Derlogea.ro

  • Măreşte caracterele
  • Dimensiune normală caractere
  • Micşorează caracterele
Home 4. Team building 4.3 Ce sunt jocurile de colaborare?

4.3. Ce sunt jocurile de colaborare?

Email Imprimare PDF

Educaţia fizică obişnuită, clasică, este condiţionată de existenţa unor dotări materiale şi unei calificări pretenţioase a îndrumătorului (profesor  de sport etc.).

În schimb, jocurile sunt mult mai accesibile şi eficiente decât gimnastica, sau celelalte activităţi obişnuite de petrecerea timpului liber. Ele pot fi practicate oriunde şi oricând. Dacă urmărim, de exemplu, comportarea elevilor în cursul unei ore de sport, vom constata că profesorul e nevoit să le adreseze mereu îndemnuri sau să le facă observaţii. Dar punându-i să se joace, ei se vor angrena cu mare interes de joc, fără a da semne de oboseală, singura problemă a instructorului fiind supravegherea lor pentru evitarea accidentelor.

Sunt cunoscute şi răspândite jocurile competiţionale, care urmăresc învingerea cuiva: unii (puţini) câştigă, alţii (mulţi) pierd. Rezultatul este că cei care pierd sunt nefericiţi, le scade încrederea în propriile forţe, se desolidarizează de restul comunităţii, tind să „emigreze”.

Spre deosebire de acestea, jocurile de tip nou sunt de colaborare sau de cooperare şi au ca scop creşterea gradului de participare individuală, formarea capacităţii de rezolvare în colectiv a unor probleme. Ele pot servi la: îmbunătăţirea spiritului de echipă, desfiinţarea barierelor şi stereotipurilor psihologice, creşterea încrederii în sine a jucătorilor, creşterea tonusului şi condiţiei fizice şi mintale a jucătorilor, creşterea solidarităţii şi responsabilităţii.

Într-un joc de colaborare, grupul de participanţi are de rezolvat o problemă, sarcină sau temă (în engleză: challenge). Aceasta se face cu ajutorul iniţiativei sau creativităţii unuia sau mai multor jucători, a comunicării şi participării tuturor. Rezolvarea sarcinilor impune jucătorilor să colaboreze, astfel încât chiar şi cea mai izolată persoană devine un component important al echipei. Activitatea practică de rezolvare a diverselor jocuri formează (cu timpul) spiritul de echipă (teambuilding).

Jocurile de creativitate, sau de iniţiativă (în englezeşte initiatives), mai servesc şi la înţelegerea specificului acţiunii de conducere a oamenilor, în ce constă această activitate, şi la învăţarea capacităţii de conducere (leadership). Ele dezvoltă încrederea între coechipieri şi capacitatea grupului de a face faţă diverselor sarcini comune.

Un alt scop al jocurilor este învăţarea indivizilor să aibă idei pe care să le împărtăşească celorlalţi membri ai grupului, să gândească împreună, ca o echipă, astfel ca fiecare din ei să contribuie la alimentarea grupului cu gândire. Pentru ca echipa să reuşească, coechipierii sunt siliţi să comunice: să asculte ce zic ceilalţi, să laude pe oricine are idei, să folosească ideile auzite, să încurajeze eforturile coechipierilor. Cine participă, devine co-proprietar al rezultatelor. Cu cât mai mulţi co-proprietari, cu atât va fi mai mare succesul.

Uneori însă echipa nu reuşeşte să îndeplinească sarcina de joc, să-şi atingă ţelul. Ea se poate chiar destrăma - dacă membrii nu ştiu să se organizeze, să lucreze unii cu alţi, să planifice activitatea. Dar o activitate educativă dibaci dirijată de instructor creează entuziasm şi interes pentru succesul grupului, care este astfel ajutat să înveţe modul optim de lucru şi de comportare. Practicând aceste atitudini, indivizii învaţă să lucreze în echipă. Chiar şi când grupul nu reuşeşte să facă ce s-a cerut (ce şi-au propus), membrii săi câştigă totuşi ceva: priceperea de a fi coechipier.

În plus, discutarea desfăşurării jocurilor de colaborare (descifrarea experienţei) ajută la învăţarea procesului de a gândi la experienţele trăite, ceea ce permite însuşirea şi exersarea responsabilităţii.

Deşi serioase în fond, jocurile de colaborare urmăresc şi distracţia jucătorilor, „învăţarea cu bucurie”. Cu alte cuvinte, schimbările în bine sociale, sau educative, sau din interiorul întreprinderilor, pot fi susţinute de distracţie!

Cu ajutorul jocurilor pot fi atinse câteva scopuri valabile pentru orice grup de oameni:

  • Suprimarea barierelor psihologice dintre jucători, privind de exemplu etnia, sexul, originea socială, rangul social etc.
  • Crearea unui sentiment de echipă (camaraderie) şi de scop comun.
  • Încurajarea participării fiecăruia, oricând. Sublinierea ideii că fiecare are puteri, capacităţi şi talente diferite cu care poate contribui la succesul grupului. Demonstrarea ideii că nici unul din jucători nu e nici mai valoros, nici mai prejos decât ceilalţi, chiar dacă priceperile şi posibilităţile lor fizice sunt diferite, altele, şi că fiecare poate contribui, în primul rând cu bunăvoinţă şi sinceritate, la efortul grupului (echipei) de a îndeplini scopul comun. Dorinţa unora de a-i domina pe alţii trebuie combătută.
  • Construirea mentalităţii şi camaraderiei de grup. Cu cât jucătorii se simt mai bine unii cu alţii în cadrul grupului, cu atât le cresc şansele să devină prieteni şi să stabilească relaţii de lungă durată, ceea ce în fond le măreşte competivitatea. Coeziunea creează o „presiune a grupului”, care constrânge indirect fiecare membru să efectueze fapte - fie bune, fie rele. Teambuildingul urmăreşte însuşirea şi generalizarea celor bune; dar nu trebuie uitat că tot influenţa grupului poate dirija un membru spre droguri, fapte antisociale, crime etc.
  • În cadrul descifrării experienţei, îndrumarea grupul către ţeluri mai generoase, ţintind dincolo de cadrul jocului sau lecţiei.
  • Distracţia! Nu se va exagera cu seriozitatea. Câtă vreme grupa se străduieşte şi se poartă respectuos, vor fi lăsaţi să glumească, să râdă, să se joace.

