Derlogea.ro

  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
Home 11. Correspondence
Correspondence
E-mail Print PDF
There are no translations available.

11. Corespondenţă cu vizitatorii si Comentarii




       
Scrisorile / E-mailurile dvs. sunt bine primite la adresa: serbanderlogea.ro

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++


Scrisoarea #13B - 24.12.2013

     Chestionar - despre experienţe de viaţă

IDEI – OPINII – SFATURI - AMINTIRI despre DRUMEŢIE

pentru folosul membrilor Asociaţiei FLOREA DE COLŢ din Bucureşti

şi nu numai

       ARGUMENT

       Ajuns la o vârstă respectabilă, îmi aduc aminte de persoane valoroase, mari munţomani, pe care am avut plăcerea, bucuria sau onoarea de a-i cunoaşte – drumeţind pe lângă ei şi învăţând de la ei. Din păcate ei s-au dus, iar eu stau prost cu memoria şi nu mai am nici un suport pentru amintirile astea: nimic scris, nimic înregistrat şamd. Aşa stau lucrurile cu Emilian Cristea, Gelu Arghiriade, Vasile Ciobăniţă, Dorin Gherman – şi câţi alţii încă, apreciaţi de multă lume dar neştiuţi de mine.
       Au fost şi alţi mari iubitori – şi mai ales cunoscători – ai munţilor noştri, ca Nicolae Baticu sau Willi Kargel, care au scris câte ceva - şi moştenirea lor ne bucură pe mulţi. (Pentru alte/ astfel de cărţi minunate recomand cu toată căldura editura România pitorească – vezi aici*).
      Cred că toţi cei pe care Dumnezeu i-a ajutat să adune cunoştinţe şi să rămână în putere – au datoria să–i ajute pe urmaşi! E vorba atât de informaţii – cât şi de etica drumeţiei.
      Părerea de rău mă face să încerc să dreg ce mai pot: să obţin câteva păreri, vorbe, idei, sfaturi şi amintiri de la persoanele valoroase pe care le ştiu - şi care mai pot să scrie.

Dvs. sunteţi o astfel de persoană.

De aceea vă rog şi pe Dvs. să faceţi un efort şi să completaţi chestionarul care urmează, scriind cu mâna (dar citeţ), sau la calculator, pentru folosul meu şi al altor oameni - poate chiar necunoscuţi, care ar putea folosi vreodată ceea ce veţi scrie. Nu e vorba de a scrie vreo carte meşteşugită, ci câteva vorbe – ale Dvs., aşa cum aţi răspunde la o bere cuiva care vă întreabă, după o tură muncită împreună. Idei – sfaturi – concluzii – amintiri/ povestiri interesante despre chestiune.
       Vă asigur că orice veţi scrie interesează pe mulţi admiratori ai Dvs. (unii pe care poate nu-i ştiţi, chiar necunoscuţi), aşa că va rog să nu faceţi economie la scris – de exemplu în idea că „asta nu scriu, că o ştie toată lumea” (aţi râde dacă aţi afla câte kestii nu mai ştiu tinerii şi orăşenii de azi, din cauză că ştiu prea multe despre calculatoare, sau din alte cauze).
       Dacă spaţiul liber pe care îl găsiţi în Chestionar alături de titlul subiectului propus este insuficient (aşa cum sper!), vă rog luaţi altă foaie de hârtie şi continuaţi acolo, sau pe verso – indicând titlul subiectului. Dacă apreciaţi că puteţi scrie şi despre alt subiect interesant, dar neindicat în Chestionar – vă rog să nu ezitaţi şi să scrieţi ceea ce doriţi pe o hârtie separată, sub titlul noului subiect. Apoi rog numerotaţi toate paginile, semnaţi şi daţi-mi-le!
       Acţiunea sper să nu moară – aşa că eventuale adăugiri/ suplimente la răspunsuri le veţi putea face/ da oricând.
       Eu voi multiplica opera Dvs pentru alţi doritori.

Primesc cu recunoştinţă sfaturi şi despre acţiunea mea/ Chestionar.

VǍ MULŢUMESC MULT!!
       Şerban Derlogea

Mai 2013

************************

Anexe:

CHESTIONAR #1 - despre drumeţie

Vă rog să prezentaţi în scris, cât mai pe larg, ceea ce ştiţi, credeţi sau recomandaţi despre:

1. ECHIPAMENTE

1.1. Rucsac
       1.2. Cort
       1.3. Sac de dormit
       1.4. Haine
       1.5. Încălţăminte
       1.6. Procurarea/ confecţionarea echipamentului
       1.7.

2. VIAŢA DE DRUMEŢ

2.1. Hrana
       2.2. Apa
       2.3. Adăpostire/ Loc de tabără/ cort
       2.4. Îmbunătăţirea pregătirii fizice pentru drumeţie
       2.5. Mersul la munte: viteză, ritm, orar etc.
       2.6. Accidente/ Evitarea lor/ Primul ajutor
       2.7. Îngrijirea ochilor, picioarelor etc.
       2.8. Igiena
       2.9. Călătoria cu căruţa/ trenul/ autobuzul/ camionul/ avionul/ călare/ automobilul/
       2.10. Călătoria pe apă: barca/ pluta/ vaporul etc.
       2.11. Ce trebuie să facă drumeţul acasă/ cu prietenii/ cu Asociaţia sau Clubul
       2.12.

3. DIFICULTǍŢI

3.1. Căldura/ soarele
       3.2. Ploaia/ trăznetul
       3.3. Vântul
       3.4. Frigul/ zăpada/ ghiaţa
       3.5. Obstacole de apă: lac/ râu etc.
       3.6. Animale: ursul/ lupii/ câinii
       3.7. Şerpi/ Insecte
       3.8. Siguranţa personală şi Pericole în traseu: oameni – animale – autorităţi - altele
       3.9.

4. EXCURSIA

4.1. Tovarăşii de drum
       4.2. Pregătirea excursiei/ Asigurare contra accidentelor etc.
       4.3. Finanţarea excursiei
       4.4. Cum să te bucuri de drumeţie

       - Pregătiri necesare la excursia

4.5. - de o zi
       4.6. - de 2-3 zile
       4.7. - de 7 şi mai multe zile
       4.8.

************************

    CHESTIONAR #2 - despre altele

  1. despre viaţă;
  2. regrete / ce ai fi făcut altfel;
  3. sensul/ scopul vieţii
  4. hobby-uri/ pasiuni
  5. avere
  1. ce tensiune are? Cum reuşeşte?
  2. căsnicie/ familie
  3. sănătate/ boli/ medici (buni/ rai/ nebuni)
  4. ţărani/ orăşeni
  5. cai/ câini/ pisici/ vaci/ oi
  1. femei
  2. copii/ nepoţi
  3. haine/ modă
  4. băutură/ beţie
  5. tutun
  1. despre motivarea copiilor/ elevilor etc. ca să înveţe/ să muncească/ să fie corecţi etc.
  2. cum trebuie făcută o treabă
  3. recunoştinţă/ răsplată şi invers
  4. disperare
  5. cinste
  1. datorie
  2. laşitate/ curaj
  3. prostie
  4. răutate
  5. moarte
  1. sănătate
  2. Educaţia morală
  3. educaţie/ instrucţie
  4. violenţă
  5. onoare
  1. bun simt
  2. politeţe
  3. limbi străine
  4. petreceri/ chefuri
  5. prietenie     
  1. sport
  2. glume
  3. militărie
  4. istoria României
  5. poporul român
  1. defectele/ valorile românilor;
  2. România
  3. religie/ popi
  4. rege/ monarhie/
  5. republică
  1. emigrare
  2. patriotism
  3. rasism
  4. străini/ ruşi/ unguri/
  5. evrei/ ţigani/ basarabeni/ ucrainieni
  1. Antonescu/ Ana Pauker/ Dej/ alţii
  2. legionari
  3. comunism
  4. capitalism
  5. activişti/ politicieni (trecuţi/ actuali)
  1. Hitler
  2. Stalin
  3. patriotism
  4. Darwin sau Dzeu
  5. e bine să faci fapte bune?
  1. cutremur(e)
  2. bomba atomică
  3. război
  4. foamete
  5. lucru la Stat/ lefegiu/ sau afaceri proprii
  1. progresul omului/ societăţii/ Ţării
  2. împrumut/ traiul pe datorie
  3. viitor
  4. ???

********************************

Un răspuns la Chestionarele lui Derlogea

de la dl Andrei Bănescu/ Bucureşti/ 2013:

SFATURI de la BUNICU’

pentru nepoţi - şi părinţii lor

 Din ciclul: Lupta cu morile de vânt

 Unele sfaturi sunt legate de natura umană, altele sunt cunoştinţe utile, altele sunt legi valabile în 90% din cazuri. Reciteşte-le periodic sau când simţi nevoia şi te vor ajuta în viaţă.

  • Poartă-te cu alţii cum ai vrea să se poarte alţii cu tine (partea perversă: nu toată lumea are aceleaşi gusturi).
  • Fii bun şi cinstit.
  • Uneori trebuie să faci şi tu ca ceilalţi.
  • Spune „te rog” şi „mulţumesc” cât mai des.
  • Dă-le telefon părinţilor.

  • Când saluţi sau vorbeşti, priveşte oamenii în ochi.
  • Adresează complimente la trei oameni în fiecare zi.
  • Nu acţiona când eşti nervos.
  • Nu bârfi.
  • Pune întrebări în loc să dai ordine.

  • Cruţă amorul propriu al celorlalţi.
  • Nu critica, nu condamna şi nu te plânge. Critica generează numai ranchiună, lezează stima de sine a criticatului şi produce justificări.
  • Încurajează. Dă impresia că orice greşeală poate fi îndreptată.
  • Încearcă să laşi în urma ta mici simboluri de recunoştinţă.
  • Învaţă să spui NU.

  • Nu spulbera speranţa nimănui, nici odată. Poate fi tot ce i-a mai rămas.
  • Păzeşte-te de aceia care nu au nimic de pierdut.
  • Să nu-ţi fie teamă să spui NU ŞTIU şi ÎMI PARE RǍU.
  • Recunoaşte-ţi greşelile.
  • Prietenii vin şi pleacă, dar inamicii se tot adună.

  • Fă-ţi noi prieteni, dar întreţine-i şi pe cei vechi.
  • Întotdeauna păstrează atitudinea pozitivă şi controlul. Intră în cameră cu un scop şi cu încredere.
  • Soluţia problemei schimbă problema.
  • În loc să foloseşti cuvântul Problemă, încearcă  să-l înlocuieşti cu Oportunitate.
  • Singurul lucru pe care îl poţi schimba este prezentul, aşa că trage învăţăminte din trecut.

  • Cei care nu studiază trecutul vor repeta greşelile din trecut, cei care îl studiază vor găsi alte căi pentru a greşi.
  • Dacă crezi ca educaţia este prea scumpă, încearcă ignoranţa.
  • Învaţă să asculţi. Nu ştii de unde poate apărea o oportunitate.
  • Poţi observa enorm, numai privind.
  • Nu te ruga lui Dumnezeu pentru lucruri, ci pentru înţelepciune şi curaj.

  • Fii curajos. Chiar dacă nu eşti, pretinde că eşti. Nimeni n-o să ştie adevărul.
  • Cu cât are cineva mai mulţi nasturi încheiaţi la cămaşă, cu atât are un I.Q mai mare. Dar te poţi şi înşela.
  • Nu există siguranţă în cifre, sau în orice altceva.
  • Regulile generale sunt valabile în patru cazuri din cinci.
  • Ideile care au schimbat lumea vin de la indivizi, nu de la comitete.

  • Aproape întotdeauna este mai uşor să intri în ceva, decât să ieşi.
  • Acei ce au, mai obţin.
  • Cedează o bătălie pentru a câştiga războiul.
  • Păstrează secretul.
  • Nu discuta afaceri în ascensor, sau troleibuz etc. Nu ştii cine te ascultă.

  • Să ai priorităţi. Urmăreşte-le.
  • Nu amâna. Fă ce trebuie să faci când trebuie să faci.
  • Când nu este necesar să iei decizii, este necesar să nu iei decizii.
  • Niciodată nu subestima puterea uitării.
  • Avocatul de care ai nevoie este acela care învaţă pe alţii despre problema ta. Telefonează la şcoli şi întreabă cine predă disciplina în legătură cu problema ta. Cercetează dacă are cabinet privat.

  • Când eşti în faţa unei probleme de sănătate grave, obţine cel puţin trei opinii medicale.
  • Când eşti în faţa unei sarcini dificile, acţionează ca şi cum ar fi imposibil să eşuezi. Dacă te duci să o vânezi pe Moby Dick, ia cu tine şi muştar.
  • Nimeni nu se gândeşte la tine. Toţi se gândesc numai la propria persoană, aşa cum faci şi tu.
  • Nu intra niciodată în panică. Opreşte-te, respiră, gândeşte.
  • Lumea nu este sigură, nici dreaptă. Nu te lăsa înşelat de aparenţe.

  • Nimic nu este atât de bine sau atât de rău cum pare la prima vedere.
  • 80-90% din orice nu poate fi văzut. Ca la aisberg.
  • Nimic nu contează de fapt, dacă ceva te supără ceva, întreabă-te: ...în fond chestia asta chiar contează? (partea amuzantă: Nu lua viaţa prea în serios. Nu o să ieşi viu din ea).
  • Priveşte răsăritul soarelui cel puţin o dată pe an.
  • Principala grijă a unui bărbat este să aibă grijă de oamenii care depind de el.

  • Dacă nu doreşti să audă copiii tăi ce vorbeşti, pretinde că  te adresezi lor.
  • Căsătoria este o uniune care nu poate fi organizata. Fiecare parte crede că ea conduce.
  • Luptă pentru un salariu mare. Chiar dacă ai propria afacere.
  • Cheia succesului constă în modul în care îţi revii după un eşec.
  • Niciodată nu plăti înainte ca prestatorul să termine treaba.

  • Când împarţi 100% responsabilitate la două ajutoare, dă-le fiecăruia câte 10%.
  • Există trei feluri oneste de a face bani: să fii salariat (nu-i grozav de sigur), să ai propria afacere (e mai bine), să faci speculă (e cel mai bine).
  • Trăieşte la nivelul mijloacelor tale.
  • Nu-ţi dori ceva ce îţi poţi oferi.
  • Sa fii frustrat este dezagreabil, dar adevăratul dezastru începe după ce obţii ce ţi-ai dorit.

  • Cumpără ce-i mai bun din ce îţi poţi oferi.
  • E mai bine să cumperi un lucru scump care îţi place foarte mult, decât să cumperi un lucru ieftin care îţi place mai puţin.
  • Cumpără-ţi numai haine în care îţi vine să dansezi.
  • In afacerile de vânzări tocmai îmbrăcămintea care îţi place şi ţi se potriveşte nu este de vânzare.
  • Cel mai sigur semn de criză la serviciu este atunci când nimeni nu îţi spune cum să-ţi faci treaba.

  • Un om cu un ceas ştie ora exactă. Un om cu două ceasuri nu este niciodată sigur.
  • Când intră într-un magazin sau expoziţie, oamenii privesc întâi în dreapta.
  • Ar trebui să fie 5 pahare de vin într-o sticlă de 750 m1.
  • Distanţa de la pliul cotului la încheietura pumnului este egală cu lungimea tălpii. Deci nu trebuie să te descalţi mereu când îţi cumperi pantofi.
  • Toate hârtiile pe care le păstrezi nu îţi sunt necesare până în clipa în care le arunci, când devin esenţiale.

  • Natura îţi va spune o minciună directă, dacă poate.
  • Dacă cineva îţi spune: ,,nu e vorba de bani, e vorba de un principiu”, atunci să ştii că e vorba de bani.
  • Dacă jurnalele dintr-o ţară sunt pline numai de veşti bune, puşcăriile ţării sunt pline tot cu oameni buni.
  • Dacă o organizaţie sau stat au în denumire cuvântul ,,unit” sau democratic”, înseamnă că nu sunt.
  • Când eşti responsabil gândeşte, când ai probleme deleagă, când ai îndoieli murmură (e legea birocraţiei).
  • Nimic nu va fi încercat (şi realizat) dacă mai întâi trebuie depăşite toate obiecţiile posibile.
  • Muzicanţii de pe stradă sunt o comoară. Opreşte-te, ascultă-i şi dă-le ceva.

***********

Ce e aia gândire pozitivă? Iată: 

Sunt recunoscător:

- Soţiei, care sforăie toată noaptea - pentru că doarme acasă cu mine şi nu cu altcineva;

- Fiicei mele adolescente, care se plânge că trebuie să spele vasele - asta înseamnă că este acasă şi nu pe străzi;

- Murdăriei de curăţat după o petrecere – asta înseamnă că am fost înconjurat de prieteni;

- Hainelor care sunt puţin cam strâmte – asta înseamnă că am destul de mâncare;

- Umbrei mele, care mă însoţeşte la muncă – asta înseamnă că sunt afară, la lumina soarelui;

- Podelei care trebuie ştearsă şi ferestrelor care trebuie spălate – asta înseamnă că am o locuinţă;

- Locului de parcare pe care îl găsesc tocmai la capătul parcării - asta înseamnă că pot să merg şi că am fost binecuvântat să am un mijloc de transport;

- Zgomotului pe care trebuie să-l suport de la vecini - asta înseamnă că n-am surzit;

- Grămezii de rufe de spălat şi călcat - asta înseamnă că am haine de îmbrăcat;

- Oboselii şi durerilor musculare la sfârşitul unei zile - asta înseamnă că am fost capabil să muncesc din greu;

- Impozitelor pe care le plătesc – asta înseamnă că sunt angajat.

- Tuturor nemulţumirilor pe care le aud la adresa guvernului – asta înseamnă că avem libertatea cuvântului;

- Soneriei care mă trezeşte în zorii zilei - asta înseamnă că sunt viu;

- ŞI ÎN SFÂRŞIT ... pentru e-mail-uri - asta înseamnă că am prieteni care se gândesc la mine.


SECRETE SIMPLE CA SA OBŢII FERICIREA:

Ziua cea mai frumoasă: azi;

Cei mai buni profesori: copiii;

Fiinţele cele mai necesare: părinţii;

Prima necesitate: comunicarea;

Cea mat mare fericire: a fi util celorlalţi;

Rădăcina tuturor relelor: egoismul;

Cel mai mare defect: indispoziţia;

Fiinţa cea mai periculoasă: mincinosul;

Sentimentul cel mai josnic: ranchiuna;

Arma cea mai eficace: surâsul;

Cel mai bun remediu: optimismul;

Cel mai frumos dintre toate: dragostea;

Cea mai mare satisfacţie: datoria împlinită;

Forţa cea mai puternică: credinţa;

Cadoul cel mai frumos: iertarea;

Cel mai necesar: calmul;

Senzaţia cea mai satisfăcătoare: pacea interioară;

Lucrul cel mai uşor: să te înşeli;

Obstacolul cel mai mare: teama;

Cea mai mare greşeală: a abandona;

Ruta cea mai rapidă: drumul corect;

Distracţia cea mai frumoasă: munca;

Misterul cel mai mare: moartea.

O zi frumoasă vă doresc... Şi încercaţi să gândiţi pozitiv... doar avem atâtea bucurii... pe care le uităm din păcate.

 

***********

Educarea deprinderilor

 1. CREATIVITATEA

Nimic nu este perfect şi poate fi îmbunătăţit. Evită atitudinea negativă faţă de lucrurile noi.

Invenţiile se realizează prin inspiraţie sau muncă asiduă. Necesitatea lor apare din cauza frustrărilor (ne deranjează că ne tăiem mereu cu lama, sau că calculatorul merge prea încet), sau încercând să satisfacem lipsurile. Apoi, colectarea de informaţii generează idei asupra stadiului problemei şi idei de îmbunătăţire. Urmează perioada de incubaţie când subconştientul lucrează pentru noua idee. Iluminarea este rezultatul asociaţiilor din incubaţie, iar noua idee trebuie experimentată şi validată.

Pregătirea pentru inovare presupune acumularea de cunoştinţe într-unul sau mai multe domenii, instruirea în metodele de creativitate, dorinţa de a crea noul şi curiozitate, formarea unei atitudini pozitive faţă de nou, tehnici de observare şi experimentare, cunoştinţe legate de legislaţia privind definirea şi protecţia invenţiilor.

Creativitatea este o însuşire naturală care depinde de IQ dar care poate fi şi antrenată. Este şi o problemă de atitudine mentală.

Exerciţii pentru creativitate:

Alege obiecte din casă şi hai să le inventăm utilizări sau funcţii. Câştigă cel ce găseşte mai multe la acelaşi obiect.

Studierea diferitelor desene şi diferite interpretări ale lor.

Citirea unor afirmaţii. Ce îţi sugerează?

Ce îţi sugerează cuvântul .....?

Ce poate fi îmbunătăţit la .....?

Cum să .....?

Prezentarea unei probleme pentru care să se găsească soluţii cu ajutorul unor obiecte puse la dispoziţie.

Identificarea defectelor/ dificultăţilor de utilizare a unui obiect. Ce trebuie făcut ca să le îmbunătăţim?

Găsirea asemănărilor sau deosebirilor unor obiecte, fiinţe .....

Utilizarea analogiilor. Cum determinăm copilul să facă ordine în cameră. Mary Poppins folosea cântecele.

Reprezentări schematice ale unui obiect, fiinţă, atribut.

Sugestii pentru îmbunătăţirea jucăriilor.

Explicarea unei situaţii cuiva care nu pricepe limba.

Discutarea unui personaj îndrăgit. Prezentarea lui.

Tăticule, cine a inventat termometrul?
     Zeul Mercur, puişor!


2. ÎNCREDEREA ÎN PROPRIILE PUTERI - IMAGINEA DESPRE SINE

 Cultivând încrederea în sine faceţi din copil un învingător. Este importantă moştenirea genetică, dar foarte importante sunt şi atitudinea mentală, caracterul şi strategia cu care e crescut.
      Există factori distructivi ca: ridiculizarea, maltratarea, abandonarea şi standardele morale scăzute.
    Copilul are nevoie de iubire necondiţionată. Iubirea legată de vreo performanţă nu este iubire. Copilul simte când părinţii ţin la faptele lui şi nu la el. Pentru el este o constatare devastatoare.
   Simptomele unei imagini proaste despre sine sunt: fronda (de ce să fac asta?), depresiile, relaţiile proaste, însingurarea, prostituţia (la fete).

Soluţii pentru a ajuta copilul să-şi construiască o imagine bună despre sine:

• Nu repetaţi copilului ce grozavi eraţi voi;
    • Copilul să nu dea voie nimănui să-l facă să se simtă inferior;
    • Învăţaţi-l bunele maniere (reguli elementare de politeţe);
   • Să comunice, să aibă o imagine încurajatoare despre viaţă, să fie politicos („mă bucur că vă cunosc”, să repete numele persoanei, să spună ,,mulţumesc”, când vorbeşte la telefon), prezentaţi-l cu mândrie „el/ ea este fiul/ fata mea”);
   • Să înveţe să ducă lucrurile la bun sfârşit; daţi obiective mici sau faze succesive (furnizaţi-i planuri, un orar de respectat);
   • Asiguraţi un mediu familial optimist, plin de iubire (să le placă acasă);
   • Să fie mândru că aparţine unui grup valoros şi nobil (şcoala, biserica, societatea);
   • Părinţii să-i vadă ca pe nişte adulţi împliniţi, competenţi, deschişi;
  • Încurajaţi-l să-şi aleagă cu grijă prietenii (ambiţioşi, pozitivi, de caracter); să-şi facă inventarul calităţilor (pentru a-şi descoperi părţile bune);
   • Să citească; să se înveţe cu dicţionarul; petreceţi seara cu el 10 minute şi învăţaţi-l cuvinte noi;
   • Dezvoltaţi-i imaginaţia (să vadă cu ochii minţii);
   • Să se privească în oglindă dimineaţa şi să-şi propună că va face în aşa fel ca ziua să fie cea mai bună din viaţă; va învăţa să fie numărul unu;
  • Defecţiunile fizice pot fi depăşite;
  • In perioada 9-15 ani are nevoie de iubire şi mare suport moral.

Iată cum se cultivă încrederea copilului în propriile forţe (trebuie excluse mituirea, învinovăţirea, teama):

• Găsiţi ceva de lăudat; aplaudaţi chiar o performanţă mică;
   • Învăţaţi-l, nu-l b1amaţi; criticaţi comportarea, nu copilul; să ştie clar ce trebuie să facă, nu ce doriţi să nu facă - asta inspiră atitudine pozitivă;
   • Evaluaţi părţile lui tari: ,,ce îţi place să faci? ce te distrează? la ce eşti bun?”; răspunsurile lui dau indicaţii pe care nu le bănuiţi;
   • Să atingă ţelurile în etape;
   • Învăţaţi-l să se relaxeze: relaxarea este cheia performanţei;
   • Etapa respiraţiei profunde; Etapa asocierii cu un gând, o imagine, o muzică în stare relaxată; Etapa focalizării pe gând - şi relaxarea se instalează automat;
   • Să se concentreze timp mai îndelungat (jocuri cu numere, figuri etc.);
   • Să repete mintal, să vizualizeze mintal mişcări – teste, până devin rutină (asemenea sportivilor);
   • Aminteşte-i mereu succesele; încurajează-l.

Iată câteva informaţii din cursul de (auto) încredere al lui Walter Anderson:

Poartă-ţi responsabilitatea propriei tale vieţi; să fii conştient că poţi crea propria ta viaţă nouă; să înţelegi cine eşti; asta depinde de ereditate (foarte bună!), de anturaj (tu îl alegi!), şi ce-i mai important - de reacţiile tale la primii doi factori. Ereditatea e maşina, mediul este traficul, iar tu eşti şoferul. Tu hotărăşti viteza şi siguranţa cu care conduci.
   • Eşti un individ capabil, nutreşti doar speranţe realiste, nu false sau irealizabile. Priveşte în jur şi observă cum fac ceilalţi, învaţă;
    • Atitudinea se schimbă - schimbând cuvintele pe care le foloseşti. Nu spune niciodată „încerc să fac”, sau „nu pot”. Poţi să faci! Singura problemă este cum faci. Nu există probleme fără soluţii, există doar probleme la care soluţia nu s-a găsit încă;
    • Fă-ţi griji pozitive. Frică am avut cu toţii (să nu fiu inferior, vulnerabil, respins), sau nelinişti frustrante care pot duce la mutilări psihologice şi fizice. Ele consumă energie. Totul este să orientăm această energie spre canale productive. Înţelege de ce ţi-e frică (ce se poate întâmpla cel mai rău; ce aş putea face etc.), apoi acţionează (de exemplu învaţă pentru un examen – în loc să-ţi faci griji pentru el);
    • Acţionează asupra anturajului prin înfăţişarea ta şi prin conversaţii de succes. Relaxează-ţi partenerul la prima vedere, vei fi şi tu relaxat. Arată interes real pentru ce spune. Pune întrebări ca să primeşti răspunsuri ample. (De ce?). Pronunţă numele celuilalt. Fii de acord din tot sufletul. Dezaprobă fără elan. Lasă pe celălalt să vorbească. Nu corecta şi nu schimba subiectul. Dacă celălalt e meschin, provocator, nervos – renunţă;
   • Cunoaşte-te mai bine. Ce sunt? (capacităţi, alegeri, sentimente, vise, dorinţe). Ce am? (lucrurile mele). Ce par eu a fi? (ce cred alţii despre mine);
    • Crede în ceva important;
    • Alătură-te unei echipe;
   • Vindecă-te de timiditate. Găseşte teren comun de discuţii. Fă planuri de viitor. Mişcă-ţi corpul (consumă energia). Concentrează-te asupra celorlalţi (nu asupra ta). Găseşte puncte de sprijin (puncte de interes comun). Zâmbeşte.

1.3. IERTAREA

Dacă ierţi te descătuşezi. Să ierţi indiferent care a fost ofensa.
    Iertarea este sănătoasă din punct de vedere psihic şi importantă pentru starea fizică şi mentală. Este un proces de vindecare.

