente. Nu folosi sârmă şi cuie. Ca să protejezi coaja copacului, sub sfoara pe care o legi de cracă pune o căptuşeală din cârpă sau alt material. Tot aşa, agaţă felinarul undeva unde nu va afuma vreo ramură. Dacă foloseşti animale de povară, îngrădeşte-le cu garduri improvizate din crăci rupte, tufe de mărăcini etc., fără a le lega direct de vreun copac.
Nu folosi copacii ca ţinte pentru aruncarea cuţitelor sau securii.
Chiar şi când poposeşti într-un camping amenajat, la plecare lasă locul să arate cât mai natural posibil. Ruperea unei crăci din copac lasă o cicatrice urâtă şi deschide bolilor un drum spre interiorul arborelui.
Modul corect de procurarea lemnelor de pentru foc – vezi #
Protejează sursele de apă
Bancurile de nisip sau pietriş întinse de-a lungul malurilor râurilor mari sau mării au suprafaţa rezistentă, potrivită pentru activitatea de tabără cu puţin impact. Din contră, malurile înverzite ale lacurilor şi pâraielor sunt fragile şi uşor erodabile. Plantele şi animalele se adună pe aceste maluri să bea apă, aşa că pune tabăra la peste 70 m (70 de paşi mari, de adult) de mal, dacă zona nu are alte reglementări. În zonele aride, această distanţă asigură accesul animalelor sălbatice la apă şi evită poluarea ei accidentală.
Uneori, chiar şi zonele marcate pentru campare sunt greşit amplasate, prea aproape de apă sau de potecă.
Apa uzată
Spălarea corpului şi veselei se face la peste 70 m de malul apei, lacului etc. În felul acesta se evită frământarea malului şi pătrunderea săpunului sau altor substanţe poluante în apă.
Apa murdară rezultată se va împrăştia pe sol. E preferabil să folosiţi produse igienice care curăţă mâinile fără a avea nevoie de apă.
Vesela se spală într-un vas sau o găleată pliantă, la peste 70 m. de sursa de apă. Pe cât posibil spală vesela cu nisip etc., evitând folosirea detergenţilor şi săpunului. Apa rezultată va fi trecută printr-o sită şi împrăştiată pe sol cât mai departe de tabără, mai ales când se pune problema urşilor. Resturile reţinute de sită se împachetează alături de celelalte gunoaie şi se evacuează în rucsac. Se va evita accesul animalelor la ori ce fel de resturi de alimente, din motivele arătate la # ...
În zonele amenajate pentru campare, utilizarea repetată a anumitor locuri pentru aruncarea apei uzate poate duce la acumularea mirosurilor, noroiului şi resturilor de alimente. Întrebaţi administratorul campingului unde recomandă spălarea veselei şi despre alte măsuri pentru a NU lăsa urme.
Săpunul şi detergenţii
Folosiţi cât mai puţin săpun, chiar şi cel de tip biodegradabil, căci poate deteriora calitatea apei din lacuri şi râuri. Spală-ţi corp la peste 70 m de malul apei, cu apă adusă într-o sticlă etc. În felul acesta solul va filtra apa uzată. În cazul că e puţină apă, nu te scălda în râu, lac etc. Şamponul, uleiurile şi cremele pentru piele etc. pot otrăvi apa potabilă preţioasă.
Regula LNT 3: Nu murdări Natura şi evacuează gunoiul!
Părăsirea locului de tabără: Înainte de plecare readu zona la aspectul natural pe care l-ai găsit la sosire: reaşează pietrele şi crăcile folosite la locul lor etc. Acoperă suprafeţele dezgolite cu frunziş căzut sau ace de brad. Zburleşte iarba turtită şi încearcă să ascunzi că acolo a fost o tabără. Dacă zona rămâne puţin umblată, nu se va degrada. Dacă turiştii îşi dispersează activităţile, teoretic nu vor apare poteci sau suprafeţe deteriorate.
Adu cu tine tot ce ai nevoie şi la plecare ia cu tine tot ce ai adus!
