Derlogea.ro

  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
Home 10. News
News
E-mail Print PDF
There are no translations available.

10. Noutăți şi gânduri răzleţe






+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

     Aviz pentru microbişti: „noutăţile” vechi se mai şi up-gradează, uneori ...

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 91     1.09.2016

            O carte remarcabilă

               A apărut in limba română cartea Cercetaşii a lui Baden-Powell, care a fost inventatorul activităţii de cercetaşi.  Este o lucrare cu valoare deosebit de mare pentru orice educator: părinte, profesor, instructor sportiv şamd. Din punctul de vedere educativ, cartea pare să fie mai bună decât Manualul meu de supravieţuire, care e mai mult informativ (se vede experienţa de conducător militar a Lordului Baden-Powell).
              O recomand cu insistenţă tuturor celor care citesc acest site şi se ocupă de educarea tinerilor.

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 90     31.08.2016

         Tot despre Aikido

            Vă invit să priviţi acest film despre Aikido – şi apoi aş fi onorat/ încântat să vă întoarceţi aici, la comentariile mele.

            După ce practicasem Judo şi Karate, descoperind Aikido m-a atras imediat frumuseţea mişcărilor (vezi exemplul acesta sau acesta). Rotunde, armonioase – altceva decât încrâncenarea şi sacadarea cu care mă obişnuisem. Frumuseţea e importantă pe lumea asta – fiind instinctiv asociată şi cu alte calităţi: corect, bun, adevărat, simplu etc.   
            Apoi am descoperit partea spirituală a Aikido – şi ea foarte atractivă. Practicând şi studiind în continuare m-am lămurit că Aikido este cea mai bună educaţie fizică pentru orice om sănătos, indiferent de sex, vârstă, dimensiuni etc.
            Dar – Aikido nu e
ste şi cea mai eficientă artă marţială pentru conflicte violente!
            Poate că Aikijutsu – din care se trage Aikido – să fie aşa ceva; sau Karate, sau Wushu, sau Krav Maga – dar nu Aikido. Căci scopul Aikido nu e eficienţa în luptă (fizică) – ci Iluminarea! Aikido este o Cale/ Do (marţială), nu o artă marţială (jutsu). Iar specificul oricărei Căi este silinţa/ străduinţa/ canoneala (aceasta fiind singurul mijloc cu ajutorul căruia se poate ajunge la scopul Căii - Iluminarea). Străduinţa se referă la propriul progres, la depăşirea de sine, în nici un caz la eficienţă (în luptă etc.) sau la performanţe (comparative cu alţii).
            De aici rezulta că:
            - Progresul unui elev/ practicant al Căii nu poate fi apreciat/ evaluat (prin examenul de grad etc.) decât de cineva care care i-a urmărit evoluţia, străduinţa, munca etc., adică îndrumătorul/ profesorul său. Treaba aceasta n-o poate face în nici un caz elevul însuşi (care nu poate fi neutru) sau examinatori străini (care nu-l cunosc îndeaproape atât pe elev cât şi munca/ evoluţia sa). Un astfel de examen nu poate fi decât personalizat, cu cerinţe/ baremuri adaptate elevului respectiv.
           De aici reiese atât rolul profesorului de supraveghetor al muncii elevului şi de evaluator al progresului făcut, cât şi imposibilitatea echivalării raţionale a gradelor date de diverşi profesori (care se poate face, dar numai în mod arbitrar/ subiectiv);
           - Spectatorii la un examen etc. nu pot înţelege justificarea/ de ce candidatului i s-a acordat sau refuzat un grad, deoarece nu-i cunosc/ înţeleg nici progresul (pe Cale), nici sarcinile primite de la profesor/ examinator. Ei compară inevitabil performanţa elevului cu performanţele altora – iar aceasta nu are nimic de-a face cu concepţia Căii;
           - Sistemele internaţionale actuale de examinare scrisă, pe calculator etc. (de exemplu GMAT etc.) par preferabile, întrucât elimină orice subiectivitate şi sunt transparente. Ele au avantajul raţionalităţii şi neutralităţii, dar şi dezavantajul ignorării progresului personal, căci compară performanţele elevului cu anumite baremuri unice. De aceea un sistem asemănător nu ar putea satisface cerinţele unei Căi.

            Dacă scopul practicării nu este ajungerea la Iluminare – atunci ceea ce se practică nu este Aikido, ci altceva!
            E adevărat că un om care practică Aikido devine mai capabil să se apere decât  dacă el n-ar practica, sau dacă ar face tenis, fitness sau alergare etc. – dar asta nu înseamnă şi eficienţă în lupta corporală. Pe de altă parte, Aikido poate ajuta să rezolvi un conflict de orice fel, dar - fără luptă sau violenţă; această competenţă se capătă din păcate greu, după mulţi ani de studiu (practic, când elevul îmbătrâneşte/ se înţelepţeşte)..

  Iar referitor la eficienţă – adaug şi subliniez că numai dacă e prost, un om obişnuit cu greutatea sub 70 kg, care nu trăieşte din violenţă, poate crede că va câştiga lupta cu un adversar rău intenţionat bătându-se „cinstit”/ „bărbăteşte”/ „corect”/ tehnic etc. – adică fără o armă, sau fără ajutoare (gaşcă/ poliţie etc) şamd.  

  Azi vedem cum apar tot felul de şcoli/ oferte de arte marţiale cu nume ce includ şi cuvântul Aikido; dacă acolo se face Aikido, pentru un elev care are ca scop să inveţe sa se bată eficient – oferta este mincinoasă! Aikido este altceva!

  Asta dovedeşte şi filmul indicat mai sus.

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++


Ştirea # 89     7.06.2016

        Federaţia Română de Aikido Modern

         
         La invitaţia FRAM, cu ocazia Stagiului de la Blejoi/ Prahova din 14.05.2016 am susţinut o
prezentare despre Instructorul de Aikido – vezi aici.
         M-ar bucura mult să primesc prin email opinii însoţite de argumente pro sau contra ideilor susţinute în document (nu însă aprecieri).
Astfel de scrisori mi-ar mai vindeca pesimismul că la noi lumea nu se ocupă de educaţia tineretului, ci doar de instruirea lui. Le mulţumesc cu anticipaţie cititorilor respectivi!

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++


Ştirea # 88     26.03.2016

        Cărţi foarte bune

         
          Constat că în ultima vreme au apărut şi la noi cărţi despre supravieţuire – altele decât a mea (epuizată de mult, căci a apărut acum 16 ani – o veşnicie...): SAS Ghidul supravieţuitorului – vezi aici, şi Manual complet al traiului în natură – vezi aici.
          „Ghinionul” cărţilor bune este că prea puţini le citesc şi chiar „pricep” despre ce e vorba. Mă bucur că se publică astfel de traduceri valoroase, într-o lume/ piaţă aparent inconştientă de pericole, care nu vrea să ştie şi nici să se pregătească, dar gata să se vaite şi să acuze pe alţii. Căci - supravieţuirea nu este o distracţie de moment, ci o întreagă mentalitate care dictează o anumită purtare, acţiuni etc. Nu este vorba de frici sau fanatisme despre iminenţa sfârşitului lumii sau despre conspiraţii, ci de o atitudine matură, gospodărească, lucidă, despre pericolele care ameninţă mereu oamenii/ societatea/ civilizaţia/ neamul (mai ales!) şi despre pregătirile necesare pentru a-ţi creşte şansele să treci de ele cu pagube minime.
          Din păcate oamenii cred în minuni, au o mentalitate infantilă/ imatură pe care politicienii se grăbesc să le-o confirme, laude şi întărească, servindu-le pe bandă rulantă minciuni adormitoare, false probleme, promisiuni sforăitoare. Dar se ştie: nu (numai) cel care a făcut „răul” e vinovat – ci (şi) victima e vinovată că a acceptat să păţească ce a păţit!

          Şi a mai apărut o carte fundamentală: Homo aggressivus – vezi aici. Ea arată cum este de fapt firea oamenilor de pretutindeni – o realitate pe care societatea actuală o ignoră cu inconştienţă sau refuză cu perversitate s-o vadă. Asta se vede din: lipsa cursurilor de autoapărare/ arte marţiale în cadrul şcolilor şi liceelor, lipsa instruirii militare generale (sau „armata obligatorie”), propaganda insistentă despre toleranţă, pace, viitorul rozaliu şamd. Recomand cu căldură studierea acestui tratat ştiinţific, scris de un autor din Moldova (aşa îi zice acuma, deşi, să nu uităm niciodată: Basarabia e România) care are şi un blog extraordinar – vezi aici.

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++


Ştirea # 87     25.03.2016

        Emisiune TV

          Împreună cu dna doctor Ioana Bărbulea, instructoare de Aikido, am participat la o discuţie live despre Aikido şi foloasele sale pentru tineri la postul 6TV, în emisiunea „Întâlnire cu Aurora” – vezi aici.
          Gazda deoasebit de amabilă a fost dna Aurora Sităruş - vezi aici. Dânsa ţine cursuri despre „dezvoltarea personală/ SIMRA” - vezi aici si aici. Concepţia SIMRA promovată de dna Sităruş e asemănătoare celei pe care o susţine şi Aikido educativ, însă cu o diferenţă mare: dânsa susţine că cineva îşi poate schimba viaţa (modul de gândire şi purtare) numai cu ajutorul Cuvântului/ gândir
ii/ lămuririi, pe când eu susţin că această schimbare nu se poate face fără implicarea corpului (efort fizic, activităţi în Natură şamd.). Opinia (împăciuitoristă) a doamnei Sităruş a fost că unor oameni li s-ar potrivi o metodă iar altora cealaltă metodă; eu însă cred că metoda educaţiei fizice/ Aikido e bună pentru TOŢI oamenii. În acest sens mă bazez pe observaţiile făcute în timpul satisfacerii stagiului militar, în cursul căruia aceiaşi metodă se aplica tuturor recruţilor, indiferent de particularităţile lor. (E adevărat că pe vremea aceea era o disciplină, nu exista harababura creată de pervertirea „drepturilor”, de care profită răufăcătorii mici sau mari).

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++


Ştirea # 86     17.09.2014

        Evenimentul anului pentru Aikido românesc s-a terminat

         
          Aici gasiti un video-reportaj din presă despre evenimentul Aikikai de la Cluj. Despre desfăşurarea şi rezultatele şedinţei Federaţiei mondiale a Aikikai citiţi Comunicatul FRAA (pdf) aici

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++


Ştirea # 85     27.08.2014

Sensei George Raicu (1961 – 2014) s-a dus să se întâlnească cu O Sensei

Anunţ realizat cu participarea consistentă a lui Nicolae Bialokur

La 26.05.2014 Sensei George Raicu a decedat după o lungà şi grea suferinţă.

George a fost un entuziast iubitor şi misionar al Aikidô-ului în ţara noastră.

Ca elev de liceu el a descoperit Aikidô în cadrul şcolii lui Sensei Nicolae Bialokur (Rônin Ryû Budô), în 1978. In noiembrie 1978, George a participat la primul stagiu oficial de Aikidô din România (sub auspiciile Asiciatiei de Studii Orientale din Romania), stagiu organizat de Sensei Bialokur şi desfàsurat sub conducerea lui Sensei Rolf Brand, asistat de Sempai Franz Homen (din RFG). Din pàcate, la cel de al doilea stagiu oficial de Aikidô, organizat de Sensei Bialokur şi desfàsurat sub „Mâna de Maestru” a lui Juo Iwamoto Sensei (reprezentant, în acea epocà, a Aikikai – Tokyo în Austria), George n-a mai putut participa, deoarece terminase liceul şi plecase să-şi satisfacă serviciul militar obligatoriu (3 ani, la grăniceri!).

Când s-a eliberat, George a aflat că Sensei Nicolae Bialokur emigrase în Elveţia (martie 1983) şi a crezut că nu se mai practică Aikidô în Bucureşti, nici în altà parte în România. După o vreme “nevoia de Aikidô” l-a făcut să (-şi) înfiinţeze un cerc de Aikidô, sub umbrela Asociaţiei sportive „Justiţia”; George lucra ca grefier la Tribunal. In cadrul acestui cerc, George Raicu a practicat şi predat Aikidô până la Evenimentele din 1989, fără să ştie de existenţa (clandestină) a celuilalt grup de Aikidô din Bucureşti, condus de Şerban Derlogea (fost elev şi el al lui Sensei Bialokur) şi Dan Ionescu.

După Loviluţie s-a înfiinţat în mod oficial Federaţia Română de Arte Marţiale, FRAM, la care George Raicu şi-a afiliat clubul pentru scurt timp.

In 1990, George a plecat pentru un an în SUA, la Chicago, să studieze Aikidô, ca Uchi Deshi, la şcoala lui Sensei Fumio Toyoda. Când s-a întors acasă a înfiinţat organizaţia Aikikai România, care a fost recunoscută oficial de Hombu Dojo din Tokyo în 1995.

În acest cadru, Sensei George Raicu a desfăşurat o activitate susţinută pentru propagarea şi dezvoltarea Aikidô-ului în România, independent de FRAM şi celelalte cluburi româneşti de Aikidô neafiliate organizaţiei de Aikidô din Japonia. Elevii săi, deveniţi la rândul lor „Sensei”, au înfiinţat cluburi de Aikidô în numeroase localităţi din ţară, printre care: Bucureşti, Cluj, Constanţa, etc.

Dezvoltarea organizaţiei Aikikai România a fost puternic sprijinită de Hombu Dôjô prin trimiterea de Profesori delegaţi să conducă stagii de pregătire şi perfecţionare în Aikidô. Responsabilul pentru România din partea Aikikai Tokyo a fost multă vreme Sensei Masatake Fujita (împreună cu Sensei Peter Bacas), care au ţinut cele mai multe stagii. Dar Sensei Raicu a organizat stagii de Aikidô şi cu alţi profesori valoroşi din cadrul Akikai Europa, cum ar fi Sensei Georgio Veneri, Sensei Pagano şi Sensei Fulvio Sassi (Italia) şamd.

Valoarea şi meritele organizatorice ale Profesorului George Raicu au făcut ca el să fie ales să conducă o perioadă organizaţia europeană de Aikido Aikikai (European Aikido Federation).

Din păcate, organizaţia lui Sensei George Raicu n-a colaborat cu celelalte organizaţii de Aikidô româneşti şi nici n-a reuşit să-şi  menţină împreună toţi elevii, astfel că o parte din ei s-au desprins, înfiinţând în 1998-2006 organizaţii noi, recunoscute şi ele de Hombu Dojo din Tokyo (!).

În ultima vreme Sensei Raicu a suferit de o boală grea cu care s-a luptat curajos până la sfârşit. Dumnezeu sà-l odihneascà !

George Raicu – Omul si Profesorul, activitatea şi meritele sale nu vor fi uitate de numeroşii săi elevi şi de camarazii de „luptă” pentru răspândirea Aikidô-ului în ţara noastră.

Să-i cinstim memoria - continuând consecvent „lupta” lui şi a noastră, cei rămaşi!

(Îmi pare rău pentru întârzierea anunţului, însă n-am reuşit să aflu informaţii despre George Raicu de la elevi ai săi pe care îi ştiam; le-am obţinut până la urmă de la Sensei Nicolae Bialokur, căruia îi mulţumesc mult).

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++


Ştirea # 84     25.07.2014

Cele 6 reguli pentru practicanţi (elevi şi instructori) – de la O Sensei

De aici am aflat următoarele reguli:

1) În Aikido o lovitură poate ucide un adversar. De aceea când te antrenezi fii atent la ce spune instructorul şi ascultă-l, nu transforma antrenamentul într-o competiţie inutilă cu partenerul pentru a-ţi arăta „puterea”.

2) Aikido este o artă marţială în care omul învaţă să se confrunte deodată cu mai mulţi adversari. De aceea se impune elevului să-şi perfecţioneze modul în care execută fiecare mişcare, astfel încât să poată reacţiona nu numai faţă de adversarul/ atacul direct dinainte, ci să se poată apăra faţă de orice atac surprinzător venit din orice direcţie din jurul său.

3) Antrenează-te în continuu şi fă asta cu un sentiment de bucurie entuziastă.

4) Învăţăturile predate de instructor constituie doar o mică parte din ceea ce trebuie învăţat. Ajungerea la măiestria mişcărilor depinde aproape în totalitate numai de antrenamentul personal serios, sincer, perseverent, creativ.

5) Antrenamentul zilnic începe cu mişcări uşoare ale corpului, care cresc treptat în intensitate şi putere, dar fără ca să apară vreo oboseală excesivă. De aceea chiar şi un om în vârstă poate continua să practice cu plăcere şi profit fără a-şi vătăma corpul, atingând astfel scopul străduinţei sale.

6) Scopul Aikido este să instruiască atât corpul cât şi mintea pentru a forma un om sincer. Toate învăţăturile Aikido sunt secrete ale naturii şi nu trebuie dezvăluite public, nici predate răufăcătorilor, care le vor folosi în scopuri malefice.

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++


Ştirea # 83     25.07.2014

        La ce foloseşte Aikido?

          Răspunsul ar fi cam aşa: „poate” folosi la „multe”, „dacă”...
          Am vrut să evidenţiez cuvintele poate, multe şi dacă – tocmai pentru a sublinia că fiecare practicant foloseşte Aikido într-un mod propriu, aşa cum înţelege, poate şi vrea el. Exemple de „foloase” (mai cunoscute sau mai necunoscute) sunt multe, foarte multe – şi bune, dar şi rele.

          Iată câteva răspunsuri posibile: o idee - cehească: aici. Sau alt „răspuns” (involuntar) - rusesc: aici (chiar dacă unii ar putea contesta vreo legătură între acţiunea respectivă şi Aikido – eu susţin că deşi ruşii aceia nu ştiau de Aikido, tocmai astfel de acţiuni/ atitudini cetăteneşti ar fi un rezultat al punerii în practică a Ideii/ credinţei care ne mână pe noi la antrenamente: de a face „bine”; căci - „numeroase sunt Căile Domnului...”).

          Iată şi alte câteva „răspunsuri” (involuntare) de la noi la „întrebare”: aici, sau aici.
          Dar şi aici, însă acesta este (din păcate) un fel de contra-răspuns; să-l odihnească Dumnezeu... (Că veni vorba, oare pe-asta o ştiaţi?).

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++


Ştirea # 82     19.07.2014

Ştiri interesante:

1. Cartea Aikido 123 a dlui prof Dan Ionescu se poate descărca gratuit de aici.

2. Fundaţia Aikikai organizează în septembrie la Cluj un stagiu deosebit, din cauza valorii (şi renumelui) profesorilor anunţaţi – vezi aici.