1.4. DISCIPLINA

Este totalitatea regulilor de comportament care corectează, modelează, întăresc sau perfecţionează pe cineva. O persoană disciplinată face ceea ce trebuie făcut atunci când trebuie făcut. Fără disciplină ai un handicap comportamental.
   Copiii nedisciplinaţi au fost răsfăţaţi, nu le-a fost refuzat nimic (mofturi, obrăznicii, îndrăzneli, egoismul, nesimţirea). Dacă copilul este ,,lăsat să-şi facă de cap” i se induce idea că şi ceilalţi îi vor permite. El va fi însă rejectat de alţii. Aceasta are efect asupra orgoliului său şi acceptării de sine.
    Disciplina dă un sentiment de siguranţă. Dacă nu a fost disciplinat prin dragoste, în micul univers (familia), copilul va fi disciplinat fără dragoste sau corectitudine în marele univers (societatea).
    Disciplina este o unealtă pentru succes în viaţă.

Soluţii pentru disciplinarea copilului:

• Alinând plângăciosul, perioada de dependenţă va creşte;
       • Ignoraţi cearta copiilor între ei;
       • Fiţi părinţi, nu prieteni la cataramă;
       • Începeţi procesul de formare devreme (le cereţi aportul la lucruri mărunte);
       • Nu fiţi părinte ,,nuc” (un copac la umbra căruia nu se mai dezvoltă nimic);
       • Trebuie să-l certaţi pentru fapta sa - şi nu persoana care a comis fapta;
     • Copilul neascultător primeşte corecţie fizică; dar cu grijă, cât mai rar, şi folosind un obiect neutru, nu palma; folosiţi mai mult sentimentul de vinovăţie.

************

Dezvoltarea personală:  responsabilitatea.

Ce este responsabilitatea?
Responsabilitatea este asumarea urmărilor unei acţiuni, decizii sau sarcini.
Cine îşi ia responsabilităţi, îşi va dezvolta dorinţa de a-şi îndeplini visurile. Visurile devin responsabilităţi.
Cu libertatea vine şi responsabilitatea. Preţul libertăţii este responsabilitatea.
Viaţa ne oferă responsabilitatea de a plăti ceva pentru a deveni mai mult.

Responsabilitatea este preţul creşterii/ măririi.

Cum devii responsabil?
Trebuie să-ţi asumi responsabilităţi; nu poţi schimba circumstanţele, anotimpurile, vântul, dar te poţi schimba pe tine.

• Să-ţi faci treaba bine şi înţelept.
• Să-ţi respecţi promisiunile.
• Să faci ce este moral, legal, etic….
• Să înveţi să-ţi recunoşti greşelile şi să înveţi din ele.

Oamenii care refuza responsabilitatea propriei judecăţi sunt consideraţi paraziţi în judecăţile altora.
99% din eşecuri vin de la oamenii care au obiceiul să găsească scuze – pentru eşec.

Cum pot părinţii, bunicii, prietenii să-i ajute pe copii să devină responsabili?
Există două alegeri în viaţă:
- să accepţi condiţiile care există, sau
- să accepţi responsabilitatea de a le schimba.

A fi părinte este o meserie grea. A fi părinte bun este o meserie grea pentru un adult. Copilul este reflecţia părintelui.
Responsabilitatea copilului ar trebui să sporească odată cu vârsta, însă copiii nu sunt motivaţi să accepte responsabilitatea.
Disciplinarea copiilor nu este o treabă uşoară dar ea trebuie făcută. Dacă n-o facem, punem în pericol evoluţia şi succesul lor în societate.

Cum pot fi responsabilizaţi copiii?
Să-i facem să se simtă siguri şi să le dezvoltăm încrederea. Dar - trebuie să ştie că există limite în libertate/ comportare. Când se iveşte ocazia să le reamintim necesitatea responsabilităţii.
• Să-i facem să înţeleagă consecinţele acţiunilor lor nepotrivite, fără să le rănim mândria/ stima de sine.
• Să-i explicăm sarcina neîndeplinită şi consecinţele iresponsabilităţii (dacă nu şi-a făcut sarcina – penalizare, de exemplu oprirea accesului la computer o săptămână).
El poate alege. Chiar Dumnezeu a spus:
„alege ce pofteşti - dar plăteşte”.


• Să lăsăm copilul să înţeleagă consecinţele naturale ale acţiunilor sale. Să-i devină clară legătura dintre acţiunea lui şi consecinţele ei. Când suportă consecinţele îşi aminteşte mai bine. Dacă nu-şi îndeplineşte sarcinile, lasă-i telefonul oprit, sau hainele nespălate. (Părinţii care răsfaţă copiii   exagerat de mult şi continuă să le rezolve problemele, sau satisfacă dorinţele – după ce ei greşesc, produc adulţi infantili/ mai puţin responsabili).
• Mesajele transmise în legătură cu sarcinile/ datoria/ reponsabilitatea să fie clare.
• Să facem împreună cu el o lista de sarcini. Să îi dăm responsabilităţi în casă, fără să-l încărcăm cu sarcini. Mai întâi îl învăţăm cât mai prietenos, dacă putem - ca joc (de exemplu să pregătească masa de dimineaţă, să cureţe camera, baia, o dată pe săptămână, să-şi facă singur patul), să urmărim acţiunea sau inacţiunea.

• Să facem împreună un plan care să-l ajute să-şi atingă obiectivele (îl ajutăm, dar nu lucrăm în locul lui; verificarea planului: pune-i întrebări: ”ţi-ai pregătit ghiozdanul pentru mâine?”).
• Să facem/ păstrăm înregistrări vizibile ale sarcinilor şi a îndeplinirii lor (panou perete cu bife).
• Ţinem seama de temperamentul copilului; instrucţiunile să fie clare şi să nu arate ca ordine.
• Să gândim pozitiv (i se sugerează avantajele palpabile).
• Să-l ajutăm să fie şi el mai responsabil - dacă aşteaptă mai mult de la noi (vrei asta, fă asta).

• Recompensăm alegerile responsabile; să creem legături clare între responsabilitate şi avantajele pe care le preţuieşte (face temele şcolare, sau ordine în cameră - are voie cu colegii).
• Să-i fie apreciate eforturile („bravo, acum mergem să ne distrăm”). Arată-i ce nu poate face. Stabileşte limite (de exemplu privind accesul la computer, la telefon, la prieteni, la video), cum să se comporte, să spună altora ”te/ vă rog”, „mulţumesc”.
• Să fim noi modele. Copiii nu se uită la ce spui, dar sunt atenţi la ce faci (de exemplu să punem lucrurile la loc - nu să le azvârlim, să spălăm cana din care am băut etc.). Dacă ameninţăm sau promitem - trebuie să şi îndeplinim.
• Să participe cu bani şi efort la cumpărăturile pentru el.

• Mâncaţi împreună în familie, mai ales când masa e pregătită de el/ ei.
• Să-l antrenam în acţiuni colective de care să fie mândru (de exemplu la culegere de gunoaie).
• Să evităm dojana, cearta; mai degrabă să încercăm calm, cu umor şi blândeţe.
• Repetarea continua a reproşurilor este frustrantă (mai bine îl punem să repete acţiunea ce reflectă încălcarea regulilor).
• Izolează-i faţă de efectele negative ale societăţii (filme, jocuri pe computer etc.), păzeşte-i de mediul toxic educativ.
• Indiferent de ce se întâmplă, lasă o linie de comunicaţie deschisă cu el.

************

 Dezvoltarea personală:   decizia şi factorul uman.

 Nimeni nu ţine evidenţa deciziilor pe care nu le-ai luat. Toţi ţin evidenţa deciziilor tale proaste.

 O formulă simplă pentru apariţia/ luarea unei decizii ar putea fi: Decident x Situaţie = Decizie 
unde ”=” e un simbol care poate însemna şi “rareori”, poate chiar „de loc”.

    Situaţiile se modifică şi necesită recalibrări pe măsură ce se schimbă mediul. Alteori situaţiile conţin multe variabile, cu un număr infinit de posibilităţi, deci sunt greu de înţeles şi definit.
    În schimb, factorul uman acţionează conform unor tendinţe mai previzibile şi identificabile din punct de vedere psihologic. De aceea, dacă se ştie tendinţa celui care ia decizia şi variabilele relevante ale situaţiei, sunt şanse de a putea prezice şi îmbunătăţi rezultatul acesteia.

 Cum ia un om o decizie?
• La început - se gândeşte dacă e într-adevăr nevoie să ia o decizie corelată cu situaţia, scopurile personale sau cu rezultatele aşteptate; Nu lua niciodată o decizie pe care poate s-o ia altul.
Adună informaţii. Dacă se adună destule informaţii, cu metode statistice se poate demonstra apoi orice.
Caută şi dezvoltă alternative. Pentru fiecare decizie există o doza egală de critică.
Evaluează aspectele pentru şi contra la fiecare alternativă; Judecata bună vine din experienţe proaste, experienţa vine din judecăţi proaste.
Ia decizia;
Acţionează în conformitate cu decizia adoptată;
Suportă consecinţele/ urmarea acţiunilor decise, apoi reflectează şi trage învăţăminte.
Nici o decizie nu poate fi considerată un eşec total, ea poate servi oricând ca exemplu negativ.


    Deciziile pot fi voluntare sau involuntare, depinzând de impulsivitatea sau raţionalitatea decidentului. Din punctul de vedere al tendinţei naturale, a instinctului de a evita pericolul în diverse situaţii, oamenii care iau decizii se împart în două categorii: prudenţii şi impulsivii.


Ce tip de decident eşti - şi ce să faci ca să valorifici cu folos tendinţa ta naturală?

      Prudenţii:

75% dintre oameni au tendinţa de a evalua riscurile înaintea luării unei decizii. Sunt atenţi la cât de mare/ mică este probabilitatea să obţină un anumit rezultat ca urmare a deciziei. Sunt meticuloşi, adună conştiincios informaţii şi compară faptele, acţionează numai atunci când este necesar, îşi doresc linişte sufletească. Sunt de părere că drumul spre îmbogăţirea rapidă e cea mai sigură cale spre faliment. Pun accentul pe deciziile sigure, dar teama de a lua o decizie greşită poate deveni uşor un obstacol care duce la indecizie. Sunt orientaţi spre trecut şi viitor.
În caz de stres/ presiune, teama de eşec afectează deciziile prudentului; soluţia pentru el constă în a nu-şi face griji din cauza scopului pe care nu-l doreşte, ci din formularea cât mai precisă a scopului pe care şi-l doreşte.
Ezitarea de a lua decizia până nu se strâng toate datele şi se consultă toţi specialiştii ar putea dura până ce situaţia se modifică, iar decizia să fie luată totuşi pe baza vechii situaţii – şi să nu mai fie potrivită. Ezitarea vine şi din neîncredere iar neîncrederea vine din lipsa de experienţă în situaţiile date. Dobândirea unei atitudini mai ferme e o chestiune de practică şi de disciplină.

Modul bun de luarea hotărârilor se învaţă cu ajutorul experienţei, iar viaţa continuă şi după ce iei o decizie greşită. Mergi cu paşi mici în direcţia unei atitudini hotărâte, forţându-te să iei decizii fără consecinţe majore, într-un interval de timp.
Numărul mare de posibilităţi poate distrage atenţia când e nevoie să iei o decizie; dar fii conştient că nu poţi controla factorii pe care nu-i cunoşti şi aminteşte-ţi că scopul planificării nu este planificarea însăşi, ci pregătirea pentru acţiune.
Să faci saltul de la planificare la acţiune.
Refuzul de a încerca modalităţi alternative este dezastruos, dar hazardarea nu trebuie să vină în contradicţie cu estimarea riscului; multe idei pot fi testate şi înţelese înainte de a fi nevoie de un angajament riscant.
Riscul real este dacă nu cauţi metode şi strategii noi din cauză că ai o aversiune faţă de adaptare, sau ţi-e frică să nu eşuezi; Nu te complace în stagnare.

Când te confrunţi cu o situaţie în care unul din factorii cheie este neverificat, poţi face în aşa fel ca să structurezi decizia ca pe un experiment, în loc de un proces fără cale de întoarcere. Decizia nu necesita perfecţiune. Perfecţiunea nu este scopul.
Obiectivul este să obţii cea mai bună şansă de a atinge scopul propus.
Fii atent la riscuri, dar asigură-te că sunt reale, apoi administrează-le. Metoda de administrare a sentimentului de teamă este să o anticipezi şi să te pregăteşti pentru ea. Stabileşte ţintele, concentrează-te asupra lor, evaluează condiţiile prezente şi pe cele viitoare.

Dacă stai şi îţi faci griji despre ce decizie să iei - e sigur că nu o să găseşti răspunsul pe care-l cauţi.

Impulsivii:
   Aceştia sunt în procent redus de persoane. Sunt atraşi în mod natural de alegeri care le oferă o îmbunătăţire a situaţiei lor prezente. Caracteristica lor este că sunt foarte hotărâţi. Au tendinţa de a fi prea atenţi la câştiguri imediate şi insuficient de atenţi la ceilalţi. Sunt atât de porniţi în căutarea următoarei ocazii încât pierd din vedere efectele acestor alegeri asupra celorlalţi.
   Tendinţa lor impulsivă poate duce la câştiguri atunci când are succes, dar când direcţia nu este bună/ verificată, riscă să devină disfuncţională şi îi împiedică să atingă potenţialul pe care îl căutau la început. Sunt orientaţi spre prezent.

Tendinţa centrală a impulsivilor este acţiune înaintea reflecţiei; pentru ei “e mai simplu să spui iartă-mă decât te rog” .
Gestul de a-ti cere iertare este pozitiv în menţinerea unei relaţii bune cu cei din jur. Ca să-ţi recunoşti greşeala trebuie să supui hotărârea ta unei analize critice. Instinctul care îl face pe impulsiv să caute câştigul, trebuie folosit cu chibzuială. Ei trebuie să-şi acorde timp după luarea unei decizii, pentru a stabili dacă e nevoie de redirecţionare.
Majoritatea impulsivilor consideră că iau decizii mai bune sub presiunea timpului. Spre deosebire de prudenţi,  ei percep timpul ca pe un catalizator al deciziilor bune. Este bine ca impulsivul să nu ia o decizie mai rapidă de cât este necesar. În condiţiile în care termenul limită este adecvat, iar obiectivele sunt clar stabilite, situaţia se află pe direcţia corectă.
Comportamentul standard al impulsivului este riscul fără nici un plan de rezervă. El ar trebui să-şi pună întrebări despre direcţia spre care îl conduc impulsurile şi astfel să evite dezastre ireparabile. Să se întrebe dacă decizia de luat îi va afecta viitorul sau relaţiile cu alte persoane? ; sau dacă decizia îl va ajuta să construiască relaţii benefice?

Relaţionarea  personală şi profesională  reprezintă uneori un efort pentru impulsiv. Gradul de relaţionare nu are impact doar asupra fericirii personale, ci joacă un rol important şi în performanţa profesională. Lipsa delegării şi a încrederii în colegi distruge legaturile şi te lasă fără susţinere. Înainte de a lua o decizie, impulsivul ar trebui să aibă mai multă răbdare şi să acorde timp reflecţiilor proprii şi ale celor din jur.
Slaba/ insuficienta planificare şi organizare se află la originea eşecului impulsivilor. Impulsivul neglijează luarea în calcul a situaţiei pe termen lung. În procesul de luarea a deciziei este bine ca impulsivul să-i includă pe cei care se pricep în domeniu şi să le accepte ajutorul.
• Impulsivul nu se gândeşte şi la evitarea pericolului. De aceea, neverificarea corectitudinii direcţiei spre care se îndreaptă îl poate abate de la îndeplinirea obiectivului.
    Crearea unei reţele de oameni sau condiţii care să constituie puncte de control îl ajută la evitarea abaterii excesive de la direcţia bună, când uită să se controleze singur.

A treia cale: Echilibrul
   Echilibrul între impuls şi precauţie îi face pe oameni să funcţioneze eficient. Oamenii trebuie să-şi caute opusul faţă de pornirile lor înnăscute. Complementaritatea de gândire/ purtare este o condiţie pentru asigurarea compatibilităţi şi a deciziilor reuşite. Soluţia consta în echilibrul dintre experimentarea curajoasă, de tipul  ”o să învăţăm din greşeli” şi calcularea minuţioasă, laolaltă cu experienţa din trecut şi o perspectiva inovatoare asupra viitorului. Fiecare individ este dator să se cunoască pentru a-şi tempera şi echilibra tendinţele native.

Fa ce ştii mai bine şi angajează pe cineva să facă lucrurile la care nu te pricepi. Recunoaşte-ţi slăbiciunile.

                 ***********

Dezvoltarea personală: despre droguri.

 Consumul de droguri, alcool, tutun, vătămează caracterul, cauzează: dependenţă, boli incurabile (ciroză, cancer şamd.) având ca final moartea în chinuri, sau alte consecinţe rele în plan fizic, mental, social, emoţional, juridic, economic.

Astfel, drogurile pot provoca:
- probleme de sănătate, cum ar fi boli, vătămări şi daune fizice;
- probleme personale, inclusiv pierderea motivaţiei, probleme fizice, dependenţă şi probleme psihologice la locul de muncă sau şcoală;
- probleme de familie, inclusiv relaţii tensionate sau nefericite şi destrămarea familiei;
- probleme sociale, cum ar fi izolare, violenţă, creşterea criminalităţii şi accidentelor de circulaţie;
- probleme juridice – condamnare pentru posesie sau vânzare de droguri cu închisoare şi cazier judiciar, care restrânge posibilităţile de angajare şi de călătorie în străinătate.

Din păcate dependenţa de droguri se vindecă greu sau deloc, în majoritatea cazurilor sfârşitul e căderea în animalitate, mizeria şi moartea.

De ce tinerii încep să consume

droguri şi alcool?
- din curiozitate;
- pentru noi experienţe;
- pentru a sărbători sau petrece;
- pentru efectele iniţial plăcute;
- pentru a-şi depăşi inhibiţiile;
- pentru a calma durerea;
- pentru a calma diferite probleme emoţionale (de exemplu: furie, stres, anxietate, plictiseală sau depresie);
- pentru a-şi spori încrederea în ei;
- să arate ca o altă imagine în filme, mass-media sau societate;
- pentru a exprima înstrăinarea sau răzvrătirea lor faţă de părinţi, societate;
- pentru a depăşi experienţele traumatice;
- din cauza presiunilor sociale;
- ca să urmeze exemplul unui părinte sau al unui greşit numit “prieten”;
- pentru a avea un sentiment de apartenenţă la un grup şi pentru a evita respingerea;
- alte cauze.

Consumul de droguri este încurajat şi susţinut de numeroşi răufăcători care nu vor decât să câştige bani din nenorocirea altora. Pentru a-şi atinge scopul, aceşti ticăloşi se prefac a fi prieteni, iubiţi/ iubite, binevoitori etc.

Cum sunt amăgiţi tinerii ca să înceapă consumul de droguri?

Cu vorbe/ afirmaţii de tipul:

„Există droguri bune şi rele”; „majoritatea drogurilor nu provoacă probleme mentale”; „nu se ştiu cauzele pentru care oamenii iau droguri”; „majoritatea drogurilor nu provoacă dependenţă”; „alcoolul nu este drog”; „marihuana nu dă probleme”; „ecstasy este cel mai sigur drog”; „drogurile cresc creativitatea”; „drogurile ascut simţurile”; „drogurile rămân în organism doar puţin timp”.

Toate aceste afirmaţii (şi altele asemănătoare!) sunt false. Ele vin de la cei care vând sau folosesc droguri.

Cei care vând droguri pe stradă mint pentru a face rost de clienţi; cei care consumă îşi dau seama că n-au avut dreptate, dar este prea târziu şi nu se mai pot opri, aşa că încearcă să molipsească pe alţii ca să nu mai fie singuri/ respinşi etc. Firmele/ companiile care vând alcool îi fac publicitate în masmedia pentru a face bani.

       Ce fac drogurile în realitate?

Drogurile sunt otrăvuri. Cantităţile ingerate te controlează şi te afectează. O cantitate mică acţionează ca stimulent (creşte viteza activităţii nervoase în corp); o cantitate mai mare este sedativ (provoacă somnolenţă şi calm); o cantitate şi mai mare ucide.

Diversele droguri introduc diverse cantităţi de otravă în corp.

Toate drogurile afectează mintea. După ce fumezi/ tragi/ înghiţi etc., când te gândeşti la ceva imaginea îţi vine imediat în minte şi poţi rezolva problemele care ţi se pun. O persoană care ia droguri are greutăţi să vizualizeze, să-şi amintească ceva, uită, este iresponsabilă, nu discerne între adevărat şi fals, este incapabilă să realizeze ceva; este o persoană în care nu poţi avea încredere. Creierul lui se micşorează ca dimensiuni.

Cei care iau droguri ca să scape de situaţii sau simţăminte neplăcute se înşeală. Pentru a înţelege de ce unii iau droguri acum trebuie să ştii ce li s-a părut rău înainte de a le lua. Ei iau droguri fie ca să se calmeze, fie că au probleme cu somnul, sau probleme fizice, sau doresc să se simtă fericiţi; li se pare că drogul este o soluţie temporară pentru problema nedorită. Dar - drogul nu dă soluţia.

Pentru a obţine soluţia reală trebuie rezolvată cauza care a generat problema.

Când efectul drogului se termină, persoana are nevoie de şi mai mult drog. Dacă eşti nervos şi iei un drog ca să te calmezi, după ce trece efectul drogului devii mai nervos - şi organismul cere mai mult drog pentru a se calma. Procesul merge într-o singură direcţie - degradare.

Drogul distruge creativitatea. Presupunând că eşti plictisit, dacă iei drog prima impresie este că ai scăpat de plictiseală şi te apuci de lucru. Dar apoi se instalează în ordine: tristeţea, furia, teama şi apatia. Lipsa de interes creşte odată cu dorinţa de a lua şi mai mult drog. Degradarea este rapidă. Persoana devine de ce în ce mai nefericită şi nu mai este capabilă să realizeze ceva.

Drogul blochează simţurile. După o primă senzaţie rapidă că a scăpat de probleme, simţurile se blochează, persoana devine indiferentă la ce este în jur, poate provoca accidente sau situaţii periculoase cu consecinţe grave. Gândirea şi mişcarea devin progresiv mai lente până practic încetează.

 Alcoolul este unul din drogurile cel mai des folosite. Un pahar stimulează, 5 pahare probabil te fac să dormi, 10 pahare băute într-o perioadă scurtă pot omorî o persoană adultă. La copii şi tinerii în creştere efectul este şi mai puternic. Alcoolul consumă vitaminele, iar lipsa de vitamine face corpul să tremure şi să transpire. Persoana devine îngrijorată fără motiv. Dacă continui să iei drogul pentru a te simţi mai bine situaţia se înrăutăţeşte. Apare teama, durerea, apoi boala.

Marihuana distruge plămânii, nervii şi creierul. Conţine 400 de chimicale din care 60 provoacă cancerul. Fumatul marihuanei distruge vitaminele şi anumiţi nervi îşi încetează activitatea. Pe măsură ce fumezi mai mult te simţi din ce în ce mai rău şi ai nevoie de tot mai multă marihuana ca să-ţi dea senzaţia că revii la starea iniţială. Durerea şi disconfortul cresc.

Ecstasy este un drog foarte periculos, un „halucinogen” (acţionează asupra creierului şi produce imagini nereale, de multe ori îngrozitoare). Creşte temperatura corpului şi poate opri inima. Distruge celulele creierului şi afectează puternic memoria. Produce frică, tristeţe, pierdere de control şi sentimente neplăcute - fără legătura cu viaţa actuală, reală a persoanei. Mintea persoanei rătăceşte printre experienţele şi suferinţele din trecut.

 Orice drog rămâne în organism o perioadă lungă după ce a fost ingerat. El trece din vasele sanguine în grăsimea corpului. La mişcare sau la activitate, drogul trece din nou în vasele de sânge. La repaus revine din nou în ţesuturile alăturate, prin pereţii vaselor. Procesul devine aproape perpetuu - timp de ani de zile după ce persoana nu se mai droghează.

Semne care arată că o persoană consumă droguri:

La persoana respectivă apar:
       - schimbări în obiceiurile de somn sau hrană - insomnie, oboseală, creştere sau descreştere bruscă a poftei de mâncare;
       - schimbări de aspect fizic: ochi roşii, pupile dilatate sau contractate, tuse, dureri de cap, vorba dezlânată, scădere în greutate;
       - schimbări în obiceiuri: creşterea utilizării apei de gură, coloniei, picăturilor în ochi;
       - schimbări emoţionale: depresie, ostilitate, minciună, hipersensibilitate, atitudine surprinzătoare/ neprevăzută fără un motiv aparent; dificultate în concentrare, confuzie;
       - evită contactul cu oamenii, însingurare, scade interesul pentru şcoală sau sport, cere bani, prietenie cu colegi care manifestă aceleaşi semne, face pledoarie pentru droguri.

       Cum te poţi feri de droguri?

Pregăteşte-te pentru ocaziile în care prieteni, colegi sau străini îţi oferă droguri. Refuză, schimbă subiectul, ignoră persoana. Încearcă să te asociezi cu oameni care nu folosesc droguri şi evită situaţiile unde vor fi consumate sau oferite droguri.
      Observă să nu ţi se pună nimic suspect în paharul tău. Nu te urca în maşină cu cineva care a consumat droguri. Să ştie cineva de încredere unde te găseşti. Să te poţi retrage repede.
      Recunoaşte semnele că se folosesc droguri.
      Nu accepta niciodată medicamente de la cineva necunoscut şi nesigur.
      Participă la activităţi care îţi fac plăcere. Te simţi bine, este mai ieftin, mai plăcut, mai sigur şi mai sănătos decât consumul de droguri.
      Găseşte prieteni cu care să poţi vorbi despre orice şi care ţin într-adevăr la tine. Comunică cu părinţii sau bunicii şi cere lămuriri când ai dubii într-o problemă. Alege prietenii dintre cei ce au atitudini pozitive, sunt conectaţi la activităţi şcolare şi extraşcolare plăcute şi folositoare, care nu sunt de acord cu folosirea drogurilor, care te influenţează pozitiv în decizii.
       Înţelege-ţi, descoperă-ţi talentele, calificările şi realizările; aminteşteţi-le când te simţi nefericit. Foloseşte tehnica gândirii pozitive. Lasă părinţii să-ţi cunoască activităţile şi prietenii.
       Înţelege ca viitorul este plin de speranţă şi promisiuni, chiar dacă ele încă nu s-au conturat, şi că nu merita să le distrugi prin consum de droguri.
       În unele ţări anumite droguri sunt legale. Dar nu te lăsa înşelat: toate sunt toxice; provoacă dependenţă, violenţă şi consecinţele acestora.
       Informează-te privind denumirea drogurilor şi efectele lor nocive (adică: alcoolul, tutunul, marihuana sau cannabis, amfetaminele, ketamina, GHB, ecstasy, LDS, halucinogenele, cocaina, heroina) şi evită-le.

O glumă tristă:

- Cum l-ai convins să se lase de droguri?

- I-am arătat două cercuri: unul mare şi unul mic; cel mare reprezenta creierul lui înainte de a lua drogul, iar cel mic creierul lui după ce l-a luat....

***************

Dezvoltarea personală: cititul.

 Cu toţii ştim care este folosul lecturii, însă avem nevoie să ne mai amintim din când în când, ca să fim mai motivaţi.

  Ce spun alţii?

  • Un studiu din Marea Britanie, arată că 78% dintre cei care citesc des se simt satisfăcuţi de viaţa lor. În cazul celor care citesc puţin sau deloc, procentul este de numai 50%.
  • fară de asta, lectura este cea mai bună metodă de relaxare dintre cele "clasice". Cercetătorii de la Sussex University au descoperit că doar şase minute de lectură reduc nivelul stresului cu până la 68%, faţă de 61% în cazul muzicii sau 42% în cazul unei plimbări în natura. Jocurile video se pare ca au o eficienţă mult mai mică, scăzând nivelul stresului cu doar 21%.

De ce apar aceste rezultate ?