Deşi am văzut cu toţii această lozincă pe panourile de la cabane sau pe traseele turistice, nu toţi ştim bine ce însemnă asta. Orice turist este obligat să cureţe bine locul înainte de a-l părăsi. La turiştii responsabili lozinca Adu cu tine tot ce ai nevoie şi ia cu tine tot ce ai adus! devine o purtare instinctivă.
La plecare, toate gunoaiele şi resturile de hrană din zona taberei şi din vecinătate se adună, apoi se împachetează şi se iau în rucsac. Verifică bine locul de tabără ca să nu scape vreun rest alimentar sau gunoi neadunat. Absolut toate resturile se împachetează în pungi din plastic şi se iau în rucsac. Pentru binele sălbăticiunilor este obligatoriu să nu lăsăm pe jos resturi de alimente ori de la gătit, cum ar fi picături de grăsime sau firimituri de pâine. Pregăteşte de acasă hrana astfel ca să nu rezulte resturi puturoase.
Nu vă bazaţi că gunoiul şi resturile pot fi arse complet. Gunoiul parţial nears sau îngropat va atrage totuşi animalele şi va strica peisajul, deranjându-i pe vizitatorii următori.
Ia cu tine destui saci de gunoi, pentru adunarea resturilor tale (poate şi ale altora!). Înainte de a părăsi locul de popas verifică atent să nu rămână „micro-gunoaie” cum ar fi: firimituri de mâncare, mucuri de ţigară, coji de portocale, coji de ouă sau de seminţe. Stârneşte copiii din grup la un joc-întrecere: care descoperă mai multe „semne de om”. Gunoiul aruncat sau necules e nu numai urât, ci şi mortal pentru animale. Pungile de plastic omoară păsărelele, broaştele şi mamiferele marine. Undiţele părăsite agaţă şi rănesc orice mişcă, de la câini la porumbei, aşa că adunaţi-le când plecaţi.
Iată o listă de lucruri de care turiştii uită:
- Folia din aluminiu. Prea mulţi turişti aruncă folia în foc sperând că o să ardă. Arde ea, dar nu complet. Totdeauna rămân bucăţele nearse pe care vântul le împrăştie peste tot. Dacă ambalaţi alimentele în folie, trebuie s-o luaţi înapoi în rucsac. Nu uitaţi că multe ambalaje de supă, cacao etc. deşi par din hârtie, conţin folie. Şi acestea trebuie luate din Natură.
- Cutiile din aluminiu. Cutiile de bere sau alte băuturi nu ard. Puteţi să le băgaţi în foc ca să ardă diversele resturi din ele, dar la urmă trebuie să le scoateţi din vatră, să le turtiţi, să le împachetaţi şi să le luaţi în rucsac.
- Mucurile de ţigări. Dacă fumaţi, nu uitaţi două lucruri: unu, s-o faceţi într-un loc sigur; această grijă devine de două sau trei ori mai importantă în sezonul uscat, când pericolul de incendiu creşte enorm. Foarte multe incendii de pădure au pornit de la un fumător neglijent, care n-a stins bine mucul de ţigară.
Şi doi, după ce terminaţi de stins mucul, băgaţi-l într-o pungă şi luaţi-o în rucsac.
- Cojile de portocală. Or fi ele organice, dar se descompun foarte încet. Chiar pe vreme umedă, cojile de portocală rezistă multe săptămâni. Iar în unele zone foarte uscate, durează ani de zile până dispar. Cojile de portocală sunt urâte şi trebuie evacuate în rucsac.
- Cojile de alune şi de ouă. Dacă aveţi un foc puteţi să le ardeţi, dar aveţi grijă că cele de ouă nu ard totdeauna complet. Căutaţi atent prin cenuşă şi adunaţi toate bucăţile nearse. Dacă nu aveţi foc, atunci toate cojile de seminţe, alune, ouă, trebuie împachetate şi luate în rucsac.