3. Ca papagalii...

Aflasem/ credeam/ speram că străduinţa face minuni şi mă tot antrenam – dar acum sunt şi sigur, căci am descoperit dovada (mulţumesc celor care m-au ajutat să o descopăr: Octavian B., Stanley Pranin, Ze’ev Erlich) – vezi aici, aici şi aici. O Sensei avea pe atunci 85 de ani!

Când am văzut filmele, am zis ceva în sinea mea – cam la fel cu papagalul acesta....

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++


Ştir
ea # 81     20.06.2014

De studiat

Pentru iubitorii de Aikido, cred că nu există o lectură mai interesantă şi utilă (afară de cartea Aikido pentru toţi*) decât studierea acestui site*. La Dojo unde predau am organizat săptămânal ca un voluntar să prezinte pe scurt ideile câte unui articol/ interviu din acest site, după care toţi participanţii le comentează/ dicută.

Situl este lucrarea dlui Daniel Forga, pentru mine un necunoscut, însă un om deosebit – aşa cum rezultă din munca lui voluntară (sigur izvorâtă dintr-o mare pasiune atât pentru Aikido cât şi pentru români).

Articolele originale traduse de dl Forga sunt aici*.    

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++


Ştirea # 80     4.04.2014

Paradoxul cu Ahile şi broasca ţestoasă

Filozoful antic Zenon (din Eleea/ Grecia, ca 430 î. Hr.) a vrut să demonstreze la ce aberaţii se poate ajunge folosind totuşi cea mai bună logică, adică să arate marea putere de manipulare a oamenilor de către cei în stare să mintă dibaci.  
       În acest sens a imaginat un exemplu foarte sugestiv „paradoxul cu Ahile şi broasca ţestoasă”.
       Ahile era un atlet vestit pentru viteza lui, un fel de campion olimpic la viteză, iar broasca ţestoasă e cunoscută pentru încetineala cu care se mişcă. Zenon a imaginat o cursă între aceste două personaje, în care broasca porneşte cu un avans de vreo 10 m, pentru a avea o „competiţie cinstită”, deoarece era clar că Ahile e mai rapid (alerga să zicem de vreo 10 ori mai repede). Ei bine, deşi cei doi pornesc deodată, Ahile nu va întrece niciodată broasca ţestoasă !?
      Motivul (corect) este că el trebuie să ajungă mai întâi în locul de unde broasca ţestoasă a plecat. În acest timp, broasca ţestoasă mai parcurge şi ea o bucată de drum. Ahile va trebui s-o ajungă din urmă, dar în acest timp şi broasca ţestoasă mai merge, adică parcurge o nouă distanţă. Şi „gândind” tot aşa mai departe, rezultă că Ahile se va apropia tot timpul de broască - fără însă s-o ajungă vreodată, deci, că broasca va câştiga competiţia!? (concluzie greşită/ absurdă – asta e paradoxul)

O ilustrare a acestui paradox putem vedea aici. O doamnă simpatică „bate de stinge” un malac (foarte binevoitor). O fi doamna din film pricepută la tehnica de luptă, dar disproporţia între gabaritele celor doi, să nu mai vorbim şi de vârstele lor, este covârşitoare. Pe de o parte doamna practică un fel de jujitsu cu lovituri şi puţine eschive; loviturile cu mâna goală mi se par total ineficient în cazul confruntării între o femeie şi un bărbat (în realitate – nu în filme).
       Pe de alta, un atac/ agresiune „reală” nu arată deloc aşa ca în filmul ăsta. Şi nu vorbesc numai de faptul că tipul loveşte doar(!) o singură dată şi cu o singură mână, apoi se opreşte şi aşteaptă (să fie „bătut”). Iată şi câteva filme cu agresiuni mai realiste: aici şi aici. Iar pledoaria unora că „asta e numai o demonstraţie didactică” mi se pare cam trasă de păr.
       Singura deosebire între paradox şi film este că broasca nu-şi închipuia că-l poate întrece pe Ahile...

Doamna Hayes pare pasionată şi talentată, dar cred că şi-a ales greşit arta: mai bine s-ar apuca de Aikido!
       N-aş fi ajuns însă s-o admir pe doamna, dacă nu mi-o recomanda în blogul său Stanley Pranin (vezi aici), un mare sufletist pe care îl respect mult pentru propaganda pe care o face Aikidoului.

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++


Ştirea # 79     28.01.2014

    Noutăţi - vechi ...

    Un foarte interesant interviu al lui Shoji Nishio Sensei din Aikido Journal/ 1984 - vezi aici* (mulţumesc Octav B. pentru link).
    De ce zic „interesant”?

    Pentru că aflu:
    - ce viaţă grea aveau japonezii (ăia încă vii...) după un război (ceea ce tinerii/ lumea de azi, din Japonia sau de pe le noi, am impresia că a uitat/ uită);

    - cam cum de a ajuns Nishio Sensei maestrul care a ajuns, din ce gânduri a făcut ce a făcut (dar şi ce pasiune avea pentru Aikido ! – şi nu era singur...);

    - pe cine aprecia el cel mai mult dintre colegi şi îi considera drept exponenţi ai Aikido (Seigo Yamaguchi şi Morihiro Saito);

    - confirmarea chiar de la O Sensei a opiniei mele că educaţia făcută de o artă marţială te învaţă că „victima e vinovată” (pentru ce a păţit) – idee refuzată azi de aproape toată lumea (moleşită de atâta pace...).


    Aş mai adăuga:
    - sunt foarte necăjit că nu am apucat un stagiu cu Nishio Sensei (alţi europeni l-au descoperit de mult, vezi nordicii – prof. Stenudd). Eu am aflat târziu de existenţa lui, cred că şi şcoala lui a avut un marketing deficitar;

    - cel mai apropiat instructor din şcoala Nishio este stabilit, ca să vezi, tocmai la Kiev – vezi aici*;

    - mulţi mari Aikidoka care au studiat în Japonia îl pomenesc cu evlavie pe Yamaguchi Sensei. Pentru informare despre el - vezi aici* şi aici*;
    - în anii ’80, profesorul meu de Aikido au fost cele 5 cărţi excepţionale ale lui Saito Sensei (pe vremea aia – nişte rarităţi la noi, de fapt aveam nişte copii xerox după originalele profesorului N. Bialokur); azi, pe de o parte ele sunt vândute la second-hand/ Amazon cu preţuri extravagante, pe de alta pot fi descărcate din Internet  – vezi aici*, sau aici*.

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++


Ştirea # 78     24.12.2013

     Una-alta

      1. Un film grozav despre puterea voinţei – aici*. Chiar dacă filmul e puţin aranjat şi Yoga nu e Aikido, în orice acţiune omenească acelaşi corp uman lucrează şi se arată, iar voinţa îl însufleţeşte – sau nu. Aş mai vrea să subliniez însă şi importanţa calităţii umane a educatorului (instructor/ profesor), precum şi a metodei sale de educaţie fizică, pentru succesul acţiunii – nu doar în acest caz, ci în orice fel de act/ lecţie/ antrenament educativ.

      2. Am simţit nevoia să rog câţiva cunoscuţi mai vârstnici să-mi împărtăşească câte ceva din experienţa lor de viaţă, în formă scrisă. Motivul şi scopul cererii rezultă din Chestionarul de – aici*. -> Scrisoarea #13B.
      Până acum am primit răspunsuri de la următorii cunoscuţi/ prieteni, cărora le mulţumesc şi aici:
      - Dl Andrei Bănescu/ Bucureşti – vezi aici* -> Scrisoarea #13B. Sper că ideile/ informaţiile din acest răspuns să stârnească  interesul şi altor cititori/ părinţi etc., la fel cum mi-au stârnit şi mie (confirmându-mi oportunitatea chestionarului); 

      - Dl Dan Golopenţia/ Bucureşti – vezi aiciA  şaiciB  şaiciC.
      - Un răspuns involuntar de la Dl Francis Thomson/ SUA – vezi aici* -> Scrisoarea #13B.

      Evident că aştept şi alte răspunsuri... (speranţa moare ultima!).

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++


Ştirea # 77     22.11.2013

    Aikido cu copii

     M-am documentat pe Internet să văd cum fac alţi instructori Aikido cu copiii de 7-12 ani - care „nu-s” ca adulţii (la fel cum nici „iarna nu-i ca vara”). In acest domeniu n-am experienţă (afară de vreo 3-4 lecţii care mi-au scos sufletul...).
     Printre filmuleţele cu această temă am descoperit următoarele (dar sunt încă multe altele):
     - de la dl Nelu Grigorescu – aici – vezi video 2
     - de la dl Marius Ioniţă – aici
     - de la dl Ion State – aici
     - de la dl Nicolae Mitu – aici.
     Îi felicit pe instructorii respectivi (cu mare succes la copii) pentru postările lor, care arată: deschidere pentru împărtăşirea experienţei, talent la marketing, multă muncă, curaj şi competenţă tehnică.
     Ce am învăţat: că instructorul să folosească multe exerciţii de condiţie fizică – ţopăială etc; ţipete (Kiai...); jocuri; concursuri; să împartă cadouri – simbolice/ diplome/ medalii etc. - dar tuturor copiilor. Nu mai vorbesc că el are nevoie de răbdare, de 1-2 asistenţi adulţi, de entuziasm, să pună accent mult mai mare pe elementele de politeţe şi pe poveşti educative, şi altele.
     Nu sunt eu adeptul competiţiei – dar în cazul lecţiilor pentru copii trebuie să cedez. Din păcate, e unul din puţinele trucuri pedagogice care le stârnesc atenţia. La vârsta lor prioritatea educaţiei fizice e motivarea pentru mişcare, oboseala, disciplina. Tehnica de Aikido propriu-zisă şi educaţia pentru solidaritate etc. rămân pentru mai târziu...

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++


Ştirea # 76     12.11.2013

     Acatist

      Mă ingrozeşte viitorul naţiei mele: lacuri de cianuri zgâlţâite de cutremure „minore”, ape otrăvite, câmpuri agricole sleite de proprietarii străini şamd. Viitor produs de ticăloşii fără mamă, fără tată, ajunşi la conducere, nişte sforari incapabili să facă şi o treabă folositoare naţiei. Şi nimeni nu se sinchiseşte...
      Privind la scandalurile lor politice de doi bani, parcă reaud întrebarea existenţială a dlui Dan Puric, adresată poporului român – vezi aici (sau aici).
     Şi din ce în ce mai tare, am impresia că aud şi răspunsul, printre icnituri orgasmice: „nu, nu m-am săturat, ba chiar îmi place”. Ce dor, ce jale...

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 75     6.11.2013

    Tot despre unire – că ea face puterea

     De mult tot militez cum pot (cu eficienţă mică – dacă socotesc până acum o singură pornire în acest sens – vezi mai jos # 54, # 56 pct.3, # 60 şamd.) pentru unirea/ asocierea (zic eu deşteptarea...) organizaţiilor de Aikido din Ţară.

     Iată că şi alţi români ajung (în fine) la vorbele mele: un articol foarte (foarte !) bun despre unirea organizaţiilor de Karate din România – aici – cu comentarii, şi ele foarte interesante.

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++


Ştirea # 74   5.11.2013

    De ici, de colo

     Am aflat că un medic brazilian a descoperit un test care prezice durata de viaţă (mă interesează...) – vezi aici.
     „Noul” test este un vechi exerciţiu de încălzire la Aikido. Reuşita ridicării în picioare se bazează pe folosirea (voluntară sau nu a) Harei; adică, durata de viaţă depinde de Kiul disponibil în corp. Practicanţii de Aikido ştiu asta din ”moşi strămoşi”.
     Partea bună e că au aflat-o şi „franţuziţii” ăştia, poate se mai luminează la cap şi descoperă Aikido, chiar se apucă să facă şi ei. Partea rea e că află străinii – dar nu şi ai noştri/ ai mei. Românii rămân „încremeniţi în proiect”...

     Importanţa Harei este din ce în ce mai recunoscută de sporturile occidentale, neorientale, care numesc capacitatea de mişcare/ zvâcnirte din şolduri „core power” - vezi aici.
     Câteva exerciţii excelente pentru dezvoltarea Harei/ „core power” vezi aici.

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++


Ştirea # 73   11.08.2013

    Orb nu e acela care nu poate vedea, ci cel care nu vrea să vadă!

    Se pare că nimeni nu vrea să înţeleagă avertismentele şi „semnele” viitorului, cam la fel cu „eroul” următoarei poveşti:  
   Un om şedea în casă şi aude bătăi în uşă. Se duce, deschide, era un tip care îl întreabă: „Aveţi nevoie de lemne?”. Omul răspunse: „Nu!”. Treaba asta se repetă câteva zile, omul fiind din ce în ce mai mirat, chiar enervat.
    Când apăru frigul, omul se duse să-şi ia lemne din magazie – dar constată cu uimire că nu mai era nici unul!

    Şi mă rog: dă-i Doamne (mai repede!) românului mintea cea de pe urmă... Căci „semne” - sunt!
    Iată câteva din ele, doar privind una din probleme – vezi aici*, aici* şi aici*. Uitarea este înscrisă în firea animalului-om; însă, tare aş dori ca tinerele generaţii să nu mai repete prostiile predecesorilor, ca să nu repete şi suferinţele respective.  Căci orice om cu mintea lucidă ştie: suferinţele vor apare inevitabil mâine, ca urmare a indiferenţei/ inconştienţei/ neimplicării/ aşteptării/ (auto)amăgirii de azi!
    Iar pentru cine nu ştie suferinţele de atunci (ca să rezolvăm aceiaşi problemă...) – iată-le aici* (1 155 000 morţi) şi aici* (364 000 morţi).

    Insă - românii de azi dorm – asta o vede şi un „chior”!

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++


Ştirea # 72   2.07.2013

     Cu o floare nu se face primăvară...

        Vad că se anunţă un nou cutremur mare la noi – vezi aici*.
    Nu din cauza acestui anunţ, ci pentru că locuim într-o zonă cu mare risc seismic, ar trebui să avem şi să facem o susţinută pregătire a populaţiei pentru situaţii de dezastre naturale. Dvs aţi făcut aşa ceva/ pregătire?
      Cu o floare – vezi aici* – nu se face nici primăvară, nici pregătirea populaţiei.
      Pregătire bună se face în ţări cu autorităţi competente, responsabile, patriotice – vezi aici* şi aici*.
      În schimb, concetăţenii noştri, chiar noi toţi – suntem nişte inconştienţi fericiţi. Trăim „cu frica lui Dumnezeu” (oare?) şi cu nădejdea „în mila Lui”. Dar asta nu-i poate ajuta decât pe foarte puţini norocoşi; ceilalţi, majoritatea, ar trebui „să-şi suie singuri sacii în căruţă”, adică să ştie ce să facă ca să supravieţuiască.
     Când am scris Manualul de supravieţuire (vezi aici* şi aici*) am aflat şi înţeles multe lucruri – care mi-au schimbat viziunea despre lume. M-aş bucura mult dacă şi alţii, citind cartea mea ar trece printr-o astfel de schimbare. Din păcate – nu sunt cititori!

      Mă mai gândeam şi la cum se poate scăpa de la un dezastru produs de oameni – de exemplu de atacul unei drone. O astfel de situaţie poate apare dacă un analist (străin/ american) înţelege greşit ce vorbeşti cu un cunoscut la telefon, în româneşte – căci suntem cu toţii ascultaţi – vezi aici*. Dacă omului i se pare că unelteşti ceva contra ţării lui – pac! apasă pe buton. Ce respect, ce drepturi, ce alianţe – omul e angajat să-şi păzească ţara cu orice mijloc are la dispoziţie. Şi o face, că pe el nu-l costă. După ce te-a pulverizat – n-ai decât să protestezi, să reclami etc.     
     Deoarece „până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii” – e mai folositor ca înainte de a discuta despre drepturi, nevinovăţie etc. (oricum n-are rost, căci la americani nu contează decât interesul lor) – să vezi ce poţi face, cum scapi de confuzie/ belea. Iată aici* un exemplu de soluţie de apărare contra atacului unei drone, într-un film de aventuri bun (bucata 2 şi bucata 3).

     Dar, iată şi o prezentare a modului cum se naşte tehnologia dronelor – aici*. Mă cutremur când compar nivelul intelectual al celor din film cu nivelul candidaţilor noştri la BAC. Sau – poate nu-mi dau eu seama, or fi găsit ei o soluţie mai bună: fericiţi cei săraci cu duhul – că pe ei n-o să-i atace nimeni!?

       În timp ce americanii nasc drone, noi naştem confuzii...
       Concluzie: unde nu-i cap – vai de picioare! Mai c
itiţi, mă băieţi (şi fetelor)!!!

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++


Ştirea # 71   30.05.2013

     Aikido nu este Streetfighting
      (comentarii după o discuţie prietenească)

     Aikido se ocupă de autoeducaţie şi dezvoltare spirituală, Streetfightingul de bătaie/ cotonogeală.
   Scopurile celor două activităţi sunt total diferite. Aikido nu înseamnă conflict/ ciocnire etc., ci iubire/ armonizare/ împăcare cu alţi oameni. Ba chiar o îmbunătăţire a situaţiei – şi a lumii ... – prin vindecarea agresorului, după ce a fost potolit/ fixat etc. Faptul că autoeducaţia se face – parţial – cu exerciţii de autoapărare, nu înseamnă că scopul Aikido ar fi performanţa în luptă (reală).
   Poate că antrenamentele de Aikido duc practicantul la o competenţă mai mare de luptă decât are majoritatea populaţiei, dar aceasta competenţă va fi totuşi incomparabil mai mică decât a unor specialişti în Combat (box/ contact/ kick/ etc.). Apărarea Aikidoka stă în calm/ stăpânire de sine/ prevenirea şi evitarea conflictului, nu în tehnici corporale.
    Dacă un om obişnuit, nepriceput la bătaie, şi-a pierdut cumpătul şi întâmplător a devenit violent – el poate fi potolit/ vindecat de un Aikidoka centură neagră.
    Dacă agresorul este un specialist în bătaie şi urmăreşte raţional un scop rău, apărarea cu tehnica Aikido n-are nici o şansă de succes. În acest caz nu mai e vorba de armonie, iubire etc. – ci de supravieţuire. Un astfel de adversar trebuie distrus – nu vindecat, el poate fi combătut cu mijloace din afara Aikido: arme, viclenie, gaşcă etc.  

     Streetfightingul e o treabă de sine stătătoare şi necesită o pregătire corespunzătoare.
     Iată câteva idei prezentate de un specialist rus – Serghei Badiuc – vezi aici* şi aici*.