Deoarece cititul are implicaţii pozitive în planurile vieţii, după cum se vede în cele ce urmează:  

  • Lectura rămâne cea mai eficientă şi mai plăcută formă de a ne menţine la nivel ridicat capacităţile mentale, cum ar fi: puterea de concentrare, atenţia, memoria şi imaginaţia. Toate acestea pot fi comparate cu muşchii: pe măsură ce nu îi mai foloseşti, le scad performanţele.
  • Cărţile tratează adesea un subiect privindu-l din cât mai multe perspective şi prin prisma avantajelor şi a dezavantajelor pe care le are: "este bun pentru că ..., nu este bun pentru că ...". Treptat ajungi şi tu să deprinzi acest tip de raţionament, dezvoltându-ţi gândirea critică şi argumentativă.
  • Multitudinea şi varietatea informaţiilor oferite de cărţi permit să faci tot felul de conexiuni şi în final să generezi idei noi. În acest fel exersezi gândirea analitico-sintetică şi îţi dezvolţi imaginaţia şi creativitatea.
  • Prin intermediul cărţilor ai acces la diferite culturi ale lumii şi la punctele de vedere ale altor oameni, ajungând să ai o perspectivă din ce în ce mai extinsă şi mai complexă asupra vieţii. Este imposibil să ai toate experienţele posibile, însă la cele trăite de tine poţi să adaugi înţelepciunea desprinsă din experienţa personajelor sau autorului.
  • Cărţile te ajută să devii un profesionist în domeniul tău pentru că facilitează accesul la informaţii de specialitate. Dar dincolo de asta, a fi un bun profesionist implică şi un bun nivel de echilibru. Cărţile de dezvoltare personală pot ajuta mult în acest sens, iar cele de ficţiune, prin faptul ca scad nivelul stresului, îţi permit sa ai mintea mai limpede. Dacă ai şi cunoştinţe din alt domeniu, ai posibilitatea să le transferi în domeniul tău într-o formă inovatoare. 
  • Dezvoltarea emoţională şi empatia: da, cărţile pot ajuta mult în acest sens. De obicei, în copilărie, anumite emoţii ne sunt interzise ("numai copiii răi plâng!", "nu mai râde aşa tare că deranjezi lumea!"), iar apoi, ca adulţi, aflăm din prescripţiile sociale că nu e bine să te exprimi prea mult. Când citeşti, eşti tu singur cu tine şi atunci îţi dai voie să simţi, înveţi să o faci, şi îţi dai seama că e în regulă să te exprimi. Devii conştient de multitudinea trăirilor emoţionale. O parte din ele le-ai avut şi tu cândva şi poate le-ai blocat. Însă personajele te învaţă că e ok să simţi. E ok să iubeşti, să simţi ura, să fii furios, să fii exuberant, euforic, apatic. E ok să te temi, să plângi, să fii trist, să simţi milă sau compasiune. Şi în afară de asta, transpunându-te în pielea celor care "joacă", începi să devii empatic, să înţelegi mai bine oamenii şi să le accepţi şi tu la rândul tău emoţiile.
  • Lectura este calea spre o mai bună comunicare. Îmbogăţeşte vocabularul şi îţi dă o mai bună fluenţă mentală, şi implicit una verbală. Găseşti uşor un subiect de conversaţie şi îţi poţi exprima o părere cu privire la domenii cât mai variante. Următorul pas este că devii mai încrezător în interacţiunile tale sociale.

Persoanele care culeg toate aceste rezultate bune au un nivel mai mare de încredere în propriile forţe, ceea ce le creşte şi fericirea şi sentimentul de împlinire. Însă e suficient şi numai să ştim că timpul în care citim e momentul nostru de plăcere, de meditaţie, de linişte, de evadare într-o altă realitate - şi să ne bucuram plenar de el. Toate celelalte vor veni de la sine.

 

***************

Tehnici pentru oprirea emoţiilor şi a gândurilor destabilizatoare
(de la Carlos Castaneda; inspirate de la amerindieni)

 Există două tehnici distincte:

 1. Prima tehnică: Oprirea dialogului interior
Ea presupune acţiuni asupra atenţiei, simţurilor şi respiraţiei.
Pentru a economisi energie şi a avea o stare de bine practicaţi timp de trei zile, sau mai mult, o regulă de aur: nu criticaţi, nu condamnaţi, nu compătimiţi pe nimeni (nici pe dvs.).

Atenţia.
   Dialogul interior/ gândurile haotice sunt alimentate de faptul că atenţia este constant focalizată pe ele. Orice exerciţiu care distrage atenţia de la această maşinărie de cuvinte/ gânduri interioare are tendinţa să suprime activitatea dialogului, dacă efortul este constant şi suficient de îndelungat.
   Aproape toate exerciţiile în acest scop (mersul atent, mersul în şir indian, mersul pe urme, mersul puterii etc.) folosesc ca element-cheie redirecţionarea atenţiei.

Iată câteva elemente de bază pentru exerciţii:
► Nu purta nimic în mână (pune totul în rucsac);
► Atenţia se focalizează nu pe gânduri, ci pe mersul însuşi şi pe elementele atenţiei;
► Mergi în tăcere. Dacă trebuie să vorbeşti opreşte-te, spune ce ai de spus, apoi continuă;
► Nu încerca să opreşti gândurile cu forţa. Ascultă-le ca şi cum ar fi un sunet din natură;

► Mergi în ritm constant. Viteza nu are importanţă;
► Sincronizează-ţi respiraţia cu viteza marşului;
► Fii atent la sunete;
► Fii atent la împrejurimi şi la sentimentele tale (ignoră gândurile despre ele);
► Fii atent la ce simte corpul tău, în special în zona abdominală;
► Prelungeşte exerciţiul până ajungi la o stare de atenţie specială; astfel puteţi continua timp nedeterminat.

Simţurile.
Din moment ce dialogul interior funcţionează la fel cum folosim cele cinci simţuri - atunci şi schimbarea modului de a folosi simţurile ajută la atingerea liniştii şi a tăcerii interioare.

Exerciţii:
Ascultă: rămâi complect tăcut, cu ochii închişi, ascultând 10-15 minute sunetele ce ajung la urechi;
Ascultă tăcerea: ascultă sunetele naturii, încearcă să distingi spaţiile de linişte dintre ele, până ce poţi face distincţia dintre un ritm al sunetelor şi un ritm al tăcerii. Încearcă să legi perceptual momentele tăcerii, mai mult decât o faci în mod normal cu sunetele;
Fluxul naturii: ascultă un sunet continuu dar variabil (un râu ce curge, trosnetul unui foc, sunetul vântului sau al ploii);
Vederea nefocalizată: cuprinde cu privirea toate elementele din câmpul vizual, fără să te concentrezi asupra unui lucru (15 minute);
Observarea umbrelor: priveşte obiectele care fac umbră, cum ar fi: copaci, pietre mari etc., încercând să grupezi vizual zonele de umbră, astfel încât să percepi obiectul nu ca o masă de lumină şi culoare, ci ca un ansamblu de umbre.

Respiraţia.
      Orientează atenţia mai degrabă spre respiraţie decât spre gânduri. Iată câteva elemente:
► Inspiră şi expiră pe nas;
► La inspiraţie se umple cu aer mai întâi zona abdominală, apoi pieptul, pornind de jos - apoi urcând;
► Umple-ţi plămânii complet, până nu mai este spaţiu liber;
► Ţine aerul un moment, pentru a face oxigenarea completă;
► La expiraţie, asigură-te că ai golit tot aerul;
► Inspiră şi expiră în ritm puţin mai rar decât normal;
► Concentrează-te pe respiraţie, nu pe gânduri.

2. A doua tehnică: Modificarea stării energetice
   Ea se bazează pe schimbarea gândurilor destabilizatoare, printr-unul din modurile care urmează - sau inventaţi dvs. alte moduri.

   Iată câteva sugestii:
► Încearcă să pui gândurile destabilizatoare în formă rimată, fără a le schimba conţinutul;
► Alcătuieşte un cântec, folosindu-ţi gândurile haotice;
► Gândeşte invers/ pe dos;
► Gândeşte într-o limbă străină, nefamiliară;

► Alocă un număr fiecărei litere a fiecărui cuvânt din gândurile tale, apoi adună aceste numere, stabilind un rezultat numeric al gândului;
► Parcurge în gând tabla înmulţirii;
► Spune o rugăciune dintr-o religie de care nu aparţii;
► Încearcă să imiţi vorbele unui comic cunoscut, folosind în discursul respectiv gândurile tale.

 **********

PROGRAME EDUCAŢIONALE ALTERNATIVE

 Programele artistice sau sportive alternative/ suplimentare faţă de cele şcolare asigură copilului petrecerea timpului liber dar şi posibilitatea părinţilor de a cerceta şi testa aptitudinile copilului.

 Grafic orientativ:

La 3 ani: lecţii de schi sau patinaj;

La 4 ani: bicicletă, balet;

La 5 ani: înot, dans, baschet;

La 6 ani: călărie ponei, elemente de Judo, joc cu mingea de fotbal;

La 7 ani: gimnastică artistică, tenis de masă/ câmp, Karate, volei, badminton;

La 8 ani: dans clasic, scrimă, fotbal, lupte libere, hochei, box;

La 9 ani: handbal, echitaţie, karting, rugbi;

La 10-11 ani: caiac-canoe, atletism, patinaj viteză, iniţiere surfing;

La 13 ani: polo;

La 14 ani: tainele artelor marţiale.

 ***********

Cel mai bun Ghid de sănătate/ fericire:

    ► Pentru sănătate:
- Bea multă apă.
- Ia un mic dejun de rege, un prânz de prinţ şi o cină de cerşetor.
- Mănâncă mai multă mâncare care creşte în copaci şi în plante şi mai puţină din cea prelucrată industrial.
- Trăieşte cu cei 3 E: Energie, Entuziasm şi Empatie.
- Găseşte-ţi şi puţin timp ca să meditezi.

- Joacă-te mai des.
- Citeşte mai multe cărţi decât ai citit anul trecut.
- Aşează-te, în linişte, cel puţin 10 minute în fiecare zi.
- Dormi cel puţin 7 ore pe zi.
- Mergi în fiecare zi timp de 10 până la 30 de minute şi mergând, surâde.

   ► Pentru personalitate:
- Nu-ţi compara viaţa cu a celorlalţi. N-ai nici o idee cum poate fi viaţa lor.
- Evită gândurile negative sau lucrurile pe care nu le poţi controla. Investeşte mai degrabă energia în momentul prezent.
- Nu face prea mult. Cunoaşte-ţi limitele.
- Nu-ţi pierde preţioasa ta energie în bârfe.
- Visează mai des cu ochii deschişi.

- Invidia este o pierdere de timp. Tu ai deja tot ceea ce îţi trebuie.
- Împacă-te cu trecutul tău ca să nu-ţi ruineze prezentul.
- Uită problemele din trecut. Nu rememora celorlalţi erorile trecutului. Asta o să ruineze fericirea din prezent.
- Viaţa este prea scurtă pentru a o risipi detestând.
- Nimeni nu are grijă de fericirea ta decât tu însuţi.

- Fii conştient că viaţa este o şcoală şi că tu eşti aici pentru a învăţa. Problemele fac pur şi simplu parte din curriculum-ul  tău; ele apar şi dispar ca ora de algebră, dar lecţiile pe care le înveţi sunt pentru toată viaţa.
- Surâde şi râzi cât mai des posibil.
- Nu trebuie să câştigi fiecare ceartă. Acceptă să fii în dezacord.

   ► Pentru relaţiile sociale:
- Telefonează cât mai des prietenilor sau trimite-le e-mail-uri.
- In fiecare zi, dă ceva bun cuiva.
- Iartă atât cât este posibil.
- Petrece ceva timp şi cu oamenii mai în vârstă şi cu cei mici.
- Încearcă să faci să surâdă cel puţin trei persoane în fiecare zi.
- Ce gândesc ceilalţi despre tine, nu este treaba ta.
- Serviciul tău nu va avea grijă de tine când vei fi bolnav. Prietenii tăi - DA. Păstrează legătura cu ei.

   ► Pentru viaţă:
- Comportă-te bine!
- Puţin contează cum te simţi; scoală-te, îmbracă-te şi fă ce e de făcut!
- Aruncă tot ce nu este util; păstrează ce este frumos sau vesel.
- Natura vindecă totul.
- Indiferent că e vorba de o situaţie bună sau rea, ea se va schimba...
- Ce este mai bun urmează să ţi se întâmple.
- Când te trezeşti dimineaţa, mulţumeşte că eşti viu.
- Forul tău interior este întotdeauna fericit. Deci, fii fericit!

***********************************

ANEXǍ

Dacă tot suntem la „Sfaturi de la Bunicu’ ”, hai să adaug şi eu (ŞD) câteva:

 Sfaturi chinezeşti pentru sănătate (din cartea Taijiquan – Calea perfecţiunii, de ŞD, 1994)
- Fii mereu vesel!
Când omul se aude râzând, îşi dă seama că este viu.
- Fiecare moment din viaţă este imens şi nu se mai repetă.

- Înţeleptul este conştient şi de fiinţa sa, şi de viaţa sa. Nebunul trăieşte la porţile şi la ferestrele fiinţei sale, în rătăcire şi inconştienţă.

- Când întâlneşti un om, înainte de orice întreabă-te: ce bine pot să-i fac acestuia?

- Gândirea este sămânţa din care răsare acţiunea. Aşa cum paratrăznetul atrage fulgerele, gândul şi cuvântul atrag acţiunea.


- Fii atent ce gândeşti, căci gândurile se transformă în vorbe;

- Fii atent ce vorbeşti, căci vorbele devin fapte;

- Fii atent ce faci, căci faptele se transformă în obiceiuri;

- Fii atent la obiceiurile tale, căci ele devin firea ta;

- Fii atent la firea ta, căci ea se transformă în soarta ta;


- Spune-mi ce gândeşti şi eu o să-ţi pot spune ce vei păţi, ce o să ţi se întâmple!

- Este suficient un fir de păr ca să tulbure vederea şi un singur gând rău ajunge pentru a distruge armonia. Buna dispoziţie schimbă nisipul în aur.

- Degeaba eşti curat pe dinafară, dacă eşti murdar pe dinăuntru.

- Fă mişcare; evită transportul mecanizat (automobil, ascensor etc.).

- Fă singur cât mai multe munci din gospodărie.


- Practică Taijiquan.

- Respiră mult aer proaspăt; evită temperaturile prea mari sau prea mici.

- Expune-ţi vara corpul la soare, însă fără excese.

- Odihna este secretul oricărui lucru bine făcut.

- Trebuie să te odihneşti înainte de a fi obosit.


- Scoală-te şi culcă-te devreme.

- Spălatul mâinilor înainte de masă a salvat mai mulţi oameni de la moarte decât toate medicamentele la un loc.

- Mâncarea trebuie băută, iar băutura mestecată.

- Să nu bei băuturi alcoolice.

- Mănâncă mai puţine alimente gătite sau conservate şi mai multe crudităţi.


- Mănâncă numai alimente vegetale, cât mai crude; Mai puţine produse din cereale prelucrate şi mai multe grăunţe şi fibre vegetale brute.

- Mănâncă mai puţină carne şi mai mult peşte. Mai puţină grăsime şi mai mult ulei vegetal; Mai puţină făină albă şi mai  multe fructe sau miere; Mai puţine zaharuri rafinate şi mai multe proteine şi boabe.

- De la orice masă trebuie să te scoli puţin flămând.

- Spălarea gurii (dinţilor) şi a orificiului de evacuare a excrementelor din corp se face cu apă, după fiecare utilizare.

- După fiecare masă fă o plimbare de cel puţin 15 minute.

- Posteşte o zi pe săptămână.

************

 Cele 121 exerciţii zilnice

Adică: 30 buc. flotări + 30 buc. abdomene + 30 buc. genuflexiuni + 30 buc. ridicarea de la sol până deasupra capului a unei greutăţi de 15-25% din propria greutate + 1 buc. faptă bună (care e de ajutor/ foloseşte primitorului, dar nu foloseşte la nimic făptaşului).
       Plus (pentru încălzire...) 5 buc. întinderi pe sol cu faţa în jos şi ridicarea în picioare + 5 buc. căderi pe spate (fără rostogolire peste cap).
       Cele 30/ 120 exerciţii pot fi făcute nu toate deodată, împreună, ci răsfirate de-a lungul celor 24 ore – deşi, după vreo 10-15 zile de practică, ele devin uşor de făcut. „Tehnica” exerciţiilor (execuţia corectă/ incorectă etc.) nu are importanţă – dar este preferabilă varianta de poziţie/ postură/ viteză etc. care pare a fi mai greu de efectuat. Totuşi – fără excese!
       Greutatea de ridicat (obligatoriu se ridică numai cu spinarea verticală!!) poate fi un rucsac cu cărţi/ bidoane cu apă etc.
       După un timp, cele 120 exerciţii corporale încep să pară uşoare, chiar făcute legate/ şnur; atunci se poate trece la suplimentarea dificultăţii lor prin mărirea numărului, sau vitezei, creşterea dificultăţii exerciţiilor (de exemplu flotări cu rucsacul etc.) şamd.

**********

 Sfaturi  (din cartea Manual de supravieţuire de ŞD, 2001)

 Cum să te porţi (ca să nu ajungi într-o situaţie critică/ limită):

 * Iată câteva din cele 10 (după unii autori, chiar 13) porunci biblice:
- Munceşte (6 zile), dar şi odihneşte-te (a 7-a zi);
- Cinsteşte-ţi părinţii/ înaintaşii;
- Să nu doreşti avuţia altuia;
- Nu mărturisi strâmb împotriva aproapelui tău;
- Să nu furi;
- Nu fii desfrânat;
- Să nu ucizi;
- Respectă pământul, apa, aerul, soarele, plantele şi vieţuitoarele;
- Nu fii neglijent/ leneş; păstrează-ţi mintea şi trupul sănătoase şi disciplinate;
- Nu-i înrobi pe ceilalţi, inclusiv pe duşmanii tăi.

* Fii totdeauna atent la ce faci: Cine umblă pe drum cu gândul acasă - îşi pierde căciula în târg.
* Măsoară de două ori înainte de a tăia odată.
* Vorba multă - sărăcia omului.
* Nu ameninţa sau promite. Doar anunţă şi fă/ execută. Ţine-te de cuvânt.
* Chiar şi maimuţele cad uneori din copac. Nu te speria că greşesti.


* Flămândul n-alege mâncarea, fugarul n-alege cărarea.

* Nu te uita la cer printr-o ţeavă de trestie.
* Priveşte pădurea, nu te opri la copaci.
* Adevăratul învingător mai întâi învinge şi apoi dă lupta; cel ce va fi învins mai întâi se apucă de luptă şi după aceea caută victoria.
* Înainte de a critica aşchia din ochiul vecinului uită-te la bârna din ochii tăi.


* Leagă cămila şi n-o vei pierde.

* Cunoaşte-te pe tine şi pe adversar; vei câştiga orice bătălie.
* E tare cel care poate învinge pe alţii; dar cel care s-a învins pe el însuşi e cu adevărat puternic.
* După victorie, scutul trebuie strâns şi mai tare.
* Nu sta degeaba - căci degeaba stai.

* Când trebuie, nu sta pe gânduri şi acţionează: Mai bine o dată “na”/ Decât tot “stai că ţi-oi da”.

* Cine pleacă/ se scoală de dimineaţă, departe ajunge.
* Istoria tuturor luptelor/ războielor pierdute poate fi rezumată în două vorbe: prea târziu.
* Toate la vremea lor. Toată graba strică treaba. Dacă de dimineaţă ai sădit un pom, nu te aştepta că-ţi dă umbră la prânz şi roade seara.
* Aurul pierdut mai poate fi găsit; timpul pierdut - niciodată.
* De şapte ori de-ai cădea, de şapte ori să te ridici.

* Dacă te grăbeşti - reuşeşti doar să faci o potecă bună.

* Omul înţelept îşi face vara sanie şi iarna car.
* E rău aici/ acum, dar în iad e şi mai cald.
* Fii conştient că orice clipă a vieţii tale este extrem de importantă şi nu se va mai repeta.
* Defectul tău este, de fapt, tocmai faptul că nu-ţi corectezi defectul.

* Scopul trebuie urmărit cu perseverenţă/ hotărâre - nu cu încăpăţânare/ fanatism.
* Dacă treci dincolo de ţel, înseamnă că nu l-ai atins.
* Lipsa de răbdare pentru amănunte strică cele mai perfecte acţiuni.
* Planificarea/ imaginarea viitorului este cea mai mare realizare a minţii omeneşti; animalele nu sunt în stare să facă aşa ceva.
* Trebuie să-ţi propui mai multe, nu mai puţine, căci nu orice faci reuşeşte; în toate/ orice există un randament/ pierdere: Unde e marfă, trebuie să fie şi ceva pagubă.

*
Lucrurile gratuite sunt cele mai valoroase – şi ele îşi merită toţi banii.
* Păstrează-ţi cumpătul: De te latră un câine/ astupă-i gura cu pâine/ N-arunca în el cu piatră/ Că atunci mai tare latră.
* Omul până nu pătimeşte/ Niciodată nu se-nţelepţeşte.

* Fă-te cu dracu tovarăş până treci puntea.
* Ce ţie nu-ţi place, altuia nu face.

* Încearcă să eviţi/ aplanezi conflictele: în certuri cine se bagă/ Pagubi trebuie să tragă
* Este suficient un fir de păr ca să strice vederea şi un singur gând rău ca să distrugă buna înţelegere.
* Pentru o bună înţelegere trebuie să cedezi/ dai de la tine.
* Vorba dulce mult aduce. Tăcerea e de aur.
* Nu ezita să comunici/ întrebi/ ceri: Cine cere nu piere.

* Adaptează-te: fă şi tu ce fac cei din jur. Precum e ţara şi locul/ aşa-ţi încinge mijlocul/ şi te poartă-n tot bordeiul/ Cum vei vedea obiceiul.
* Dacă te prinzi în horă, trebuie să joci.
* O minciună bine ticluită plăteşte/ serveşte (uneori) mai bine decât un adevăr.
* Bazează-te mai mult pe ce faci/ ai singur: Cine bea apă din pumni streini, nu se satură niciodată.
* Cel cu mintea ne-nţeleaptă/ Tocma-n urmă se deşteaptă/ Şi-abea atunci face întrebare:/ Cum ziceaţi că-i bine oare?

* La orice călătorie/ Nu pleca fără tovărăşie.
* Spune-mi cu cin’ te-aduni, ca să-ţi spun cine eşti. Nu te aduna/ întovărăşi cu proşti şi nerozi.
* Corabia cu doi cârmaci se îneacă.
Pruncul cu două moaşe moare cu zile.
* Nu te încrede în aparenţe: mulţi copaci pe dinafară se văd frumoşi/ dar pe dinăuntru sunt putrezi, scorburoşi.
* Lupul schimbă părul dar năravul ba.   Corb la corb nu scoate ochii.

* Nu încărca cât nu poţi duce.   Pe cât ţi-e pătura, atât te-ntinde.            

* Frate ori nefrate, brânza tot pe bani este. Brânza e gratuită doar în capcana pentru şoareci.
* Buturuga mică răstoarnă carul mare.
* In ţara orbilor cel cu un ochi este împărat.
* Învăţăm cât trăim şi tot neînvăţăţi murim. Orice fel de meserie/ Nu e rău omul să ştie. Meşteşugul vreme cere/ Nu
se-nvaţă din vedere.

*
Învăţătura care intră doar pe urechi şi ochi e ca mâncarea înghiţită în vis; ca să rămână, ea trebuie să între în corp.
* Întreaga lume e o şcoală.
* Ochii care nu se văd şi învăţătura neprimenită - se uită.
* Mai bine caşti de la început ochii, decât mai apoi punga.
* Unde nu e cap - vai de picioare.   Capul face - capul trage.

*
Cine trage cu arcul ascultând muzică - nu nimereşte nici ţinta, nu aude nici muzica.
* La pomul lăudat să nu te duci cu sacul.
* Cine îşi pune mintea cu nebunul, este mai nebun.
* Se găseşte ac pentru orice cojoc.
* Bate fierul cât e cald.

* Încetul cu încetul se face oţetul.
* Cum îţi aşterni aşa vei dormi.
* Omul sfinţeşte locul.
* Nu te juca cu focul/ coada ursului.

* Ce-i în mână nu-i minciună. Nu da vrabia din mână pe cioara din copac.

* Lac să fie, că broaşte destule.
* Încet, încet, departe ajungi.
* De unde tot iei şi nu pui, curând se isprăveşte.
* Lăcomia strică omenia.
* Banul e ochiul dracului.

* Scumpul mai mult păgubeşte şi leneşul mai mult aleargă.
* Unde dai şi unde crapă.
* Caută şi vei găsi.
* Dacă ai şti că vei muri imediat, dar ai mai putea da un telefon cuiva - cui l-ai da?
     Ei bine, ce mai aştepţi?

Pentru sănătate/ viaţă:

* Prin modul de viaţă/ obiceiuri/ preferinţe    alimentare, omul îşi face singur rău: Omul boala singur şi-o caută.
* Acela care nu previne relele (prin cumpătare/ exerciţii fizice etc.) şi aşteaptă să vindece/ repare boala/ accidentul de abia după ce acesta a apărut/ s-a întâmplat - e ca omul care începe să sape o fântână după ce i s-a făcut sete.
* Acolo unde nu intră soarele şi aerul pe fereastră, va intra medicul pe uşă.
* Odihna este secretul oricărui lucru bine făcut. Trebuie să te odihneşti înainte de a fi obosit.
* Scoală-te şi culcă-te devreme.

* Stai drept.
* Zâmbeşte/ fii vesel – şi lumea îţi va zâmbi.
* Respiră corect. In fiecare moment al vieţii tale fii atent cum respiri.
* Respiră numai pe nas. Respiraţia pe gură e ca şi când ai băga mâncarea pe nas.
* Cine se închină pântecului/ poftelor/ plăcerilor - va avea mulţi stăpâni.

* Mănâncă numai când ţi-e foame;
* Nu mânca mult: Orice lucru când e mai puţin - e mai cu gust.
* Cine mănâncă o dată pe zi e înţelept; cine mănâncă de două ori pe zi e om; cine o face de trei ori pe zi e ne-om.
* De la orice masă trebuie să te scoli puţin flămând.
* După fiecare masă fă o plimbare de cel puţin 15 minute.

* Nu contează ce/ cât mănânci, ci ceea ce/ cât digeri.
* Eşti ceea ce mănânci.
* Oamenii îşi sapă mormântul cu dinţii (nefolosiţi corect).
* Mestecă bine şi complet mâncarea, nu te grăbi. Mâncarea trebuie băută - iar băutura mestecată. Lichidele nu se beau hulpav, ci mai întâi se ţin puţin în gură (să se încălzească, să se amestece cu saliva).
* Din când în când posteşte.

* Bea apă multă/ suficientă, astfel ca urina să-ţi fie incoloră. Dacă urina e colorată/ închisă la culoare, înseamnă că n-ai băut suficientă apă.
* Nu bea nici un fel de alcool:  Fie omul cât de bun/ Vinul îl face nebun.
* Murdăria este mama bolilor şi sărăciei, fiica prostiei şi lenei.
* Freacă-te pe corp în fiecare dimineaţă/ zi cu un prosop/ cârpă aspră şi udată cu apă rece.
* Spală-te cu apă rece.

* Spălarea mâinilor înainte de masă te fereşte de boli mai mult decât toate medicamentele la un loc.
* Spală imediat după folosire ambele capete/ orificii ale sistemului digestiv (gura/ anusul).
* Degeaba eşti curat pe dinafară dacă nu eşti curat şi pe dinăuntru.
* O adevărată doamnă nu miroase - nici măcar a parfum.

************

Sfaturi pentru cazul unui  dezastru natural sau artificial

(din situl Ambasadei SUA la Bucureşti - pentru americanii rătăciţi prin România)

 1. Cum să te pregăteşti acasă pentru dezastru:

• Asigură boilerele, frigiderele înalte şi mobila grea pentru a preveni prăbuşirea lor;
• Mută obiectele mai grele pe rafturile de mai jos ale policioarelor sau în altă parte unde nu prezintă pericol;
• Instalează racorduri flexibile la aragaz;
• Mută sau izolează materialele inflamabile;
• Mută paturile şi locul unde stau copii de sub obiecte grele care se pot prăbuşi în caz de cutremur.