- Alte resturi organice. Ca regulă generală, orice gunoi trebuie evacuat în rucsac, inclusiv resturile alimentare. Această regulă este foarte importantă dacă înnoptaţi în zone aglomerate. În zonele mai puţin umblate de turişti, se admit mici abateri de la regulă. Atenţie să nu lăsaţi pe jos resturi alimentare, dar când ele totuşi apar, amestecaţi-le bine cu sol moale din stratul superficial (ceea ce ajută procesului de compostare) şi apoi îngropaţi amestecul.
- Îndepărtarea măruntaielor de vânat. Resturile de peşte sau vânat vor fi aruncate departe de poteci, izvoare de apă, sau locuri de tabără. În anumite cazuri poate fi necesară îngroparea, arderea completă, sau împachetarea măruntaielor împreună cu celelalte resturi de evacuat. Reglementările oficiale variază mult de la o regiune la alta.
- Gunoaie mărunte. Învăţaţi-vă să aruncaţi automat o ultimă privire atentă în jur înainte de părăsirea locului de popas, pentru a descoperi gunoaie rămase, inclusiv din cele mărunte. Acestea pot fi ambalaje de caramele, bucăţele de folie din aluminiu, mucuri de ţigări etc. O verificare rapidă şi o ultimă adunare de gunoaie este indicată şi în zonele de lansarea bărcilor în apă, parcaje, platforme de la care pornesc potecile. Este una din micile fapte bune pe care le puteţi face pentru sănătatea mediului ambiant.
Spălarea
Generalităţi. Spălarea corpului şi veselei se face la peste 70 m. de malul râului sau lacului, cu apa adusă într-un vas, folosind săpun biodegradabil în cantitate minimă.
În tură foloseşte cât mai puţine vase! Mănâncă direct din oala în care ai preparat hrana. La sfârşit clăteşte vasul cu puţină apă şi înghite resturile. Apoi, spală vasele cu nisip, fără săpun. Împrăştie pe sol apa rezultată de la spălarea veselei.
Chiar dacă administraţia zonei nu impune alte reguli, nu introduceţi în sursele de apă: săpun, apă rezultată de la spălarea veselei, resturi de hrană, sau gunoaie. (Atenţie că în unele zone de deşert, cum ar fi de-a lungul Marelui Canion Colorado, administraţia cere să aruncaţi apa rezultată de la spălarea veselei în fluviu. În orice altă zonă sălbatică astfel de fapte sunt însă interzise).
Grupurile mici. De obicei în grupurile mici spălarea veselei se face individual. Metoda e simplă: pune puţină apă în vasul murdar (preferabil apă caldă rămasă de la gătit), spală-l cu degetele înmuiate în nisip, agită apa şi arunc-o cât mai departe de sursa de apă. Nu e nevoie de detergent, dar dacă folosiţi totuşi, să fie cât mai puţin.
Grupurile mari. Grupurile mari pot stabili un punct central de spălare, desigur depărtat de sursa de apă. Prevederea a trei găleţi (una cu apă şi detergent, alta cu apă de clătit, a treia cu apă de clătit şi un dezinfectant) va micşora drastic pericolul îmbolnăvirii membrilor grupului de boli intestinale. Când se termină spălarea, apa din găleţi se varsă printr-o sită într-o groapă. Resturile reţinute de sită vor fi împachetate alături de restul gunoaielor şi luate în rucsac.
Spălarea pe corp. Pune apă într-o sticlă din plastic şi spală-te pe corp cu un burete, la distanţă mai mare de 70 m de malul apei. Economiseşte apa! Pentru şters se poate folosi o cârpă mică sau un prosop, care se va stoarce în mod repetat după ce se şterge viguros o zonă din corp, dar uscarea finală se face mergând (datorită încălzirii corpului).
Îndepărtarea excrementelor umane
Indiferent de limba în care se spune „unde e toaleta?”, întrebarea este importantă oriunde, chiar şi în natură. Acolo unde nu există o construcţie specială, rezolvarea problemei necesită puţină pregătire, o oarecare iniţiativă, şi ceva creativitate. Pentru a fi corectă, îndepărtarea excrementelor umane trebuie să satisfacă următoarele condiţii:
- Evitarea poluării surselor de apă;
- Să elimine contactul cu insectele şi animalele;
- Să asigure o descompunere cât mai completă;
- Să asigure un impact social minim.
