Derlogea.ro

  • Măreşte caracterele
  • Dimensiune normală caractere
  • Micşorează caracterele
Home 5. Supraviețuire 5.2.2 Ce te faci?

5.2.2. Ce te faci?

Email Imprimare PDF
alt   

Extras din cartea
„Manual de supravieţuire”

5.2. PENTRU A SUPRAVIEŢUI – GÂNDEŞTE !



Ce te faci?

In viaţa obişnuită, în locuinţă, oraş, sat, mijloace de transport etc, suntem permanent ameninţaţi de o mulţime de pericole. Fie produse de oameni: accidente de circulaţie, agresiune fizică, incendii, război etc, fie naturale: furtună, viscol, inundaţie, cutremur etc. Dar NU pericolele naturale sunt mai frecvente, ci cele artificiale - create de tine sau de alţi oameni.

Corespunzător varietăţii diverselor situaţii critice, supravieţuirea poate fi şi ea de mai multe feluri: urbană, în natură (survival), culturală, etnică ş.a.m.d.. Sau, putem vorbi despre acţiuni imediate, de durată, ori de supravieţuirea individuală sau colectivă - prin aceasta din urma înţelegând de la un tovarăş de drum până la o întreagă naţie.

Putem aprecia că unele metode de supravieţuire sunt primitive, necivilizate (cerşitul, hoţia, prostituţia, agresarea simţurilor duşmanilor ş.a.m.d.) - pe când altele sunt civilizate (de ex. cele indicate în acest Manual). Există pericole, să le zicem (după moda actuală) de tip hard - pentru corp (de ex. foame, sete, strivire, asfixiere etc), dar şi altele – de tip soft - pentru minte (de ex. spălarea creierului, pierderea identităţii culturale, interzicerea libertăţilor civice etc). Lor li se poate răspunde prin acţiuni de supravieţuire biologică, respectiv intelectuală. Globalizarea face ca în ţările dezvoltate lupta pentru existenţă să depăşească domeniul corporal pentru a se extinde în cel mintal (informaţional etc) şi în cel spiritual (al identităţii, culturii, limbii naţionale etc).

Adeseori termenul de supravieţuire este folosit greşit de oameni simpli, ziarişti ori politicieni (din opoziţie) cărora le place să se tot vaite: ei însă confundă greutăţile mari, dar obişnuite şi inerente vieţii - cu moartea. S-ar putea spune şi aşa, că o mare parte din tot ceeace facem, trăim zilnic constituie acţiuni sau situaţii de supravieţuire, dacă acceptăm ideea că trăim permanent sub ameninţarea, chiar voalată, a foamei, setei, frigului ş.a.m.d. – a morţii premature. Deşi greutăţile şi efortul zilnic de a circula corect pe stradă, mânca şi bea doar ce şi cât trebuie, folosi corpul numai pentru ce a fost el gândit, sau de a-ţi face higiena personală, te vaccina, a plăti la timp impozitele, a merge la servici, a creşte copiii, a avea grijă de toate obligaţiile sociale, a-i respecta pe ceilalţi, a te ţine de cuvânt, inclusiv să câştigi un ban prin muncă cinstită - toate astea sunt de fapt viaţă normală, nu supravieţuire.

Supravieţuirea  imediată.

Intr-o situaţie care te ameninţă cu posibilitatea morţii rapide – este necesar un răspuns corespunzător: măsuri de supravieţuire imediată.

Salvarea din accidentele prin care oamenii ajung pe neaşteptate izolaţi în natură, departe de civilizaţie, poartă denumirea consacrată de survival, din limba engleză. O mare parte din acest Manual se ocupă de rezolvarea acestei situaţii.

Insă în viaţă toate sunt legate între ele, aşa că învăţătura şi deprinderile pentru survival au aplicaţii în numeroase aspecte sau domenii ale vieţii obişnuite, de zi cu zi (vezi şi # 20.3).

Supravieţuirea pe termen lung.

Pericolul morţii rapide, ca urmare a unui accident de maşină, de drumeţie, uragan, incendiu etc, este mai uşor de sesizat. Dar există şi altfel de pericole, adeseori mai greu de perceput. Aşa sunt situaţiile grave în care se pune problema dispariţiei lente, după un timp: de ex. războiul armat, psihologic, economic, cultural, religios; conflictele inter-etnice; detenţia în închisoare; o boală sau epidemie gravă; poluarea morală sau mediului; dispariţia limbii materne ş.a.m.d. Pe glob, în fiecare lună dispar două limbi şi o specie animală; la 4 sec. un om moare de foame (2001).

Natura cât si istoria arată clar că cei slabi vor pieri. Atât la nivel de individ – cât şi de grup: şatre, etnii, popoare. In vremurile noastre, slab – înseamnă: fără educaţie, fără şcoală. Aceşti oameni ori se vor întări prin educaţie – ori vor dispare din cauza concurenţei – locale sau internaţionale. Nicio soluţie miraculoasă, legislaţie binevoitoare, milă, ideologie maniheistă sau teorie a drepturilor omului (chiar impusă cu forţa) - nu poate inversa legea selecţiei naturale.

Se poate naşte întrebarea: ce este mai eficient pentru supravieţuirea biologică: barbaria şi incultura – sau educaţia şi civilizaţia? In istoria de până acum a omenirii – aşa a fost: barbarii au răpus colectivităţile civilizate (ţări, imperii ş.a.m.d.). Dacă nu altfel – măcar prin forţa numărului mai mare. In război conta enorm forţa fizică şi numărul luptătorilor. Şi astăzi, emigranţii analfabeţi străpung fluierând graniţele statelor occidentale bogate, păzite cu cele mai perfecţionate tehnologii.