Întocmeşte un plan de măsuri înainte de cutremur:
• Afişează un plan al casei în care se arată: locurile de ieşire, ferestrele, uşi, sursele de hrană, mâncarea, uneltele etc. Pune-i la curent pe toţi cei din casă cu acest plan;
• Stabileşte locuri de întâlnire ale membrilor de familie în caz de dezastru, în afara casei sau în casă, pentru cazul de evacuare urgentă;
• Stabileşte locuri de întâlnire a familiei dacă aceasta se găseşte dispersată şi ore de apel telefonic în caz de dezastru;
• Informează-te sau stabileşte un plan de evacuare în şcolile unde învaţă copii;

• Informează-ţi vecinii cu privire la numărul membrilor tăi de familie, inclusiv despre animalele de companie;
• Informează-te unde este cel mai apropiat adăpost din zonă;
• Fă copii după documentele de identificare personale, paşapoarte, păstrează aceste copii departe de casă în alt loc sigur, sau la cineva de încredere. Salvează-ţi datele sau documentele importante scanate sau fotocopiate într-un e-mail, un folder, memorie externă etc.;
• Informează-te unde sunt cea mai apropiată circă de poliţie, pompieri, instituţie sanitară.

2. Trusa de prim ajutor trebuie să cuprindă:

• Apă (minim 4 litri de apă pe persoană/ zi.  Ea trebuie reîmprospătată periodic 3-5 luni);
• Mâncare (conserve sau semipreparate care nu necesită încălzire sau apă pentru a fi gătite sau consumate. Aveţi în vedere dieta sau tratamentul pentru copii şi bătrâni). Deschizător de conserve;
• Lanternă cu baterii de rezervă;
• Radio cu baterii de rezervă;
• Saci de gunoi pentru depozitarea gunoiului, protejarea surselor de apă, a hainelor sau a culcuşului;

• Săpun sau dezinfectant, gel de spălat pe mâini care nu necesită apă;
• Hârtie igienică, diferite obiecte de igienă personală pentru femei şi copii;
• Strictul necesar de medicamente pentru cei cu boli cronice, dar şi pentru diferite cazuri, dureri de cap, stomac, dezinfectant, bandaj, spirt, feşe, ochelari pentru cei care poartă;
• Farfurii de plastic, pahare, căni, folie de aluminiu, prosoape de hârtie;
• Bani lichizi; e posibil ca bancomatele să nu funcţioneze după dezastru;
• Încălţăminte etanşă, fixă pe picior; mănuşi de lucru.

3. Primii paşi imediat după dezastru:

• Verifică sursele cele mai apropiate de foc, inundaţie, gaz, obiecte ascuţite sau orice altceva ţi-ar pune viaţa în pericol;
• Verifică pagubele făcute locuinţei. Nu rămâne acolo dacă există structuri nesigure;
• Deschide uşi sau ferestre pentru a fi observat;
• Contactează-ţi prietenii sau cunoscuţii şi faceţi schimb de informaţii;

• Urmăreşte emisiunile radio sau TV pentru a te informa.


******************

Un alt răspuns - involuntar – la chestionarul lui Derlogea, de la dl Thomson/ SUA

Ce am făcut pentru ca copiii mei să-şi plătească singuri facultatea

articol preluat din situl qz.com / 2014 (alias Quartz - vezi: aici*)

În 15 1/2 ani am avut cu soţia mea 12 copii. Astăzi, cel mai mare are 37 ani, iar cel mai mic 22. Am avut întotdeauna un loc de muncă foarte bănos şi suficienţi bani ca să le pot oferi copiilor mei aproape orice.
         Dar soţia mea şi cu mine am decis să nu le dăm nimic.

Vă voi împărtăşi modul cum i-am crescut, dar în primul rând să vă spun rezultatele: toţi cei 12 copii au diplome de la facultate (unii mai sunt încă la studii), iar noi ca părinţi - nu am plătit nimic pentru şcolarizarea lor. Majoritatea au masterat. Cei căsătoriţi au soţii minunate, cu aceiaşi etică şi cu diplome universitare. Avem 18 nepoţi care învaţă aceleaşi lucruri pe care le-au învăţat şi copiii noştri: să se respecte pe ei, să fie recunoscători, şi dorinţa de a da înapoi cele primite de la societate.

Ne-am crescut copiii în Utah, Florida şi California; acum eu şi soţia mea trăim în Colorado. În luna martie aniversăm 40 de ani de căsătorie. Eu cred că iubirea şi buna înţelegere dintre noi se datorează şi succesului pe care l-am avut cu copiii. Ei au văzut la noi o viaţă de familie stabilă şi un angajament ca părinte, fără compromisuri.

Iată ce am făcut bine în educaţia lor (am făcut şi destule greşeli, dar asta e o altă listă!):

Sarcinile de muncă în gospodărie:

• Copiii au primit sarcini de la vârsta de 3 ani. Un copil de 3 ani nu poate curăţă foarte bine toaleta, dar de pe la 4 ani face o treabă destul de bună.

• Banii de buzunar i-au primit în funcţie de îndeplinirea sarcinilor săptămânale.

• De la 8 ani copiii au trebuit să-şi spele hainele proprii. Le-am atribuit o zi de spălare.

• După ce au început să citească, au trebuit să pregătească cina citind o reţetă. Ei au trebuit să înveţe şi cum să dubleze cantităţile dintr-o reţetă.

• Băieţii şi fetele au trebuit să înveţe să coasă.

Timpul de studiu:

În familia noastră am dat o mare importanţă educaţiei copiilor.

• Am stabilit timpul de învăţare de la 18 până la 20 în fiecare zi a săptămânii. În cele două ore n-au fost permise nici un televizor, calculator, jocuri sau alte activităţi. Dacă nu aveau teme pentru acasă, copiii citeau cărţi. Preşcolarilor cineva le citea o carte. După cele două ore puteau face orice vroiau, atâta timp cât se întoarce acasă până la ora de stingere.

• Toţi au fost obligaţi să se înscrie la orice ofertă de clasă avansată/ cu program intensiv. Noi nu am acceptat ca media cerută la admiterea respectivă să fie un impediment. Ne-am dus la şcoală şi am cerut să fie primiţi copiii noştri. Apoi, noi, ca părinţi, am petrecut cu ei timpul necesar ca să înţeleagă şi să înveţe pentru a trece clasa. După primul copil, şcoala a înţeles că ne ţinem promisiunea că copiii noştri se vor descurca în clasele avansate.

• În cazul în care copiii veneau acasă şi spuneau că un profesor îi urăşte sau nu este corect cu ei, răspunsul nostru a fost că ei trebuie să găsească o modalitate de a colabora şi a se înţelege cu acela. Trebuie să găseşti o cale de a învăţa materia, deoarece mai târziu în viaţa reală este posibil să dai peste un şef care nu te place. Nu am încurajat copiii să "dea vina" că nu învaţă pe profesor, ci am insistat că învăţarea materiei este responsabilitatea copilului. Desigur, în timpul celor două ore de studiu zilnic am fost mereu alături de ei ca să le dăm orice ajutor ne-ar fi cerut.

Nu a fost voie să se aleagă mâncarea:

• Cu toţii mâncam împreună cina şi micul dejun. Micul dejun era la 05:15, apoi copiii şi-au făcut treburile înainte de şcoală. Cina era la 17:30.

• Mai pe larg pot spune că hrana era interesantă. Ne-am dorit o dietă echilibrată, dar ştim din vremea copilăriei cât uram faptul că părinţii ne sileau să mâncăm toată porţia. Uneori eram chiar complet sătui - şi pur şi simplu nu puteam să mai mâncăm. Regula pentru copiii noştri a fost să le dăm la început hrana care o urau cele mai mult (de obicei legumele) şi apoi primeau următorul fel de alimente. Dar nu erau obligaţi să mănânce tot şi puteau părăsi masa. În cazul în care mai târziu se plângeau că le este foame, scoteam de la frigider hrana refuzată, o încălzeam în cuptorul cu microunde şi le-o dam. Şi de data asta erau liberi să facă ce vor, să mănânce sau nu. Dar nu primeau nici un alt aliment până la următoarea masă, cu excepţia cazului în care terminau mâncarea prevăzută.

• Nu aveam gustări între mese. Hrana avea întotdeauna cele patru grupe de alimente (carne, lactate, cereale, fructe şi legume) şi aproape întotdeauna vreun fel de desert. Până azi copiii noştri nu se tem să încerce diverse alimente noi şi nu au alergii la produsele alimentare. Azi ei încearcă tot felul de alimente noi şi mănâncă numai până se satură. Nici unul dintre copiii nu este deloc gras. Ei sunt subţiri, atletici şi foarte sănătoşi. La 12 copii, v-aţi aştepta că cel puţin unul are vreo alergie alimentară sau nevoie de vreun aliment special. (Nu sunt medic).

Activităţile extraşcolare:

• Toţi copiii au trebuit să facă un fel de sport. Puteau alege ce vor, dar opţiunea nimic nu exista. Au început din şcoala primară. Nu ne-a păsat daca făceau înot, fotbal, baseball, scrimă, tenis etc. şi nici nu ne-a păsat dacă schimbau sportul. Dar ceva trebuiau să facă.

• Toţi copiii trebuiau să fie înscrişi într-un fel de club/ activitate: cercetaşi, istorie, teatru, orice.

• Ei au fost obligaţi să lucreze voluntar pentru comunitate. Şi noi ne ofeream voluntari în cadrul comunităţii şi la biserică. La proiectele Eagle Scout copiii aveau ajutorul întregii familii. Odată am adunat haine vechi şi le-am dus în Mexic să le dăm la săraci. În felul acesta copiii au văzut ce grea e viaţa altor multe familii, şi că darurile lor contează, căci îi făcea fericiţi pe oameni.

Independenţa:

• Când copilul împlinea 16 ani, îi cumpăram o maşină. Primul copil a învăţat ce înseamnă asta. Când camionul de remorcare de la service a intrat în curtea noastră cu "noua" maşină, cel mare a exclamat "Tată, dar este o epavă!". I-am spus "Da, dar ce maşină grozavă! Un Mustang fastback din1965! Uite aici manualele de reparaţii. Sculele sunt în garaj. Voi plăti pentru orice piesă de schimb necesară, dar nu voi plăti pentru lucru". Unsprezece luni mai târziu maşina avea un motor reconstruit, transmisia refăcută, interiorul nou tapiţat, un nou sistem de suspensie precum şi un nou strat de vopsea. Fiica mea (da, cel mai mare copil era o fată) avea una dintre cele mai tari maşini din liceu. Şi mândria ei că ea singură a construit-o a fost dincolo de imaginabil. (O observaţie separată: nici unul dintre copiii mei nu a fost amendat vreodată pentru exces de viteză, deşi nici una din maşinile lor n-a avut mai puţin de 450 cai putere).

• Noi ca părinţi am permis copiilor să facă greşeli. De la 11 ani (adică cinci ani înainte de a 16-a zi de naştere şi de maşina "nouă" aferentă), ei au trebuit să ajute la întreţinerea maşinilor familiei.

Odată l-am întrebat pe fiul meu Samuel dacă are nevoie de ajutor sau de instruire pentru schimbarea uleiului. " Nu, tată, pot să fac singur". O oră mai târziu a venit şi mi-a spus: "tată, e nevoie de 18 de litri de ulei la o schimbare?". L-am întrebat unde a băgat 18 de litri de ulei, că în mod normal e nevoie doar de cinci. Mi-a răspuns: "în gaura aia mare cu capac din partea de sus în faţă a motorului". I-am spus "mă, ăla e radiatorul!". Ei bine, el n-a păţit nimic pentru că a umplut radiatorul cu ulei. În schimb a trebuit să-l golească, am cumpărat un lichid de curăţire a radiatorului, a pus lichid nou de răcire în radiator, iar apoi a trebuit să schimbe uleiul de-a binelea. Nu l-am pedepsit pentru că a făcut ceva "rău”. Am lăsat ca întâmplarea şi munca lui să-i fie lecţia.

De aceea copiii noştri nu se tem să încerce ceva nou. I-am învăţat că dacă greşesc nu vor fi pedepsiţi. De multe ori asta ne-a costat mai mulţi bani, dar am considerat ca ne ocupăm cu creşterea copiilor, nu cu economisirea de bani.

• Fiecare copil a primit câte un calculator, dar a trebuit să şi-l construiască singur. Le-am cumpărat procesorul, memoria, sursa de alimentare, carcasa, tastatura, hard diskul, placa de bază şi mouse-ul. Ei au trebuit să-l asambleze şi să încarce software-ul. Asta a început când fiecare a împlinit 12 ani.

• Am lăsat copiii să facă propriile alegeri, dar în anumite limite. De exemplu, vrei să mergi la culcare acum, sau faci curat în camera ta? Rar de tot am dat directive (ordine) cu un singur sens, afară ce cazurile care priveau regulile generale de convieţuire convenite ale familiei. Aceasta lasă copilul să simtă ca are un anumit control asupra vieţii sale.

Împreună la toate:

• Am cerut copiilor să se ajute reciproc. Atunci când un elev din clasa a cincia avea ca temă pentru acasă să citească 30 de minute pe zi, iar un elev din clasa I să asculte 30 de minute de citire, ambii au stat alături şi au lucrat împreună. Cei din gimnaziu, cunoscători ai matematicii mai avansate, îi ajutau pe cei din ciclul primar ocupaţi cu aritmetica.

• Fiecare copil mai mic a primit ca mentor un copil mai mare, care să-l înveţe şi să-l ajute să îndeplinească treburile lui săptămânale.

• Am lăsat copiii să participe la stabilirea unei părţi din regulile familiei. De exemplu, copiii au vrut regula ca nici o jucărie să nu fie permisă în camera mare, salonul de adunarea familiei. Jucăriile trebuiau să rămână în camera de joacă sau în dormitorul lor. În plus faţă de treburile lor, fiecare a trebuit să-şi cureţe zilnic dormitorul (sau în primul rând, doar să-l păstreze curat). Acestea au fost reguli dorite de copiii. Le-am dat şansa ca în fiecare lună să poată modifica regulile, sau să facă altele noi. Desigur, mama şi tata aveau drept de veto.

• Am încercat să fim întotdeauna consecvenţi. Dacă trebuiau să studieze două ore în fiecare seară, nu a existat o excepţie de la aceasta. Ora de stingere a fost 22 în timpul zilelor de şcoală şi 24 în nopţile non-şcolare. Nu existau excepţii de la astfel de reguli.

Politica despre vacanţe:

• În fiecare vară întreaga familie luam vacanţă două sau trei săptămâni. Ne-am fi permis să stăm la hotel, sau să mergem pe un vapor de croazieră, dar nu am ales astfel de variante. Am fost în camping cu rucsacul. Dacă ploua, trebuia să vedem cum mergem şi supravieţuim cu rucsacul pe ploaie. Într-un loc înfiinţam o tabără de bază cu cinci sau şase corturi, şi eu plecam cu toţi copiii mai mari de 6 ani într-o excursie cu rucsacul de trei la cinci zile. Soţia mea stătea în tabăra de bază cu cei mici. Amintiţi-vă că 15 ani, ea era fie însărcinată, fie avea un sugar. Cu copiii mei am drumeţit prin Marele Canion, pe vârful Muntelui Whitney, peste Creasta Continentală, în Yosemite.

• Trimiteam copiii cu avionul la rude în Europa sau în SUA pentru şederi de două sau trei săptămâni. Am început acest lucru când ei erau la grădiniţă. Ştiţi că companiile aeriene practică un regim special pentru a transporta un copil de 5 ani singur în avion şi cer primitorilor de la celălalt capăt al drumului să aibă o documentaţie justificativă specială. Am trimis copiii doar dacă au vrut să meargă. Cu toate acestea, când cei mici vedeau că cei mai mari călătoresc, au vrut şi ei.

Copiii au învăţat de la o vârstă fragedă că noi, părinţii, eram mereu disponibili pentru ei, dar îi lăsam să le crească propriile aripi şi să zboare singuri.

Banii şi materialismul:

• Chiar dacă aveam bani suficienţi, nu i-am ajutat pe copii să-şi cumpere case, să-şi plătească educaţia, să plătească pentru nunţi (da - noi n-am plătit pentru nunţile lor). Le-am furnizat informaţii detaliate despre modul cum să facă ei acest lucru, sau cum să închirieze, sau cum să-şi folosească capitalul ca să le crească averea. Noi nu le-am "dat" lucruri copiilor noştri, ci le-am oferit informaţii şi să înveţe "cum" să facă ei lucrurile. La angajare, i-am ajutat cu ceva contacte personale în diverse organizaţii/ întreprinderi, dar au trebuit să se descurce singuri cu interviurile şi cu "câştigarea" locului de muncă.

• Le-am dat cadouri de Crăciun şi ziua de naştere. Ne-am jucat de-a Moş Crăciun, dar când au crescut şi ne întrebau despre asta, nu i-am minţit. Le-am spus că e un joc şi este distractiv. Am făcut şi avem încă liste cu lucruri pe care fiecare copil ar dori să-l primească cadou. Aşa, toată lumea poate vedea ce îşi doresc. Cu internetul este uşor să trimiţi astfel de liste la toată lumea, la copiii şi nepoţii. Totuşi, ei preferă cadourile făcute de mână, în casă.

Lumea reală:

• I-am iubit pe copii indiferent de ce au făcut. Dar nu am împiedicat nici o consecinţă a acţiunilor lor. I-am lăsat să simtă consecinţele deciziilor lor şi deşi i-am văzut suferind, nu am încercat să le uşurăm situaţia. Uneori am fost trişti, am mai şi plâns, dar nu am făcut nimic pentru a micşora consecinţele acţiunilor lor.

Nu am fost şi nu suntem cei mai buni prieteni ai copiilor noştri. Am fost părinţii lor.

de Francis L. Thomson

fost inginer la Northrop Grumman Corp., şef al echipei de proiectare a primului satelit care putea transmite în direct emisiuni TV, a unor sateliţi pentru armată, şi a sistemelor de comandă de la sol pentru aceşti sateliţi

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Scrisoarea #12B - 6.02.2013

     Notiţe de la Stagiul 14-16.12.2012 cu prof. Miles Kessler

       Stagiul a fost organizat de Asociaţia Aikido pentru toţi – vezi aici* - # 64 - 6.02.2013. 

Notiţele prezentate în continuare sunt partea scrisă – mai am şi o parte filmată (două DVD; amatorii pot să le ia să le copieze).

Ziua 1 - Lecţia 1

Kessler a prezentat tema ”Conştientizarea” (Zanshin), realizată cu ajutorul Aikido.
       La fel ca mulţi profesori/ guru/ şcoli spirituale, el consideră că oamenii nu sunt conştienţi de realitatea din jur şi îşi trăiesc viaţa într-o iluzie continuă, cam la fel cum fac copiii mici. De exemplu mulţi adulţi cred că „au drepturi” şi trebuie să primească/ li „se dea”. Trezirea/ conştientizarea ajută la înţelegerea lumii, a vieţii, la maturizare – şi până la urmă la o supravieţuire cu succes. Trezirea la realitate le-ar fi de mare ajutor atât lor cât şi celor din jur (chiar dacă aceştia nu se trezesc!).
       Conştientizarea are două direcţii:
       - să fiu conştient de mine (de corpul meu, de mintea mea, de capacităţile mele, de lipsurile şi defectele mele, de posibilităţile pe care le am şi nu le valorific, de scopurile şi sensul vieţii mele etc. - adică cine sunt eu, ce pot, ce vreau şamd);
       - să fiu conştient de ce e în jurul meu (adică de situaţie, de relaţiile cu ceilalţi oameni şi cu mediul ambiant, de avantaje/ pericole/ responsabilităţi/ drepturi/ posibilităţi etc. - adică ce/ cine sunt ei, ce pot, ce vor şamd).
       Pentru a reuşi să te „trezeşti” e nevoie de un efort, o autoeducaţie – ca să îţi declanşezi atenţia.
       Aceasta se realizează/ obţine la început în stare statică cu o Meditaţie de 2-3 minute (Mokuso) – după care însă, este necesară menţinerea în continuare a stării de atenţie (alt efort conştient), în starea de mişcare/ acţiune. Aceasta ar fi explicaţia/ justificarea Mokuso înaintea salutului.

A urmat o Încălzire aproximativ obişnuită.

A urmat lecţia popriu-zisă, în care a căutat să lege toate exerciţiile de idea „conştientizării”:
       - Căderi – şi legătura lor cu „conştientizarea”;   
       - Taisabaki individual – şi legătura lor cu „conştientizarea”;
       - Taisabaki cu partener – şi legătura lor cu „conştientizarea”;
       - Atacuri şi eschive Tenkan (sistem Saito) – şi legătura lor cu „conştientizarea”;


       Ziua 2 -
Lecţia 2

O caracteristică esenţială a „conştientizării” (Zanshin) este „coborârea” – Kiului spre Hara. Aceasta se obţine cu exerciţii de respiraţie şi Mokuso. De aceea a început cu un Mokuso lung în timpul căruia îndemna mereu participanţii la creşterea atenţiei şi coborârea Kiului.
       Salutul
       Încălzirea

A predat un nou fel de cădere/ Ushiro Ukemi – vezi aici* şi aici*. Sfârşitul/ ridicarea se face cu faţa spre Nage!
       Au urmat câteva exerciţii/ procedee obişnuite/ clasice, dar executate în stilul Iwama/ Saito – adică Uke nu se lasă trântit uşor!
       Ca să reuşească, orice tehnică/ procedeu de Aikido are nevoie de punerea în practică a 3 principii (care au existat dinaintea lui O Sensei!):
       - Hara (lui Nage) să fie coborâtă/ „legată” de sol/ pământ;
       - Hara lui Uke să fie „legată” de Hara lui Nage;
       - Mâinile stau mereu în faţa/ înaintea Hara. 
       Pentru a „conştientiza’ primul principiu („înrădăcinarea”): trebuie să îţi închipui/ vizualizezi că permanent eşti cufundat până la brâu într-un râu, a cărui apă curge contra mişcării tale.
      Dacă e conştient, Nage reacţionează la un atac - cu Ki (cu oarecare forţă) dar şi cu eschivă (gen toreadorul cu taurul, sau colaborarea partenerilor la tango).
      La început, pentru succes e nevoie de efort/ chiar forţă, dar după o vreme (când creşte „kilometrajul” pe Tatami) principiile se internalizează şi pentru a le aplica nu mai e necesară o preocupare/ încrâncenare aşa de mare ca să respecţi forma corectă a mişcărilor. Atunci procedeul reuşeşte chiar dacă forma nu e tocmai corectă. Forma corectă el o numeşte Kata, cea care iese/ liberă o denumeşte „curgătoare (flow)”.
      Logica/ raţiunea lucrează linear (cu referire la ecuaţiile de gradul 1) ; principiile/ intuiţia lucrează nelinear (în genul ecuaţiilor de grad mare).

Ziua 2 - Lecţia 3

A predat Aikiken – stilul Iwama/ Saito – care foloseşte Bokkenul din lemn, deci o armă netăietoare – aşa că stilul acesta foloseşte arma la lovit – NU la tăiat!!?? (Comentariul meu: nu sunt de acord cu o astfel de idee: eu susţin că Jo loveşte iar Bokkenul „taie” şi împunge, la fel ca prof. Izumi care susţine ca cele două sunt arme complet diferite, nu asemănătoare!).

Kessler susţine că Saito a fost singurul elev din prima generaţie care a învăţat şi arme de la O Sensei, căci acesta preda astfel de lecţii la Iwama – doar dimineaţa; după amiaza veneau mulţi navetişti de la Tokyo, dar O Sensei nu mai preda arme, ci doar TeWaza! Iar la Tokyo, la Hombu – nu se făcea cu arme, căci erau interzise de ocupanţii americani.
       În plus, Saito are marele merit că a conceput un program didactic de învăţarea Aikido cu arme, căci O Sensei preda cam dezlânat (ca să mă exprim politicos...).

A predat câteva din cele 7 KenSuburi clasice – individuale.
       De exemplu Suburi #4 Renzoku Uchikomi: 4 paşi înainte şi 4 înapoi; la înaintare se fac şi mişcări de apărare/ laterale cu Bokkenul; la retragere se fac numai mişcări verticale/ Mae.
      Când piciorul drept e înainte – apărarea se face cu lama săbiei spre dreapta şi mânerul spre stânga; când piciorul drept e înainte – poziţia armei e inversă! Aceasta situaţie rezultă din regula „coada armei/ Bokkenului e legată de/ în prelungirea Harei”

În cazul Suburi cu partener, armonia se realizează respectând următoarele reguli:
       - Ambii au/ ajung cu Bokkenele în aceiaşi poziţie – sus/ jos etc.;
       - Ambii se mişcă oarecum la fel, în acelaşi ritm etc.;
       - Ambii fac paşii la fel;
       - Ambii respectă acelaşi Ma-ai.

A prezentat câteva exerciţii de armonizare cu partener Ken-no-Awase.
       De exemplu Go-Ken-no-Awase #4 se bazează pe Suburi #4 (asta fiind treaba lui Nage).

Important: sentimentul/ senzaţia de Zanshin – atenţie (mare) - la sfârşitul exerciţiului: după ce Nage taie şi arma lui ia contact cu gâtul sau umărul lui Uke, ambii se opresc dar Nage continuă să apese cu vârful armei pe ţintă/ corpul lui Uke; Uke se poate mişca/ relaxa numai după ce Nage încetează apăsarea!    

A prezentat un exerciţiu numit de el „Matrix Aikido” (aluzie la film): un partener Uke atacă încet cu Bokkenul tot felul de lovituri, din toate părţile, iar celălalt/ Nage eschivează; ambii se pot deplasa. Varianta mai grea e cu Nage fixat pe sol (nu mişcă tălpile) iar Uke se plimbă în jurul lui (atacă şi din spate etc.). Viteza atacurilor va fi mică – armonizată cu posibilităţile de eschivare ale lui Uke!

In sistemul Iwama treptele studiului sunt: Kihon Waza (bazele); Henka Waza (variaţiile); Oyo Waza (aplicaţiile); Kaeshi Waza (contraprocedeele); Jiu Waza (lupta lentă) – cu 1, 2, 3 adversari.

Ziua 2 - Lecţia 4

(Am lipsit – s-a ţinut prea târziu şi era prea frig pentru mine!)

Ziua 3 - Lecţia 5

Mokuso
       Ref. Meditaţie: Mozart zicea că muzica e produsă de spaţiile goale dintre notele scrise pe portativ, adică de tăcere; la fel, meditaţia/ concentrarea e produsă de tăcerile dintre zgomotele ambiante.

Salutul

Încălzirea

A terminat de predat noul fel de (Ushiro) Ukemi.
       Învăţarea acestui Ukemi se face în mare parte cu un partener care te ajută/ susţine. Kessler recomandă: te uiţi la partener când cazi; baţi când vrei; nu te ţii de partener (asiguri) cu mâna liberă, ci partenerul te susţine/ ţine de talie. Asta este o acţiune contrară instinctului de supravieţuire, la fel ca relaxarea sau acceptarea căderii şamd.; dacă reuşeşti să te opui efectuării ei instinctive, vei deveni mult mai stăpân pe tine! În felul acesta instinctele bazice ţi se vor transforma/ sublima în instincte superioare din punctul de vedere moral, ca: solidaritatea, toleranţa etc.
       Ukemi reprezintă cam 51% din Aikido. Primele impresii/ idei din viaţa unui sugar sunt frica de zgomot şi de cădere. Restul senzaţiilor apar treptat, mai târziu. Din cauză că primele impresii se imprimă pe memoria (aproape) virgină, nu se uită toată viaţa – aşa că orice adult se teme de cădere! Aikido vindecă această frică – la fel cum vindecă şi multe alte fandacsii!