Îndepărtarea incorectă a excrementelor umane poate duce la poluarea apei potabile, la răspândirea agenţilor de îmbolnăvire cum ar fi giardia, la situaţii neplăcute pentru cei care sosesc ulterior pe acolo. Când solul este subţire sau rar, cum ar fi în tundra nordica sau în golul alpin, apele de ploaie pot duce resturile de mâncare şi alte substanţe poluante direct în sursele de apă. De exemplu, majoritatea apelor din apropierea cabanelor şi refugiilor din Nordestul SUA sunt poluate vara. Menţionăm că apele din zonele nelocuite pot fi contaminate cu bacterii şi de animalele domestice sau sălbatice.
Toalete şi instalaţii sanitare amenajate. Descoperiţi şi folosiţi astfel de amenajări oriunde există.
Rezolvarea individuală. Dacă nu există toalete amenajate, introduceţi excrementele în gropi adânci de 15-20 cm săpate la peste 70 m de apă, potecă, tabără sau scurgere de ape. Dacă nu vă puteţi lăsa pe vine, staţi pe marginea unui buştean sau unei stânci (lângă care aţi făcut groapa!). Pentru săpat şi acoperit groapa, se poate folosi o mică lopată portabilă, vârful unui băţ etc., iar în sol moale chiar călcâiul bocancului. Bacteriile din sol vor descompune excrementele şi vor distruge microbii din ele. Nu lăsaţi excrementele umane sub stânci, deoarece acolo se descompun târziu iar ploaia le poate duce spre o sursă de apă. Locul în care se sapă groapa trebuie să fie departe şi izolat de orice lac, baltă, râu, vale seacă, râpa, mlaştină, precum şi de alţi turişti. Preferabil să faceţi cele necesare în cursul zilei, pentru a evita seara aglomeraţia din zona campingului.
La plecare acoperă şi camuflează gropile.
Grupurile mici. Grupurile mici vor folosi îndepărtarea individuală a excrementelor după metoda pisicii: cu călcâiul, sau cu o piatră lată, sau cu o lingură, în solul pădurii se sapă o groapă nu foarte adâncă. Înainte de o a săpa, asigură-te că eşti la peste 70 m. de orice sursă de apă. După ce termini, amestecă stratul superior de sol cu excrementele (ceea ce ajută mult la accelerarea procesului de descompunere) şi îngroapă, apoi acoperă totul.
Latrine pentru grupurile mari. Pentru grupurile mari, cu copii (care nu merg în zonele nelocuite!) se folosesc şanţuri săpate într-un loc ales după aceleaşi criterii ca pentru o groapa săpată. Drumul de acces la latrină va fi pe suprafeţe rezistente. Un şanţ corect are lăţimea mai mare decât adâncimea: aprox. 35 cm adâncime şi 70 cm lăţime, iar lungimea suficientă pentru necesităţile grupului. După utilizare, fiecare persoană îşi va amesteca excrementele cu puţin pământ organic luat din grămada rezultată la săparea şanţului pe marginea gropii. La plecare se îngroapă totul şi şanţul se camuflează.
Urina. Mirosul de urină poate deveni o problemă în zonele aride, mai ales de-a lungul văilor, dar de obicei nu se observă. Uşurează-te cât mai departe de poteci şi de tabără. Pe timp ploios, urina atrage sălbăticiunile din a căror hrană lipseşte sarea. Ca să consume sarea din urină ele desfrunzesc plantele, aşa că urinaţi mai bine pe stânci sau sol fără vegetaţie, nu pe vegetaţie.