Educaţia cu jocuri de colaborare (teambuilding) urmăreşte:

1. Creşterea încrederii în forţele proprii. După ce participă cu succes (sau fără!) la jocurile cu dificultate crescătoare, care includ „pericole” corporale şi emoţionale, multor indivizi le creşte respectul de sine. După ce s-au „călit” cu ajutorul problemelor întâmpinate într-un joc, participanţii abordează cu curaj problemele noi şi mai complicate ale jocului următor (sau cele din viaţa obişnuită).

2. Creşterea gradului de într-ajutorare din cadrul grupului. Filozofia jocurilor se bazează pe ipoteza că oricine încearcă cu sinceritate şi conştiinciozitate să rezolve sarcina jocului, are dreptul la respectul celorlalţi. Efortul personal, încercarea, contează mai mult decât succesul sau nereuşita, căci la multe jocuri, acestea depind de ceilalţi coechipieri. Atmosfera prietenoasă şi încurajatoare tinde să susţină participarea. De aceea la multe jocuri s-a redus sau evitat complet folosirea întrecerii (competiţiei) cu alte echipe sau indivizi (deşi există şi astfel de variante).

3. Creşterea nivelului de sprinteneală şi coordonare neuro-musculară. Multe exerciţii stimulează mişcările bazate pe echilibru şi continuitate curgătoare. Aceste performanţe fizice sunt mai uşor de realizat decât alte feluri de mişcări sau eforturi fizice (ca sprintul, săriturile etc.), iar succesul stăpânirii corporale încurajează şi dă un sentiment de încredere în toate domeniile de activitate.

4. Creşterea satisfacţiei pentru propriul corp şi a bucuriei de a fi împreună cu alţii. Un criteriu de bază pentru aprecierea unui joc este nivelul de distracţie pe care-l stârneşte. Aceasta pe de o parte compensează stresul provocat de senzaţia de pericol, iar pe de alta susţine şi întăreşte procesul educativ.

5. Creşterea familiarizării cu mediul natural. Tinerii şi adulţii care locuiesc la oraş nu mai ştiu ce este ploaia, noroiul, vântul, gerul, zloata, toamna, iarna, oboseala, transpiraţia şamd. Multe jocuri desfăşurate în aer liber îi familiarizează cu rostogolirea întâmplătoare în noroi, cu mirosul ierbii, cu bătaia razelor soarelui, cu muşcătura gerului, sub cele mai diverse forme. Starea nesigură a vremii contribuie la mărirea „pericolului” (aparent) al activităţii şi la întărirea efectului ei educativ.

Jocurile de colaborare nu sunt totuşi o invenţie modernă. Multe din jocurile cunoscute din copilăria fiecăruia aveau ca scop principal nu competiţia propriu-zisă, ci tocmai activităţile aparent secundare: formarea echipelor, organizarea unei strategii de acţiune, relaţiile între coechipieri şi cu adversarii etc.

În timp ce multe activităţi folclorice tradiţionale, de socializare sau petrecere a timpului liber (jocuri, chefuri), urmăresc satisfacerea unor porniri instinctuale (supravieţuire, reproducere), noul tip de jocuri se referă la strunirea instinctelor şi civilizarea indivizilor. Chefurile sau petrecerile actuale sunt nişte activităţi animalice fără vreo urmă de preocupare spirituală, urmaşe degenerate ale orgiilor ceremoniale cu scop religios din cadrul anticelor ritualuri dionisiace. În schimb, jocurile de teambuilding constituie mijloace eficiente de strunirea instinctelor individuale pentru atingerea unor scopuri de interes colectiv.

În multe situaţii, jocurile de colaborare pot deveni un mijloc pedagogic eficient pentru formarea caracterului de bun cetăţean. Educarea pentru formarea spiritului de echipă (teambuilding) poate fi utilă în cele mai diverse domenii ale activităţii formative sociale:

  1. În şcoli de orice fel; în armată;
  2. Ca activitate auxiliară în cadrul taberelor educative, turistice, distractive, sportive;
  3. Pentru cercetaşi;
  4. Pentru grupele de Aikido (educaţia pentru convieţuire paşnică);
  5. În cadrul unor programe de şcolarizare profesională (training - de exemplu pentru creşterea productivităţii muncii), desfăşurate în interiorul sau în afara întreprinderilor;
  6. În cămine;
  7. În comunităţi şi adunări locale.

În cazul şcolilor, introducerea unor jocuri în programul de educaţie fizică de la începutul anului şcolar poate crea o atmosferă pozitivă, cu urmări benefice pentru restul anului. Cele însuşite la aceste lecţii vor fi resimţite şi în atitudinea elevilor la celelalte materii de studiu.

Jocurile pot fi reflectări ale vieţii, iar cele învăţate prin joacă pot deveni deprinderi utile pentru a trăi mai bine.