Practic învăţarea acestui Ukemi s-a desfăşurat în următoarele etape:
       - individual, din stând pe fund;
       - cu partener (un fel de Nage), ambii stând pe fund;
       - cu partenerul (Nage) stând cu un genunchi pe sol şi celălalt ridicat, căderi din picioare peste/ cu sprijin pe piciorul ridicat al partenerului, repetate pe o parte; aterizarea e pe umăr, cu picioarele în sus, NU pe fund;
       - idem, repetate alternativ pe ambele părţi (dreapta - stânga);
       - aceiaşi mişcare – dar ambii în picioare: căderi peste şoldul lui Nage; de fapt, un fel de Koshi Nage din Katatetori Gyaku Hanmi – uşor, lent, armonios. Acest exerciţiu se poate face fie în varianta uzuală: cu Nage staţionar, la fel ca cel precedent, fie într-o variantă inventată de Kessler: cu Nage în mişcare: face un pas înapoi cu piciorul dinainte, apoi înaintează cu acelaşi picior şi trânteşte partenerul peste acest şold.   
      Ridicarea din Ukemi se face cu trunchiul vertical, faţa spre partener şi mâinile în Kamae, fără sprijin pe sol.

În general Aikido se învaţă încetul cu încetul, cu multă muncă – la fel cum se face oţetul, sau cum se fabrică o Katana etc. Totuşi, unii oameni au noroc/ talent şi pricep mai repede. Se povesteşte că un mare campion la golf a fost întrebat de un ziarist cum face să reuşească performanţele lui uluitoare. Tipul a răspuns: am noroc! La care ziaristul: fugi d-aici cu norocul, se ştie că te antrenezi de dimineaţa până seara, mai mult ca alţii! Atunci campionul a zis: aşa e, dar o fac deoarece am constatat că cu cât mă antrenez mai mult, cu atâta am mai mult noroc!
      Modul de mişcare – felul în care Kessler demonstrează exerciţiile (foarte frumos) a rezultat din multă practică/ antrenamente – plus un Uke de nivel (foarte) bun. Dacă Uke nu atacă „bine”, mişcarea iese mai urâta, chinuită!

A arătata diferenţa între procedeul efectuat în varianta „formă corectă” (cu respectarea formei, din acest motiv mişcarea e cam în forţă, colţuroasă, scremută) şi varianta „curgătoare” (flow) (cu mişcare liberă, neîncorsetată, bazată oarecum pe inspiraţie artistică). Varianta făcută/ rezultată depinde enorm de atitudine şi concepţie (de minte). Ambele sunt necesare – asta e viaţa – vezi orice, de exemplu la un râu malurile sunt tari/ forma/ Yangul, iar apa e moale/ flowul/ Yinul şamd.
      Pentru demonstraţie a împărţit participanţii în grupe de perechi. Fiecare grupă avea sarcina să-şi imagineze şi să exerseze un exerciţiu oarecare (Shiho Nage etc.) – una cu 100% formă; alta cu 75% forma şi 25% flow, alta cu 50% -50%, alta cu 25%-75%, alta cu 100% flow. (A ales membrii grupelor după înclinaţiile personale, constatate în cursul stagiului – cât mai apropiate de tema dată grupei). După o vreme a schimbat sarcinile grupelor de mai multe ori, până ce fiecare grupă a exersat fiecare combinaţie. Între schimbări a făcut scurte pauze în care toţi au făcut puţină meditaţie şi înrădăcinare (ca să se poată schimba cu mintea de la un procent la altul). (De fapt s-au practicat chiar mai multe variaţii pe tema asta, dar nu le-am notat pe toate, tot încercând să pricep ce urmăreşte; cred că fiecare instructor poate imagina astfel de serii de exerciţii adaptate situaţiei, care să permită modificări de atitudine accesibile elevilor, căci treaba mintală/ concentraţia nu e tocmai uşoară; evident că nici durata, nici rezultatele nu se notează/ premiază, totul are valoare de exerciţiu pentru creştere/ dezvoltare personală).    

Fiecare om are o „zonă de confort”, adică se simte mai bine cu o anumită combinaţie de procente din cele 4; dar „trezirea”/ „magia” se petrece în afara zonei de confort! (atunci când suferi!)

A urmat unul din cele mai interesante momente/ exerciţii ale stagiului: perechile (care nu s-au schimbat în tot cursul acestui exerciţiu complex de concentraţie-formă-flow) s-au aşezat în fund la oarecare distanţă unele de altele (dar membrii perechii stăteau apropiaţi) şi fiecare om a trebuit să explice soto-voce partenerului: în care variantă de procente s-a simţit el mai bine, ce i-a plăcut, ce crede că ar trebui să facă mai departe pentru propria lui dezvoltare/ perfecţionare, ce impresie mai deosebită a avut în cadrul exerciţiului si a stagiului. Discuţia între parteneri (mulţi necunoscuţi din afara stagiului) a durat cam 5-6 minute. (Comentariul meu: apreciez că exerciţiul e o metodă grozavă de curăţire mintala/ spovedire/ motivare/ conştientizare şamd., mai ales făcut de nişte oameni obosiţi şi încântaţi. Toată lumea a ieşit emoţionată din aceasta discuţie/ exerciţiu).

Stagiul s-a încheiat în entuziasmul general iar Kessler a lansat tuturor invitaţia de veni la stagiul de Aikido organizat de el/ asociaţia lui în decembrie, la malul Mării Moarte (în Israel). Cine doreşte/ are bani – poate lua legătura cu el pe email.

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Scrisoarea #11B - 22.01.2013

Despre Stagiul naţional din 19.01.2013 cu prof. Laurenţiu Vasilache
                 vezi aici* # 60.  22.01.2013

Împletirea oricărei arte marţiale cu medicina este inevitabilă, având în vedere atât necesităţile de autovindecare din cauza accidentelor la antrenamente (şi nu numai...), cât şi foloasele vindecării altora, fie ei prieteni/ aliaţi/ duşmani etc. Se ştie că Morihei Uyeshiba a studiat şi practicat Reiki, la fel ca mentorul său spiritual Onisaburo Deguchi.
       De altfel, şi chinejii susţin că practicantul unei arte marţiale care nu studiază/ practică şi medicina tradiţională (acupunctură etc.) e la fel cu un om care merge cu un singur picior – deşi are două.

În cursul stagiului, prof. Vasilache a prezentat în mod clar ideile de bază din Reiki şi modul cum le aplică/ foloseşte practic în antrenamentele sale de Aikido/ Aikirei. M-a impresionat că şi-a adus un mini-microfon (la rever) şi staţie de radioamplificare, ca să asigure o buna audiţie în sala de sport cam ingrată cu sonorizarea (căci de obicei, în ea elevii nu înţeleg nimic din ce le vorbeşte instructorul).

Am înţeles că „filozofia” umanistă a Reiki este asemănătoare celei din Aikido – adică ambele susţin/ învaţă omul să caute înţelegerea purtărilor omeneşti şi dorinţa de a îndrepta pe cei ce greşesc acţionând împotriva regulilor de bună funcţionare a lumii/ Naturii. La Reiki îndreptarea/ vindecarea „bolnavului” se face prin tratarea bolii cu ajutorul unui transfer de bioenergie „bună” de la palmele vindecătorului spre (locul/ organul) bolnav, iar la Aikido prin tratarea agresivităţii/ agresorului cu ajutorul unei reeducări (imediate) cu „bătaie”. Şi în Aikido se face oarecare transfer de energie/ Reiki – când Nage îl manipulează pe Uke în cursul unui procedeu, dar „tratamentul” acesta e scurt şi neesenţial pentru efectul final.

Am aflat câteva idei interesante de la Aikirei, care pot fi însuşite şi aplicate de orice Aikidoka:

> Antrenamentul începe cu Mokuso – în timpul căruia toţi participanţii îşi spun/ repetă în gând următoarea mantră, denumită „cele 5 principii ale Usui Reiki”:
         Doar astăzi - nu mă enervez, nu mă îngrijorez - ci sunt recunoscător (faţă de toţi şi toate) - îmi voi face cinstit munca (treaba) - şi voi fi bun faţă de toţi cei din jur.

      > Antrenamentul continuă cu un set de 6 exerciţii de respiraţie şi stretching, fiecare repetat (recomandabil/ de dorit) de 21 ori, astfel:

1. Stând în picioare cu braţele întinse lateral şi palmele în sus, mă rotesc în jurul axei verticale spre stânga (sens antiorar). Exerciţiul seamănă cu practica dervişilor rotitori din Turcia şi serveşte la „umplerea” corpului cu Ki din mediul înconjurător. (Se practică seara – spre deosebire de exerciţiul înfrăţit pentru ˝împământare/ înrădăcinare”, care se practică dimineaţa. Varianta a doua se face cu palmele orientate în jos, iar rotirea se face spre dreapta/ sensul orar).

2. Stând culcat pe spate, se inspiră. Se întinde bine dosul picioarelor prin tragerea puternică a vârfurilor labelor spre nas şi pe expiraţie se ridică picioarele şi capul la 90º, lăsând fundul şi umerii pe sol.
       Apoi se repetă.

3. Stând în genunchi cu călcâiele şi trunchiul ridicate, se inspiră. Pe expiraţie trunchiul se apleacă spre înapoi cam la 45º, fără a coborî fundul pe călcâie.
       Apoi - se repetă.

4. Stând pe fund cu palmele sprijinite pe sol şi picioarele întinse înainte, se inspiră. Pe expiraţie se împinge în braţe pentru a ridica cât mai sus fundul/ şoldurile. (în pod)
       Apoi - se repetă.

5. Din stând culcat cu faţa în jos, pe expiraţie se ridică fundul printr-o flotare/ împingere în braţe astfel ca trunchiul să ajungă în prelungirea braţelor şi să facă cam 90º cu picioarele; postura finală este cu îndreptarea, respectiv extinderea maximă a coatelor-umerilor-spinării-genunchilor-gleznelor.
       Pe inspiraţie, se coboară fundul şi se contractă ceafa, astfel că trunchiul se îndoaie invers decât era la expiraţie. La final coatele sunt întinse.
       Apoi se repetă.

6. Stând în Kiba Dachi (în picioare, cu labele depărtate şi genunchii îndoiţi) se inspiră. Apoi se sprijină palmele pe genunchi (trunchiul se apleacă ) şi se expiră, întinzând bine coatele şi contractând mult spinarea. După terminarea expiraţiei se stă câteva secunde în apnee/ ţinând respiraţia şi contractând repetat muşchii abdominali (ca la Yoga).
       Apoi se repetă.

În cursul tuturor celor 5 exerciţii se va căuta:
       - îndoirea cât mai puternică a coloanei vertebrale - alternativ în cele două sensuri, funcţie de faza respiraţiei şi de specificul posturii/ exerciţiului;
       - la inspiraţie corpul este relaxat, la expiraţie se contractă/ încordează puternic grupele musculare interesate.
       - respiraţia se face în varianta aşa zisă „inversă”, sau daoistă”, realizată cu ajutorul diafragmei: la inspiraţie se suge burta, la expiraţie burta se umflă.

> Cauzele bolilor sunt: a) relaţiile umane defectuase; b) curenţii de aer; c) alimentaţia greşită; d) nemulţumirile; e) altele.
        De fapt, orice boală este provocată de un fel de exces (prea mult/ prea puţin) din „ceva”, adică de lipsa atenţiei (faţă de cele din tine şi cele din jur) şi a autocontrolului.
        Altfel spus, cauza bolii este nesimţirea/ inconştienţa.

> Fiecare este ce îşi doreşte/ gândeşte mai mult, căci: gândurile/ dorinţele determină voinţa, voinţa determină faptele, iar faptele determină soarta.

> Leacurile spirituale sunt: iertarea; iubirea (filantropia); dăruirea (necondiţionată).

> Toate persoanele din jur trebuie considerate „parteneri”, nu adversari/ concurenţi! Această atitudine se impune cu atât mai mult în Aikido. Şi despre această idee e mult de comentat.
       De exemplu, „parteneriatul” se poate referi la o „colaborare/ proiect” de care tu, sau partenerul, sau ambii – nici nu sunteţi conştienţi...
       Sau: „partener” poate adeseori însemna/ trebui să fie un tip răuvoitor, ba chiar un tip aparent sănătos dar bolnav (mintal) şamd.
       Ei bine, atitudinea ta poate schimba situaţia şi rolurile! E necesar doar să „crezi” şi să acţionezi în consecinţă.

Mentalitatea asta creştinească/ Aikido/ Reiki e foarte departe de crezul sau atitudinea mercantilă/ interesată/ materialistă/ consumistă/ egoistă/ individualistă actuală, care produce în schimb multă nefericire şi răutate; dar, fiecare doarme cum îşi aşterne...    

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Scrisoarea #10B - 14.06.2012

    Notite de la Stagiul 8-10.06.2012 cu Prof. Hiroaki Izumi*

     Stagiul a fost organizat de Asociaţia Aikido pentru toţi – în sala mare de sport a UNEFS Bucureşti.
     Fotoreportaj de la stagiu – vezi aici*
.
       (Am constatat că citite ca ştire, Notiţele mele (mai vechi) - sunt plicticoase; ca suport însă pentru un viitor antrenament – devin foarte intersante! Adevărat că citirea asociată cu vizionarea filmului stagiului ar ajuta mult. Tot aşa ar ajuta şi revederea prof. Izumi!)

Ziua 1 - 8.06.2012


       8.1. Încălzirea

S-a început cu diverse Ukemi; de exemplu una din variantele Yoko Ukemi – aprox. pe loc - ducând piciorul din spate lateral prin faţa celui dinainte, aterizarea cu corpul aprox. perpendicular pe direcţia iniţială.

Apoi – Shiko: înainte, înapoi, rotiri (Irimi Tenkan) – insistă pe un anumit fel de mişcare care protejează genunchii (Prof. Izumi – vezi aici* - se pricepe la problemă, căci are genunchiul drept operat/ stricat bine de tot, pe stradă merge cu baston!).

Puţină recapitulaţie a materiei predată în Stagiul precedent 2010:

8.2. Tema nr. 1

Cele 2 feluri/ variante de a efectua orice procedeu de Aikido: Ken Style şi Jo Style:

- Varianta Ken – mişcarea e mai subtilă/ dibace/ rapidă – cu apăsare spre punctul No 3/ Sumi Otoshi din faţa lui Uke;
       - Varianta Jo – mişcarea e mai dură/ în forţă – cu apăsare spre punctul No 3/ Sumi Otoshi din spatele lui Uke.

Toţi marii profi de Aikido cu care Prof. Izumi a avut norocul să studieze („First Generation” = elevi direcţi ai lui O Sensei) lucrau/ executau tehnica într-un stil sau altul, din diverse motive:

- La tinereţe - în Stilul Jo; la bătrâneţe, după ce i-au lăsat puterile, ajungeau inevitabil la Stilul Ken;

- Diferit, conform experienţei lor dinaintea înscrierii la O Sensei – unii făcuseră Judo, alţii Kendo etc.
De exemplu, în filmele (vechi) cu lecţiile sau demonstraţiile lui O Sensei, în fundal se pot zări elevii în Seiza, făcând involuntar mişcări de mână specifice anumitor Jutsu cunoscute de ei, ca să „prindă”/ „fure” ce făcea O Sensei;

- Unii – mai solizi – lucrau cam ca Saito – trăgând/ înaintând cu fundul/ spatele. Alţii mai slăbănogi – executau tehnicile numai împingând (cu buricul înainte).

(NOTǍ: mă miră că Prof. Izumi consideră că ambele feluri de acţiune sunt corecte; eu susţin – vezi Noutăţi  aici* → # 41/ 30.12.2011 - că numai împingerea e corectă, deoarece Aikido a fost inventat pentru pirpirii/ femei etc., care fără împingere/ dezechilibrare nu reuşesc să doboare o namilă! Practicanţii solizi/ grei înving şi cu forţa brută, nu au nevoie să facă Aikido corect – şi în mod normal fac Aikijutsu!).  

8.3. Tema nr. 2

Aspecte importante ale modului de execuţie al oricărui procedeu/ tehnică:
       Primirea atacului/ începerea apărării prin:

- ieşire laterală din direcţia atacului plus

- ajungerea oarecum mai în spatele lui Uke (astfel ca să-i vezi ceafa!!)  plus

- menţinerea buricului mereu spre Uke. 

Noutăţi:

8.4. Morote Dori
       este o acţiune/ tehnică de apucarea şi fixarea antrebraţului dinainte al partenerului/ adversarului - cu 2 mâini, cu palmele (una pe încheietura mâinii, cealaltă pe cot) orientate ca pe mânerul Ken – NU ca la Ude Osae!

Adică: Uke începe atacul Shomen Uchi şi când antebraţul său ajunge vertical urmând să lovească, Nage intră, îi apucă încheietura cu mâna Ai Hanmi, iar cu mâna cealaltă (orientată/ rotită corespunzător) loveşte/ ridică cotul lui Uke, după care îl trage tare de antebraţ/ dezechilibrează în direcţia antebraţului, până când Uke ajunge cu trunchiul aplecat/ paralel cu solul, cu o mână pe Tatami ca să nu cadă (după Morote Dori se poate face o fixare etc.).

8.5. Importanţa/ rolul degetului gros de la mână

acest deget determină mişcarea întregului corp, fie că ea e voită de posesorul degetului, fie că e impusă de adversar:
       - Când posesorul degetului apucă – degetul gros îi arată încotro trebuie să se mişte în continuare;

- Când posesorul urmează să fie apucat de mână/ atacat, el ar trebui să îşi ascundă/ lipească degetul gros de palmă; dacă adversarul reuşeşte să i-l apuce, va fi învins!

În ambele situaţii, direcţia degetului gros determină curgerea Kiului.       

8.6. Recomandă exersarea Aikido în bazin cu apă până la piept – pentru a pricepe/ simţi necesitatea/ folosul împingerii lui Uke diagonal în jos (spre al 3lea punct) şi NU orizontal - ca să reuşească doborârea lui (sfârşitul procedeului/ tehnicii).

Comparaţie Aikido (japonez) cu Hapkido (corean): în Aikido sfârşitul acţiunii/ procedeului e rapid si cu împingere/ apăsare în jos, la Hapkido mişcările sunt mai largi/ lungi, cu tragere pe orizontală (!?).

Comparaţia modului cum se face strangularea beregatei/ jugularei cu o mână: japonezii strâng între degetul mare şi cel mic (că aşa au învăţat să strângă mânerul săbiei); chinezii strâng între degetul mare şi cel mijlociu.

8.7. Despre simbolurile Aikido: triunghi – cerc – pătrat

Primeşti atacul/ intri ca un „triunghi” (pană); în continuare acţionezi circular („cercul”); dobori/ fixezi stabil, ca un „pătrat”.
       Prof. Izumi mai zice că pătratul ar rezulta din alăturarea a 2 triunghiuri, care reprezintă fiecare cele 3 puncte (labele + al 3lea punct) ale celor doi adversari/ parteneri apropiaţi/ în contact.

8.8. Salutul/ Rei

La orice salut trunchiul va fi aplecat cam la 15º faţă de verticală, cu capul în prelungirea spinării – astfel ca să vezi pe cel salutat. Dacă înclinarea e mai mare, mai ales în cazul Rei din Seiza, Katana nu mai poate fi scoasă din teacă pentru eventuala apărare, căci se loveşte de sol!

Important: privirea va fi înainte dar capul mereu aplecat/ în prelungirea spinării; faţa nu se va ridica la verticală – deoarece n-ar mai e salut, ci ofensă(!)

Susţine că în Aikido apare multă geometrie şi există cel puţin 2 unghiuri foarte importante dpdv tehnic:

- 90º - ref la intrare/ orientarea buricului lui Nage faţă de Uke, şi

- 15º - ref la ţinerea Ken – la centură, sau în gardă etc.; şi la aplecarea trunchiului la sfârşitul loviturii cu sabia. (Prof. Izumi zice: nu ştiu de ce e aşa/ chiar 15º, dar aşa e!). 

Ziua 2 - 9.06.2012


       9.1. Încălzirea:

Un program de încălzire obişnuită, apoi:

A - Deplasări în linie dreaptă – diverse forme; insistă pe deplasările cu laba dinainte perpendiculară pe cea din spate şi pe direcţia de înaintare, asemănătoare celor din Kenjutsu; legat de asta:

B - Insistă pe deplasarea cu ghemuire şi: cu ducerea/ lipirea cotului opus de genunchiul piciorului dinainte, cu trunchiul cât mai vertical, fără a scoate fundul în afară, cu genunchiul piciorului din spate sprijinit pe pulpa celui dinainte, cu labele perpendiculare, cu greutatea corpului pe piciorul ghemuit dinainte (vezi aici*); legat de asta:

C - Taisabaki Irimi-Tenkan: un pas înainte urmat de Taisabaki pe 2 paşi - cu rotirea accentuată a şoldurilor, la sfârşitul rotirii buricului la 180º corpul va fi foarte stabil iar greutatea pe piciorul dinainte. Exerciţiu demonstrativ: partenerul A împinge din spate pe B - acesta fie cade Mae Ukemi, fie face Taisabaki şi rămâne stabil în picioare, astfel poate respinge continuarea împingerii/ atacului partenerului A.   

9.2. Partenerul A atacă Shomen Uchi, partenerul B apucă Morote Dori (vezi 8.4.), A contrează (Kaeshi Waza): înaintează cu cotul în jos, ghemuit ca la 9.1.B. (Important: antebraţul vertical şi trunchiul - cât mai verticale!), apoi se ridică şi aruncă cu Sokumen Irimi Nage.

9.3. Atacul/ lovitura cu mâna goală/ Tekatana - simulează lovitura de Jo, nu de Ken!! Tekatana nu poate tăia!! Aşa că: lovitura/ atacul va fi puternic!

9.4. Apucarea Morote Dori se aplică indiferent asupra antebraţului sau bastonului!

Exerciţiu demonstrativ (o dezvoltare a exerciţiului 9.2): Nage atacă cu TeWaza sau JoWaza, Uke se apăra cu Morote Dori, Nage contrează (Kaeshi Waza) înaintând şi ghemuindu-se, cu antebraţul sau Jo ţinut vertical (vezi aici*), după care se ridică şi aruncă pe Uke cu Kokyu Nage.

Important: pt ca Nage să învingă/ iasă din apucarea Morote Dori, pentru a suci mâinile lui Uke şi a-l dezechilibra, când Nage ajunge ghemuit - trebuie să-şi rotească bine/ adecvat palma dreaptă (în cazul Te Waza) respectiv Jo (cam în sens invers ceasului)!

(NOTǍ: Jo trebuie să fie solid – deci gros şi greu – ca să reziste ciocnirilor violente cu armura sau cu arma adversarului! Majoritatea bastoanelor folosite de practicanţii din ţara noastră sunt prea uşoare – bune poate pentru dansuri. Astfel, prof. Izumi a căutat mult până să găsească un baston bun printre „nuielele” oferite de elevi, iar o pereche de elevi a rupt un baston doar apucându-l mai zdravăn!) 

9.5. În Aikido toate mişcările sunt împingeri! De acea nici nu e nevoie să apuci adversarul!

Exerciţiu demonstrativ: Te Waza, Uke atacă Katate Tori Gyaku Hanmi, Nage face Taisabaki, apoi Kokyu Ho (stilul Ken şi stilul Jo) – dar FǍRǍ să apuce mâna lui Uke, doar apăsând-o!

9.6. Important - indiferent ce tehnică/ procedeu foloseşti:

- Nu e suficient să primeşti atacul doar ieşind lateral pentru a-l evita, e obligator să ataci Centrul/ Hara lui Uke! Asta înseamnă că e obligator să dezechilibrezi adversarul şi să-l menţii aşa de la începutul apărării – şi până când îl dobori.

- Trebuie conştientizat şi folosit al 3lea punct (din faţă sau din spate)!

9.7. Elemente de (Aiki)Kenjutsu

A - Apucarea mânerului Bokenului/ Katanei se face cu mâna stângă de coadă iar dreapta lângă mâner. Între ele va fi o distanţă de aprox. o palmă. Coada mânerului nu iese din palmă ci se sprijină de marginea palmei, ca să poată fi împinsă şi să nu alunece în cazul împungerilor.

- Ambele coate vor fi totdeauna aproape întinse şi apropiate de planul median al corpului, adică nu se ridică/ scot în lateral.

- Postura de pregătire a tăierii e cu arma orizontală deasupra capului, cu mânerul în faţă şi deasupra frunţii, cu coatele întinse.

B - Acţiunea de tăiere se face fie (varianta 1) împingând sabia înainte, prin deplasarea întregului corp cu un pas adăugat (cu săritură, ca la Kendo), fie (varianta 2) „trăgând” lama înapoi, prin retragere cu un pas;

- După ce atinge/ contactul cu ţinta (corpul adversarului), sabia taie înclinată cu 15º faţă de orizontală;

(- După mişcarea de tăiere, sabia trebuie retrasă/ trasă/ smulsă din corpul adversarului, altfel – poate rămâne înţepenită acolo, cu consecinţe mortale!; deci înainte de a reveni la Kamae, va exista şi mişcarea de smulgere a Katanei!);

- Exerciţii pentru însuşirea mânuirii cu uşurinţă a Katanei:

   1 - Pentru învăţarea/ însuşirea acţiunii de tăiere în varianta 1 se vor repeta mişcările de: Shomen Uchi şi tăiere, apoi retragere şi revenire în Kamae, cu paşi adăugaţi/ sărituri înainte şi înapoi, păstrând acelaşi loc/ fără deplasare.

   2 - Idem - cu Bokenul ţinut cu o singură mână (preferabil de coadă, nu lângă gardă/ Tsuba);

   3 - Idem - cu Bokenul ţinut cu ambele mâini, dar numai cu vârfurile degetelor gros, arătător şi mijlociu.

C - Apărarea cu Katana contra loviturii săbiei adverse se face ducând mânerul deasupra capului şi braţele cu coatele întinse, cu lama sprijinită pe umăr cu latul, iar corpul se deplasează lateral (şi înclinat) destul de mult – astfel ca să iasă complet în afara direcţiei/ planului vertical de acţiune al armei adverse.

Cele 2 arme se ciocnesc astfel: muchia (tăietoare) a uneia – cu latul lamei celeilalte/ care apără/ blochează.În acest sens – trebuie învăţată rotirea corespunzătoare a armei/ lamei (cu mâna stângă!), ceea ce va avea urmări folositoare şi pentru Te Waza – vezi # 10.7.
       Din această ciocnire muchia se ciobeşte, iar cealaltă lamă capătă microfisuri transversale care îi pot cauza ruperea, imediat sau mai târziu – şi accidentarea practicanţilor de la bucăţile care zboară.
       Toate Katanele vechi, folosite în lupte/ războaie, (f. scumpe!), au astfel de defecte de material şi dacă sunt folosite/ manipulate cu forţă - se pot rupe şi provoca accidente! 

De aceea, e obligator ca o sabie metalică să fie verificată înaintea unei activităţi/ demonstraţii etc.
       Verificarea se poate face astfel: fie o examinare vizuală a latului lamei, privită în zare, în lumină – un expert poate descoperi dungi fine transversale – amorse de ruptură; sau un examen radiometalografic al lamei; sau scuturarea laterală a lamei, cu forţă; sau lovirea tare cu Tekatana a latului lamei.  

D - În cazul luptei în oraş, spaţiul e limitat/ înghesuit, iar Katana nu mai poate fi manevrată normal (cu mişcări largi etc.). Pentru a realiza mişcări mai scurte, mânerul se apucă cu mâinile apropiate/ lipite! 

- Katanele aveau diverse lungimi, funcţie de situaţie: pentru lupta pe câmp sau călare – mai lungi; pentru oraş – lungime medie; în case/ castel – mai scurtă (Wakizashi); chiar şi scurtă – cât un cuţit; pentru lupta cu 2 săbii (Nitoryu/ Nitenryu etc.) – lungimi adecvate.

- Cele 2 săbii – Katana şi Wakizashi – se ţin la brâu în stânga, una lângă/ deasupra celeilalte.

- Legea nu permite purtarea armelor la vedere/ brâu etc. De aceea gangsterii/ Yakuza le ascund la spate. Dacă aveţi un conflict pe stradă în Japonia şi adversarul duce mâna |la spate/ fesă – e clar ce urmează!

9.8. Exerciţiu: duel cu săbiile – o tehnică/ mişcare de la care provine Shiho Nage:

Începutul: cei 2 în Kamae, cu armele care se ating la vârf.

Uke atacă Shomen Uchi; când ridică sabia, Nage intră puţin lateral în dreapta sa şi taie orizontal talia lui Uke (în timp ce Uke coboară sabia, care nu-l mai găseşte pe Nage unde fusese).