Hârtia igienică. Pregătiţi-vă ca după utilizare să introduceţi hârtia igienică într-un sac de plastic. Această metodă asigură impactul minim asupra mediului. Dacă aveţi un foc de tabără, aruncaţi hârtia pe foc. Nu se recomandă arderea hârtiei igienice la faţa locului (lângă groapă) decât iarna sau când vremea e foarte umedă. Nu aprindeţi niciodată hârtia igienică când vremea e uscată, căci numeroase incendii de pădure au fost provocate de asemenea fapte „nevinovate”. În caz de necesitate, folosiţi cât mai puţină hârtie, pe care o veţi amesteca cu excrementele şi solul organic, apoi îngropaţi totul şi camuflaţi locul. Hârtia e făcută din lemn şi se va descompune.
Încercaţi şi veţi constata marea eficienţă a mijloacelor naturale de curăţare cum ar fi: iarba, beţele, zăpada (sub formă de bulgăre). Eventual puteţi începe cu mijloace naturale şi finisa treaba cu hârtie igienică.
După revenirea de la toaletă improvizată spălaţi mâinile cu o substanţă bactericidă: săpun antibacterian, gel de alcool – dar nu în sursa de apă!
Situaţii speciale
Iarna. „Iarna nu e ca vara”. Există apă peste tot – dar din întâmplare este îngheţată – iar solul este tare ca piatra şi ascuns sub un strat gros de zăpadă. Excrementele se evacuează personal, în sacul special, afară de cazul în care se poate totuşi săpa o groapă, într-o porţiune de sol accesibilă, de obicei sub un copac.
În deşert. În deşert descompunerea se petrece foarte încet din cauza uscăciunii, însă puţinul care se petrece este mult ajutat de soare, aşa că excrementele nu trebuie îngropate prea adânc. Alegeţi un loc ferit, apoi turtiţi excrementele cu un băţ sau o piatră, şi acoperiţi-le cu un strat subţire de sol. Hârtia igienică poate fi arsă (dar numai când nu e nici un pericol de incendiu) sau împachetată într-o pungă şi luată în rucsac.
În zonele de mare altitudine şi deşertice nu se găseşte sol moale, în schimb numărul turiştilor e mare. Pentru a proteja sănătatea turiştilor şi sursele de apă, administratorii acestor zone folosesc diverse mijloace: de la toaletele ecologice până la evacuarea excrementelor cu ajutorul elicopterului. Există şi posibilitatea de a-ţi evacua singur excrementele într-un sac special. Acesta poate fi golit în toalete sau locuri special amenajate, conform reglementărilor locale.
Cu barca pe mare. Sapă o groapă puţin adâncă pe ţărm, în zona inundată de flux. După ce o acoperă apa, marea va face restul.
Cu barca pe râu. Reglementările privind accesul pe multe ape navigabile impune folosirea unei toalete portabile. La sfârşitul călătoriei, rezervorul toaletei se goleşte într-un bazin special amenajat pentru deşeuri, de unde amestecul ajunge la staţia orăşenească de tratarea apelor de canalizare. Se interzice aruncarea excrementelor umane în gropile de gunoi. În locul de popas pe malul râului, toaleta se va amplasa pe un teren durabil, astfel ca drumul pentru acces la ea să nu distrugă vegetaţia. Deoarece toată vara turiştii refolosesc zilnic aceleaşi locuri de tabără, multe agenţii care administrează râurile din Vestul SUA impun turiştilor nautici să aibă toalete portabile şi să evacueze toate excrementele. Informaţi-vă din timp despre regulamentele valabile în zonă.
Tampoane. Produsele igienice pentru femei trebuie împachetate după utilizare şi luate în rucsac, deoarece se descompun foarte greu şi atrag animalele. Indiferent de modul cum se îndepărtează excrementele din teren, se interzice îngroparea tampoanelor! Ele vor fi totdeauna împachetate în două, mai bine trei sacoşe puse una în alta, împreună cu un pacheţel spart cu ceai sau aspirină zdrobită ca să taie mirosul, şi luate în rucsac. Dacă aveţi un foc de tabără zdravăn, ele pot fi arse (necesită o temperatură mare; pericol de incendiu!), dar după ce se răcesc, resturile carbonizate se împachetează şi se evacuează în rucsac.