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++


Ştirea # 70   3.05.2013

     Stagiu cu Osamu Obata Shihan

      Asociaţia Aikido pentru toţi organizează în 1-2 Iunie 2013 un stagiu condus de Shihan Osamu Obata (7 dan Aikikai - Canada), care va fi găzduit în sala Universităţii Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport UNEFS, Str. Constantin Noica, Nr. 140, Sector 6, Bucureşti – informaţii vezi aici*.

      Toţi practicanţii de Aikido din Bucureşti, şi nu numai, sunt invitaţi să participe!

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 69.  11.04.2013

         Încă ceva despre CARACTER

         Vă invit cu insistenţă să urmăriţi filmul acesta – e scurt, vreo oră. Chiar să-l şi revedeţi...

       Oare ce fel de oameni trăiau pe vremuri în Ţara asta? Cum de scopul lor în viaţă era „datoria”, „patria”? Nu spuneau ”mie ce-mi iese?”. Sau: „eu plec din românica, aici nu mai e de trăit”.

       Ce fel de şcoală făceau românii ăia? Cum îi făcea mumă-sa?

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 68.  14.03.2013

         Încă un stagiu

      De data asta nu va mai fi în Bucureşti (cum îmi convine mie) ci la Braşov (alt loc unde pot ajunge...) – vezi aici* – cu Jaff Raji din Franţa - între 26-28 aprilie.

      Pentru informaţii am trimis cu bună ştiinţă la situl Aikido info şi nu direct la organizatori, deoarece sper să intereseze şi alte chestii găsite pe acolo (go Alex!).

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 67.  5.03.2013

         Profesorul Izumi a plecat să se întâlnească cu O Sensei...

       Pe când se încălzea să concureze la „Campionatul internaţional de Kendo al Orientului Mijlociu” din Dubai, vineri 1.03.2013 profesorul Hiroaki Izumi (zis Rocky) a suferit un atac de cord, şi în ciuda primului ajutor dat de medicul de faţă, s-a stins la spital pe la orele 15 – vezi aici* şi aici*.

       Sunt mulţi cei care îl regretă: vezi aici* şi aici*. Amintiri din vizitele sale la noi – vezi aici*.

       Aşa s-a dus încă unul din marii profesori de Aikido, un adevărat Budoka (războinic) şi model pentru elevii săi răspândiţi în toată lumea. Avea 59 de ani – şi planuri mari: să termine seria de filme didactice (Principiile Aikido) pe care o începuse şi din care apăruseră deja 4 filme/ principii, plus stagiile din diverse ţări (România, Anglia, Emiratele Unite, Barbados etc.), plus ieşirea la pensie (de la Universitatea din Kuweit).

       Eu l-am admirat – şi chiar iubit mult - pe Izumi. Era un japonez atipic, cu mintea deschisă. Speram să-l mai întâlnesc, ca să mai învăţ câte ceva din ştiinţa lui - înainte să plec eu spre O Sensei, că sunt mult mai bătrân. Dar n-a fost să fie.

       Aikido m-a învăţat că e bine să înveţi ceva din orice păţeşti sau vezi sau întâlneşti în viaţă, preferabil mai ales din păţaniile altora, ca să te fereşti de surprize neplăcute. Iată câteva idei pe care mi le oferă bietul profesor chiar şi atunci când nu mai este:
       - Nu e bine să fumezi, nici să exagerezi cu călătoriile lungi (profesorul fuma pipă, călătorea mult cu avionul, trăia la căldură, în Arabia – el fiind născut la frig, în Canada);
       - Antrenamentul exagerat în genunchi strică (profesorul avea operaţii şi o proteză de toată frumuseţea la genunchiul drept, care în timp urma a i se şi bloca complet). Exerciţiile în genunchi sunt foarte, foarte folositoare, chiar indispensabile, pentru învăţarea rotirii şoldurilor/ trunchiului – o mişcare fundamentală în tehnica Aikido. Dar ele trebuie repetate cu măsură, adaptată specificului local. Poate că un astfel de antrenament susţinut o fi bun la japonezi, care trăiesc aşezaţi în genunchi toată viaţa, dar la europeni, sau – că veni vorba - la canadieni, e o greşeală! Căci la ce mai foloseşte un mare specialist/ performer în Aikido, care, tocmai după ce a învăţat la perfecţie totul – devine invalid?
       Eu însumi am avut acum câţiva ani dureri mari la genunchiul drept, care m-au dus la doctori etc. – cu diagnosticul artroză degenerativă, iar ca tratament diverse procedee medicale. Acestea au dat aceleaşi rezultate ca „frecţia la un picior de lemn”. Singurul leac bun a fost reducerea numărului şi duratei exerciţiilor Suwari: azi pot din nou să stau în Seiza şi să mă mişc satisfăcător. Deci – nu era boală/ bătrâneţe etc., ci prostie/ greşeală/ exagerare. (Atenţie: greşeală e şi prea mult – dar şi prea puţin!).
       - Constat pe pielea mea că sensibilitatea la radiaţiile solare (nu doar cele ultraviolete, ci şi explozii ale coroanei solare etc.) a crescut. Adeseori nu mă simt bine – fără a avea o explicaţie; dar dacă mă uit la activitatea solară (vezi explicaţiile NASA aici*) descopăr că în ziua aia au avut loc explozii solare şamd.!?
       Ei bine, tocmai 1.03 a fost o zi cu intensă activitate solară, cu puternice radiaţii. Din întâmplare – ele au fost maxime când Arabia era orientată spre soare – iar ţara mea era în umbră. QED.
       Sper să mai am zile ca din amintirile pe care mi le-a lăsat Izumi să pritocesc şi descopăr şi alte învăţături.
       O să-mi lipsească ... Să-l odihnească Dumnezeu – al nostru şi al lui ...

       Mai sper şi ca prietenului Bănculescu – care i-a descoperit şi adus la noi pe Izumi şi pe Kessler – să nu-i scadă entuziasmul, deci: go Bogdane! Căci - viaţa merge înainte...

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 66.  3.03.2013

         Şi mai pică!

S-a anunţat un nou stagiu internaţional de Aikido în Bucureşti, în 13-14 aprilie: vezi aici* – cu prof. Alberto Anzellotti 6 dan Aikikai Italia.

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 65.  18.02.2013

Dacă nu curg – mai pică

       S-a anunţat un nou stagiu internaţional de Aikido în Bucureşti, în 30-31 martie: vezi aici* (la „Stagii”) – cu prof. Alesssandro Tittarelli 7 dan Ywama Ryu.

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 64.  6.02.2013

Stagiul cu Miles Kessler din 14-16.12.2012

Stagiul a fost organizat de Aikido4all/ B. Bănculescu în Bucureşti – vezi aici*.

Prof. Miles Kessler a început studiul Aikido în SUA la un Dojo de Ki Aikido, apoi a plecat în Japonia unde a stat 7 ani, majoritatea din ei la Iwama, dar profitând între timp de ocazie ca să ia legătura şi să studieze şi la alte Dojouri/ şcoli de Aikido. După şederea în Japonia s-a stabilit în Israel, unde a înfiinţat cu succes un Dojo/ şcoală de Aikido – vezi aici*.

Notiţele mele de la stagiu - vezi la # Corespondenţă → #12B/ 6.02.2013. 

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 63.  31.01.2013

     Ajută Aikido la ceva?

     S-ar putea crede că la noi e "rău" deoarece oamenii nu fac Aikido, ba chiar refuză să facă orice fel de sport. Iar acolo unde oamenii ştiu de arte marţiale – situaţia ar fi altfel. Ţi-ai găsit!
     Am văzut un film bun – vezi aici*- cu samurai, săbii şamd... Pe lângă acţiune, lupte etc. m-a impresionat sărăcia în care trăiau japonezii pe la 1850. Atunci ei trăiau „cinstit” – din ce produceau.
     Azi - ei trăiesc în belşug – vezi aici*, dar pot face asta numai cu bani împrumutaţi, mulţi – vezi aici*.
     Iar belşugul actual poate dispărea peste noapte: dacă vor fi siliţi să plătească datoria – adio trai bun şi înapoi la o sărăcie şi mai lucie....
     Văd că pretutindeni lumea, fie ea japoneză, sau la noi - se complace în sminteală, considerând că traiul pe datorie ar fi bun, „normal”. Toţi copiază modelul american – deşi ăla e o fandacsie pe care şi-o pot permite numai posesorii de arme atomice etc. Adică „dulăii” internaţionali. De exemplu, americanii au o datorie uriaşă pe care o „plătesc” cu hârtii fără acoperire şi armata cea mai puternică din lume, care poate astupa gura oricui refuză banii lor. Cine poate – oase roade!
     Evident (pentru mine...) - modelul lor nu este şi pentru „căţei”. La noi, lumea uită prea repede că s-a făcut o „revoluţie” şi Ceauşescu a fost omorât doar pentru că a trebuit să plătim o datorie - mult mai mică decât cea pe care o avem acuma. Căci noi n-avem nici armată, nici alte puteri; noi avem doar închipuiri.
     De-aia - o să plătim din nou! Vae victis! Adică: victima e vinovată.

     Dar ce mă mir de ce-i la noi, când până şi oamenii din patria Aikidoului s-au prostit la fel...

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 62.  24.01.2013

    PR & marketing

     Câteodată viaţa mă sileşte să fac şi altceva decât îmi place, adică Aikido. De exemplu, vezi aici* şi aici*.

     Unii spectatori/ practicanţi au fost impresionaţi de ruperea bastonului, dovedind că nu citesc (ce trebuie) şi nu se informează. Încă din 2009 am publicat aici* că la examenul de 1 Dan Aikido educativ se cere proba Tameshiwari, exact treaba demonstrată de mine pe scena Universităţii. Idea este că la Aikido nu învăţăm folosirea armelor albe de dorul lelii, ci chiar pentru a le folosi eficient dacă e cazul. Ce înseamnă eficienţă la Jo? Păi – printre altele, şi să poţi rupe sau sparge arma/ armura/ oasele/ craniul adversarului.
     Dorinţa de pace şi „buna creştere” susţinute de Aikido nu înseamnă „prost de bun”, sau înghiţirea nedreptăţilor/ bătăii etc., ci – evitarea conflictului, căutarea stingerii lui şi să nu doreşti răul adversarului; însă dacă el o păţeşte, singur e de vină, căci el a început confruntarea!

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 61.  23.01.2013

    Despre Andre Nocquet – profesorul lui Rolf Brand

     Iată două filme interesante despre istoria Aikido în Franţa – aici* şi aici*. Se ştie că în Franţa Aikido este foarte răspândit - numărul practicanţilor franţuji e cam egal cu suma practicanţilor din toate celelalte ţări europene! Această dezvoltare se datorează meritelor unor mari profesori – sufletişti şi activişti. Profesorul Andre Nocquet a fost unul din ei.
     În 1960 Tadashi Abe, care fusese delegatul Aikikai pentru dezvoltarea Aikido în Franţa, s-a retras, iar Nocquet a rămas şeful mişcării Aikido din Franţa, împuternicit de O Sensei. Deoarece în Germania nu era încă nici un delegat Aikikai, Nocquet a predat şi acolo, devenind profesorul lui Rolf Brand (care în 1978 mi-a fost mie profesor la Bucuresti).
     Ulterior Nocquet a fost înlocuit la conducerea organizaţiei Aikikai Franţa de noul trimis de la Tokyo – Nobuyoshi Tamura, sosit în Europa în 1964, cam deodată cu Katsuaki Asai, colegul său de la Hombu Dojo şi delegat Aikikai pentru Germania.
     Nici lui Nocquet, nici lui Brand, nu le-a căzut bine înlocuirea lor cu japonezi. De altfel, reţin că Brand era un neamţ foarte europenist – deviza lui fiind „Budo (european) fără japonezi!”. Nu mai zic şi de Tissier, care în 1976 a revenit din Japonia în Franţa şi a pretins că nu Tamura, ci el e reprezentantul Aikikai – ceea ce a dus la apariţia a două mari federaţii Aikikai în Franţa, nici azi reunite. Au şi aikidocii vesteuropeni Napoleonii lor, care nu se închină la străini ...

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 60.  22.01.2013

Despre Stagiul naţional din 19.01.2013

       Stagiul s-a desfăşurat în Dojo de la şcoala 128/ Chitila/ Bucureşti (organizator prof. Marius Ioniţă/ FRAM) şi a fost condus de prof. Laurenţiu Vasilache – inventatorul „Aikirei”. Această variantă românească de Aikido îmbină teoria şi practica Aikido tradiţional cu cele din Reiki – o metodă de vindecarea bolilor cu ajutorul palmelor, bazată pe teoria Kiului/ bioenergiei, inventată pe la 1920 de Mikao Usui, doctor şi preot japonez.

Evenimentul a fost unul din seria de colaborări interorganizaţii, începută cu stagiul* condus de prof. Ioan Grigorescu.   

Stagiul a fost un succes atât pentru profesor cât şi pentru organizatori. Aştept cu interes următorul stagiu, pentru a afla şi acolo noutăţi interesante şi încurajatoare despre pasiunea pentru Aikido şi creativitatea românească.

Alte impresii de la stagiu – vezi aici* Scrisoarea # 11B - 22.01.2013

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 59.  25.12.2012

    Ars longa est ...

    Chiar dacă nu vă place să citiţi, va rog să o faceţi cu povestea „ Omul care planta copaci” postat la 30 iunie 2010 aici.
    Ocupaţia/ hobyul tipului era de fapt Calea/ Doul său. De fapt orice Cale asta e: să faci ce poţi, ce trebuie, cât poţi – pentru binele altora – fără nici un gând la răsplată. „Altora” – înseamnă şi Natura etc.

    Aşa că şi un sihastru care îşi trăieşte Credinţa urmează totuşi o Cale - chiar dacă activitatea/ viaţa lui nu foloseşte vreunui alt om, căci ea foloseşte totuşi Naturii: el nu „consumă”, deci nu face gunoaie, nu distruge.
    Atâta poate el, dar asta e mult mai mult bine decât răul făcut de noi zilnic Naturii – doar pentru că trăim.  

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 58.  27.11.2012

    Moşteniri

    Pe la noi, oamenii moştenesc de la părinţi/ rude: averi/ case/ bani – adică, pentru mulţi, tot felul de prilejuri şi îndemnuri la risipă/ lene/ huzur/ nesăbuinţă/ nechibzuinţă/ iresponsabilitate şamd. Aceasta nu contribuie deloc la progresul, sau supravieţuirea naţiei.
    Pe la alţii, urmaşii moştenesc obligaţia de a face ceva, a se strădui - toată viaţa, plus eventual şi o meserie. Vezi de exemplu moştenitorii lui O Sensei, nepotul şi strănepotul –  aici.

    Alt fel de părinţi - altă educaţie – altă soartă!

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 57.  19.11.2012

   Cum aş vrea să fac şi să-mi reuşească lecţiile de Aikido

    Iată un exemplu de profesor creativ – aspectul ăsta nu are graniţe între materii/ discipline etc. – vezi aici.

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 56.  18.11.2012

   Din lumea Aikidoului

    1. Succese pentru Aikido din România

    La Tokyo a avut loc un congres al IAF în cadrul căruia, printre altele, România (prin Fundaţia română Aikikai FRAA) a fost primită ca membru în cadrul IAF – vezi aici.

    La Cluj a avut loc un stagiu internaţional condus de prof. Christian Tissier (Franţa), cu ocazia aniversării a 15 ani de existenţă a FRAA – vezi aici.
    FRAA promovează exemplar Aikido în Ţară şi a reuşit să asocieze numeroase cluburi din toată România. Chiar am impresia că polul Aikido românesc s-a mutat de la Bucureşti la Cluj!
    Pe de o parte activitatea şi succesul Fundaţiei mă bucură mult, pe de alta mă întristez că în continuare, practicanţii români nu sunt uniţi din punctul de vedere organizatoric! Unirea face puterea! Dar - sunt convins că timpul lucrează în direcţia bună – adică le va aduce în sfârşit românilor mintea cea de pe urmă....

 

    2. Congresul Federaţiei Internaţionale de Aikido IAF 2012

    În cadrul Congresului IAF 2012 a avut loc şi o demonstraţie a tuturor delegaţiilor din ţările membre ale IAF – vezi aici.
    Foarte interesant de urmărit – şi de comparat, pentru a învăţa ceva - nivelul tehnic şi concepţia delegaţilor din toată lumea! Mie mi-au plăcut demonstraţiile de la min. 13.30 (pentru că erau românii) şi cea de la min. 58.00, a nu ştiu cărei ţări – dar deosebită, cu o creativitate care m-a impresionat, faţă de marea de conformism a celorlalţi. (De ici de colo, ştiu că trebuie să be distinct, or – extinct!, adică în competiţia mondială câştigă mai ales inventivii, nu imitatorii).

 

    3. Stagiul naţional de Aikido din Bucureşti

    La 20.10.2012 a avut loc stagiul condus de prof. Ioan Grigorescu – vezi aici.
    La stagiu au participat membrii celor 4 organizaţii organizatoare, ceea ce a constituit un prilej de mare bucurie atât pentru ei, cât mai ales pentru visătorii care doresc unificarea organizaţiilor de Aikido din Ţară.
    Prof. Grigorescu şi-a expus atât concepţia sa practică despre sistemul de luptă creat de dânsul, numit Aikido Life – vezi aici, care îmbină creativ tehnica Aikido tradiţional cu tehnica Systema (un sistem de luptă rusesc - vezi aici), cât şi concepţia sa filozofică despre legătura şi aplicarea practicii din Dojo cu viaţa de zi cu zi (identică cu cea a Aikido tradiţional).
    Mulţi participanţi au fost bucuroşi să afle idei noi despre sportul/ Calea pe care o îndrăgesc, mai ales că aceste idei sunt rezultatul muncii unui român!
    Pe valul entuziasmului popular, organizatorii au hotărât ca la 19.01.2013 să aibă loc următorul stagiu, în acelaşi loc, condus de prof. Laurenţiu Vasilache – vezi aici.
    Toţi practicanţii de Aikido sunt invitaţi să participe – îi asigur că nu vor regreta!

    Legat de stagii şi locul de desfăşurare, un prieten bucureştean mi-a mărturisit că ar fi dorit să ajungă la Cluj, la stagiul lui Tissier, dar n-a putut din cauza costului prea mare pentru el al acţiunii – transport/ cazare/ taxă etc.
    Şi câţi or mai fi alţi români care fac Aikido, siliţi de viaţă, venituri şi dezbinare să nu poată ajunge la stagii interesante în capătul celălalt al Ţării – care totuşi e a lor, încă!  


    4. Stagiu internaţional la Bucureşti!

    Profit de ocazie să reamintesc de Stagiul din 14 –16.12.2012, condus de prof. Miles Kessler, 5 dan Aikikai/ Iwama Ryu (cu invitaţi - surpriză!) – vezi aici.