Acţiunea lui Nage se desfăşoară astfel: începe cu un fel de Yokomen Uchi care se termină prin contactul lamei cu partea dreaptă a taliei/ zona ficatului lui Uke, unde începe tăierea. NOTǍ: la Kenjutsu nu se taie decât Shomen! – vezi explicaţia în notiţele de la Stagiul 2010; iar Yokomen rezultă din rotirea trunchiului lui Nage + puţină rotire adecvată a lamei, în timpul coborârii lamei!

Tăierea continuă apoi (din cauza mişcării relative a lui Nage faţă de Uke), dar NUMAI cu lama orizontală, de-a lungul taliei (vezi aici*) şi se termină în/ cu partea stângă a taliei lui Uke.

(Important: senzaţia de/ la tăiere e diferită de cea de lovire - şi pentru Nage, şi pentru Uke; ea nu se poate învăţa cu Bokenul, ci doar practic - tăind (o Makiwara adecvată) cu o Katana adevărată. După ce se învaţă senzaţia corectă tăind – ea se poate obţine/ repeta şi cu Bokenul.)

Tăierea se termină când Nage ajunge puţin în spatele lui Uke, cu faţa în direcţie inversă/ opusă lui Uke. După terminarea acestei tăieri, Uke rămâne nemişcat (cu lama orizontală/ 15º) iar Nage continuă - se roteşte spre dreapta cu (mai mult de) 180º şi taie mâna lui Uke.     

9.9. TeWaza – Shiho Nage – efectuat în stilul Ken şi în stilul Jo

Important la stilul Ken:
       - După ce Nage intră in faţa lui Uke şi ajunge în postura vezi 9.1.B., când se roteşte la 180º nu trebuie să ridice trunchiul/ dezdoiae genunchii, nici să mute greutatea pe piciorul celălalt!

- Mâna/ mâiinile lui Nage nu răsucesc antebraţul lui Uke (aşa se manevrează sabia!).

- Nu trebuie blocat/ apăsat cotul lui Uke – ptcă în acest caz el poate riposta/ contra (Kaeshi Waza cu Kokyu Nage). (NOTǍ: totuşi - asta ar putea-o face doar un Uke special/ ff rapid).

Important la stilul Jo:
       - Mâna/ mâiinile lui Nage răsucesc (tare) antebraţul lui Uke (aşa se manevrează Jo!) – (NOTǍ: asta e varianta cunoscută la noi).

9.10. Jyu Waza şi lupta cu mai mulţi adversari

1. Teoria exercitiului: cea mai bună apărare e atacul!

Acest principiu a fost aplicat de când e lumea de marii generali/ stategi, inclusiv de Alexandru cel Mare şi Napoleon. Acesta ar mai fi zis şi că în cazul luptei simultane cu mai multe armate duşmane se pot folosi 2 strategii: lupta pe „linii interne”; şi lupta pe „linii externe”.

A - Lupta pe „linii interne” (eu traduc: între adversari) înseamnă să stai cumva între adversari şi să lupţi ba cu unul, ba cu altul, în timp ce ei te înconjoară, te îngrămădesc, până ajungi să lupţi deodată cu toţi – şi te distrug (cazul normal – că ei împreună sunt mai tari decât tine).

B - Lupta pe „linii externe” (eu traduc: în afara adversarilor) înseamnă să ieşi cumva dintre adversarii care te încercuiesc, după care să manevrezi astfel încât adversarii să ajungă într-o linie/ şir (dreaptă/ strâmbă etc., dar o singură linie!), astfel că te vei lupta deodată NUMAI cu unul singur!

În acest caz, şansele de succes sunt incomparabil mai mari decât în cazul luptei simultane cu toţi deodată.

2. Exerciţiu demonstrativ (Prof. Izumi a luat-o treptat, cu etape, de la simplu la complicat; e f. încântat de acest exerciţiu, cred că inventat de el).

A – Perechi: Shomen Uchi sau Yokomen Uchi (conf. Prof. Izumi aceste atacuri sunt f. asemănătoare – şi uşor de apărat!) – Irimi Nage.
      Atenţie: trântirea lui Uke se face împingându-l/ apăsându-l în jos; dacă Uke e împins orizontal - nu cade, sau contraatacă (Kaeshi Waza) cu sacrificiu (Sutemi) – vezi # 8.6.
 
      B – Ilustrarea dezvantajului strategiei „între adversari”: toţi cei prezenţi sunt împărţiţi în grupe egale (cu 15-20 membri fiecare); fiecare grupă se împarte în 2 linii care se aşează faţă în faţă la vreo 10 m; (pe rând) fiecare om se duce la mijloc, între cele două linii; la un semnal, cele două linii pornesc una spre alta iar membrii liniilor/ grupei înconjoară treptat şi atacă „victima” din centru cu Shomen/ Yokomen Uchi, acesta se apără cu Irimi Nage (fugind de la unul la altul) până e copleşit, după care exerciţiul se reia de la capăt cu altă „victimă”; exerciţiul se termină după ce toţi membrii grupei au trecut prin rolul de „victimă” la mijloc şi au înţeles pe pielea lor că „aşa nu e bine”. 

C - Ilustrarea avantajului strategiei „în afara adversarilor”: toţi cei prezenţi sunt împărţiţi în grupe egale (cu 8-10 membri fiecare); fiecare grupă face un cerc cu diametrul de aprox. 6-7 m.; un om se duce/ stă în centrul cercului. La un semnal - cei din cerc pornesc spre centru atacând „victima” cu Shomen/ Yokomen Uchi - iar totodată aceasta porneşte/ se deplasează (hotărât!) pe o rază, cu Taisabaki Irimi Tenkan – vezi 9.1.C., spre exteriorul cercului, şi se ciocneşte cu faţa de un „adversar” din cerc pe care îl doboară şi astfel iese din încercuire.

Apoi se apucă să lupte cu ceilalţi – pe care noua situaţie/ amplasare pe tern îi sileşte să atace pe rând, în şir (cam circular)! (Practic se constată că „victima” reuşeşte să doboare numai o parte din adversari (8-10 e cam mult!), deoarece între timp cei încă nedoborâţi se regrupează, îl înconjoară şi reuşesc să-l „termine”).

După aceea exerciţiul se reia de la capăt cu altă „victimă” în centru; exerciţiul se termină după ce toţi membrii grupei au trecut prin rolul de „victimă” la mijloc. 

Detalii importante:
       - „victima” porneşte deplasarea/ evadarea radială (de la centru spre exteriorul cercului) rotindu-se în sensul piciorului din spate, după care descoperă/ vede cel mai apropiat adversar şi intenţiile sale, şi îşi adaptează mişcările pe care le va face în continuare (obligatoriu rotiri/ Tai Sabaki – cu 1-2-3 paşi) pentru a întâlni atacul adversarului cu faţa spre el şi cu partea corpului/ mâna potrivită pentru apărare;

- e preferabil ca „victima” să se apere (de exemplu cu Irimi Nage, vezi şi 9.13.B.) astfel încât să rămână mereu cu faţa în acelaşi sens, pentru a continua să lupte numai cu adversarii care îi vin din faţă, depărtându-se oarecum de adversarii din spatele său. Dacă se întoarce, este nevoit să înainteze şi să lupte şi cu adversarii care îi vin din spate, aşa că în acest caz se ajunge repede la situaţia/ strategia B şi „victima” e terminată rapid.

9.11. Exerciţiu cu 3 procedee legate: Uke atacă Shomen Uchi - Nage se apără cu Shiho Nage – Uke lasă cotul în jos şi se opune/ contrează (Kaeshi Waza) cu Kokyu Ho – Nage contrează din nou, cu sacrificiu/ Sutemi.

Atenţie: pt. succesul Sutemi e nevoie să te aşezi pe Tatami cu corpul aproape de şi perpendicular pe Uke, cu un picior în faţa gleznei dinainte a lui Uke iar al doilea picior cât mai sus între picioarele lui Uke (să aplici piciorului – şi deci corpului lui Uke - un moment de răsturnare).

9.12. Ryotedori – TenchiNage

Dacă Uke ţine tare/ fixe mâinile lui Nage, acesta nu poate riposta stând cum era, adică în faţa lui Uke. Apărarea se poate face numai intrând lateral-înainte spre spatele lui Uke, dar rămânând cu faţa spre Uke - după care Uke poate fi manipulat: cu o mână se apasă mult în jos mâna corespunzătoare piciorului dinainte al lui Uke iar cu cealaltă se intră şi apasă peste gâtul lui Uke. Intrarea aceasta se numeşte Sankaku Irimi şi trebuie să fie suficient de adâncă – pentru ca Nage să poată contempla în voie ceafa lui Uke!

Alt punct important: Nage trebuie să-şi păstreze mâinile în planul său vertical median – îndepărtând totodată mâinile lui Uke de planul median/ Hara sa. Prof. Izumi arată că asta se poate face!

9.13. Ryokatadori – Kokyuho

Ryokatadori – apucarea umerilor/ mânecilor adversarului, cam la o palmă sub nivelul subţiorilor, cu ambele mâini este cel mai bun atac (greu de contrat/ apărat). În acest caz Nage poate riposta numai intrând cu Sankaku Irimi - adică lateral-înainte spre spatele lui Uke şi rămânând cu faţa spre Uke, după care îi ridică cotul apropiat şi il apasă pe cel depărtat – producând un moment de răsturnare – care îl doboară spre direcţia unde privea Uke.

A - Variantă I: aruncare/ Kokyuho fără mâini – numai din mişcări/ rotiri de corp şi umeri. Plus: Atemi, pentru distragerea/ dezechilibrarea minţii – de exemplu o împungere cu un deget. (NOTǍ: asta mi se pare o altă explicaţie a principiului „action – reaction” a lui Maitre Brun: acţionezi într-o direcţie, el reacţionează - în sens opus, şi foloseşti reacţia lui ca să-l dobori).

B - Variantă II: aruncare/ Kokyuho fără mâini – numai din mişcări/ rotiri de corp şi umeri, dar spre spatele lui Uke. Această aruncare este avantajoasă pentru situaţia exerciţiului # 9.10.2.C., deoarece permite doborârea adversarului fără ca Nage să fie nevoit să se rotească – prin urmare poate trece rapid la următorul adversar din şir. Important: pentru a doborî adversarul e obligator să-l apeşi în jos – NU orizontal; în cazul apăsării în direcţia greşită, apare oportunitatea pentru Kaeshi Waza – Sutemi (vezi şi # 9.10.2).

9.14. Reamintire de la Stagiul din 2010 (vezi Notiţele respective # 1.7): cele 4 moduri de fixare (Ikyo etc.) corespund/ se fac corespunzător poziţiei labelor lui Nage pe sol – în spate, lângă, sau în faţa - labelor lui Uke.

9.15. Katatetori, sau Shomen Uchi – Nage se roteşte şi face Kokyuho.

DAR: dacă Nage se mişcă bine – iese Kokyuho; dacă Nage întârzie – iese Koshi Nage!

9.16. Uke începe cu Katatetori Aihanmi şi continuă încercând să lovească Tsuki cu mâna cealaltă, dar Nage se apără şi îl determină să continue/ facă Ushiro Ryotetori, după care îl aruncă!

Cum face Nage asta: duce mâna apucată spre spate şi înaintează oblic, Uke ajungând fără să vrea în spatele lui Nage, restul e inevitabil.  

9.17. Încheierea: Suwari Waza – Ryotetori – Kokyuho (un fel de TenchiNage).

Uke apucă degetele arătătoare; acţiunea ambilor e foarte relaxată. 

(NOTǍ: lecţiile din ziua a doua au durat cam 8 ore pe Tatami – afară de câteva pauze!!).

Ziua 3 - 10.06.2012

10.1. (fără încălzire)

AikiKenjutsu: doi parteneri stau faţă în faţă în Kibadachi, cu Bokenele întinse şi încrucişate/ lipite la vârf,

apoi: partenerul A loveşte Shomen Uchi – partenerul B eschivează deplasându-şi trunchiul lateral spre dreapta sa, ducând sabia deasupra capului şi sprijinind-o cu latul lamei pe umăr – vezi precizările de la # 9.7.C.,

apoi: partenerul B loveşte Shomen Uchi – partenerul A eschivează deplasându-şi trunchiul lateral spre dreapta sa, ducând sabia deasupra capului şi sprijinind-o cu latul lamei pe umăr – vezi precizările de la # 9.7.C.,

apoi: partenerul A loveşte Shomen Uchi – partenerul B eschivează deplasându-şi trunchiul lateral spre stânga sa, ducând sabia deasupra capului şi sprijinind-o cu latul lamei pe umăr – vezi precizările de la # 9.7.C.,

apoi: partenerul B loveşte Shomen Uchi – partenerul A eschivează deplasându-şi trunchiul lateral spre stânga sa, ducând sabia deasupra capului şi sprijinind-o cu latul lamei pe umăr – vezi precizările de la # 9.7.C.

şamd.

10.2. AikiKenjutsu: doi parteneri stau faţă în faţă în Kamae, cu Bokenele întinse şi încrucişate/ lipite la vârf, apoi: partenerul A ridică Bokenul (ca să lovescă Shomen Uchi) iar partenerul B profită de „ocazie” – înaintează/ face un pas cu piciorul dinapoi şi „taie” antebraţul dinainte/ stâng al lui A;
        apoi: se schimbă rolurile şamd.

10.3. AikiKenjutsu: doi parteneri stau faţă în faţă în Kamae, cu Bokenele întinse şi încrucişate/ lipite la vârf, apoi: partenerul A înaintează/ sare cu pas adăugat şi loveşte Shomen Uchi, partenerul B eschivează înaintând oblic cu Taisabaki (rotire 180º) şi ajunge cu umărul lipit de umărul lui Uke!

10.4. AikiKenjutsu: doi parteneri stau faţă în faţă în Kamae, cu Bokenele întinse şi încrucişate/ lipite la vârf, apoi: partenerul A înaintează/ sare cu pas adăugat şi loveşte Shomen Uchi, partenerul B eschivează înaintând oblic cu Taisabaki (rotire 180º) şi ajunge cu umărul lipit de umărul lui Uke, după care contraatacă/ „taie” - în diverse feluri;
       apoi: se repetă, B eschivează în partea cealaltă etc.;
       apoi: se schimbă rolurile.

10.5. AikiKenjutsu: doi parteneri stau faţă în faţă în Kamae, cu Bokenele întinse şi încrucişate/ lipite la vârf, apoi: partenerul A înaintează/ sare cu pas adăugat şi loveşte Shomen Uchi, în acest timp partenerul B eschivează înaintând oblic şi blochează antebraţul lui A cu latul lamei, după care contraatacă/ „taie” spinarea/ talia lui A;
       apoi: se repetă, B eschivează în partea cealaltă etc.;
       apoi: se schimbă rolurile.

10.6. AikiKenjutsu: doi parteneri stau faţă în faţă în Kamae, cu Bokenele întinse şi încrucişate/ lipite la vârf, apoi: partenerul A loveşte lama lui B cu latul lamei sale şi o deviază, creindu-şi astfel loc să înainteze/ sară şi să-l „taie” pe partenerul B – de exemplu: apasă cu vârful lamei rădăcina gâtului/ carotida lui A, etc. Acest exerciţiu dezvoltă îndemânarea de a roti lama şi a acţiona cu ea astfel;
       apoi: se repetă, A acţionează identic dar pe partea cealaltă etc.;|
       apoi: se schimbă rolurile.       

10.7. Exerciţiul 10.6. în varianta Te Waza – lamele fiind înlocuite de palme: partenerul A loveşte cu palma sa palma/ mâna partenerului B şi o deviază, creindu-şi astfel loc să înainteze/ sară şi să-l doboare pe B cu Kaiten Nage/ Irimi Nage/ Sokumen etc. Atenţie: partenerul A va acţiona/ apăsa cu latul palmei, NU apucă!

(Aşa dar – toate mişcările dibace de mână/ palmă din TeWaza, pe care le-am văzut pe viu sau în filme la diverşi profesori/ maeştri, sunt de fapt valorificarea cunoştinţelor despre folosirea lamei din Kenjutsu!)

10.8. AikiKenjutsu: doi parteneri stau faţă în faţă în Kamae, cu Bokenele întinse şi încrucişate/ lipite la vârf, apoi: partenerul A înaintează/ sare cu pas adăugat şi loveşte Shomen Uchi, în acest timp partenerul B eschivează înaintând oblic spre stânga sa, după care face Irimi Nage: apasă diagonal pieptul şi gâtul lui A cu braţul drept şi cu Bokenul ţinut doar cu mâna dreaptă; un truc: coada mânerului Bokenului e apăsat pe spatele/ coloana partenerului A – ceea ce îi produce o durere bruscă/ puternică.

10.9. Partenerul A are Bokenul în centură/ Obi, B îi apucă mânerul pentru a lua arma – sau a-l împiedeca pe A s-o scoată/ folosească. A face Kote Gaeshi partenerului B, rotind dibaci mânerul.

10.10. Exerciţiul 10.9. în varianta Te Waza – lamele fiind înlocuite de palme: B apucă mâna/ palma partenerului A, acesta îi face Kote Gaeshi.
        Atenţie: dacă mâna/ palma nu e rotită la fel ca mânerul săbiei – procedeul nu reuşeşte!

10.11. Pornirea ca la Exerciţiul 10.9. - dar A termină cu Kote Mawashi.
        Atenţie: dacă partenerul A nu vede ceafa lui B când face Kote Mawashi – procedeul nu reuşeşte! În acest scop A e obligat să facă un pas înainte cu piciorul din spate.

10.12. Exerciţiul 10.11. în varianta Te Waza – lamele fiind înlocuite de palme: partenerul B apucă mâna/ palma lui A, acesta îi face Kote Mawashi. Atenţie: dacă mâna/ palma nu e manevrată la fel ca şi când ai manevra mânerul săbiei – procedeul nu reuşeşte, deoarece mânerul menţine mâna acolo unde ar trebuie să stea (în zona mediană/ Hara); fără mâner mâna poate uşor ajunge în „bălării”.  

Sfârşitul Stagiului

 +++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Scrisoarea # 9B - 26.12.2011

    Despre demonstraţiile de Aikido

      Demonstraţiile de Aikido sunt un rău necesar: pe de o parte, un fel de pervertire/ degradare a Artei (spectacolul nu e Do!), pe de alta, o necesitate - pentru a atrage noi practicanţi etc.
    De exemplu, dacă Centrul de Arte Marţiale al Universităţii (CASA) nu ar face şi demonstraţii, cred că am pierde sala/ Dojo...

    Dar, dacă e să facem ceva/ orice (!) – atunci măcar să-l facem bine!
    Asta e una din regulile/ legile de bază pe care le învăţăm la Aikido: dacă faci o tehnică fără tot sufletul/ de mântuială/ fără Ki – nu reuşeşte!
    Evident că orice învăţătură din Dojo e valabilă/ se aplică (fără să vrem!) în viaţă/ în afara Dojo – şi ca de obicei, victima e vinovată de urmări....

    Aşa că, pentru a-şi atinge scopul/ succes, orice demonstraţie trebuie să respecte câteva reguli: să aibă un scop clar, un scenariu bine gândit, o durată cât mai scurtă – dar suficientă, o adaptare la publicul ţintă/ aşteptat – pentru atractivitate cât mai mare.
    E nevoie de creativitate/ inventivitate, altfel demonstraţia devine plicticoasă/ contraproductivă.
    Pentru asta, e bine de studiat exemplele bune!

    Iată câteva exemple de demonstraţii reuşite (din multele disponibile pe Net): aici* (în Germania), aici* (în Franţa), aici* (în SUA - aş fi preferat să indic un film cu aceiaşi idee a instructorului Ion Miriţă de la Braşov, dar nu am linkul), aici* (în România).

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Scrisoarea # 8B - 23.10.2011

Câteva leacuri pentru prevenirea şi/ sau vindecarea „bolilor” – care mi-au fost de folos:

    1. Cât mai multă mişcare – cât mai regulat/ zilnic, organizată, bine aleasă/ potrivită;
    
   
2. Cura cu apă: bună la orice!
       Nu doar că zilnic trebuie înghiţite cam 3 l apă (sub diverse forme, preferabil însă curată!), eu beau zilnic 4 l. imediat după sculare; acţiunea durează cam 1 oră.
       Motivul - vezi aici*.

  
  3. Cura cu usturoi – bună la orice!
    Am început cu o reţetă primită de la prietenul Silviu Şuteu, pe care am adaptat-o şi îmbunătăţit-o pentru nevoile mele astfel:
    Într-un vas (preferabil transparent) se întroduc (cât mai multe găsiţi din) următoarele:
- 3-5 căţei mari de usturoi;
- zeama de la o lămâie;
- o roşie mică (decojită – prin pârlire);
- un Kiwi (curăţat etc.);
- o linguriţă cu ulei de măsline (extra virgin);
- 2 linguriţe cu ulei de dovleac;
- 10 boabe de migdale (puse de cu seară la înmuiat, eventual cojite);
- 1 linguriţă cu Bitter suedez;
- ½ linguriţă cu tinctură de propolis;
- 2 linguriţe cu miere;
- 1 linguriţă cimbru;
- 1 linguriţă pătrunjel;
- 1 linguriţă sirop de afine;
-1 linguriţă sirop de cătină.
Totul se amestecă cu un blender vertical până devine o zeamă groasă care se poate bea.
Eu înghit acest amestec (vrăitoresc...) dimineaţa, în locul micului dejun, de 4 ori pe săptămână.

    Cum se curăţă uşor căţeii de usturoi – vezi aici: http://www.wimp.com/peelgarlic/
(Eu folosesc o oală cu capac.)

    4. Pentru creşterea imunităţii se recomandă consumul de Ekinacea – sub diverse forme: pastile, ceai etc. Eu înghit permanent 2-4 pastile/ capsule/ săptămână, în perioadele de gripă 1 buc./ zi.

    5. Contra DURERILOR LA ARTICULAŢII, REUMATICE etc.

  5.1. Pentru vindecare (însă nu chiar minuni!):
                Seara se unge locul dureros cu un amestec preparat pe loc, manual, din cantităţi egale (mici) din fiecare/ toate cele 6 unguente (NU gel!):

Nr

Unguent

 

             Conţine

1

Finalgon

Nonivamid; Nicoboxil

2

Lasonil

Heparina

3

Fenilbutazonă

Fenilbutazonă

4

Saliform

Acid salicilic; salicilat de metil

5

Indometacin

Indometacin

     6

Boicil

Extract Helleborus

 

Înlocuitor

Pentru cazul că nu găsiţi unguentul de mai sus 

4 bis

Reuma-Tis

Acid salicilic, ardei iute

Locul uns se acoperă cu ceva/ o foaie de plastic (sau echiv.) fixată cumva ca să nu cadă până dimineaţa.
       Se aplică în 3 seri consecutive, apoi 1 lună pauză.
       Dacă mai e nevoie, se poate repeta (după o lună!).
       Dacă durerile sunt mari, amestecul se poate aplica (cu atenţie) max. 4-5 seri consecutive.
                           (Reţeta de la prof. Florin Marinescu/ Galaţi)

     5.2. Pentru calmarea temporară a durerilor (câteva ore): ungerea cu Ecvagel (de la farmacia veterinară); sau cu Unsoare cu ghiara dracului; sau cu Fastum Gel

     5.3. Pentru refacerea articulaţiilor: pastile Artrostop (variante: Plus/ Rapid etc.) sau Condartroz – înghiţite conf prospectului.

     5.4. Mai ales pe vreme friguroasă, articulaţiile trebuie ferite de frig. La fiecare genunchi port o genunchieră elastică pusă peste o învelitoare/ cârpă etc. din lână/ polar/ fleece.
     Notă: cea mai bună/ folositoare „căldură” este o cură de nămol rece (vara!), la Techirghiol.

     5.5. Gimnastica pt genunchi:

http://www.muscle-corps.de/1291-kniebeschwerden-vorbeuge-und-beseitigung.htm

           vezi filme scurte - in partea de jos a articolului/ paginii

5.6. Tratament alopat/ medicamentos - antiinflamator:
          Cura de pornire: 10 zile de repetă zilnic următoarea schemă: dimineaţa pe stomacul gol - 1 pastilă OMEZ sau echivalent; după masă/ mâncare/ prânz etc. - 1 pastilă MOVALIS

   Tratament întâmplător: când apare o durere puternică, în ziua respectivă se înghit pastilele conform schemei de mai sus. Dacă e nevoie, se repetă şi ziua următoare etc. până dispare durerea.

 6. Pentru Ciocuri (din calciu) la călcâi:
           Perniţe cu ceai/ iarbă de pedicuţă, aplicate zilnic (eu le aplic noaptea). Iarba din pungă, uscată aşa cum se cumpără de la Plafar etc., se întroduce într-un ciorap legat apoi la gură. Perniţa cu pedicuţă astfel obţinută se bagă în alt ciorap, care o ţine pe locul dureros/ în jurul gleznei. Conţinutul unui pachet de ceai îl folosesc cam 1-2 luni.

         7. Contra prostiei: desfiinţarea televizorului.

         8. Contra suferinţei prostatei: zilnic: 2 linguriţte de ulei de dovleac; ceai de ghimpe; ceai de pufuliţă; gimnastică specială - vezi aici*.

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Scrisoarea # 7B - 19.10.2011

    Stagiul Stenudd/ Constanţa 2011 - invăţăminte tehnice (ref. la # Noutăţi → aici* → # 36/ 19.10.2011)

      Notate cu colaborarea Ioanei Bărbulea.
     Avertisment
: aceste însemnări nu sunt chiar ceea ce a predat profesorul, ci doar ce am înţeles şi notat eu şi colaboratorii. Nu se primesc reclamaţii în acest sens! Pe de altă parte, orice completare/ explicaţie/ propunere/ corecţie etc. la text - sunt binevenite!

     Cine doreşte mai multe informaţii va trebui să studieze înregistrările video de la stagiu.

     1. Primele două şedinţe/ lecţii au cuprins tehnici Te-Waza.

    Nu am reţinut ceva deosebit faţă de lecţiile altor profesori de la Aikikai. 

 

    2. A treia şedinţă a fost despre Aikiken (şcoala Nishio - Stenudd).

    - Pentru a lucra cu arme, a cerut tuturora să fie mai serioşi/ atenţi decât au fost de obicei.

    - Salutul spre Shinden l-a făcut cu Bokenul ţinut nu orizontal, ci puţin înclinat (a precizat: „cu un unghi artistic”), deasupra nivelului ochilor.

     2.1. Exerciţii individuale:

    A exersat câteva Suburi (ca cele din sistemul Saito/ Iwama), precizând:

    - Despre apucarea săbiei:
          - Toată forţa de strângere a mânerului se realizează cu degetul mic!
          În realitate, această regulă (cu rol didactic) nu poate fi respectată întocmai, dar străduinţa de a o respecta duce practic la ce trebuie, adică la o distribuţie a forţei totale de strângere între degetele mâinii astfel: degetul mic – cam 50%, inelarul – cam 30%, degetul mijlociu – cam 20%, arătătorul şi degetul gros – cam 0%!
          - Ambele mâini strâng mânerul cu intenţia de a roti pumnii spre înăuntru DAR şi spre înainte/ în sus,  rezultând o tendinţă/ mişcare în spirală
     - Nu se ridică coatele!