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++


Ştirea # 55.  10.10.2012

    Câteva descoperiri în Internet

    1. Un site foarte interesant, în limba română, cu interviuri ale unor mari profesori de Aikido – vezi aici*.

    2. Gândurile unui pasionat de Aikido – vezi aici*.

    3. Şi două lecţii excelente de Aikido – vezi aici* şi aici*.

    4. Cei interesaţi de japonezării, dar care nu pot ajunge pe acolo, sunt nevoiţi să „fure” informaţii disparate de la cei care ajung şi văd, apoi scriu ce-au văzut.
    Desigur, realitatea respectivă va fi descrisă prin prisma capacităţii personale a autorilor de a o înţelege, aşa că cititorii sunt obligaţi să o reconstituie, ajustând şi punând cap la cap cele aflate la mâna a doua. Dar această situaţie este valabilă pe lumea asta pentru orice fel de învăţătură...
    Revenind la Japonia - vezi aici* şi aici* - impresiile recente ale unor călători români.

    5. Şi last but not least, o Piano-no-Kata interpretată magistral de o chinezoaică – vezi aici*.

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 54.  24.09.2012

    Evenimente interesante

   1. STAGIUL NATIONAL DE AIKIDO – care va avea loc sâmbătă 20 OCTOMBRIE 2012, ORA 10,00 -14,00 şi va fi condus de SHIHAN IOAN GRIGORESCU, 9 dan AIKIDO-LIFE
    Organizatori: FEDERAŢIA ROMÂNǍ DE AIKIDO MODERN; FEDERAŢIA DE AIKIDO TRADIŢIONAL KIAI; ASOCIAŢIA ROMÂNǍ DE AIKIDO; CENTRUL DE ARTE MARŢIALE ŞI STUDII ASOCIATE CASA al UNIVERSITǍŢII DIN BUCUREŞTI

     Participarea este liberă / gratuită!!

     Evenimentul este deschis tuturor practicanţilor şi simpatizanţilor AIKIDo-ului care vor să cunoască şi să-şi exprime liber filozofia proprie în acest domeniu
     Locaţie/ adresă Dojo (şos. Chitilei) şi alte detalii – vezi aici*:

    2. STAGIUL INTERNATIONAL DE  AIKIDO – care va avea loc vineri 14 – duminică 16 Decembrie 2012 şi va fi condus de SENSEI MILES KESSLER, 5 dan Aikikai (cu invitaţi - surpriză!)
    Organizator: Asociaţia Aikido 4 All - Bucureşti
    Locaţie: la Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport UNEFS, Str. Constantin Noica, Nr. 140, Sector 6, Bucuresti
    Programul stagiului este următorul:
- Vineri, 14 Decembrie 2012:      18,00-20,00

- Sâmbătă 15 Decembrie 2012:  9,00-11,00   17,00-19,00
- Duminică 16 Decembrie 2012:  9,00-11,00

    Preţ participare stagiu: 45 EUR
    Spectatorii au acces gratuit!

    Locaţie/ adresă Dojo şi alte detalii înscriere – vezi aici*:

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 53.  30.07.2012

    Cel mai bun (?) film educativ al anului

    Vezi aici*.

    Se pare că cea mai puternică influenţă asupra copiilor o are exemplul personal; aşa că fii atent cum te porţi cu copiii, căci ei îţi vor schimba plosca sau alege azilul...

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 52.  19.06.2012

   Am aşa o tristeţe în mine...

    Adeseori mă trezesc gândind despre ceilalţi cam la fel ca Lăpuşneanu Vodă.
    Pe măsură ce trece timpul descopăr însă – cu tristeţe - că nu alţii, ci eu sunt de fapt „prostul”! De ce? Păi – de exemplu:

    - pentru că am votat pentru primăria „mare” un candidat care n-a dat şi n-a promis „pomană/ şpagă electorală”; la fel au votat doar vreo 9% din bucureşteni – cei fraieri. Iar restul - majoritatea alegătorilor - „nu poate greşi”! Ei e „deştepţii”...

    - pentru că respect munca, cinstea etc. şi nu cred în poveşti cu minuni, cu pere mălăieţe care îţi cad în gură dacă „Îl rogi”. În schimb, o mulţime de concetăţeni mă contrazic cu succes, agonisind averi mai mari sau mai mici prin furt, minciună etc. şi „făcându-i” pe alţii. Din cauza asta se cred grozavi, iar unii se înfig mereu în faţă pentru alte agoniseli - la alegeri, la alte funcţii publice. Şi – spre surprinderea mea (de prost), le merge, chiar bine. Căci majoritatea alegătorilor apreciază astfel de „performanţe” – iar majoritatea „nu poate greşi”! Ei e „deştepţi”... Unora din „deştepţii” noştri li se mai şi înfundă – vezi o ştire recentă* cu tineri foarte „deştepţi” care s-au lăsat înşelaţi cu poveşti de adormit copii, de un şmecher şi mai mare (dar străin). Sau alt mare „deştept”, ajuns chiar şi el la închisoare pentru că nu-l mai încăpeau ouăle: aici*.

    - deoarece mai cred că prof. Izumi este o raritate foarte interesantă printre instructorii de Aikido care ne vizitează ţara. Aceştia sunt de obicei nişte funcţionari corecţi, valoroşi, dar incapabili – şi fără drept - la imaginaţie. Deşi in  teorie Aikido ar trebui să ajute nu doar corpului, ci şi minţii şi sufletului - iată că o mulţime de practicanţi de Aikido nu doar că n-au participat, dar nici măcar n-au trecut pe la stagiul lui Izumi (aici*) ca să vadă cam despre ce o fi vorba. Iar majoritatea - „nu poate greşi”! Ei e „deştepţii”...

    - pentru că nu încetez să cred (la fel ca Petre Ţuţea – vezi aici*) că „românii mei” ar fi mai deştepţi ca alţii! Dar asta, numai dacă ei ar fi (re)educaţi mai drastic, altfel decât aşa cum se face acuma şcoala – vezi aici*. Însă - azi educaţia se face blând, cu şcoala „nouă”, deşi rezultatele se văd aici*. Iar majoritatea părinţilor şi a educatorilor, care susţin şi acceptă gogoşile astea - „nu poate greşi”! Ei e „deştepţi”...

    Totuşi – parcă văd că toate „deşteptăciunile” astea care au mare succes cu ai noştri - vor duce până la urmă la falimentul, poate chiar dispariţia naţiei, şi asta din cauza concurenţei străinilor. Care, culmea: sunt „proşti” cu toţii, căci gândesc cam la fel ca mine (şîncă alţi vreo 9%)! Doar că, la „bilanţ” - deşi sunt „proşti”, străinii ne „bat la cur”, ne vând şi ne cumpără (aici*) când şi cum vor!
    Iar şefii noştri (de haită...) „strălucitori”, aleşi cu inconştienţă veselă de majoritatea „deşteaptă”, îşi arată „valoarea” adevărată la orice confruntare cu adversari serioşi: în ţară zmei, afară mieluşei* ...
    Vai de biata Ţară!

    De aia am aşa o tristeţe în mine...

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 51.  14.06.2012

   Izumi Shihan a revenit la Bucureşti!

    Asociaţia Aikido pentru toţi (vezi aici*) a organizat stagiul cu Hiroaki Izumi Shihan, intre 8-10.06.2012., in sala de sport a UNEFS. Fotoreportaj de la stagiu – vezi aici*
    Notiţele mele de la stagiu - vezi la # Corespondenţă Scrisoarea #10B/ 14.06.2012. 

   Informaţii/ impresii de la stagiul precedent al profesorului Izumi (organizat de Federaţia de Aikido tradiţional) – vezi aici* Scrisoarea # 1B/ 15.12.2010.

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 50.  8.06.2012

   Ceva interesant pentru educaţia (caracterului) cu ajutorul aventurii

    Văd că activitatea sportivă numită Parkour (vezi aici*, aici*, aici* şi aici*) devine din ce în ce mai populară – ca distracţie/ pierdere de timp. Poate şi din cauza popularizării ei prin massmedia - la care majoritatea tinerilor actuali sunt conectaţi (bolnăvicios de mult timp, zic eu) şi care îi influenţează (tot nesănătos de) tare.

    Parkour a fost inventat de câţiva soldaţi francezi în timpul războiului din Vietnam (cam prin 1950). În afară de spectaculozitate şi cheltuieli minime, Parkour are şi calităţi foarte bune de exerciţiu psiho-fizico (efort aerobic, aer curat, exersare/ dezvoltare multilaterală a - corpului, echilibrului, capacităţii de decizie/ reacţie etc.), care îl fac atractiv/ potrivit pentru „sportul de aventură”. Are însă şi defecte practice şi educative, cum ar fi: riscul mare de accidentare, tendinţa de individualism şamd.

    La fel ca şi alte activităţi folosite în scopul educaţiei caracterului cu ajutorul aventurilor (vezi aici*) cum ar fi: artele marţiale, parcurile de aventuri, drumeţia cu cortul etc. (toate - derivate civile din activitatea militară), Parkour (sau elemente din el) ar putea deveni un excelent mijloc de formare a tinerilor. Ar fi însă nevoie de o utilizare conştientă şi bine ghidată (cu reducerea la maxim a pericolelor, cu scopuri educative etc.), într-un cadru organizat, sigur etc. De exemplu - în cadrul lecţiilor de sport/ educaţie fizică din licee.
    Dar – nici un factor de decizie/ autoritate şcolară nu se preocupă de modernizarea reală a curriculei şcolare.

    Iar despre DEZinteresul profilor de sport pentru activitatea lor profesională, şi mai ales pentru viitorul tineretului nostru – rămâne cum am vorbit ...

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 49.  30.04.2012

   Nasc şi la noi oameni! (aşa zicea Miron Costin pe la 1680..)

    Am descoperit cu mare bucurie o carte excelentă scrisă de un român: Marius Ghenea – Antreprenoriat. Omul ştie ce zice, e scrisă clar, în româneşte, se înţelege ce vrea să zică. Mai rar asemenea cărţi, asemenea autori români!
  
Cred că orice aikidoka ar face bine s-o citească. De ce?
    Pentru că orice om (şi aikidoka sunt oameni...) este până la urmă tot un antreprenor – cel puţin al propriei vieţi.
    Practicarea/ studiul Aikido ne învaţă multe, multe de tot, dar nu poate să te înveţe chiar TOT. Aşa că unele învăţături pentru viaţă - trebuie luate de unde se poate, unde se găsesc şamd.
    Pe de altă parte, văd că din ce în ce mai mulţi instructori fac din predare un mijloc de a câştiga o pâine, or - priceperea la antreprenoriat i-ar ajuta să câştige mai mult.

    În legătură cu acest aspect, al practicii pentru câştig, simt nevoia să precizez că de fapt Aikido e o Cale (Do), adică un fel de activitate/ preocupare în care nu trebuie să apară/ conteze banii/ câştigul sau foloasele materiale (care inevitabil sunt în dauna altor oameni, mai „fraieri”, sau în dauna naturii etc.) şamd. Cred că cel ce face Aikido adevărat, cum susţinea O Sensei – nu poate fi decât un fel de călugăr/ anahoret, pentru care antrenamentele cât mai dure sunt de fapt o „suferinţă”/ asceză care duce la iluminare, nu un mijloc de a deveni mai „productiv”.
   Orice amestec al practicii (ascezei) personale (singurul mijloc prin care se poate ajunge la scopul Căii - iluminarea) cu interesul material – depărtează de „Cale”, duce în altă parte; poate spre „Iad”? Căci - se zice/ ştie că drumul spre Iad e pavat cu bune intenţii....
    Ca orice „Cale”, Aikido adevărat nu se poate face decât dacă trăieşti din nimica, or ai ceva avere/ sponsori etc. Dacă studiul Aikido are ca scop învăţarea unei meserii din care să trăieşti, mai bine sau mai rău – atunci nu e Aikido, nu e Cale – e altceva. (După definiţia asta - nici chiar şeful Aikikai, Moriteru Ueshiba Doshu, nu face Aikido adevărat!).

    Revenim astfel la o problemă filozofică, veche de când lumea: folosirea corectă/ incorectă a cuvintelor, în acest caz a termenului „Aikido”. Acu’ vreo 2500 de ani, Confucius zicea: „Diversele nenorociri din viaţa omului, societăţii şi statului se datorează gândirii neclare şi lipsei de sinceritate a limbajului folosit. Un rege, un părinte, un fiu, care nu se comportă „corect” (respectiv conform obligaţiilor specifice „fişei postului” fiecăruia) - comite abuzuri, mascându-şi incompetenţa sau răutatea în dosul cuvintelor „rege”, „părinte”, „fiu” - respectate de toţi. El cerea: „este necesar să îndreptăm înţelesul cuvintelor”.
    Să comparăm cu vremea noastră: de exemplu, eu mă îmbolnăvesc când aud toţi politicienii declarând că orice fac ei (foarte adeseori ticăloşii uriaşe) ar fi ceva „normal”, „firesc”; şamd.
    Restabilirea înţelesului corect al cuvintelor n-a fost parcă niciodată mai necesară! Se vorbeşte aiurea, din cauza asta oamenii nu ştiu ce vor, ce spun, ce vor face – sunt năuciţi de şcoală, de massmedia, de escroci.

    Acestea fiind zise - fiecare om trebuie să judece singur ce face în/ cu viaţa lui, desigur pe baza cât mai multor informaţii despre ce e lumea/ ce vrea ea, şi ce e el/ ce vrea să facă.../

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 48.  23.04.2012

   Despre încălţămintea pentru drumeţie

    1. Echipamentul pentru drumeţia pe munte e diferit de cel bun şi obişnuit pentru viaţa în oraş. Dacă însă nu e corespunzător – pot apare accidente. Despre subiectul acesta - condiţii/ construcţie/ croială/ materiale/ mărimea optimă şamd - sunt scrise cărţi întregi.
    Din diverse motive astfel de echipamente sunt scumpe, adică mai greu de cumpărat/ procurat de tineri/ părinţi/ pensionari etc. De aceea am încercat să găsesc variante mai ieftine.
    In general, am rezolvat problema satisfăcător în doi paşi, astfel:
    - Informare/ documentrare: studiez cum arată echipamentele bune – pe Internet, sau la magazinele specializate (vezi Himalaya, sau Montrek etc)., sau la tovarăşii de drumeţie mai pricepuţi – apoi:
    - Găsire şi cumpărare echipamente echivalente/ corespunzătoare – de la magazine second hand sau de la angroul chinezesc Dragonul Roşu (uneori le mai fac şi modificări cu acul, aţa şi foarfeca).

    Dar - pentru încălţămintea de munte nu am reuşit să fac la fel: orice surogat încercat nu mi-a dat rezultate bune. Ori talpa alunecă, ori croiala nu susţine bine laba/ glezna, ori intră apă în ghete şamd.
    De aceea sunt nevoit să strâng cureaua şi să cumpăr ghete speciale pentru munte (de trekking etc.) - din două surse: fie de la magazinele Himalaya (la reduceri), fie (preferabil) de la Gritex (la o calitate acceptabilă, au preţuri cam ½ ... 2/3 din cele de la mărci străine).
    Indiferent de marcă şi preţ, după o vreme orice bocanc începe să ia apă şi trebuie re-impermeabilizat. Aceasta se poate face prin ungere cu unsori speciale pentru bocanci (sau cu surogate ca: untură de gâscă, sau de oaie etc.), însă şi cu un spray special.
    In domeniul sprayurilor impermeabilizante (mai ieftine...) a apărut o noutate interesantă – sprayul cu nanoparticule – vezi aici*. Am descoperit că el se găseşte deja de vânzare şi la noi – vezi Sprayul Kiwi AQUASTOP – la magazinele Carrefour.

    2. Ce încălţări mai poartă pe munte alţi drumeţi?

    Aflu cu surprindere (şi cu oarecare invidie, că din cauze biologice nu pot să fac şi eu la fel) că pentru drumeţie, a început să se poarte ca încălţăminte de 3 (4?) sezoane - nişte sandale foarte uşoare: vezi aici*, aici* şi aici*.

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 47.  1.03.2012

   Echipamente Budo cu preţ mai mic

    Pe criza asta e interesant : firma Grupart oferă echipament bune la preţuri atractive !

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 46.  20.02.2012

   Aikiken-Do

    Iată  o lecţie/ demonstraţie excelentă de Aikiken–Do, făcută de Seigo Yamaguchi Sensei.

    Bokenul este folosit în spiritul Aiki-Do, adică apărarea/ procedeul se termină cu Ukemi. Din cauza asta, „lupta”/ exerciţiile demonstrate au mai puţină legătură cu concepţia Ken-Do - bazată pe lupta reală cu sabia.

    Dar aşa e de fapt Aiki-Do: mai mult „educaţie” decât „luptă” adevărată.
    Alte comentarii pe tema asta – vezi aici* (Capitolul #3).

 +++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 45.  8.02.2012

   Altă şcoală – altă soartă!

    Iată câteva imagini (şi mai ales idei!) de la o grădiniţă din Norvegia, care face educaţie în aer liber (ENAT) şi/ sau educaţie cu aventuri (EDAV).
    Rezultatul: Norvegia e pe primele locuri în clasamentele europene...
    Şi la noi există câteva grădiniţe/ şcoli/ organizaţii care fac astfel de educaţie – pentru copiii bogaţi.
    Ceilalţi, imensa majoritate – sunt însă şcoliţi să devină servitorii ticăloşilor locali şi ai străinilor. Iar această nenorocire se suprapune peste greşeala educativă din familie – cu copiii feriţi de stres/ severitate: ei sunt răsfăţaţi, înfofoliţi, îndopaţi, scutiţi de efort fizic, încurajaţi în conflictele cu profesorii şamd. De aceea - devin adulţi infantili ! (vezi aici* si aici*)
    Rezultatul: România e pe ultimele locuri în clasamentele europene...

    Degeaba strigă prof. Dan Puric: „popor român, nu te-ai săturat să stai pe locul mortului, condus de toţi tâmpiţii?”. Degeaba mai strig şi eu pe ici – pe colo „deşteaptă-te române” – pentru a schimba modul cum se face şcoala. Adică modernizând-o, în sensul practicilor din Norvegia, Anglia, SUA - şi alte câteva, mai breze în competiţia globală. Cu altă educaţie fizică, cu educaţia caracterului şamd - vezi aici*.

     Dar - de la Vlădică la opincă, românii „nu se bagă”, în schimb îi lasă să se înfigă în faţă pe mulţime de smintiti şi mişei – cum le zicea Poetul neamului. Văitându-se şi aşteptând să apară un „Vlad Ţepeş”, care să le rezolve el pe toate...

    Degeaba se zbat unii şi alţii, românii dorm pe ei.

    Altă şcoală – altă soartă!

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 44.  1.02.2012

   Izumi Shihan revine la Bucureşti!

    Aflu cu mare bucurie că Asociaţia recent înfiinţată Aikido pentru toţi (vezi aici*) va organiza un stagiu cu Hiroaki Izumi Shihan. Stagiul este deschis oricărui practicant de Aikido – fără vreo discriminare!

    Informaţii pentru înscriere – vezi aici*.

    Informaţii/ impresii de la stagiul precedent al profesorului Izumi (organizat de Federaţia de Aikido tradiţional) – vezi aici* Scrisoarea # 20/ 15.12.2010 . Aşa profesor (japonez) – mai rar. 

    Evident că recomand oricui poate - să participe!

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 43.  16.01.2012

   Altă inovaţie

   Am descoperit pe Internet un filmuleţ care m-a atras – iată aici*.
   Noutatea/ exerciţiile astea le-am aplicat la lecţii.
   Le practicăm la sfârşitul antrenamentului ca exerciţiu de respiraţie, adică hăhăim pe expiraţie.
   Rezultatul este că toată lumea respiră adânc - şi se apucă să râdă.

   Lecţia se sfârşeşte aşa cum cred eu că e bine.

   Explicaţiile inventatorului etc. - vezi aici* şi aici*.

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 42.  15.01.2012

   Explicaţii raţionale – nu iluzii mistice

    Iată un film despre Aikido, realizat de nişte spanioli - aici*.
    Mi-a plăcut foarte mult, din cauza folosirii foarte dibace a tehnologiei de filmare/ Internet etc. şi a explicaţiilor ştiinţifice/ politehnice pe care le dă despre tehnica Aikido.
    Uite că şi spaniolii au priceperea/ creativitatea lor, nu doar anglo-saxonii.

    Lumea înaintează (nu se ştie dacă asta e de bine sau de rău...), nu se mai mulţumeşte cu reportaje/ înregistrări video simpliste, sau cu puparea moaştelor etc.
    Cine mai face şi azi (şi mâine) ce făcea ieri – o să rămână de căruţă, din cauza competiţiei globale.

    Şi, cu căruţa, încă n-ar fi bai; dar se pare şi că cine nu inovează - va dispare!

    Atenţie – nu sunt împotriva păstrării tradiţiei (bune), ci pentru folosirea mai intensă a propriei minţi.

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 41.  30.12.2011

   Un principiu de mişcare important

    Ca inginer, ca elev el Căii/ Do, şi cu corpul am înţeles că mişcarea (lui Nage în) Aikido trebuie să fie mereu spre ÎNAINTE. Adică, mereu cu buricul înainte - spre treaba/ acţiunea de făcut! E vorba de extensia Kiului.
    Cred că e singura posibilitate/ şansă pe care o are un Nage mic ca să dezechilibreze/ menţină dezechilibrat un Uke mare. Dacă Uke apucă să se oprească în cursul procedeului – gata; Nage mic nu-l mai poate urni/ doborî etc.!
    Dacă înaintarea cu fundul/ spre înapoi are totuşi succes, cauza e că Nage care se luptă/ demonstrează o face cu un Uke mai mic sau care cedează. Dar asta nu mai e Aikido! (Evident - s-ar mai putea discuta pe tema asta, mai există şi alte situaţii/ explicaţii).

    De simţit simţeam eu, aşa, neclar/ difuz/ confuz, că aşa ar trebui să fie, dar prima oară şi foarte clar, idea asta mi-a dezvăluit-o prin 1992 Fulvio Sassi Sensei (din Italia), în cadrul unui stagiu organizat de dl. George Raicu/ Aikikai România.
    Mai reţin şi azi (cu toată trecerea vremii...) cât de mult insista şi cât de des repeta Sassi Sensei: „ombelico di avanti”!
    (Momentan) - degeaba. Pe Tatami nici un elev nu pricepea şi nu făcea treaba asta!

    Din păcate nepriceperea (şi greşeala) asta se continuă în proporţie de masă nu numai la noi, ci peste tot, inclusiv la „case mari”. (Aproape) toţi înaintează cu fundul - în loc să înainteze cu buricul.
    O fi din cauză că sunt (încă relativ) tineri, şi fac bătaie/ Aikijutsu – nu Aikido? Mă întreb şi eu.

    De exemplu vezi aici* cum fac Tenkan o mulţime de mari profesori (unii din ei care l-au apucat pe O Sensei în activitate, ca elevi direcţi) – şi ce le arăta lor de fapt chiar O Sensei (la minutul 3.35 din film).
    Sau comparaţi cum acţionează azi elevii lui Tissier – vezi aici* - şi cum acţiona anii trecuţi chiar proful lor, tot la Bercy. Mi se pare că Tissier se mişca neclar/ neconsecvent în privinţa asta (în rest, era o splendoare de mişcare!): când bine, când greşit. Presupun că până anul ăsta nu şi-a dat seama cum stă treaba, nu-i picase încă fisa; era încă tânăr şi „se bătea”....

    Eu mă lupt din greu pe Tatami cu elevii să priceapă ideea asta, cu rezultate amestecate.
    Pentru asta am inventat şi „buricul luminos” (vezi aici*) – însă lupta e grea...

    Nu disper însă – ştiu că oricare din ei va înţelege/ redescoperi mişcarea corectă după ce vor trece anii. Asta e viaţa...

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 40.  26.12.2011

   Am trăit s-o văd şi p-asta!

   Adică să văd cum se vând castraveţi grădinarului!

   E vorba de stagiul ţinut de Christian Tissier la Kyoto - un european care să dea lecţii de Aikido japonezilor – iată aici* (mulţumesc Bogdan M. pentru pont – tip îi zice acuma).
   Ca să vezi! Ştiam eu că Tissier e mare profesor, dar nu-mi închipuiam şi că japonezii pot fi atât de deschişi...

   Cu ocazia asta am descoperit şi situl lui Tissier – cu informaţii foarte interesante/ valoroase. De exemplu – un interviu al lui, cu o viziune globală despre Aikido rar întâlnită de mine.

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 39.  19.12.2011

  De la Fundaţia Română de Aikido Aikikai

   Pe situl FRAA au apărut video înregistrările demonstraţiilor făcute în noiembrie 2011 la aniversarea celor 5 ani de existenţă ai Fundaţiei – vezi aici*. Este o ocazie bună de a vedea nivelul tehnic al instructorilor din cluburile membre FRAA. Munca celor din FRAA este lăudabilă şi ei merită felicitări!
   După mine nivelul tehnic al protagoniştilor este mai mult decât bun, însă demonstraţiile suferă oarecum din cauza uniformităţii/ lipsei de creativitate (artistică).
   Postarea lor mi se pare o acţiune valoroasă şi curajoasă, întrucât dă posibilitatea să faci comparaţii – iar ăsta e primul pas spre înţelepciune...       

   Câteva idei despre demonstraţii – vezi aici* Scrisoarea # 9 B. 

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 38.  14.12.2011

   O ştire

   Domnul profesor Dan Puric şi-a lansat o nouă carte: Fii demn! – vezi aici*. Este o nouă pledoarie din tot sufletul pentru trezirea cititorilor şi ascultătorilor săi la demnitate, ca o trăsătură definitorie a „românului”. De-a lungul timpului domnul profesor Puric a tot vorbit şi scris despre valorile naţiei noastre, pe care adeseori le-a idealizat (vezi şi  # 24.  5.02.2011).
   Alte cărţi ale sale vezi aici* şi aici* .
   Mie îmi place mult cum vorbeşte, scrie, predă şi îşi face meseria de actor dl. Puric.
   Ba chiar aş zice că în licee cărţile sale ar trebui să fie lecturi obligatorii! Ca un fel de pavăză contra antiromânismului barbar care ne îneacă – fără oprelişti.
   Căci - deşi mulţi (politicieni) trăncănesc despre patriotism şi iubirea de Patrie, faptele lor nu doar că le dezmint vorbele, ci chiar depreciază sau înjosesc subiectul. În plus, propaganda antiromânească omniprezentă în ziare şi la posturile radio/ TV, denigrează cu atâta hărnicie Ţara, că scârbeşte sufletele mai slabe, care ajung să o dispreţuiască şi să se ruşineze de originea lor. Aşa că iubitorii de Ţară, câţi mai sunt, ar trebui să preţuiască şi să sprijine munca prof. Puric şi a altora ca el.

   Mai amintesc însă că din teoria acţiunii (denumită ştiinţific praxeologie) se ştie că o „lucrare” eficientă, de succes, are trei etape:

- etapa I: conştientizarea/ înţelegerea necesităţii (este ceea ce face dl. Puric – adică o exprimare mult mai frumoasă decât altele a lozincii „deşteaptă-te române” – însă, nimic mai mult...);

- etapa II: pregătirea pentru acţiune (învăţare/ instruire/ educaţie/ antrenament/ asigurare logistică şamd.);

- etapa III: acţiunea propriu-zisă.

   Numai dacă se pun în practică toate trei etapele, cu seriozitate, lucrarea are sorţi de izbândă.

   Altfel - vom rămâne tot „prostul satului” – vezi aici*.

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 38.  21.11.2011

    Amintiri pentru a mai trăi odată

   Aşa se numeşte cartea scrisă de un bun prieten – Silviu „Sidu” Şuteu – din care am extras câteva capitole – aici* - mulţumesc Alex pentru postare.
   Am vrut să ilustrez cu ele că educaţia holistică pentru care eu militez azi, se făcea pe vremuri oarecum „de la sine”. E adevărat, nu oriunde şi nu de oricine. Totuşi - nu era ceva izolat, şi eu am făcut cam acelaşi fel de şcoală (în Bucureşti), am amintiri similare cu ale lui Sidu – mai ales în privinţa orelor de sport din liceu.

   Ce reiese din cartea lui Sidu:
   - Educaţia/ şcoala bună are nevoie în primul rând de cadre didactice valoroase – pregătite, inteligente, pasionate, dedicate (chiar de patrioţi) – dar nu mai puţin şi de un cadru organizatoric potrivit (director etc.), care să susţină eforturile dascălilor. (Omul sfinţeşte locul!)
   - Exigenţa şi severitatea dibace a dascălilor e obligatorie pentru succesul procesului educativ. (Cu „drepturile copilului” în frunte, nu se poate obţine decât o „laie” educativă).
   - Succesul educaţiei fizice depinde poate cel mai mult de dascălul respectiv.
   - Pe vremuri, educaţia fizică „cu aventuri” (ceea ce susţin eu azi) se făcea „de la sine” (o fi fost doar aparent/ întâmplător?) din cauza „bunului simţ” pedagogic şi a pregătirii corespunzătoare a dascălilor (vezi ANEFul antebelic).

   Notă: cu (falsă) modestie o să precizez că eu eram „instructorul de Judo”, dar in afară de entuziasm nu aveam nici pe departe o competenţă aşa de mare, cât înfrumuseţează autorul povestea. (Cei 4 dan sunt doar în imaginaţia lui – dacă ar fi existat grade pe vremea aia, cred că aş fi corespuns maximum centurii albastre). Nu mai discutăm de faptul că pe atunci (cam 1962 etc.) Judo (ca şi orice altă artă marţială) era oficial interzis, fiind considerat „periculos” pentru regim/ Stat/ partid etc.
   Pentru posibilele avantaje propagandistice (medalii etc.), după ce Judo a fost admis ca sport olimpic la Tokyo (1964), a fost oficializat şi la noi de autorităţi cam prin 1965 (?). (Restul artelor marţiale s-au putut practica fără frică de repercursiuni administrative abia după 1989).

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 37.  17.11.2011

    Ars longa, vita brevis est...

    Am descoperit pe Internet discuţii aprinse (inclusiv în lumea Aikido) despre afirmaţia dintr-o carte, cum că geniul/ marea performanţă (în orice domeniu) apare numai după aprox. 10.000 ore de studiu/ antrenament specific/ dedicat etc.
    Dacă facem o socoteală, într-un an se pot aduna cam 2 ore/zi x 6 zile/ săptămână x 52 săptămâni = 624 ore/ an, aşa că pentru 10 000 ore/ măestrie ar fi deci nevoie cam de 16 ani de muncă şi perseverenţă ...
    Ca informare, pe vremea când am scris cartea*, specialiştii susţineau că o mişcare/ tehnică devine instinctivă după ce o repeţi de aprox. 5000 ori (vezi # 9.5.2 şi # 9.6.11 din carte).

    Cartea în care apare afirmaţia cu orele necesare - vezi aici*.
    Discuţiile – vezi aici*, aici*, aici*, aici* (or mai fi şi altele). 

    În altă ordine de idei, numărul mare al participanţilor la discuţiile respective arată că - prin Vest:
   - oamenii citesc (şi cărţi);
   - sunt mulţi interesaţi de meserie/ competenţă/ performanţă/ dezvoltarea personală/ competivitate;
   - sunt mulţi cei capabili să comenteze un subiect (pe Net) - în mod civilizat, competent, constructiv.
    La noi - nu cred că ar putea apare mulţi comentatori pasionaţi de subiectul performanţei profesionale/ tehnice, deoarece se contează mai mult pe şmecherie şi descurcăreală, ca să nu zic p-c-r ...

    Dar tu, cititorule – ce zici?

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 36.  31.10.2011

    Tot despre prof. Stenudd

    Rătăcind pe Internet, aflu că prof. Stenudd răspunsese multora din întrebările mele – vezi aici* - cu câteva luni înainte de a i le adresa eu când ne-am întâlnit la stagiul pe care l-a ţinut la Constanţa...  

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 36.  23.10.2011

    Câteva leacuri pentru prevenirea şi/ sau vindecarea „bolilor” – care mi-au fost de folos – vezi

    la # Corespondenţă aici* Scrisoarea # 8 B. 

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 35.  21.10.2011

    Melancolie

    Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată – zice „poetul nepereche”. Chiar dacă până la chestia asta (sper să) mai am ceva timp, pot să spun că deja zic şi eu (in proză): nu credeam s-ajung vreodată să-nvăţ a-mbătrâni...
    Învăţătura asta are însă şi părţi interesante ... (!) Astfel, constat că la pachet cu junghiurile şi pierderea puterilor vin şi gânduri răzleţe, sau amintiri din copilărie – pe care le uitasem. Le credeam îngropate de trecerea vremii şi de amarul de Ukemi făcute. Ei bine, nu-i aşa!
    Printre alte amintiri, a (re)apărut şi interesul pentru două poezii – deşi nu am nici o înclinare spre genul ăsta de literatură. Însă amândouă sunt legate de vise tinereşti, prea puţin poetice – văd însă că şi de contemplarea lumii actuale.

    Una din ele e (după mine) cea mai importantă poezie scrisă de „poetul nepereche”. Mi-aduc aminte că mi-au trebuit vreo 10 ani de căutări (nu chiar înverşunate) de când am auzit de ea - până am reuşit s-o citesc. Era o carte antebelică de poezii salvată de posesor, cu eforturi şi frici, de la prigoana bibliofobă şi anti-românească dezlănţuită după 1944 de ocupanţii ruşi şi comunişti. (Ea a fost însă scoasă oficial de la naftalină prin (cred) cam 1980(?), când s-a dat din nou drumul la „patriotism”). Iat-o aici*.    

    A doua e o altă poezie, scrisă de Coşbuc cu acelaşi scop patriotic; asta era accesibilă însă şi pe vremea când eram şcolar. Iat-o şi pe ea - aici*.     

    Îmi aduc aminte de fiorul care mă străbătea citindu-le pe ascuns, cu firea mea cam anarhistă, pe vremea ocupaţiei - dar şi a pupincurismului autorităţilor, şi nu numai a lor - faţă de URSSu’ lui Stalin.
    Căci eu apucasem să prind şi ocupaţia – şi acelaşi pupincurism – faţă de nemţii lui Hitler. A trecut apoi peste mine – şi noi toţi - acelaşi pupincurism – faţă de PCRu’ lui Neanicu.

    Azi văd în jur pupincurismul autorităţilor, şi nu numai a lor - faţă de americani şi UE, sau faţă de dolari/ euroi/ sfâr. În plus, o lipsă (aparent) generală şi bolnăvicioasă de conştiinţă şi preocupare faţă de soarta/ viitorul naţiei. Ce să mai ştie tinerii de azi ce-i aia patriotism, sau cum se mănâncă el (zisă cu vorbele „den betrani”, sună aşa: ce ştie ţăranu’ ce-i şofranu’).
Şi, după mintea lor chitită doar la plăceri satisfăcute imediat – la ce le-ar folosi să ştie?

    Recitirea celor două poezii îmi mai dă puţin curaj... Aşa, la spartul târgului, gratuit – dar probabil inutil.
    O tempora, o mores...

    Melancolie...

 +++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 35.  20.10.2011

    Amintiri ...

    Mă bucur că am reuşit (împreună cu Alex – mulţumesc!) s-o fac şi p-asta – vezi aici*.

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 36.  19.10.2011

    Stagiu de Aikido cu prof. Stefan Stenudd/ Aikikai Suedia

    La invitaţia prof. Ion State şi cu ajutorul unor sponsori care m-au sprijinit material şi mintal (mulţumesc încă odată Octav B., Secil O. şi Ion S.), în 30.09 – 2.10.2011 am participat la un foarte reuşit stagiu la Constanţa (vezi imagini aici).

    Prof. Stenudd este o figură importantă a Aikidoului european – vicepreşedintele Federaţiei internaţionale de Aikido (IAF), autor de cărţi şi filme didactice despre Aikido (şi alte subiecte – vezi situl său).

    Din punctul de vedere „politică europeană/ internaţională” în domeniul Aikido, aducerea lui în România mi se pare o mare realizare şi succes ale prof. Ion State şi Aikido Clubului Constanta.

    Ca de obicei, participanţii locali au fost foarte numeroşi şi entuziaşti (felicitări Clubului dobrogean!). Am avut plăcerea să revăd numeroşi cunoscuţi şi prieteni. M-a mirat şi bucurat mult întâlnirea cu participanţi neaşteptaţi – de la alte organizaţii din ţară (FRAM, FRAT, Aikikai), care, din câte ştiam, nu prea au nimic în comun cu Federaţia Română de Aikido, de care ţine clubul constănţean (pentru asta - felicitări organizatorului stagiului!).

    Impresii despre stagiu/ profesorul Stenudd – vezi la # Corespondenţă aici* Scrisoarea # 6 B

    Notiţe tehnice de la stagiu – vezi la # Corespondenţă aici* Scrisoarea # 7 B.  