     - Despre lovitură/ tăietură:
    - Lovitura se face cu intenţia de a tăia adversarul/ o ţintă - aflată cam la înălţimea capului (meu), nu la nivelul centurii; adică la momentul impactului (închipuit) cu ţinta, Bokenul va fi mai aproape de verticală decât de orizontală.
    - Tăietura/ mişcarea Bokenului va fi verticală/ directă/ dreaptă/ clară - fără oscilaţii laterale.
    - Acţiunea/ tăierea începe cu expiraţia, după care începe/ se face mişcarea corpului + braţelor.
    - Suburi se face cu hotărâre/ Kime; proful zicea: „când tăiaţi - fiţi samurai, speriaţi-mă !”
    - Tăişul lamei e cumva legat de acţiunea degetului mic, iar dosul lamei de cea a degetului arătător.
    - Viteza (mai) mare a lamei se obţine din acţiunea degetelor, NU din braţe/ umeri etc.!
     Energia loviturii e dată NU din încordarea muşchilor, ci de expiraţia vioaie - plus un fel de mic avânt/ săritură cu Hara/ ombilicul - spre înainte
     - La Kendo, modul de lovire/ tăiere cu sabia e diferit de cel de la Iaido/ Aikiken. La Kendo ţinta e un punct (atingerea armurii adversarului) – acţiunea/ tăierea e scurtă, pe când la Iaido/ Aikiken scopul e să tai tot corpul inamicului - acţiunea/ tăierea e prelungită. Din aceiaşi cauză, modul de deplasare la Kendo e un fel de ţopăială, cu paşi adăugaţi, pe când la Iaido/ Aikiken apropierea de ţintă se face cu paşi normali, iar tăietura se face pe ultimul pas, întinzând mult genunchiul/ piciorul din spate şi păstrând tălpile fixe, bine ancorate/ sprijinite pe sol, pentru a putea imprima armei forţa + stabilitatea etc. necesare succesului (se zice că e foarte greu să tai un corp/ armură...).     
     - Arma e ţinută de mâna dreaptă care lucrează ca o articulaţie/ balama (oarecum fixă), în care ea e rotită de mâna stângă; puterea loviturii/ tăieturii e dată de braţul/ mâna stângă, cea dreaptă mai mult „stă degeaba”.
     (Comentariu: la început, acest mod de lucru/ folosire a armei e foarte incomod/ obositor! E foarte diferit de manipularea lopeţii etc. - cu care am mai avut de-a face. Probabil însă că samuraii ăia, scăpaţi teferi din luptă, ştiau ei ceva despre funcţionarea reală a Katanei, care nu poate fi reinventat cu una - cu două ...).
    - Pentru a evita încordarea umerilor, la sfârşitul loviturii/ tăieturii Bokenul nu e oprit intenţionat când ajunge orizontal. Totuşi el se va opri singur, deoarece mâna de jos/ braţul stâng se ţine bine/ ţeapănă, acţionând astfel ca un tampon pentru coadă/ mâner. Arma care se rotea în jurul punctului fix/ articulaţiei (mâna dreaptă) nu mai poate bascula în continuare.
    - Lovitura/ tăietura/ mişcarea trebuie acţionată/ produsă nu din braţe, ci din Hara, cu Kime.
    Lucrând astfel, e important să nu te dezechilibrezi/ „cazi în nas” la sfârşitul acţiunii/ Suburi. De aceea se recomandă exersarea/ repetarea Suburi şi cu ridicarea pe vârfuri (deşi, nu e corect). Această postură  amplifică/ evidenţiază dezechilibrul/ greşelile şi în felul acesta permite/ uşurează (auto)corectarea.    

    - Toate loviturile/ tăieturile sunt Shomen Uchi, indiferent dacă ţinta e capul, sau corpul, sau genunchii adversarului!? De fapt, practica (războiului) impune ca Shomen Uchi să nu fie chiar vertical-vertical, ci puţin înclinat (cam ca un Yokomen Uchi mai vertical) cu un unghi mic – altfel, sabia întâlneşte doar armură/ oase tari, imposibil de tăiat. 
    - Yokomen Uchi se poate realiza: fie tăind în planul median al trunchiului şi înclinându-l pe acesta (aceiaşi teorie avea şi prof. Izumi), fie păstrând trunchiul vertical şi înclinând sabia după ce a ajuns deasupra capului (deci netăind în planul median). Oricum, unghiul planului în care se mişcă sabia la Yokomen Uchi face doar 10º-15º faţă de verticală – NU mai mult!

     - Împungerea se poate face fie cu lama verticală, fie cu lama orizontală.
     Împungerea cu lama verticală nu e directă-directă, ci vârful descrie o mică spirală/ curbă în plan vertical.  
     În schimb, împungerea cu lama orizontală (singura variantă preconizată de Saito !) e directă-directă, cu muchia în partea opusă piciorului dinainte.

    - Referitor la partea/ mişcarea finală a tăieturii: extragerea (vârfului) lamei din corpul adversarului, ea nu se face imediat, ci după o foarte scurtă pauză; „victima trebuie să ştie că a fost tăiată” (altfel, în focul luptei probabil că nu simţea nimica şi era în stare să mai lupte/ dăuneze în continuare; există astfel de relatări ale unor martori/ supravieţuitori!).
     Important: în cursul acestei scurte pauze/ opriri, spiritul/ Kiul (meu) rămâne în ţintă/ victimă!   

 

     2.2. Exerciţii cu partener (Bunkai/ Sotai):

     La toate, începutul/ pornirea exerciţiului a constat în aşezarea celor doi faţă în faţă, cu Bokenele întinse în Kamae, cu vârfurile atingându-se cam la nivelul ochilor - dar pe partea opusă faţă de cum e poziţia obişnuită a mâinilor în Te-Waza, în situaţia echivalentă Ai-Hanmi/ Maai.  

     Exerciţiul #1: Nage înaintează 1 pas şi loveşte Shomen Uchi – cât mai vertical!, iar Uke se retrage 1 pas şi se apără cu Bokenul sus/ lateral. Apoi se schimbă rolurile şi perechea se deplasează invers/ înapoi la locul de pornire.
     Deoarece vede şi spatele/ unde se retrage Uke – Nage conduce acţiunea/ are iniţiativa/ răspunde pentru evitarea accidentelor (se opreşte din înaintare etc. dacă apare vreun pericol!).

     Exerciţiul #2 (de la O Sensei): Nage iniţiază exerciţiul/ acţiunea (mişcând puţin lateral vârful Bokenului, mimând adică o pierdere a concentrării), „invitând” astfel pe Uke să lovească. Uke înaintează 1 pas şi loveşte/ taie Shomen Uchi, simultan Nage ridică şi el arma + se deplasează lateral spre dreapta (eschiva) + se retrage cu o fracţiune de pas + taie Shomen Uchi. Important:
    - ambii se mişcă împreună/ simultan, ca şi când ar fi legaţi cu o aţă invizibilă; 
    - Nage se retrage puţin, deoarece Uke înaintează şi vine singur sa fie tăiat;
    - ambii îşi execută toate mişcările în acelaşi interval de timp. 

      Exerciţiile #3 - #6 (de la Nishio): au fost prea complicate ca să pot nota ceva. La fiecare era vorba de o succesiune de acţiuni (atac+apărare+contraatac şamd.) care fac parte din diverse Sotai (Kata cu partener).
     Comentariu: exerciţiile erau practic imposibil de reprodus/ reţinut – într-o lecţie/ de prima dată. Însă toţi participanţii pe Tatami juisau de plăcere şi se maimuţăreau de mama focului să reproducă mişcările, cu rezultate evident aiurea. De exemplu, lângă punctul meu de observare erau două centuri negre experimentate (cred că adepţi Aikikai), pe care i-am văzut repetând unul din exerciţii aşa cum îl „prinseseră” ei, adică altfel, însă ansamblul mişcărilor le ieşea totuşi foarte frumos.
     Eu apreciez că astfel de exerciţii complicate şi lungi cu arme nu mai sunt Aikido, ci un fel de Kenjutsu etc. Ordinea mişcărilor dintr-o astfel de Sotai, „scenariul” său, e ceva foarte subiectiv (discutabil etc.), interesant doar pentru ca un anumit profesor să dea o notă personală şcolii sale (poate că asta ajută totuşi la atragerea elevilor etc. ...). Ele or fi utile pentru pregătirea performerilor (centuri negre etc. – mai ales ca să nu se plictisească) însă nu şi pentru marea masă a practicanţilor. Adică respectivele exerciţii sunt mai mult pentru memorie şi fidelitate faţă de şcoală, nu conţin în sine învăţăminte de bază.
      Pentru însuşirea bazelor şi progresul real (şi mai rapid) al elevului, cred că exerciţiile mai scurte, cu elemente tehnice sau psihologice noi (pentru elev), sunt mult mai folositoare/ eficiente decât cele cu poveşti gen „el loveşte aşa, eu mă feresc aşa si contraatac astfel, dar el se fereşte aşa şi mă contraatacă alminteri şamd., şamd.”. De aceea, cred că Stenudd e de aceiaşi părere şi a predat exerciţiile astea imposibile numai pentru a ne arăta ce/ cum preda Nishio (poate şi ce de chestii grozave a reuşit el însuşi să prindă ...).
      Plus că idea în Aikido şi autoapărarea eficientă e să învingi terminând lupta repede (preferabil cu tehnici Aikido/ Te-Waza, dar în caz de forţă majoră – şi cu arme/ Kalaşnicov etc.), nu s-o lungeşti - până ce te accidentezi, sau agresorul capătă ajutor să te bată, sau pierzi trenul ... Idea de „duel cinstit/ între gentlemani” (cu competenţe mai mult sau mai puţin egale) mi se pare prostească, o pierdere de timp periculoasă. În mod normal, un duel realist şi conştient poate apare doar între adversari cu priceperi/ capacităţi de luptă inegale, altfel - e meci pe bani, război etc. Vezi de exemplu Shiai cu Bokene – aici* si aici*. 

      Notă: în şcoala Stenudd (Nishio) mişcările partenerilor şi ale armelor lor sunt economice/ scurte/ eficiente, fără rotirea corpului cu spatele spre adversar, fără gesturi artistice.           

      2.3. Aplicarea tehnicii de sabie la lupta cu mâna goală – Exerciţii cu partener

      A arătat cum se folosesc cu mâna goală (Te-Waza) - mişcările (de luptă) cu sabia, în cazul câtorva procedee:
      - Ikyo
      - Shiho Nage
      - Sankyo

  

      3. A patra (şi ultima şedinţă)

      3.1. Lecţia a  fost în mare parte un fel de Ki-Aikido, cu referinţe puternice la sesizarea şi folosirea Kiului (de altfel, prof. Stenudd a şi scris o carte despre Ki). Exerciţiile mi s-au părut asemănătoare Qigongului chinez.      
      O condiţie esenţială pentru succesul acestui fel de exerciţii e asigurarea concentrării mintale şi chiar puţină/ un fel de autosugestie favorabilă (nu e chiar la îndemâna oricui / incredulilor etc. ...). Cred că de folos - pentru cei interesaţi de astfel de exerciţii/ capacităţi – ar fi şi studierea Cap. 8 din „Aikido pentru toţi” (puţină autoreclamă ...).  

      3.2. Mai întâi – exerciţii fără armă:
      - O condiţie esenţială pentru ca să poată curge Kiul în corp - este relaxarea.
      Aceasta se obţine prin practică îndelungată dar şi cu anumite exerciţii speciale.
      De exemplu, pentru a relaxa umerii/ braţele: se întind braţele lateral şi se extinde Kiul prin amândouă (conform Tohei - le facem „braţe de fier”); pentru asta, se priveşte spre arătătorul braţului stâng cu închipuirea că extind Kiul spre foarte departe, păstrez senzaţia (şi braţul întins, cum era), întorc capul la 180º şi privesc  spre arătătorul braţului drept, cu închipuirea că extind Kiul spre foarte departe, păstrez senzaţia (şi braţul întins, cum era), rotesc capul şi privesc înainte, menţinând senzaţia din ambele braţe, apoi brusc - las braţele să cadă. Toată manevra se repetă de 2-4 ori.

     - Dacă începi să te mişti după începerea expiraţiei spre direcţia respectivă – senzaţia corpului va fi că nu muşchii fac treaba, ci că întreg corpul „pluteşte pe expiraţie”; invers, dacă începi expiraţia după ce începi mişcarea – senzaţia va fi că muşchii lucrează.

         - Exerciţii aferente pentru dobândirea „senzaţiei de înaintare cu Ki”:

         Înaintarea în linie dreaptă: în picioare, inspiri, apoi începi să expiri şi după ceea începi să mergi înainte, în linie dreaptă, privind (fix) înainte, împingând (cu) Hara/ buricul, până se termină expiraţia; te opreşti, inspiri, şi repeţi ca mai sus – de câteva ori. E nevoie de concentrarea gândurilor, aşa că e bine să nu fii nevoit să te ocupi de altceva, pentru asta alege un drum/ zonă  (pe Tatami) fără obstacole/ alţi parteneri.

         Înaintarea pe traiectorii diverse: diverse feluri de mişcări/ deplasări – de exemplu Tai Sabaki; Ukemi; mişcări ţinând arma/ sabia etc.

        - A insistat pe necesitatea şi importanţa ţintirii Kiului (minţii – şi expiraţiei) spre înainte/ direcţia în care te mişti/ deplasezi/ acţionezi, plus a extensiei Kiului (din Hara) spre/ prin braţe/ degete (în cazul mişcărilor Aikido), sau prin monturi (în cazul pumnului închis, pentru lovire – cazul Karate etc.; Notă: pentru a lovi eficient Tsuki, pumnul trebuie rotit – însă şi extinzând Kiul prin el!).    
        Extensia Kiului prin braţe e necesară la orice mişcare de Aikido: de exemplu, a arătat la Irimi Nage – apăsarea finală a lui Uke cu braţul întins se face rotindu-l în jurul degetului arătător, întins (orizontal). 

          3.3. Exerciţii cu armă/ Boken:
          - Insistă pe necesitatea atacului sincer din partea lui Uke, cu Ki/ Kime – condiţie esenţială pentru ca Nage/ partenerul să poată învăţa Aikido, NU dansuri etc.  
          - Permanent se stă/ porneşte dintr-o postură (cu arma) relaxată. Apoi: 
          - Când lovesc, extensia Bokenului trebuie făcută oarecum permanent – altfel, se opreşte curgerea Kiului prin el.
          - Extensia Kiului prin Boken - lovind spre 2 direcţii (Nin Giri); spre 4 direcţii (Yon Giri) etc.  Expiraţia respectivă/ aferentă ar trebui să fie ca o erupţie de vulcan, eventual cu Kiai. Lovitura/ extensia Kiului trebuie să treacă prin adversar (să NU se oprească la contactul cu el).   

         3.4. A discutat despre momentul începerii reacţiei de apărare (Sen), care poate fi:
             - după începerea/ în cursul atacului;
             - înainte de începerea atacului;
             - înainte de înaintea atacului (!?).
       În acest sens, zice că ar trebui învăţată/ antrenată Zanshin - capacitatea de sesizare/ percepţie a unui atac (cu sabia etc.) fără a-l vedea – adică din lateral/ spate!? Susţine că nu e ceva imposibil, dar se poate realiza numai cu voinţă şi experienţă (kilometraj pe Tatami) ... 

       3.5. Aplicaţii ale extensiei KiuluiTe Waza:
       - Împotriva atacului fără apucare/ care nu reuşeşte să te apuce – diverse procedee/ apărări tot fără a-l apuca pe Uke: îl atingi/ contact pe palmele/ corpul lui doar cu palma întinsă (evident, cu Ki extins în/ prin ea!) şi îl conduci să cadă – doar „îi arăţi” ce să facă, nu-l sileşti, ci el să facă/ cadă (aparent) singur!  

       Zice: cine studiază/ progresează în acest sens, va ajunge să simtă o senzaţie că se mişcă ca şi când ar pluti/ înota într-o mare de Ki

       GATA Stagiul – La revedere/ Sayonara!

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Scrisoarea # 6B - 19.10.2011

   Stagiul Stenudd/ Constanţa 2011 - impresii (ref. la # Noutăţi → aici* → # 36/ 19.10.2011)

   Despre profesor - a fost excelent.

   Tehnica - splendidă (evident, stilul Aikikai, de parcă toţi cei afiliaţi acolo ar fi fost făcuţi de aceiaşi mumă...).
   Partea lui „tare” e însă tehnica Aikiken (probabil din cauza studiului îndelungat cu prof. Shoji Nishio).

   Modul de predare – exemplar: o variantă europeană (mai user-friendly decât cea japoneză). Toate şedinţele/ lecţiile au început şi s-au sfârşit la ora anunţată, atmosfera imprimată de el pe Tatami deosebit de prietenoasă şi stimulativă – indiferent de ce era în „sufletul” lui.
   Astfel, ultima şedinţă (3 ore) s-a desfăşurat la fel de frumos ca şi celelalte, după o Sayonara party care a durat până în zori, cu un Stenudd aparent zâmbitor şi vesel ca de obicei. La sfârşit m-am apropiat să-mi iau rămas bun şi am observat pe faţa dânsului un fel de rictus de suferinţă. Întrebându-l ce are, mi-a răspuns: „mă doare/ toată vremea m-a durut foarte tare spinarea; dar poate ai văzut că ştiu să mimez foarte bine! Ca instructor, mă înţelegi - aşa trebuia!”
  Într-adevăr – un adevărat profesor îşi respectă auditoriul, nu-l poate dezamăgi, nu poate strica stagiul din cauza junghiurilor sale, oricât ar fi ele de mari!

   Jos pălăria, domnule profesor! 

   Ca „politician” Aikido – am avut cu el o discuţie foarte interesantă despre Aikido în Suedia şi IAF.
   În Suedia sunt vreo 5000 practicanţi în diverse cluburi/ organizaţii, unite însă intr-o singură Asociaţie naţională. Ne--a spus că IAF ar primi România ca membră, dar conform regulamentului nu pot afilia decât o singură organizaţie naţională, recunoscută de Stat/ guvernul respectiv. In acest sens ar fi nevoie ca toate organizaţiile de Aikido existente (şi interesate) din România să se asocieze într-un fel de organizaţie-umbrelă, la fel cum s-a procedat şi la ei, şi în alte ţări.
   Aflând că până una-alta şi noi avem mai multe organizaţii, cam dezbinate, în principal din cauza şefilor respectivi, a replicat: „adică aveţi şi voi „Napoleonii” voştri, cunosc...”.
   Mi-a plăcut formularea/ caracterizarea lui: numai eu ştiu vreo 5-6 astfel de autohtoni, foarte buni la capitolul tehnică Aikido, self-marketing, organizare, finanţe etc. - dar deficitari la capitolul patriotism şi respectarea principiilor Doului. Şi or mai fi şi alţii ... Chiar dacă uneori una bucată poate fi utilă la casa omului (de exemplu, fără Napuleonu’ ei, poate că Franţa era azi o provincie germană ...), mai mulţi din ăştia - devine o calamitate (pentru Aikido naţional).    

   Ca defecte (că orice om are!) – în 3 zile eu am observat doar două: că fumează (prost exemplu/ model pentru tineri!) şi că nu e român (dar pentru asta, n-are ce face ...).           

   Pe ansamblu, un profesor şi un stagiu grozav, care sper să se reediteze.


   Legat de discuţia cu prof. Stenudd, foarte instructivă (mulţumesc Ionică) dar desfăşurată într-un cadru din păcate restrâns, mă gândesc că ar fi bine dacă la un stagiu pe saltea s-ar asocia şi o conferinţă a invitatului (mai ales un străin), plus discuţii, fără vreo activitate fizică. El şi-ar putea expune acolo ideile care îl mână/ conduc/ pasionează, iar tinerii s-ar lămuri ce şi cum gândeşte un „performer” al Aikido, sau ce se mai întâmplă prin alte părţi ale lumii.
   Asta ar avea un mare folos educativ!
   Dacă Aikido (românesc) va fi/ rămâne unilateral - ocupându-se doar de „corp”, făcând deci aceiaşi greşeală ca sistemul educativ/ şcolar actual (care se ocupă doar de „minte”), atunci pentru formarea caracterului tinerilor şi el va fi tot un kix educativ, la fel de mare ca cel actual !?
   Şi e păcat ...

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Scrisoarea # 5B - 27.07.2011

   Greu la deal cu boii mici.... (ref. la # Noutăţi → aici* → 27.07.2011)

   Puţinele idei pe care le tot susţin, anume:

a) - necesitatea schimbării curriculei de educaţie fizică din gimnazii şi licee pentru a o face mai atractivă, plus utilă pentru întreaga viaţă,
           şi
b) - combinarea programată a educaţiei fizice cu educaţia morală/ etică/ civică a elevilor,

   se lovesc de opacitatea celor cu care am reuşit să stau de vorbă de-a lungul timpului. Aceia care au preocupări mai academice - nu fac sport şi nu înţeleg nici utilitatea lui sanogenă, nici aspectul corporal al educaţiei, iar cei care trăiesc din (lecţii de) sport - au o capacitate intelectuală/ culturală discutabilă.
   Una peste alta, nici unii şi nici alţii n-ar accepta să-şi sporească voluntar sarcinile didactice/ de serviciu pentru a face ceva bun pentru ţară: „academicienii” să se ocupe eventual şi de ceva educaţie fizică (sugestie pe care ei o consideră adevărată blasfemie/ insultă/ ruşine...), iar profii de sport nu prea ştiu ce-i aia morală. Cu asemenea oameni (cadre didactice?) nu se poate vorbi de deontologie, sau de mândrie profesională, sau de patriotism...

   Din cauza rezultatelor cunoscute şi răsdiscutate în presă, greşelile sistemului actual de învăţământ preuniversitar, adică: lipsa educaţiei morale/ civice şi dezastrul participării elevilor la orele de educaţie fizică - sunt evidente. Dacă se vor folosi în continuare aceleaşi metode şi programe (pentru educaţia fizică), se vor obţine în continuare aceleaşi rezultate; adică – reforma învăţământului va fi un eşec.
   Adevărata necesitate este acuma educaţia morală, nu doar instrucţie academică/ profesională. Cu mai multă sau mai puţină matematică/ maghiară/ geografie sau ... nu se va schimba mare lucru; în schimb, cu o altă educaţie fizică se poate schimba mult !! Spre surprinderea mea, interlocutorii nu gândesc deloc în felul acesta...

  Cât priveşte UNEFS, am impresia că instituţia evoluează spre rău. ea este condusă de specialişti în jocuri sportive - aparent incapabili să înţeleagă mersul lumii şi schimbările necesare în activitatea lor, pentru a răspunde intereselor şcolii şi societăţii.
   Prin `78-`79 când am început eu să predau Aikido, ICEFul (devenit între timp actualul UNEFS) era condus de prof. Ion Şiclovan, un adevărat profesionist al educaţiei, un gentleman şi un patriot. Pe vremea aia, cu toată dictatura şi prigoana comunistă, în sala de Judo a ICEF zeci de tineri făceau Aikido cu aprobarea rectorului prof. Şiclovan. In plus, tineretul şcolar (dar şi restul) din toată ţara făcea sport din belşug (FGMA/ GMA), şi instrucţie militară.
   În schimb, azi studenţii UNEFS habar n-au ce e aia Aikido sau Teambuilding
, supravieţuire sau educaţia cu aventuri, pe întreaga perioadă a facultăţii audiază în total 7 (şapte) cursuri (a 2 ore) despre artele marţiale (de contact/ violente!) şi se perfecţionează în jocuri sportive. Rezultatul: absolvenţi au o mentalitate competiţională primitivă, orientată numai spre câştigul material, o lipsă de orizont şi cultură, o totală nepricepere în meseria de profesor de educaţie fizică – vezi de exemplu aici* (... Anul acesta/ 2011, 52 de candidaţi au obţinut note de 1, mai mult de jumătate dintre acestea fiind date la materia educaţie fizică şi sport).
   (Parţial şi) din cauza lacunelor absolvenţilor UNEFS, tineretul şi societatea au degenerat: azi nimeni nu mai face sport, violenţa cuprinde şcolile, nu se mai face instrucţie militară etc. Cât despre opinia că UNEFS ar „produce” antrenori şi nu profesori de sport - e cunoscut că echipele noastre cu ceva bani importă specialişti din străinătate!

   Mă necăjesc însă şi mai tare când văd că până şi cei de la care aveam speranţe, adică practicantii de Aikido, rămân tot nişte nesimţitori. În loc să priceapă interesul naţional – şi să ajute la introducerea Aikido în şcoli, să sprijine proiectul „un Dojo în fiecare şcoală românească”, ei continuă să fie orbiţi numai şi numai de interesul personal. Unii fac Aikido sportiv şi visează medalii, alţii pupă papucii străinilor pentru a obţine vreun petec de hârtie/ diplomă, alţii nici nu au vreun scop/ gând legat de Aikido afară de plăcerea momentană – adică îşi privesc doar propriul buric (se numeşte omfaloscopie/ nombrilism)... Iar în timpul ăsta, naţia se destramă iar Ţara (cu tot cu ei) pare că se duce de râpă din cauza proastei creşteri a locuitorilor săi (nesimţire, iresponsabilitate etc.).

   Cel puţin - aşa se vede situaţia de la mine; sper însă din toată inima că mă înşel, şi de fapt ar fi doar o iluzie „optică” datorată vârstei ...

   Dar tu, cititorule, ce părere ai? Şi mai ales, ce vei face?

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++


Scrisoarea # 4B - 26.06.2011

Inconştienţă – sau prostie pur şi simplu? (ref. la # Noutăţi aici* → 26.06.2011)

   Alţi români luptă cu globalizarea folosind: capul plecat, pupincurismul, fuga, emigrarea etc. Alt grup – cu nesimţirea, ascunderea capului în nisip, jegul, obrăznicia, hoţia, prostituţia, minciuna şamd. Unii devin cozi de topor (securişti, "cârpe kaghebiste" etc.) şi se vând adversarului, ajutând perfid la înfrângerea alor săi. Exista si destui care nici n-au auzit de globalizare, sau care refuză lupta si "zac în suc propriu" .... 
   Puţini – se bazează pe minte, învăţătură, competenţă profesională, muncă grea (cu capul!), planificarea vieţii, strategie şi tactică – adică chiar armele adversarului – şi câştigă adesea bătălia cu globalizarea. Însă astfel de români şi astfel de rezultate fericite sunt cam 5-10% din total; faţă de rest - aproape de zero.
   Cam toţi încearcă să supravieţuiască, după înfrângerea inevitabilă, prin strategii individuale: ei nu nu folosesc/ valorifică deloc avantajul numărului mare, a colaborării, pentru a-şi rezolva problema aici, pentru a învinge - pe glia lăsată de străbuni.

   Un sistem de învăţământ dezastruos i-a crescut pe prea multi români ca oameni fără minte şi caracter – deci victime inevitabile (poate şi inocente, dar tot nu contează) ale competiţiei internaţionale. 

   Dar tu, cititorule, ce părere ai? Şi mai ales, ce vei face?

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Scrisoarea # 3B - 22.06.2011

Istoria Taijiquan şi curiozitatea omului

   Totul a pornit de la adresa aici*  (mulţumesc Alex), cu realizările şi căutările unui specialist chinez din perioada 1930. El se străduia să-şi facă un Taijiquan „mai bun”.

   Din acest documentar şi din celelalte disponibile pe situl aici* , am aflat ceva despre cum s-a creat Taijiquanul pe care îl ştim azi – sau altfel spus: „the making of”. Alta este povestea decat ce zice hagiografia oficială şi ce ştiam eu.

   Am avut impresia că mi s-a rupt o legătură de pe ochi! De ce?
   Învăţătura respectivă a ajuns la mine de la creatorii ei din China, prin canale mai mult sau mai puţin obişnuite de comunicare/ intermediere: cărţi/ profesori/ poveşti de la călători etc. Ceea ce am aflat/ învăţat eu era însă un fel de statuie, moartă: o anumită concepţie, fixă, a organizaţiilor oficiale actuale. Ea venea la pachet cu o regulă de bază: numai aşa e bine, numai aşa se face, dacă nu vrei „să ajungi în iad” nu e voie să schimbi nici „o virgulă” din exerciţiul pe care ţi-l arătăm noi!
   Plus regulile pentru competiţiile repective, care restrâng şi mai mult libertatea de interpretare.
   Nu mi-a plăcut şi alt aspect: afirmaţia (e adevărat, nu totdeauna directă) a profesorului/„curierului” cum că „numai eu ştiu adevărul/ adevărata artă şi ca să ţi-o spun, trebuie să-mi plăteşti”. (Eu am învăţat multă carte fără a plăti vreo taxă – aşa era în regimul comunist – şi sunt convins că învăţătura trebuie să fie gratuită, iar educaţia morală/ civică - gratuită şi obligatorie. Deoarece şcoala/ instruirea şi educarea oricui sunt acţiuni de folos/ utilitate/ interes public, care folosesc societăţii în ansamblu - spre deosebire de agoniseala materială personală. Se şi zice: cine deschide o şcoală – închide o puşcărie!). 