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 35.  19.09.2011

    Unirea face puterea!

   Lozinca asta a românilor de pe la 1850 mi-a revenit în minte aflând că – spre deosebire de noi - pe la alţii „unirea” se poate face/ s-a făcut.

   Iată, deşi (aparent) sunt cam la fel de fuduli şi certăreţi ca românii, aflu că franţujii fac totuşi front comun spre exteriorul ţării lor. Chiar dacă între ei continuă să se înghiontească cu aceiaşi plăcere bolnăvicioasă ca şi noi, au reuşit să creeze o asociaţie naţională a tuturor federaţiilor franceze de Aikido (vreo 10-15 buc.), care laolaltă au vreo 70 000 înscrişi/ practicanţi – denumită Uniunea federaţiilor de Aikido (UFA) – vezi aici*. În plus, Ministerul Sporturilor de la ei (cu ajutorul tuturor federaţiilor) a elaborat un Regulament unic/ naţional pentru acordarea de grade Aikido – vezi aici* (click în partea de jos a articolului pe Télécharger le pro­jet CSDGE Aïkido).

   Evident că pentru aşa o treabă (adică să faci şi să respecţi un regulament naţional unic) e nevoie de patriotism - plus multă muncă birocratică, însă cu puţin câştig de statut/ vizibilitate publică. Or, la noi toate autorităţile (inclusiv/ mai ales cele din Aikido) sunt interesate numai de propria lor „imagine persona” şi deloc de organizare, programe etc.
   Despre preocuparea pentru interesul general, al Ţării, ce să mai vorbim ....   

   Oare or/ om fi degenerat noi, cei de azi, atât de tare, încât nu mai reuşim să pricepem idei pe care strămoşii noştri de acum 160 de ani le pricepeau (şi le şi puneau în practică)? Mă întristez tare văzând că m-am născut într-o Românie Mare şi urmează să mor într-o ţară învinsă – şi pierdută – de proprii ei locuitori.

    Unirea face puterea - altora ...

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 34.  12.09.2011

    Tot educaţia (de fapt - lipsa ei)...

    Deşi educaţia tinerilor (şi nu numai a lor!) e foarte proastă, şi deja există o metodă bună pentru (re) educarea caracterului (vezi proiectulUn Dojo în fiecare şcoală românească”) – autorităţile sunt indiferente, nu vor să acţioneze. (.... De ce oare?)

   Rezultatul:

   1. Recent, francezii au glumit din nou pe seama românilor in timpul unei emisiuni televizate – vezi articolul aici*:
   În cadrul programului de satiră "Les Guignols de l'Info", cele două marionete "invitate" în platou pentru a discuta meciul de fotbal România - Franţa care urma să aibă loc în acea zi la Bucureşti (6 septembrie 2011) s-au întrecut în glume umilitoare pe seama românilor.
   Întrebat de moderator dacă francezii vor câştiga în România, unul dintre ei afirma: "Nu ştiu dacă meciul o să înceapă, deoarece când arbitrul va arunca moneda în aer nu e sigur că o să cadă înapoi pe pământ, cu toţi romanii ăia pe acolo". "Se ştie că sportul naţional în România nu este fotbalul, ci cerşitul", continua acesta.
   Întrebat apoi care va fi strategia tactică a echipei francezilor, marioneta răspunde: "Trebuie să ne temem de contactul direct cu românii." "De ce, joacă dur?" "Nu, au păduchi."

   Şi unul din zecile de comentarii la articol:
   (Oamenii înapoiaţi copiază ce văd, ca copiii). Atâta timp cât mass-media noastră promovează cu bună ştiinţă prostia, ţigănia, nesimţirea, incultura – printre altele şi cu ajutorul: unor filme nereuşite, prost jucate şi cu teme ţigăneşti, cu ştiri despre toţi ţiganii cu cefe late şi bmw-uri, muzică cu influente ţigăneşti şamd – astea vor fi modelele „de succes” pentru mulţi. Asta văd străinii, de aia ne iau la mişto şi ne compară pe toţi cu minoritarii nomazi!


   2. Cine nu are bătrâni – să-i cumpere!

   Interviu cu artistul Tudor Gheorghe* (66 ani):

   Ce vă supără cel mai mult în societatea românească?
   Mârlănia din jur!
   Ies pe strada Unirii din Craiova şi mă salută vecinii mei, care îmi spun cu eleganţă: „Salut vecine!”. Adică - cu toţii ne tragem de şireturi... E vorba despre lipsa criteriilor…
   Mă deranjează ce văd în Bucureşti, unde nu îmi place să stau. Merg şi mă uit la lume. E de o tristeţe cumplită… Nu mai e nici un zâmbet. Pe vremuri femeile când fugeau după autobuz, râdeau. Acum fug disperate. Dacă nu-l prind, e o disperare îngrozitoare.

   Care ar fi soluţia?
   Educaţia!
   Am avut un prieten care fusese dat afară din televiziunea română pentru că îl invitase pe consulul britanic acreditat la Bucureşti, care vorbea bine limba română. L-a întrebat: „Este proverbială disciplina britanică. Cum aţi reuşit să-i educaţi?”
   Iar consulul britanic a răspuns privind fix spre videocameră: „I-am bătut 400 de ani !”.

   La noi ar funcţiona acelaşi „sistem”?
   Aici n-ar trebui să existe democraţie pentru că nu e construit sistemul. Întâi disciplinează-i, abia apoi dă-le libertate!
   Când ai dat libertatea fără disciplină, se întâmplă ce vedem!

   Restul interviului - vezi aici* .

   Câteva idei despre „bătaia” educativă - vezi aici* .

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 33.   4.09.2011

   Şi alţii... (2) 

   Descopăr în continuare că şi alţi practicanţi de Aikido simt nevoia unor exerciţii din afara domeniului tradiţional al Artei, pentru nevoi sanogene sau complementare.
   Iată acum (mulţumesc din nou socialspace) o aplicare în Aikido a unui exerciţiu de bază din Taijiquan (TJQ): „Împingerea mâinilor” (Tuishou) vezi aici*57.
Acesta reprezintă o etapă superioară in studiul TJQ – anume lucrul cu partener.

   Apreciez foarte mult acest exerciţiu deoarece, pe lângă ajutorul ce-l dă elevului să deprindă tehnica şi „sentimentele” specifice TJQ (de altfel foarte înrudite cu cele ale Aikido!) – mai are şi avantaje pentru socializarea/ Teambuilding-ul între elevi. 
   Altfel, exerciţiile individuale care de obicei se practică aproape exclusiv în prima etapă a studiului TJQ, ajută doar foarte puţin la atingerea a ceea ce eu consider scopul principal al oricărei „educaţii a caracterului” – adică învăţarea gestionării relaţiilor (corecte dar avantajoase) cu ceilalţi oameni.     
    

   Eu am simţit/ descoperit că tehnica TJQ = Aikido – şi orice am predat în acest sens s-a bazat pe această idee, respectiv pe studierea oarecum în paralel a celor două Arte. Din păcate, la noi (aproape) nimeni n-a priceput ce vreau eu zic – iar când a priceput - a refuzat ideea. Motivul: efortul suplimentar necesar pentru a învăţa Aikido în acest fel dă rezultate mai îndepărtate (chiar dacă mai apropiate de spiritul Căii/ Do) decât sunt promise de instructorii altor variante (care de fapt, sunt Aikijutsu – nu Aikido!).
   A invins dorinţa de succese rapide/ uşoare şi oamenii au continuat să greşească.

   Acuma văd că ideia combinării studiului Aikido cu studiul TJQ apare si precis se va răspândi la străinii mai evoluaţi, în timp ce la noi tot înapoierea (şi dominaţia instinctelor) primează. Lipsă de caracter...
   Aşa că nu mă voi mira când vor apare iniţiative de tipul: „Un Dojo în fiecare şcoală finlandeză”, sau braziliană, sau coreană etc.
   Deşi idea a apărut pe plaiurile noastre - "cu o idee nu se face primăvară!”.

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 32.  3.09.2011

   Cărţi – Ghiduri

   A apărut pe Net (mulţumesc Alex!) şi poate fi descărcat (gratuit !) vezi aici* şi aici* :

   Ghidul candidatului la examenele de gradare (centuri)
               în cadrul proiectului Aikido Educativ (A.E.)/ Aikido pentru toţi
   Vol. 1 – prezentarea Sistemului de grade şi centuri Kyu 5 ... 4 Dan A.E
. (ultima variantă)

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 31.  3.08.2011

   Şi alţii... (1)

   Descopăr că şi alţi practicanţi de Aikido simt nevoia unor exerciţii din afara domeniului tradiţional al Artei, pentru nevoi sanogene sau complementare.
   Iată (mulţumesc socialspace*) de exemplu Yoga warmups for Aikido* / vezi 30.07.2011- propunerea/ descoperirea lui Stanley Pranin* – o autoritate mondială în domeniul teoriei Aikido. Se pare că Stanley nu a prea avut relaţii cu Taijiquanul (pe care eu îl laud cu convingere), văd că i-a plăcut Hatha Yoga. Ambele activităţi completează în modul lor specific teoria şi practica Aikido, fiind interesante şi folositoare mai ales pentru practicanţii vârstnici sau cu ceva suferinţe (dar care om trecut de 40 de ani mai e sănătos tun?).

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 30.   27.07.2011

   Greu la deal cu boii mici...

   În cadrul acţiunilor de promovare a Proiectului „Un Dojo în fiecare şcoală românească”*, cu ajutorul dlui prof Ghiocel Bota am participat la Primul Congres Internaţional al UNEFS - vezi aici*.
   Vezi aici* lucrarea prezentată (l. română) sau aici* (în l. engleză).

   Poate că din punctul de vedere al gazdelor, Congresul lor să fi fost un succes.
   Din punctul meu de vedere, pentru acţiunea de promovare, Congresul a fost un Kix, chiar dacă nu a fost o totală pierdere de timp.
   Mai multe detalii – vezi la # Corespondenţă aici* Scrisoarea # 5 B.

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 29.   26.06.2011

   Naivitate – sau prostie pur şi simplu?

   Cum văd eu că „luptă” românii cu globalizarea?

   Păi, unii – înarmaţi cu închipuiri, amintiri glorioase, dreapta credinţă, avânt/ impresii de la conferinţele prof. Dan Puric, încredere în norocul lor. Alţii – vezi la # Corespondenţă - aici* Scrisoarea #4B.

   Rezultatul luptei? Îl vedem aici*  .
   Rolul "românilor" este interpretat de un vârstnic, specialist în cunoştinţe tradiţionale (Kungfu/ Qigong). Sigur pe el şi pe puterea artei sale (iluziile lui – uite-le aici*  ), se duce să lupte cu mâinile goale şi conform unor reguli străine - cu un adversar pregătit corespunzător acelor reguli. Bietul, merge de fapt la moarte sigură! Realitatea e dură, departe de iluzii...
 
   Filmul/ păţania aminteşte cumva şi de povestea revoltei boxerilor* din China anului 1901. Şi aceia la fel cu ai noştri - tot oameni simpli, de treabă, pricepuţi la toate, încrezători în tradiţia lor milenară şi în superioritatea folclorului neaoş (artele marţiale) asupra oricăror năvălitori; până la urmă tot nişte proşti*! (Vezi si aici*). Au fost distruşi de puterea „surprinzătoare”, aparent „miraculoasă”, a „dracilor” străini (vesteuropeni) – de fapt, de know-howul şi mitralierele acelora.
   Ceea ce pentru bieţii chineji a fost „neaşteptat”, putea fi aflat/ învăţat cu puţină muncă (şi minte!) prin observarea/ spionarea primilor năvălitori vesteuropeni. Dar cine avea timp (şi cap) pentru asemenea fleacuri: înainte de măcel chinejii se ocupau doar de bâlciul politicii lor interne şi se băteau în piept cu ştiinţa, tradiţia, strămoşii lor. Au murit cu „mintea” şi dreptatea lor cu tot, agăţate de gât....
   Dacă i-ai fi putut auzi pe „boxerii” scăpaţi de la masacru, ar fi susţinut vehement că nu înţeleg ce s-a întâmplat: ei se pregătiseră la greu pentru confruntare (învăţaseră, munciseră, asudaseră etc.), dar ce să vezi: ghinion! Nici nu le-ar fi trecut prin cap că pregătirea lor fusese total aiurea faţă de ceea ce urma să aibă cu adevărat nevoie. Adică, la fel cum sunt pregătiţi azi pentru viaţă tinerii în şcolile româneşti...
   În ultimul secol, naţia noastră a cam reuşit cu chiu cu vai, cu chiul şi corupţie între conducători, cu suferinţe şi sânge printre pălmaşi, să se pregătească de război – dar mereu pentru cel trecut, nu pentru cel următor.
   Am putea noi oare scăpa de viitorul ăsta nenorocit, care vine asupra noastră - fără milă şi fără amânare?
   De la globalizare/ competiţia internaţională – NU există scăpare.
   Dar, ca să mai şi câştigăm câte un meci cu ea (ca naţie – nu individual!) există căi.
   Pentru a le găsi e nevoie însă de patriotism, şi nu doar în vorbe ... 
   Sigur că eu nu văd altă soluţie (atât mă duce capul) decât schimbarea învăţământului  prin aplicarea proiectuluiUn Dojo în fiecare şcoală românească. Asta înseamnă de fapt educarea caracterului (şi atitudinii) cu ajutorul aventurilor - la toţi tinerii, de la pălmaşi la beizadele. (Despre românii adulţi, chiar şi cei „nevinovaţi” - cred că sunt deja condamnaţi de istorie; nu îşi mai pot schimba atitudinea sinucigaşă
. Măcar copiii lor de-ar ajunge buni români!).

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 28.  22.06.2011

   Taijiquan (2)

   Aseară am avut o mare bucurie - descoperind situl aici*56 cu numeroase filme documentare despre Taijiquan. Câteva vorbe legate de această bucurie – vezi la # Corespondenţă aici* Scrisoarea #3B.

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 27. 15.06.2011

   Gala Aikikai 2011

   Un sit interesant* cu multe filme demonstrative (scurte) noi despre Aikido şi Budo. Numeroasele demonstraţii înregistrate la a 49-a Gală a Aikikai, la Tokyo (2011), permit să-ţi faci o idee despre tehnica şi valoarea multor (mari) profesori actuali, precum şi despre nivelul Aikido contemporan. N-o fi Aikikai tot Aikido din lume, dar organizaţia reprezintă totuşi grupul cel mai numeros de practicanţi.
   Aşa am aflat că O Sensei are un strănepot care practică şi el Aikido. Desigur că la vremea lui va moşteni/ conduce  fundaţia Aikikai - şi îi urez din toată inima să ducă mai departe cu succes flacăra aprinsă de străbunic. (NB. Ii iubesc pe toţi cei care practică Aikido, fie că ne ştim sau nu, chiar dacă mai avem şi unele idei diferite/ divergente/ contradictorii despre Artă, viaţă, lume şi căpătuială - deoarece sunt convins că dacă se ţin de treabă/ Tatami, când vor ajunge la vârsta mea îmi vor da dreptate…).             

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 26.  14.06.2011

   Demonstraţie de Aikido Educativ

   Octav Bărbulea şi Alex Andrei au publicat un film cu o minilecţie de Aikido Educativ (Aikido pentru toţi) – aici*54 şi aici*55. (Mulţumesc încă o dată sitului Aikido-Info care a anunţat deja apariţia filmului şi continuă să susţină ideile pe care le promovez).

   Demonstraţia s-a desfăşurat în ianuarie 2011 la serbarea Kagami Biraki a Centrului de arte marţiale CASA – al Universităţii din Bucureşti, cu participarea (pe saltea): Ioana Bărbulea, Oana Muşat, Igor Buştiuc şi Mircea Cihuţă.

   Câteva precizări despre ideile şi Proiectul pe care se bazează această demonstraţie vezi la
# Corespondenţă
aici* Scrisoarea #2B.

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 25.  10.03.2011

   Istorie şi amintiri

   O informaţie pentru „dinozaurii” rătăciţi pe aici, prin zonă: iată un alt supravieţuitor din „epoca Bialokur” - aici*53.

   In pozele prezentate de el (vezi Click here în textul din situl respectiv) se văd şi alţi „dinozauri” – desigur, mult mai tineri decât în versiunea lor recentă...

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 24.   5.02.2011

   1. Desăvârşirea prin Aikido – un video-interviu* dat de profesorul Dan Puric Fundaţiei Române de Aikido Aikikai cu ocazia primirii titlului de membru de onoare şi al Distincţiei Anuale a Fundaţiei – pentru contribuţia esenţială la renaşterea spiritului naţional.

   2. A apărut o valoroasă carte*: Aikido şi spiritualitatea Orientului Îndepărtat, de dl. Strătilă-Sorin DORIN, la Galaţi University Press. Lucrarea prezintă foarte bine şi atractiv aspecte cunoscute şi altele mai puţin sau deloc cunoscute ale ideilor pe care se bazează şi le promovează Aikido.

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 23.   31.01.2011

   A apărut pe Internet (salut Alex!) şi cartea cu jocuri pentru Team-building: se poate descărca gratuit aici*51.

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 22.  10.01.2011

   Gânduri la început de an:

   1. La o întâlnire cu câţiva instructori de Aikido din Bucureşti am aflat că dl. Marius Ioniţă a iniţiat în Clubul* pe care-l conduce o faptă de suflet: ajutorarea Centrului ortodox* pentru adăpostirea copiilor de la Valea Plopului. Ca urmare, câţiva elevi ai Clubului şi părinţii lor au format de Crăciun o caravana de vreo 10 maşini cu care au dus Centrului donaţiile adunate de la sufletişti. Adevărată „iubire de oameni”, concretă, eficientă, discretă - într-un cuvânt: exemplară!

   2. Federaţia de Aikido Modern* este singura organizaţie (pe care o ştiu) deschisă colaborărilor cu alte cluburi, şcoli şi stiluri de Aikido sau alte arte marţiale înrudite. Periodic Federaţia organizează stagii* „ecumenice” de o zi, în cadrul cărora 4-5 instructori de la diverse organizaţii predau câte o lecţie de ¾ oră. În felul acesta participanţii la stagiu pot compara o gamă variată de tehnici şi concepţii, care îi stimulează să caute idei şi scopuri noi atât pentru practica lor (de elev, sau de instructor) de Aikido, cât şi pentru activitatea din afara Dojo (în viaţă, la serviciu, ONG etc.).

   Dar - mai e mult până la o armonizare şi colaborare constructivă a numeroaselor organizaţii existente la noi în ţară, care se ignoră între ele cu o convingere ce ar fi mai potrivită pentru alte scopuri. Şi când te gândeşti că ele toate susţin că respectă principiile de bază ale Aikido: armonizarea cu alţii, iubirea faţă de oameni ...

   Dereticând prin casă am găsit o bucată de ziar vechi, de dinainte de '89, cu o poezie care discuta aspecte de viaţă la fel de valabile şi atunci, şi azi, din păcate şi mâine. Iată textul:

  Noi amândoi avem acelaşi dascăl

Noi amândoi avem acelaşi dascăl,
Şcolari suntem aceleiaşi păreri ...
Unitul gând oricine recunoască-l,
Ce ştii tu azi, eu am ştiut de ieri.
De-aceleaşi lucruri plângem noi şi râdem...
Non idem est si duo dicunt idem.

E greu a spune ce deosebire
Ne-a despărţit, de nu mergem de-a valma.
Şi s-ar vedea atunci fără`ndoială
Când noi ne-am scoate sufletele`n palmă
Ca`ntregul lor cuprins noi să-l deschidem:
Non idem est si duo dicunt idem.
.... Celui care vrea să-nveţe pe alţii i se cer multe calităţi...

                             C. Popescu (revista Săptămâna / anii `80)

(Orice aluzie la instructorii de Aikido din România nu e deloc întâmplătoare!)

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 21. 17.12.2010

  Excursiile lungi cu cortul cărat în rucsac (la munte etc.) constituie o metodă de bază pentru educaţia în aer liber * (outdoor education) sau educaţia cu ajutorul aventurii *.

  Mai nou gătirea alimentelor (termoprocesarea) în tabără nu se mai face cu foc obişnuit din lemne, din cauză că resturile/ vatra rămasă pe sol desfigurează peisajul natural şi constituie un mare pericol de incendiu (vezi şi aici*48). În schimb se folosesc sobe uşoare/ portabile, care de obicei ard combustibil adus de acasă (gaz comprimat, benzină, spirt etc.). Mai nou au apărut sobe portabile care ard lemne (subţiri/ aşchii) culese la faţa locului. O sobă bună este uşoară, are randament termic mare – consum mic şi viteză mare de încălzire/ fierbere a apei. Multe sobe bune din comerţ  sunt scumpe şi consumă combustibil neprietenos deoarece trebuie cărat în spate/ e periculos/ miroase/ nu se găseşte uşor/ necesită ambalaj greu (butelie) care trebuie cărat şi după golire/ evacuat din natură etc.

  O variantă atractivă (foarte ieftină şi foarte bună!) pentru drumeţi sunt sobele construite de amatori (DIY - DoItYourself). Cel mai bun principiu constructiv pentru astfel de sobe este cel numit „tip rachetă”*, care are pereţi dubli pentru o circulaţie dibace a aerului şi ca urmare o foarte bună alimentare cu aer a focarului.

  Iată aici*49 detaliile de confecţionare a unei sobe tip rachetă pentru spirt medicinal (chiar dacă soba e reuşită, teoria modernă/ concepţia "rachetă" susţine ca rezultatele ar fi şi mai bune dacă inălţimea ei ar fi cam de două ori mai mare!) şi aici*50 construcţia altei sobe - pentru ars lemne sau alt combustibil adunat pe loc. Iar aici*57 - de vânzare o sobă portabilă pentru lemne, fabricată industrial.   

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 20.   15.12.2010

   Profesorul Hiroaki Izumi la Bucuresti

   Am reuşit să finalizez notiţele* (vezi la # Corespondenţă #1B) luate la stagiul organizat de Federaţia de Aikido Tradiţional* şi susţinut de prof. Hiroaki* Izumi. Prof. Izumi mi s-a părut cel mai bun profesor japonez de Aikido văzut în ultimii 29 ani – afară de Juo Iwamoto* Sensei (care fiind primul – rămâne, pentru mine, cel mai cel ...).

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 19.   25.11.2010

  Încălzirea este o parte necesară dar şi obligatorie a oricărei lecţii de Aikido. Încălzirea pregăteşte corpul pentru a face faţă cât mai bine efortului de studiere/ însuşire a tehnicii de luptă. Încălzirea are şi scopul evitării accidentelor. De aceea orice instructor are obligaţia morală să facă o Incălzire înaintea oricărui antrenament/ lecţie. Sigur că el poate recomanda elevilor să se încălzească singuri înaintea lecţiei – dar ştiu din experienţă că majoritatea practicanţilor, în special românii, nu fac nici un efort fizic fără imbolduri permanente; adică sunt abonaţi inconştienţi la pericolul de accidentare. Sarcina unui bun instructor e să nu-i lase să greşească!

  Pentru a-şi atinge scopul, o Încălzire bună durează cel puţin 15 minute şi cuprinde exerciţii variate: unele cu caracter de dezvoltare fizică generală (cardio-pulmonare, extensie, mobilitate, forţă, echilibru, viteză, agilitate, respiraţie etc.), altele specifice Aikido (Taisabaki, Ukemi şamd), sau educative (Teambuilding etc.).

  Căutând una-alta pe Internet am dat peste informaţii interesante pe care le folosesc în activitatea mea. Cred însă că ele pot fi utile oricărui practicant sincer, mai ales instructorilor. Aşa că - iată o variantă de încălzire* (nu grozavă, dar n-am găsit alt film mai bun...) la o lecţie/ antrenament. Cea mai bună concepţie a încălzirii rămâne însă cea propusă de Juo Iwamoto Sensei şi expusă la # 7.9.2 din carte*. Dar Aikido nu e o idee fixă, un ritual mort, o procedură îngheţată, ci o învăţătură vie - care creşte pe baza contribuţiei practicanţilor luminaţi (cei care nu strică/ pervertesc Arta, ci o îmbogăţesc!). De aceea Încălzirea poate fi completată cu idei preluate din documentarele următoare:

  Exerciţii pentru condiţia fizică: aici*36, aici*37 şi aici*38.

  Exerciţii pentru respiraţie: aici*39, aici*40, aici*41 şi aici*42 (vezi momentul 5.15 şi în continuare).

  Despre Ukemi: aici*43, aici*44, aici*45, aici*46 şi aici*47.

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 18.   2.11.2010

   Aikido şi femeile

   Peste 600 studente locuiesc în Căminul studenţesc din Bucureşti unde este Dojo la care predau, dar abia vreo 5 vin (benevol) la cursurile de Aikido. Împreună cu profesorul de sport al Universităţii şi cu alţi colegi instructori am încercat să le lămurim să facă mişcare, dacă nu - măcar să vină să vadă ce se petrece în sala aflată la doi paşi. Ne-am lovit de un zid / baraj impenetrabil de refuz. Ne-am plimbat seara pe coridoarele căminului, unde fetele stăteau grămadă, ciuciulete, în faţa camerelor – fumând din răsputeri. Am organizat  demonstraţii publice, ziua uşilor deschise la Dojo, Kagami Biraki şamd – degeaba. Nu vor să facă mişcare şi gata!   
   Aparent toată lumea ştie (iar studenţii fiind în teorie o categorie mai şcolită decât media, ar trebui să ştie şi mai abitir) că lipsa mişcării fizice a dus deja la răspândirea obezităţii şi a unui mare număr de boli (chiar mortale) de inimă, ficat, plămâni, articulaţii şamd. la toate vârstele. Nu mai vorbim de stres şi de boli mintale. Dar tinerii noştri par vorbiţi să refuze orice efort fizic, alergând în schimb cu limba scoasă după ţigări etnobotanice, euforizante şi alcool. Parcă ar fi zombi programaţi anti-sport!
   Nu reuşim să învingem prostia (sinucigaşă)
din capetele lor, băgată acolo de părinţi, şcoală, societate. Oare ce-ar trebui făcut?

  Or, Aikido este nu doar o activitate fizică pentru toţi, ci mai ales potrivită pentru persoanele al căror cod numeric începe cu 2. Asta datorită faptului că e un fel de mişcare inventat special pentru persoanele mai neputincioase (femei, bătrâni, tineri, cu talie şi greutate mică etc.), dar şi virtuţilor sale de autoapărare (artă marţială ne-violentă!) de necesitate vitală în zilele noastre, cât şi pentru virtuţile sanogene pur şi simplu.

  Iată câteva dovezi publice că femeile pot ajunge la competenţe şi grade înalte în Aikido, adeseori superioare celor la care au ajuns soţii lor sau mulţi alţi bărbaţi ... , vezi : Penny Bernath*  şi Jane Ozeki* (SUA), Micheline Tissier* (Franţa) sau Terese Wang* (Taiwan), un stagiu pentru centuri negre, examenul unei tinere pentru 2 Dan*, altă tânără în proba dinaintea examenului de 2 Dan*. Insă nici femeile nu sunt scutite de a face sau imita sminteli: iată de exemplu o tipă ˝rea˝* care practică o variantă balcanică de Aikido; dar acesta nu e chiar Aikido, ci poate Aikijutsu, sau vreun spectacol ...

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 17.   29.10.2010

  Trecând pe la cabana Diham am auzit la difuzor Imnul Bucegilor. Stiam melodia, îmi plac foarte mult cântecele de munte, sunt tare necăjit că nu pot şi eu să le cânt - decât prost ...

  Cine doreşte să asculte astfel de cântece - vezi aici*34 şi aici*35, probabil şi pe alte situri.

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 16.   28.10.2010

  Mai sunt Români; dar prea puţini!
  Am avut onoarea şi plăcerea să cunosc un om deosebit, ostaş al Armatei Române – sau mai bine zis a rămăşiţelor Armatei naţionale. (Desfiinţarea stagiului militar obligator a fost/ este un mare succes al duşmanilor Ţării, prin efectele antieducative şi antipatriotice care încet-încet vor duce la dispariţia României). Colonelul Adrian Negoiţă – de la Vânătorii de munte/ Predeal – organizează în fiecare an, de ziua Vânătorilor de munte (3 noembrie), o expediţie în condiţii de iarnă pe cel mai înalt vârf de munte al României (Moldoveanu/ Făgăraş) unde depune un tricolor. În această iniţiativă privată, începută în 2001 şi repetată de atunci fără întrerupere, dl. Negoiţă a fost însoţit de prieteni/ cunoscuţi/ alţi sufletişti, militari sau civili – uneori au fost 3 oameni, alteori 15.
  Uite că nu mor caii când vor câinii!

 

                               Vf. Moldoveanu 2544 m/ Făgăraş - aug. 2011- foto Marius Radu                                        

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 15.   23.10.2010

  Aikido e o metodă de (auto)educaţie pentru dezvoltare personală, în scopul îmbunătăţirii autonomiei, a propriei sănătăţi şi a modului de relaţionare cu cei din jur. Ea se adresează tuturor componentelor fiinţei: corp, minte, suflet. Studiem Calea Aiki (dar există încă multe alte Căi) ca să ajungem la Iluminare, sau la Trezire, adică dorim/ facem ceea ce chiar şi Imnul de Stat ne îndeamnă: “deşteaptă-te române”!

  Sala/ încăperea în care se practică Aikido se numeşte Dojo – adică “locul unde se studiază Calea”. Nu se numeşte Jutsujo - sau “locul unde se învaţă meserie”.  Drumul spre Iluminare (Do) trece însă şi prin etapa Jutsu, adică nu putem ajunge la Aikido decât după ce învăţăm Aikijutsu. Aşa că într-un fel, orice Dojo e şi un fel de Jutsujo.

  Ca orice « drum » anevoios – cum e orice proces serios de educaţie - Calea e plină de obstacole şi pericole. Există astfel pericolul ca studiul etapei Jutsu să devină un scop în sine, deoarece plăcerea luptei/ violenţei/ dominaţiei vine din adâncul fiinţei noastre de oameni, adică de animale supuse instinctelor şi altor pofte, pe care civilizaţia încearcă să le ascundă sau sublimeze. Studiul Căii înseamnă să luptăm din greu cu noi înşine pentru a nu uita nici un moment de ce studiem meseria (Jutsu): ca să ajungem la Iluminare - nu ca să ne satisfacem plăceri sau pofte.

  Nu se poate ajunge la Iluminare fără suferinţă. Suferinţa necesară pentru autoeducaţie este preponderent corporală, însă cum cele trei componente ale fiinţei sunt strâns legate şi interdependente, adeseori acest chin autoeducativ pare a fi mai mult mintal/ sufletesc (dar nu e!). Poate că impresia e dată şi de marea cantitate de voinţă necesară pentru impunerea voluntară a acestui fel de masochism, adică se cere un important consum nervos - iar "gândirea doare" !. O astfel de alegere pentru gestionarea propriului mod de viaţă, bazată pe suferinţă şi sacrificii personale, poate părea anacronică – chiar bolnăvicioasă sau sinucigaşă – în epoca actuală. Azi oamenii caută (de capul lor, sau ca urmare a manipulării mediatice de către tot felul de profitori ascunşi) doar satisfacţii maxime şi imediate (ca orice animal), fără nici un gând sau respect pentru comunitatea şi mediul înconjurător (care sunt acţiuni specifice oamenilor). Dar despre acest aspect/ dilemă – dacă mai trăim, atunci mai vedem şi discutăm cine are/ a avut dreptate ...

  Se zice: sunt multe poteci care duc spre vârful muntelui, adică la Iluminare se poate ajunge prin diverse Căi. Suferinţa autoeducativă poate avea forme statice (meditaţie/ rugăciuni/ post etc.) şi dinamice (autoflagelare/ activităţi marţiale/ sporturi necompetitive extreme etc.).

  Suntem unii (vreo 3000 în România, vreun milion în toată lumea; altfel zis: un român din 7000, şi un om - din 7000 locuitori ai planetei) care am ales Calea Aiki ca să ajungem în vârful muntelui. Acest drum nu e nici mai greu, nici mai uşor ca altele, dar întrucât nouă ne place, suportăm mai uşor chinurile aferente.

  Meseria luptei (Aikijutsu) învaţă cum să-i învingi pe alţii şi se studiază preponderent prin exerciţii cu partener; studiul Căii e o luptă cu tine însuţi, deci o activitate mai mult individuală (chiar dacă exerciţiile cu partener constituie şi în această etapă o componentă esenţială a studiului).

  Am observat că sunt disponibile multe informaţii (lecţii/ cărţi/ filme/ Internet etc.) despre exerciţiile Aikijutsu cu partener, dar relativ puţine despre cele individuale, specifice luptei cu tine însuţi. De aceea prezint în continuare astfel de exerciţii, care îmbină lupta cu slăbiciunile personale (adică întăresc corpul/ muşchii) cu avantajul dobândirii unor îndemânări utile pentru confruntarea cu un adversar. Chiar dacă ele nu provin din tradiţia Aikido, poate nici măcar din tradiţia japoneză, eu apreciez că toate exerciţiile indicate pot fi utile oricărui practicant sincer.

 Exerciţii chinezeşti (Baguazhang) pentru creşterea îndemânării - vezi aici*25, aici*26 şi aici*27.

 Exerciţii ruseşti (Systema) pentru flexibilitate şi folosirea Hara - vezi aici*28, aici*29, aici*30, aici*31, aici*32 şi aici*33.

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 14.  17.10.2010

  Foarte interesante informaţii despre Aikido – vezi situl Aikido Info*, cu anunţuri de stagii/ articole/ filme etc. – din ţară şi din străinătate. Cred că orice Aikidoka/ elev, dar mai ales orice instructor ar trebui să vadă/ studieze toate informaţiile din acest site, începând cu octombrie 2009!

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 13.  16.10.2010

  Am fost la sesiunea anuală de conferinţe organizată la 15.10.2010 în Bucureşti (mulţumesc Manos pentru invitaţie!) de TEDxbucharest* – filiala societăţii TED* din SUA. Din 1984 TED organizează anual câte o sesiune de conferinţe (ale unor oameni – apreciez eu – foarte deştepţi şi entuziaşti, fiecare mare specialist în domeniul său) cu tema “idei care merită răspândite”. Vreo 500 din aceste conferinţe (max. 18 minute fiecare, în limba engleză - dar subtitrate adeseori şi în limba română) despre o mare varietate de subiecte, sunt deja postate pe Internet. Succesul acţiunii a dus la înfiinţarea unor filiale TED în toată lumea.

  Mi-au plăcut foarte mult toate cele vreo 12 conferinţe live din Bucureşti având ca temă centrală ideia « dacă vrei – poţi ! », pe care organizatorii (în majoritate voluntari !) au dorit s-o dea ca exemplu auditorilor (vreo 2000) în sprijinul îndemnului « hai să nu mai asteptăm de la alţii ci să facem noi (adică eu !) ceva - ca să schimbăm România în bine ! » . Vorbitorii au fost în majoritate români, unii cu domiciliul aici, alţii în străinătate (cu cariere fabuloase!) plus câţiva americani. Toţi au reuşit să-şi îndeplinească visul personal (altfel n-ajungeau ei invitaţi...).

  Vă recomand cu căldură să căutaţi pe situl TED conferinţe despre subiectele care vă interesează şi să le vizionaţi (nivelul expunerii este pe înţelesul oricui!) – cel mai mult îmi plac cele din categoria « te lasă cu gura căscată » (rated jaw-dropping).

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 12.   2.10.2010

  Nu e totul pierdut sau jalnic pe aici, lângă Carpaţi: mai sunt destui români tineri care vor să facă fapte bune – vezi   http://www.letsdoitromania.ro/*

  Văzându-i pe aceşti idealişti pragmatici, recit cu năduf „Ce-ţi doresc eu ţie, scumpă Românie...” - şi parcă mai întineresc puţin!

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 11.   29.09.2010

   Lecţia mea: eu caut să învăţ ceva din orice/ de oriunde/ de la oricine. Uneori găsesc, alteori nu...

   Am trăit un moment remarcabil cu ocazia stagiului ţinut de curând (cu oarecare succes la public, aşa mi-a făcut plăcere să cred - vezi câteva impresii de la participanţi aici*24), undeva la malul mării. Eram mai mulţi la o masă, după o lecţie în care susţinusem că Aikido e mai degrabă un antrenament al neuronilor decât al muşchilor.
   După ce ne (re)hidratasem puţin (nu mult, doar cât să ne sclipească ochii), unul din comeseni, fost aventurier şi boxeur reconvertit la mijlocul vieţii spre Aikido, privindu-mă serios, zise: „învaţă-mă!”. Am răspuns nedumerit: „ce vrei să te învăţ?”. Dar el, aparent pătruns de „şansa” întâlnirii cu mine: „nu ştiu ce, că eu sunt neştiutor. Dar tu ştii, că d-aia eşti Învăţător. Spune-mi trei cuvinte care să-mi schimbe viaţa!”.
   Evident că am rămas „mască” şi nici vorbă să-i răspund, doar am bâiguit câteva vorbe, după care am reuşit să deviez conversaţia spre alte subiecte ceva mai „comestibile”. Nu ştiu dacă a vorbit serios sau într-o doară, ca să mă încerce. Nici dacă a inventat el vorba asta memorabilă (ar fi putut, căci e un tip deosebit) sau a aflat-o de la alţii în cursul „căutărilor” sale pe multe meridiane, de-a lungul celor 50 de ani de viaţă.