   Am apreciat noutatea şi am admirat sincer (ba chiar şi cu ceva invidie...) uriaşa valoare a acestor informaţii, primite sau obţinute cu destule sacrificii şi eforturi în cadrul unor stagii - cam scurte. Apoi le-am practicat vreme îndelungată în singurătate – dar în paralel cu Aikido. Din această practică, oarecum fără să vreau, corpul (recunosc - şi mintea) m-au împins spre o variantă proprie de tehnică - deosebită pe ici pe colo de cea oficială.

   Confruntarea ideilor din cele două Arte (de fapt, mai multe – de exemplu Karate etc.) îmi provocau nedumeriri, care nu-mi dădeau pace. Mă întrebam: oare nu greşesc? Chiar dacă mă bazam pe: logică, experienţă proprie, legi ale fizicii şi  biologiei, cine oi fi eu - ca să schimb/ contrazic ceea ce susţin „autorităţile”. Anume – că aşa au zis zeci de oameni (mai) deştepţi, după vieţi întregi de experienţă specifică, sau ca rezultat clar al unor lupte/ războaie pe viaţă şi pe moarte?
   Pot eu să-mi permit să intervin şi să modific regulile clare şi precise pe care propaganda le prezintă că au rezultat dintr-o experienţă milenară, mai ceva ca poruncile divine aduse de Moise?

   Căci – aici e aici - după zeci de ani de practică nu am ajuns la performanţele din „reclamă” – vezi aici* sau aici* ? Am obţinut doar o sănătate bună şi ceva satisfacţii intelectuale ...

   Ca să mă liniştesc aş fi avut nevoie de alte informaţii – pe care îmi închipuiam că nu le pot obţine decât vizitând China şi „săpând” acolo, în mai multe locuri/ şcoli etc. Dar n-am avut astfel de posibilităţi. Însă iată: „dacă nu ajunge Mahomed la munte – vine muntele la Mahomed”! Sau – aceiaşi ideie în exprimarea budistă: când elevul e copt – apare şi profesorul/ învăţatura (nouă)!

   A apărut situl mai sus indicat (mulţumesc Internet si YouTube!).

   Ei bine, dacă o să vizionaţi filmele din sit o să descoperiţi că până şi chinezii (unii mai deştepţi/ creativi), aflaţi la faţa locului şi evident mult mai informaţi decât cineva din România, sunt/ erau nemulţumiţi de spusele altora. Ei căutau fără încetare ceva "mai bun" decât exerciţiile/ Kata lăsate moştenire de înaintaşi/ inventatori/ maeştri/ monştri sacri, cu „limbă de moarte”: să nu fie schimbate nici un pic!
   Adică – nu sunt singurul „nemulţumit” din lume, şi chiar dacă unii m-ar putea afurisi, există alţii care ar putea să-mi dea dreptate.
   M-am liniştit - mulţumesc lui Dumnezeu!

   Concluzii (şi de data asta, tot alea!): nu trebuie să crezi tot ce auzi/ vezi etc! Şi: ce-ţi faci cu mâna ta e sfânt!

   Atenţie: e nevoie de multă muncă/ pregătire/ „suferinţă” ca să devii capabil de iluminare. Şi din partea elevului – şi din partea dascălului. Nu mai vorbesc de cunoştinţele necesare pentru a putea/ avea voie sa schimbi o Kata... Căci, cel mai important factor pentru progresul personal/ schimbarea fiinţei cu ajutorul studiului Căii – este „kilometrajul”, adică practica propriu zisă, şi/ sau cantitatea de „trăire” (cum văd că se exprima monahii/ asceţii ortodocşi, adevăraţi „trăitori” pe Calea credinţei lor): durata/ vechimea, perseverenţa şi consecvenţa, străduinţa, sinceritatea şi conştiinciozitatea, chiar smerenia. Vorbele, explicaţiile, teoria, sau „corectitudinea” mişcărilor – contează mult mai puţin (desigur, mişcările trebuie sa semene cu Formele/ procedeele de Taijiquan, nu e vorba să faci cu totul altceva – de exemplu dans sportiv).  

   Sunt mulţi specialişti, oameni pricepuţi (somităţi, doctori docenţi, emeriţi etc.) care nu sunt în stare să prezinte ceea ce ştiu/ predau, în modul necesar pentru a naşte momente „aha” la ascultători/ elevi, adică să le apară sinapse noi.

   Încerc şi eu să mă ridic la nivelul acesta, sperând de exemplu că unii cititori vor ajunge la momente „aha” cu ajutorul cărţilor - vezi aici* → 15.04.2010, sau din lecţiile/ discuţiile cu mine. Vad că pe ici* pe colo mai şi izbutesc – dar încă rar...

   Însă - fără contribuţia / bunăvoinţa elevului, eforturile dascălului rămân sterile!    

   Am mai avut momente de „iluminare”, sau, cum zic nemţii: când exclami „aha” (sau când îţi pică fisa – cum zicem noi), iată două din ele:

     - întâlnirea din 2010 cu Izumi Shihan – vezi # Noutăţi → aici* → 15.1. 2010.

     - cartea : „Istoria rezistenţei materialelor” de Timoşenko – tradusă şi promovată de prof. Garabet Kumbetlian (un fost coleg de an/ facultate), apărută în 2006 la editura AGIR; mă gândeam după ce-am citit-o pe nerăsuflate: cine ştie ce aş fi făcut/ devenit dacă student fiind, (marele) profesor Buzdugan ar fi lăsat-o ceva mai moale cu „grinzile static nedeterminate” şi alte abstracţii, „băgând” însă puţină istorie/ umanitate în cursurile sale...     

  
   Dar tu, dragă cititorule rătăcit pe pagina asta, îţi aduci aminte de vreun moment „în care ţi-a căzut fisa" sau ai exclamat „aha”?

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++


Scrisoarea # 2B - 14.06.2011

Ref. Lecţia* demonstrativă de Aikido Educativ:

   Intenţia noastră la CASA este să dezvoltăm o concepţie nouă pentru lecţiile de sport din gimnazii şi licee – vezi Proiectul „Un Dojo în fiecare şcoală românească” -  aici*

   Scopul acţiunii este creşterea atractivităţii orelor de sport, pentru ca elevii să participe de bună voie efectiv şi în totalitate la ele, nu să chiulească cu scutire în regulă, aşa cum se întâmplă acuma de obicei. Doar în felul acesta ei vor putea creşte sănătoşi la cap, trup şi suflet, pentru a deveni buni cetăţeni. Altfel, mulţi absolvenţi ai şcolii româneşti vor deveni (la fel cum s-a petrecut şi până acuma) nefericiţi şi incompetenţi, mereu codaşi in competiţia internaţională năvălită peste noi, incapabili să-şi gestioneze viaţa personală sau cea publică, simplu de manipulat de cei interesaţi să-i jumulească şi să-i împiedece să se trezească. Competenţi, la fel ca părinţii lor, mai mult la hoţie, prostituţie şi milogeală (sub diverse forme) – „meserii” primordiale (acoperite însă cu diverse „diplome” lucioase/ sforăitoare) pentru care nu e nevoie de studii, eforturi, tradiţie, perseverenţă, temeinicie. Iar naţia noastra va fi chitită să dispară încet-încet, strivită de globalizarea ce nu iartă nesimţirea, inconştienţa, prostia, laşitatea. 

   După propaganda făcută de mine la diverse autorităţi şi activişti pentru idea de modernizarea educaţiei fizice în şcolile preuniversitare, nu mi se pare normal că doar vreo câţiva oameni să priceapă şi să sprijine Proiectul. Rezultă că ceilalţi ascultători sunt neinteresaţi/ inconştienţi – sau or avea ei o altă strategie „secretă” de „supravieţuire naţională”....

   Însă după o viaţă trăită cu atenţie la cele din jur, nu mă mai miră o astfel de atitudine – pe care am întâlnit-o prin cărţi atât la diverse grupuri de mamifere (delfini sau balene eşuate pe mal, şobolani sinucigaşi etc.), cât şi la diverse popoare în istorie – vezi mayaşii, aztecii, etruscii, khazarii etc.    

   Sau poate că ideia de român şi de patrie mai constituie o preocupare înălţătoare doar pentru foarte puţini, iar ceilalţi concetăţeni nu mai dau doi bani pe ea. Însă mă revoltă un sistem de educaţie care produce indivizi - fără solidaritate şi identitate de grup, oameni fără căpătâi/ fără „Ţară”, neştiutori/ nesimţitori de neam sau Patrie, sinucigaşi identitari (vezi aici* una din cele ce stau să erupă peste noi...).   

   Mai sunt şi alţii care au gânduri din astea despre viitor, vezi câteva păreri aici* , aici* sau aici*, din multe altele! Deosebirea e că autorii ăştia doar se vaită (unii mai şi fug, conform principiului: sări ţigane şi ajută, că arde satul; nu-i nimic, mă mut/ emigrez in altul!), eu stau şi lupt pe baricadă (încă...). Dar pe baricade suntem prea puţini... 


   Legat de scurta lecţie model prezentată, aş vrea să subliniez câteva aspecte: accentul pus pe dezvoltarea condiţiei fizice şi pe Teambuilding – cu exerciţii de Aikido!

   (In cadrul demonstraţiei nu a fost timp şi pentru ilustrarea altei idei novatoare şi de bază a Proiectului, pentru lecţia de educaţie fizică/ Aikido Educativ: prezenţa unui scurt modul de educaţie morală cu ajutorul unei discuţii interactive/ socratice – legată însă şi ea de filozofia Aikido).  

   Ref Condiţia fizică:

   În epoca calculatoarelor, când (aproape) tot tineretul (dar şi restul...) e obez, ochelarist, cocoşat, astmatic etc., eu cred că educaţia fizică şcolară trebuie să pună accentul pe dezvoltarea capacităţii fizice/ vitale a elevilor (de orice vârstă), nu pe tehnică (sportivă/ de luptă etc.). Propunerea noastră de modernizare are ca ţintă toată populaţia şcolară (însă şi restul populaţiei), nu doar cele 5-15% care au capacitatea nativă de a practica Aikido sportiv (de exemplu varianta Aikikai).
   La ora asta, majoritatea populaţiei – tineri/ adulţi/ femei/ bărbaţi etc. – este formată din invalizi fizic, obezi, neputincioşi (din cauza sedentarismului, inculturii, inconştienţei, desfiinţării instrucţiei militare obligatorii şamd). Plus ca resping din start orice forma de efort fizic.
   Convingerea noastră e că educaţia fizică cu aventuri (Aikido şi celelalte activităţi) vor atrage mult mai mult tinerii decat o face varianta actuală cu jocuri sportive şi competitive.    

   În legătură cu învăţarea autoapărării - în copilărie am descoperit două modele de armate victorioase: cea sovietică (Armata Roşie) şi cea americană. Amândouă şi-au zdrobit adversarii extrem de valoroşi : armatele germană şi respectiv cea japoneză. Ruşii aveau o condiţie fizică extraordinară şi armament/ tehnică mai deloc, iar americanii aveau o tehnică/ armament extraordinară (cantitativ) şi condiţie fizică mai slabă. Mie mi se pare modelul rusesc mult mai potrivit pentru noi decât cel american: ca să facem faţă competiţiei internaţionale n-o să reuşim noi deloc în viitorul apropiat sau mediu să ne însuşim sau producem tehnica adversarilor (de exemplu rachete – dacă vorbim de război, sau tehnica japonezilor – dacă vorbim de Aikido), în schimb condiţia fizică se obţine în câteva luni! Abia după aceea om putea vorbi despre dobândirea unei tehnici adevărate de luptă (Aikido sau oricare alta), care necesită minim 5-10 ani de eforturi serioase/ susţinute. 

   Ref. Teambuilding (crearea solidarităţii de echipă):

   Ca orice naţie, românii au calităţi dar suferă în masă şi de multe defecte individuale, printre care nesimţirea (acest cuvânt având multe înţelesuri...), fudulia, egoismul şi prostia*.

   Un român este mai deştept/ capabil decât orice străin – în schimb oricare doi români (se ceartă între ei şi de aceea) sunt mai slabi/ incapabili decât oricare doi străini! Din cauza orgoliului şi egoismului exacerbat, nici nu mai simţim româneşte. Nu mai formăm o Tară, ci suntem 22 de milioane de ţări(şoare)...
   Românii sunt foarte amatori şi pricepuţi la scandal, în schimb, când se ajunge la un conflict serios, mănâncă bătaie pe linie.

   Cine e de vină pentru această atitudine (produsă de incompetenţă)?

   Părinţii + şcoala + societatea românească!!

   În cazul naţiei noastre, şcoala / educaţia (de orice fel!) nu ar mai trebui să dezvolte spiritul competitiv, ci dimpotrivă – spiritul de solidaritate (intra-naţională). E adevărat că pentru a nu rămâne milogi şi a învinge în competiţia inter-naţională românii au nevoie şi de spirit de luptă – dar pe acesta ei îl au în cantitate suficientă din naştere. Deci şcoala ar trebui să-i înveţe pe copii alte competenţe necesare pentru victorie/ succes: capacitatea de planificare, cea de conducere (liderşip), cea de negociere (dibace!), de camuflare şamd. (Subliniez că toate aceste competenţe se însuşesc de la sine, chiar dacă într-un grad mai mare sau mai mic – prin studierea şi practicarea Aikido).

   Deşi mulţi instructori/ profesori apreciază că competiţia atrage tinerii la sport/ Aikido, eu susţin că cel puţin la fel de mulţi tineri sunt atraşi de jocurile de Teambuilding – iar din punctul de vedere al avantajelor educative (pentru caracter, morală etc.) între cele două variante nici nu încape comparaţia. Opinia despre foloasele competiţiilor se bazează pe inerţie în gândire şi necunoasţerea noilor realizări ale pedagogiei mondiale (vezi educaţia cu aventuri, Teambuilding etc.).

   Dar tu, cititorule, ce părere ai? Şi mai ales, ce vei face?

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++


Scrisoarea #1B - 15.12.2010

   Însemnări de la Stagiul Federaţiei de Aikido Tradiţional cu Prof. Hiroaki Izumi*
  
    (Profesorul are 60 ani, a fost elevul a numeroşi mari profi japonezi de Aikido, foşti elevi ai lui O Sensei; este autorul unei serii de videolecţii despre principiile Aikido*).
   La Notiţe au colaborat Alex Andrei, Ioana Bărbulea, Octav Bărbulea.

 

    ZIUA 1: 13.11.2010

   1. În Aikido analizăm/ exersăm principiile şi sperăm să iasă/ reuşească o tehnică/ procedeu; în celelalte Arte Marţiale exersăm/ studiem procedee/ tehnici şi sperăm să ajungem la principii.

   2. A început (un fel de încălzire) cu:

- înaintarea/ păşirea cu fiecare picior spre 45º faţă de direcţia înainte, respectiv 90º între axele labelor picioarelor; mereu corpul înaintează în direcţia degetelor de la piciorul/ laba dinainte !!

- apoi Tenkai ;

- apoi un fel de Taisabaki pe 3 paşi (1 pas înainte + Tenkai + 1 pas înapoi !!!) urmărind să ajungă cu buricul/ greutatea - înainte/ pe piciorul dinainte [Nota Mea = NM: oarecum echivalent cu exerciţiul #2 de Taisabaki  inventat de mine];

    La Taisabaki piciorul dinainte păşeşte şi lateral (pentru a eschiva lovitura), nu doar înainte; astfel elevul nu mai rămâne/ face rotirea pe loc [NM: din acest motiv eu susţin că nu există Taisabaki pe 1 pas!].

   3. Orice procedeu se face numai după ce intri/ ajungi undeva lateral şi în spatele Uke, ca să-i vezi (bine) spatele/ ceafa! De fapt e vorba despre intrarea la 45º, poziţionarea corectă faţă de Uke şi dezechilibrarea lui.

   4. Aikido = Ukemi = să (accepţi) să cazi tu; NU e trântirea lui Uke!

În Aikido Nage ar trebui să acţioneze ca şi cum ar intenţiona să cadă el, nu să-l trântească pe Uke! Orice procedeu e un fel de auto-aruncare / sacrificiu, nu (doar) aruncarea lui Uke!! Totuşi, dacă acţionezi sincer/ cu Kime - Uke cade primul şi apoi Nage cade peste/ după el (cam aşa trebuie să fie intenţia – dar practic Nage nu mai cade!).

   5. Nage trebuie să evite/ anuleze slack/ bucla/ lipsa de tensiune între el şi Uke/ vezi demonstraţia cu centura (NM: inventată de Koichi Tohei), de aia braţele/ coatele trebuie să fie mereu întinse – adică Uke să fie menţinut mereu în dezechilibru/ mişcare (Nage să nu retragă buricul niciodată)!

   Izumi zice: asta e Hanmi – iar O Sensei zicea că baza Aikido este Hanmi (stabilitatea), adică Zenkutsu Dachi, cu greutatea pe piciorul dinainte (+ Izumi stă cu trunchiul cam aplecat – vezi #17).

   6. Mâinile se ţin şi se mişcă mereu NUMAI în faţa buricului (ca şi când ar ţine sabia). Dacă Uke te ţine bine şi nu-ţi poţi mişca mâna, laşi mâna ta pe loc/ acolo unde o ţine el şi mişti corpul (înaintând la 45º); asta îl dezechilibrează; apoi îl apeşi/ arunci spre Sumi Otoshi (al 3-lea punct – care are 2 locaţii: una înaintea/ în faţa labelor lui Uke şi alta înapoia lui).

   7. Despre Fixări/ Katame Waza :

   Poziţia corpurilor celor doi parteneri: pentru a fixa, Nage stă/ se poziţionează faţă în faţă cu Uke + mereu va începe fixarea doar când îi vede spatele lui Uke, apoi se duce/ intră/ înaintează peste/ prin el/ Centrul său!! manevrându-i cotul cât mai sus (adică departe de Centrul său – vezi avantajul pârghiei/ momentului.

Mai departe (alte principii caracteristice/ specifice fiecărui procedeu de fixare):

- la Ikkyo : Nage stă alături/ cu labele lângă/ la acelaşi nivel cu ale lui Uke;

- la Nikyo : Nage stă mai în spatele/ înapoia lui Uke, ca să rămână loc pentru a-i putea răsuci mâna; Izumi apucă mâna lui Uke rotindu-i braţul de 1,5-2 ori + ţinând palma Ai deschisă şi nemişcată, apăsată pe dosul mâinii lui Uke, pe care o manevrează din cot cu cealaltă mână (cea Gyaku);

- la Sankyo : Nage fixează văzându-i spatele lui Uke;

- la Yonkyo : Nage nu îl doboară cu durerea, ci din Ki, apoi îl fixează nedureros – dar dacă Uke încearcă să scape – îl doare/ adică singur îşi face rău !

    Pt. situaţia Omote / intrare - apăs cu rădăcina degetului meu arătător pe nervul ulnar din partea osului dinspre burta antebraţului ;
pt. Ura / Tenkan
– apăs nervul pe partea laterală a osului/ antebraţului, cu partea laterală a degetului meu arătător.

- continuă cu Koshi Nage. La acest procedeu distanţa între Nage şi Uke e mai mică decât la fixările de mai sus.

    La prezentarea celor 5 procedee (Izumi zice că ele ar fi înrudite) a vorbit despre Ma-Ai. Tehnica Aikido înseamnă să te poziţionezi corect faţă de Uke – vezi #3 mai sus. După ce/ dacă Nage ajunge în poziţia bună nici nu mai contează ce face în continuare, căci Uke pierde automat!

    Diferenţa între Kata şi Waza : Kata e o execuţie mai lentă/ statică, în vreme ce Waza e varianta de execuţie mai dinamică, mai apropiată de autoapărarea reală.

   8. Ryote Tori Irimi Nage

Intrarea se face diferit în variantele: modelul Jo şi modelul Ken:

- la varianta Jo:

se stă în Hanmi cu tălpile la 90º, după ce Uke apucă Ryote Tori în Gyaku Hanmi (Izumi îi zice Morote Dori) Nage intră înaintând cu piciorul din spate un pas la 45º (opus mâinii apucate) şi îndoind mult genunchiul + talpa la 90º faţă de talpa cealaltă, apoi se ridică, apoi Tenkai = Sokumen Irimi Nage;

- la varianta Ken:

Morote Dori - las mâna apucată pe loc şi înaintez cu piciorul dinainte până îi văd spatele, apoi Tenkai cu ambele mâini sus ca şi când aş ţine mânerul Ken, apoi un alt Tenkai şi îl dobor “tăindu-l” cu sabia peste gât.

   9. La Kokyu Nage = intrare direct înainte, cu palma în sus şi braţul întins înainte şi în sus (aprox. la 30º) – Uke cade pe spate, în linie cu înaintarea mea;

      La Irimi Nage = Uke cade perpendicular pe direcţia înaintării mele (care era prin păşire cam la 45º faţă de el, prin spatele lui, apoi intrare peste/ spre Centrul lui).

   10. Dacă Uke nu atacă tare/ sincer – nu e pericol, şi nu e nevoie să foloseşti tehnica Aikido; în plus, tehnica nu reuşeşte!

 

   ZIUA 2: 14.11.2010

   11. A arătat Ryote Tori Tenchi Nage

                    Shiho Nage din K T AiHanmiOmote şi Ura

                    K T AiHanmiKote Gaeshi

   12. Ca pregătire/ încălzire: lucru cu partenerul: o extensie puternică pe dos/ dezdoire/ extensie a umărului partenerului. Ca să iasă bine şi Uke să simtă ceva, Nage trebuie să împingă cu braţele întinse şi cu picioarele in poziţia Hanmi (aprox Zenkutsu Dachi), din spate umărul lui Uke, cam în sus, astfel ca Uke să se ridice pe vârfuri! (nu e chiar uşor/ odihnitor pt. Nage).

   13. La Ryote Tori Tenchi Nage:

 A. Laba din faţă se roteşte mult în afară (la 90º) iar mâna opusă înaintează (jos) în lateral, în direcţia vârfului labei! Corpul meu/ Nage se roteşte până la 180º!!!

 B. Uke se dezechilibrează/ deplasează din cauză că eu îndoi genunchii!! Altfel - stă pe loc!

 C. La sfârşit, mâna cealaltă (de sus) taie Shomen Uchi şi îl doboară pe Uke. Ambele braţe se mişcă împreună cu trunchiul, cam în acelaşi plan vertical faţă de Hara.

   14. La toate procedeele Uke trebuie dezechilibrat, apoi să fie menţinut în starea asta.

Dovada că Uke a fost bine/ corect dezechilibrat =

  -  uneori - ajunge să stea pe vârfuri (călcâiele ridicate),

  -  alteori (când se apleacă) - e nevoit să se sprijine cu mâna pe sol,

  -  alteori - este nevoit chiar să cadă.

În cazul Shiho Nage din K T AiHanmi, la varianta Jo apeşi cu umărul pe umărul lui Uke în sus (vezi Încălzirea/ #12) dar îţi ţii cotul jos!!!
Dacă îi blochezi cotul lui Uke, adică îţi ridici cotul tău, Uke îşi poate coborî cotul lui şi te doboară!! (la varianta Ken nu mai apeşi cu umărul, tai direct în jos).

   15. (Toate) Procedeele din Aikido pot fi făcute în sistemul/ varianta Ken sau în sistemul/ varianta Jo.

Asta a demonstrat-o cu Shiho Nage din KT AiHanmi:

- Varianta Jo = laba din faţă sucită mult (90º?) în afară; mâinile se răsucesc faţă de antebraţe/ deci îi răsuceşti antebraţul!; trunchiul (greutatea) se mută de pe un picior pe altul;

- Varianta Ken = laba din faţă înainte!!; mâinile nu se răsucesc faţă de antebraţe (căci sabia e menţinută mereu cu tăişul înainte!) – deci NU-i răsuceşti antebraţul; la răsucire, trunchiul (greutatea) NU se mută de pe un picior pe altul (buricul se mişcă pe loc); mâinile sunt ţinute mereu în faţa frunţii, cu coatele întinse;

- Atenţie să nu se amestece cele 2 variante! Adică mişcările mâinilor de la Jo cu mişcarea picioarelor de la Ken!?

- Varianta Jo e mai puternică/ dură deoarece foloseşte mişcarea/ rotirea şoldurilor, însă necesită îndoirea genunchilor etc. – e greu de făcut la bătrâneţe; varianta Ken e mai rapidă, nu necesită efort mare la genunchi. De aceea aproape toţi marii profesorii de Aikido au evoluat în timp/ cu vârsta, de la execuţii în varianta Jo (la tinereţe) spre varianta Ken la bătrâneţe (un mare prof i-a spus lui Izumi să se grăbească, să termine videolecţia cu subiectul acesta până nu îmbătrâneşte prea tare şi încă mai poate îndoi genunchii/ ilustra idea).

- Varianta Ken e chiar atât de iute şi periculoasă, încât Izumi aminteşte un accident de „ruperea gâtului” unui Uke care n-a mai putut cădea bine (Ushiro) deoarece n-a putut reacţiona suficient de rapid / nu şi-a putut roti corpul/ n-a mişcat piciorul. (Pentru a cădea Ushiro trebuie făcut un pas în spate; câteodată se lucrează la nivel foarte jos, deoarece Nage face rapid varianta Ken (?) iar Uke nu mai are timp să facă săritura peste mână şi cade în cap).

   16. Sabia (japoneză/ în Aikido??) taie numai în planul vertical median/ în faţa buricului (Shomen Uchi) ; NU există tăieturi orizontale/ laterale etc. ??; (NM: cu idea asta încă nu sunt de acord!!).

Există totuşi şi traiectoria în diagonală pt. Yokomen Uchi (Kesa Giri) - care se obţine din combinarea a 2 mişcări:

  a) tăierea standard verticală Shomen, inclusiv mişcarea laterală a piciorului dinainte    +

  b) îndoirea genunchiului şi aplecarea trunchiului.

Rezultă un fel de curbă/ tăietură înclinată, însă foarte puţin, vreo 15º faţa de verticală??

   17. În gândirea samurailor/ profilor japonezi de Arte Marţiale, regula: „spinarea dreaptă” NU înseamnă şi verticală, ci aplecată! In corp apare o linie dreaptă dar aplecată ce uneşte călcâiul piciorului din spate cu şoldul şi ceafa, în prelungirea piciorului din spate (din Zenkutsu Dachi).
(NM: cu idea asta încă nu sunt de acord!!)

   18. Pt. Kote Gaeshi

  - Normal: intri până ajungi să-i vezi spatele (din partea mâinii lui), apoi îi suceşti mâna şi îl dobori spre punctul (al 3-lea) din spate (dar MEREU înaintând/ împingând!), deci cade Ushiro;

  - Variantă: ca să evite nu mai ştiu ce/ o accidentare?? şi să doboare spre punctul (al 3-lea) din faţă, Nage va merge prin faţa lui Uke până în partea cealaltă/ îi vede spatele dinspre omoplatul mâinii neapucate, apoi îl doboară în Mae Ukemi.

    19. În Aikido mişcarea corpului e totul iar braţele/ mâinile sunt doar pentru legătură, nu au forţă deloc – a demonstrat cu 2 foi de hârtie răsucite pe care Uke trebuie să le prindă iar Izumi îi face Tenchi Nage; a pus şi un Nage mic să facă exerciţiul ăsta (pe Oana).
  A subliniat că mâinile stau tot timpul in faţa trunchiului, una mai jos şi una mai sus, dar aprox. în acelaşi plan vertical.

    20. Câteva variante de Irimi Nage - tehnica lui preferată, cea mai apropiată de realitate: când Uke te prinde de piept - cazi/ te arunci pe el (vezi #4), sau îl manipulezi/ dobori/ (eventual îl înţepi în gât cu bastonul de Shihan...).

 

   3: Sayonara party

   21. La Rei  trunchiul se apleacă numai la 15º faţă de verticală - de ce? Deoarece atunci sabia ţinută la brâu/ în centură ajunge la orizontală, deci încă mai poate fi scoasă uşor/ nu se loveşte de sol. (NM: explicaţia mea pentru unghiul mic e necesitatea vigilenţei permanente; deci respect - dar aplecarea va fi cel mult până ce incă mai vezi ochii celui din faţă).

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++