   Însă pentru mine rugămintea lui a fost o lecţie straşnică: am simţit-o ca un duş rece care m-a forţat să-mi (re)văd lungul nasului. La fel ca şi alţi instructori care predau pe Tatami  în faţa a zeci de oameni care-i ascultă cu gura căscată şi îndeplinesc fără crâcnire ceea ce li se spune, şi eu pot să-mi pierd minţile, ajungând la iluzia că aş fi un fel de semizeu atoateştiutor ce coboară direct din sânul lui O Sensei... Dacă eram aşa ceva – aş fi putut să-i răspund interlocutorului cum cred (sper) că se aştepta el. Poate să-i spun un fel de "Mane Tekel Fares*" într-o versiune mioritică - dar vorbe totuşi cutremurătoare. Sau poate mă confunda cu tipul acesta*... Dar nu sunt nici pe departe atât de priceput.
   Deşi el (ca elev) mă vedea mai înţelept decât sunt, eu îmi ştiu limitele. Întrebarea lui m-a readus cu picioarele pe pământ. Am înţeles (a câta oară, păcătosul de mine...) că mai am multe de făcut până departe. Căci fudulia scoate mereu capul, chiar dacă ştiu că pe mulţi i-a dus la pierzanie, pe când smerenia n-a omorât pe nimeni – ba dimpotrivă!

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 10.   17.09.2010

  Cei care studiază Ghidul candidatului la examenele de gradare - Vol. 3 - Aiki Jo Waza pentru Kyu 2 şi Kyu 1 (curricula Aikido Educativ – informativ vezi aici*9) sunt invitaţi:

A - să studieze lecţiile video:

   - Cele 20 Jo Suburi demonstrate de inventatorul lor Morihiro Saito Sensei – vezi aici*10.

   - Aiki Jo Kata cu 13 acţiuni (execuţie individuală şi cu partener/ Sotai ) – vezi aici*11.

B - să practice conştiincios exerciţiile pentru îmbunătăţirea condiţiei fizice specifice:

   - Cu bastonul – vezi  aici*12aici*13 şi  aici*14.

   - Pentru elasticitate/ echilibru/ Hara – vezi  aici*15, aici*16 şi  aici*17.

C - să exerseze Tanren Uchi, adică lovirea Makiwarei - vezi demonstraţiile: aici*18, aici*19, aici*20, aici*21, aici*22 şi aici*23.
     Subliniez că fără acest exerciţiu nu se poate învăţa mânuirea corectă/ realistă/ marţială a bastonului/Jo (sau a săbiei/ Ken)! Fără experienţa căpătată NUMAI cu ajutorul Tanren Uchi, restul exerciţiilor cu arme - în gol, chiar executate cu Kime, sunt doar un fel de prestidigitaţie/ dans – adică o iluzie/ autoamăgire.

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 9.   25.08.2010

  Pentru succesul relaţiilor noastre cu cei din jur (acesta fiind de fapt scopul pentru care studiem  Aikido!) e important să ne dăm seama (cât mai) din timp ce intenţii au respectivele persoane. Adică – „de ce fac (sau vor face) oamenii ce fac?” Pentru că pot gândi – căci faptele lor au fost mai întâi gânduri. Aşa că întrebarea de mai înainte ar putea fi reformulată: „de ce gândesc oamenii aşa cum gândesc?”

  Răspunsul e foarte greu de dat, deoarece creierul omului are o complexitate pe care cei mai pricepuţi dintre noi abia reuşesc s-o bănuiască, nici vorbă de cunoaştere etc. (Însă practica Aikido ne ajută efectiv să avem relaţii mai bune cu ceilalţi oameni – fără explicaţii prea ştiinţifice).

   Printre factorii care influenţează esenţial modul de gândire al oamenilor este şi diferenţa dintre sexe.
   În acest sens vă recomand un film-conferinţă (subtitrat în l. română) deosebit de interesant – vezi la adresa de aici*8.

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 8.   16.08.2010

  Am aflat în fine (de la un Kami ...) că cele 91 de exerciţii pe care le recomandam oricui să le facă zilnic - sunt de fapt 121, adică:

  • 30 buc. flotări +
  • 30 buc. abdomene +
  • 30 buc. genuflexiuni +
  • 30 buc. ridicarea de la sol până deasupra capului a unei greutăţi de 15-25% din propria greutate +
  • 1 buc. faptă bună (adică una care e de ajutor/ foloseşte primitorului dar nu foloseşte la nimic făptaşului...).
    Plus (pentru încălzire/ amorul artei...) 5 buc. întinderi pe sol cu faţa în jos şi ridicarea în picioare + 5 buc. căderi pe spate fără rostogolire şi ridicarea în picioare.

  Făcut „şnur”, totul durează cel mult de 15 - 20 minute!! Adică - oricine vrea/ are minte, le poate face...
  La început, cele 30x4 = 120 exerciţii corporale pot fi făcute pe bucăţi, de-a lungul celor 24 ore - nu toate împreună sau „şnur” – deşi, după vreo 10-15 zile de practică, ele devin uşor de făcut. „Tehnica” exerciţiilor (corectă/ incorectă etc.) nu are importanţă – fiind totuşi preferabilă varianta (poziţie/ postură/ viteză etc.) cea mai greu de făcut. Greutatea de ridicat (obligatoriu cu spinarea verticală!!) poate fi un rucsac cu cărţi/ bidoane cu apă etc.

  Când cele 120 exerciţii corporale încep să pară uşoare, chiar dacă sunt făcute şnur/ legate, se poate trece la creşterea dificultăţii antrenamentului prin mărirea numărului de repetiţii sau a vitezei, prin creşterea încărcării/ dificultăţii exerciţiilor (de exemplu flotări cu rucsacul etc.) şamd.

  Dar există şi alte exerciţii echivalente celor 120 de mai sus, care însă tot zilnic trebuie făcute... :

– Cele 5 exerciţii tibetane - vezi aici*7 (ce spectacol minunat – şi nu mă refer doar la munţi sau la căţel...) ;

- Salutul soarelui din Yoga (acesta trebuie efectuat de vreo 20-30 ori !) – vezi aici*6 – sau # 8.5.5. din cartea «Aikido pentru toţi».

   Vă amintesc că în plus faţă de exerciţiile corporale mai trebuie făcut şi «+1», adică o faptă bună/ zi!

   Spor la treabă!

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 7.  12.08.2010

   Taijiquan (1)

   Văd că cineva (un necunoscut căruia îi mulţumesc!) a pus pe Internet un film cu mine efectuând Secvenţa cu 24 de mişcări  din şcoala Yang de Taijiquan – vezi aici*5
   Performanţa mea e departe de nivelul tehnic/ vizual la care (mai) aspir (sper că nu din această cauza filmul e postat pe situl respectiv...), dar cred că ea exprimă multe din ideile de bază ale Taijiquanului - pe care le folosesc şi la Aikido. De altfel, eu mă străduiesc să fiu un bun instructor – nu un artist sau campion. Pentru informare - demonstraţia unei artiste/ campioane - vezi aici*4.

   ... Chiar dacă această variantă e mai „oficială” şi (instructorii) albi cam pe asta o ştiu/ promovează, mie îmi place mai mult altă variantă – vezi aici*52, deoarece corespunde mai bine concepţiei originale/ vechi (părerea mea!).
   Al doilea filmuleţ (şi execuţia/ interpretarea respectivă) e greu de găsit pentru europeni - titlul fiind prezentat/ scris în limba chineză. Poate oi suferi eu de „teoria conspiraţiei”, dar cred că situaţia nu e întâmplătoare. Îi bănuiesc pe chinezi de apărarea intereselor proprii/ patriotism, sau de grija pentru supravieţuire/ supremaţia naţiei lor. Adică: varianta corectă/ bună e păstrată pentru „ai noştri” (respectiv chinezii) iar albilor le dăm o variantă mai comercială/ slabă, că tot sunt ei fraieri şi nu trebuie să ne egaleze/ întreacă!
   Pentru unii români, adeseori bolnavi de „pupincurism” – o temă de meditaţie – şi nu numai ....  

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 6.   9.08.2010

  Homeopaţii par a fi o variantă de medici mai deschisă la noutăţi. La şcoala lor de vară*, desfăşurată în august 2010 la Poiana Braşov, am fost invitat să ţin câteva lecţii de gimnastică de sănătate (Taijiquan, Qigong etc.) şi de Team-building. Scopul a fost complementarea efortului mintal al cursanţilor cu exerciţii sanogene şi educative. În cadrul şcolii, dna dr. Pavlovschi/ Buzău a prezentat filmul unei conferinţe a biologului american Bruce Lipton despre legătura (argumentată ştiinţific!) între biologia celulară şi gânduri sau credinţă – vezi aici*3. Un film documentar excepţional pe care îl recomand tuturora (are subtitrare în l. română). Iată câteva rezultate ale cercetărilor ştiinţifice:

- Cam 50% din firea/ destinul/ soarta omului se stabileşte în „burta mamei”, unde capătă caracteristici foarte greu, aproape imposibil de modificat după naştere, indiferent ce mijloace s-ar folosi: medicamente, educaţie etc. Lipton concluziona: „din cauza condiţiilor greşite de viaţă pe care le produce societatea noastră actuală, a modului de viaţă american, naţiunea noastră naşte azi generaţii de copii care vor deveni inevitabil obezi şi violenţi – şi care până la urmă ne vor ucide!?”.

- Deoarece gândurile/ credinţa influenţează şi modifică celulele din corpul omului, ba chiar modifică şi celulele din alte corpuri (!), fiecare om e responsabil pentru ce face cu viaţa lui şi ce păţeşte în cursul ei – după ce află acest adevăr....

  Conferinţa aceasta mi-a confirmat multe opinii personale şi concepţii empirice – bazate până acuma doar pe experienţă şi bun simţ. În acest context apreciez că după ce vede (şi înţelege) filmul, orice om raţional va ajunge la aceleaşi concluzii pe care eu le susţin de mult (fără succes !), cum ar fi:

- Victima (adultă) e vinovată pentru ce păţeşte - chiar dacă părinţii/ şcoala/ societatea au şi ei o vină uriaşă;

- Orice om trebuie să înveţe autoapărarea verbală şi fizică cu mijloace neviolente;

- Orice om trebuie să facă fapte bune şamd.

  Referitor la ce ne aşteaptă: în afara intervenţiei/ manipulării biochimice pe scară mare (realizabilă în cadrul unui regim totalitar), sigura alternativă practică/ concretă (şi acceptabilă) de a influenţa în bine soarta noastră, de a salva ce se mai poate din viitorul speciei umane este (auto)educaţia corectă (însă pentru toate componentele fiinţei: corp – minte – suflet).

  Adică – Aikido (Educativ)!

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 5. 15.04.2010

   Cărţi

   Datorită atitudinii prea profitoare şi chiar antipatriotice a editurilor cu care am avut de-a face, care refuzau să publice cărţile ce le propuneam, deoarece (ziceau ele) nu oferă iluzii, nici n-au poze cu femei goale - deci nu se vor vinde..., mă bucur să anunţ că nişte sufletişti pe care nu-i cunosc (în afară de unul - salut Alex!) şi cărora le mulţumesc pe această cale, au pus pe Net cărţile scrise de Serban Derlogea. Ele pot fi descărcate gratuit de la adresele următoare:

* Aikido - Calea Armoniei*

* Aikido pentru toţi* (alt link aici*2)

* Manual de supravieţuire*

* Taijiquan - Calea perfecţiunii*

* 160 de jocuri pentru Teambuilding*

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 4.  25.01.2010

  Iată câteva imagini* de la sărbătoarea Anului Nou după model Japonez Kagami Biraki, ţinut la CASA în 22.01.2010 în prezenţa Ambasadorului Japoniei la Bucureşti şi a Rectorului Universităţii din Bucureşti.
  Autorul fotografiilor: www.dedi.ro*

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 3.  5.01.2010

  Câteva gânduri la sfârşit de an în interviul luat şi postat de Mirela Teodorescu - vezi la cele 2 linkuri: interviu 2009* sau aici*1.

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea # 2.    1.11.2009

  Am primit gradaţia 8 dan de la Federaţia (Română) de Aikido Modern în cadrul unui stagiu naţional. E un grad mare, puţini oameni au ajuns atât de departe cu studiul Căii şi Învăţăturii – dar nu mai puţin important, şi cu buna înţelegere cu cei din jur....

  Am fost emoţionat şi încântat ... până mi-a venit idea: cum de am ajuns la onoarea asta?
  Oare am ajuns deja cu un picior în groapă şi oamenii vor să-mi facă o bucurie cât ne mai putem vedea? După aceea am mai cugetat şi mi-a mai venit inima la loc: nu sunt încă un cadavru ambulant – deoarece mai pot să mă ridic după ce cad! Aşa că - poate chiar merit!?

  Dilema asta între satisfacţia unei recunoştinţe publice a muncii mele pentru răspândirea Aikido şi jena că am primit o onoare pe care poate n-o merit, mă face să mă simt într-o cumpănă cam ca a găinii ăleia alergată de cocoş, care se întreba: oare nu alerg prea repede şi blegu ăsta nu mă prinde şi pierd "ocazia"? Dar dacă alerg mai încet şi-l las să mă prindă – ce fac cu reputaţia, că celelalte surate o să zică că sunt o stricată?
  (Cât despre textul pe care-l citiţi acum - şi acesta e tot un fel de "cotcodac"!)

  În fine, vremea (şi moartea) le vor linişti pe toate. Până atunci, să amintesc când şi cine mi-a dat gradaţiile dan:

1 dan     1.08.1990      FFAT*/ Daniel Brun

2 dan     14.10.1994    FFAT*/ Daniel Brun

3 dan     10.11.1995    FFAT*/ Daniel Brun

4 dan     1.06.1996      FRAM*/ Dan C Ionescu

5 dan     24.10.1999    FRA*/  Dan C Ionescu

6 dan     11.11.2008    FATK*/ Adrian Vasilache

8 dan     24.10.2009    FRAM*/ Ioan Grigorescu, Marius Ioniţă, Răzvan Peristeri

  Sunt mulţi cei care m-au ajutat să ajung aici, în primul rând practicând cu ei pe Tatami. De unul singur nu se poate face Aikido, ce să mai zic de ajungerea la nivel înalt. Le mulţumesc şi pe această cale, urându-le să se bucure de foloasele Aikido, dar mai ales să nu se lase!

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Ştirea #1. Despre

Centrul de Arte Marţiale şi Studii Asociate    
(CASA)
al Universităţii din Bucureşti






CASA a fost înfiinţat în 2001 ca proiect unicat pe plan naţional, cu următoarele obiective:

  • studierea artelor marţiale orientale în scopul valorificării avantajelor sanogene şi psihosomatice promovate de acestea în educaţia fizică;
  • studierea  principiilor educaţiei fizice practicate de civilizaţiile orientale, în vederea folosirii lor la educarea fizică a studenţilor;
  • educaţia multilaterală a studenţilor;
  • atragerea studenţilor la practicarea unor forme noi de educaţie fizică, mai eficiente decât sporturile obişnuite;
  • organizarea de competiţii, manifestaţii şi demonstraţii de arte marţiale pentru studenţi;
  • organizarea de conferinţe, congrese, seminarii, atât în ţară cât şi în străinătate – în domeniile de interes;
  • realizarea de studii şi cercetări referitoare la fenomenul artelor marţiale şi influenţelor conexe;
  • acordarea de premii şi burse;
  • editarea de cărţi şi alte publicaţii;
  • desfăşurarea de activităţi sociale şi cultural-educative legate de scopul CASA;
  • teambuilding;
  • iniţierea şi participarea la proiecte şi programe de cercetare şi dezvoltare;
  • organizarea de evenimente – spectacole, expoziţii, demonstraţii cu tematică sportivă şi culturală extrem-orientală;
  • dezvoltarea şi modernizarea bazei proprii.

  De la bun început, CASA s-a bucurat de sprijinul total al conducerii Universitatii din Buc: rector Prof.Dr. I. Mihăilescu, rector Prof. Dr. I. Pânzaru, Prorector Prof. Dr. D. Marinescu. De asemenea CASA a fost susţinut de Amabasadele din Bucureşti ale Japoniei şi Republicii Populare Chineze.  
  Coordonarea CASA este asigurată de lector Dr. Ghiocel Bota, care predă şi lecţiile de Judo. Instructori asociaţi sunt: Şerban Derlogea 8 dan - Aikido; Florin Popescu – 5 dan, Octav Bărbulea 2 dan - Aikido; Alex Caravan - Jujitsu; Cristian Vasile - Aikido.
  De-a lungul timpului CASA a colaborat pentru lecţii, conferinţe, demonstraţii şi cu alţi valoroşi instructori de arte marţiale, de exemplu: Cristian Ozon (Ninjutsu, Iaido), Adrian Vasilache (Aikido), Ioan Grigorescu (Aikido).
  Pentru realizarea obiectivelor sale de studii ştiinţifice, CASA colaborează cu Facultatea  de psihologie a Universităţii din Bucureşti (prof. dr. Mitrofan), cu Catedra de psihologie a ANEFS, cu prof. Şt. Tüdös şi prof. dr. M. Golu.

  În cadrul CASA se predau studenţilor lecţii de Aikido, Judo, Karate, Yoga, Jujutsu, Taijiquan, team-building. În anii trecuţi CASA a efectuat numeroase demonstraţii de arte marţiale, desfăşurate cu mare succes de public, în cadrul manifestaţiilor organizate de Universitate: Târgul Educaţiei etc. CASA a organizat competiţii universitare de Karate la nivel naţional şi internaţional.

  CASA dispune de un Dojo în Căminul studenţesc de lângă sediul central al Universităţii din Bucureşti (lângă Operă/ metro Eroilor). Numeroase activităţi se desfăşoară în aer liber: Taijiquan, Team-building, drumeţie montană şi altele.

  CASA invită toţi studenţii Universităţii din Bucureşti (dar nu numai ei!) să îi viziteze Dojo pentru a lua cunoştinţa cu activitatea practică şi apoi să participe la cursurile organizate acolo.
  Informaţii şi contact: prof. Ghiocel Bota – tel. 0729 959 099, ori 021 314 6030, sau direct la Dojo (programul este afişat la intrarea in sediu).

(vezi şi  # 24.  5.02.2011)