Dar evoluţia ştiinţei şi.civilizaţiei din ultimul secol a schimbat radical situaţia strategică. Cea mai evidentă (şi totodată tristă) manifestare a avantajelor ştiinţei o reprezintă capacitatea distructivă a armelor moderne cu care naţiunile se apără (dar cu care pot să şi atace). După apariţia armei atomice – echilibrul de forţe între cei subdezvoltaţi (mintal) şi cei (super) şcolarizaţi s-a schimbat total. In prezent lumea e altfel!

Pentru a supravieţui, fiecare din noi trebuie să se adapteze – altfel va dispare. Ceeace era bun înainte: atitudine, pregătire, eforturi  - nu mai e nici adecvat, nici suficient acum. Letargia “mioritică” (deşi ruşinoasă, se pare că aceasta ne-a ajutat să supravieţuim dealungul ultimelor secole), nu va mai face doi bani în supratehnicizatul, năpraznic de iutele secol XXI. Metodele vechi, tradiţionale de supravieţuire ale înaintaşilor noştri – în majoritate ţărani – erau bune pentru survival, dar nu mai sunt de mare folos în vremurile actuale. Or, la noi, tinerii nu mai ştiu nici ce ştiau pe vremuri ţăranii gospodari, nici ce ştiu acuma profesioniştii americani. In prezent e nevoie de alte priceperi: limbi străine, meserii noi (de ex. programarea calculatoarelor ş.a.m.d.) – care trebuie învăţate, indiferent că-ţi place sau nu. Nu mai merge cu “pluguşorul” –  azi trebuie “calculatorul”! Supravieţuirea în viitor este condiţionată de policalificare, de permanenta reorientare şi adaptare profesională – nu de clasica “meserie pentru viaţă”. Calificarea profesionala depinde de “timpul de injumătăţire a valorii informaţiilor”, care a ajuns la 5 ani sau chiar mai puţin. Soluţia pentru chiverniseală şi dezvoltare durabilă: muncă, muncă şi iar muncă (dar cu cap!).

Niciodată să nu crezi că lucrurile se vor îndrepta dela sine; de obicei, criza lăsată în voia ei se înrăutăţeşte. Un exemplu îngrozitor îl constituie datoria României faţă de statul suedez, pornită dela 27 mil. dolari şi ajunsă, după 70 de ani de nepăsare, iluzii, tembelism şi iresponsabilitate a autorităţilor  de toate culorile politice, la “doar” 120 mil de dolari.

Desigur, inainte de a se ocupa de salvarea celorlalţi, ar fi bine dacă fiecare concetăţean şi-ar rezolva  mai întâi propria lui soartă – fără a cere ajutor. De ex. refuzând situaţia de muritor de foame, sărac, şomer, asistat social sau milog şi să iasă din ea cu propriile forţe.

Adică – să  se salveze gândind, nu cerşind.

Se poate trăi fie de azi pe mâine, ca frunza în bătaia vântului, fără căpătâi, dar şi demn - ca om bine integrat în ţara, societatea sa. Un membru valoros al comunităţii trebuie să fie conştient, treaz, responsabil, nu să alerge mereu după satisfacerea instinctelor primare, tot acceptând noi şi noi compromisuri mintale, morale sau corporale. Din păcate, o atitudine responsabilă, civică, prevăzătoare nu poate fi obţinută dela sine, cu forţe proprii; e nevoie de sprijin exterior, educaţie şi timp. Insă obligatoriu e nevoie şi de participarea şi voinţa individului. Dacă nu vrei să răzbeşti – nu te mai poate ajuta nimeni.

Chiar şi emigrarea poate fi o soluţie pentru  supravieţuirea pe termen lung - când eşti într-adevăr în  pericol de moarte. Mulţi însă emigrează acum nu pentru a-şi salva viaţa, ci pentru a profita de unele avantaje materiale. Oportunişti, nesăţioşi “fără mamă, fără tată”, au existat în toate vremurile, sub lozinca: ubi bene – ibi patria (patria mea e acolo unde mi-e mai bine). Dar, dacă eşti om adevărat şi stai să gândeşti şi cântăreşti cu atenţie toate avantajele şi dezavantajele acestei soluţii, constaţi că e mai demn şi bine să rămâi în ţara ta şi să rezolvi aici problemele existenţei. Să lupţi acasă pentru cauza, dreptatea sau viaţa ta. Să te ridici, să-i ajuţi pe părinţi, prieteni, camarazi. Nu face ca veneticii: sări ţigane că arde satul; nu-i nimic, mă mut în altul! Locul românilor este în România. Dacă eşti român (deci sentimental) şi pleci, vei suferi tot restul vieţii de dorul de Ţară şi vei fi peste tot un venetic. Cred că fiecare om trebuie să gândească mai departe, întrebându-se: ce-aş fi eu fără Ţara mea? (probabil un biet derbedeu; der be der însemnând în arăbeşte: din poartă în poartă).

Când n-ai pentru ce trăi – mori. Iar pentru a vrea să supravieţuieşti nu e totdeauna suficientă frica de moarte. Adeseori există motive şi mai puternice - cum ar fi dorinţa să termini o acţiune în care eşti implicat dar din care (aparent) n-ai foloase personale. De ex. să ajuţi pe cineva (iubita, copiii, familia etc), să realizezi o faptă înălţătoare (patriotică etc). Oamenii sunt dispuşi să muncească pentru bani, dar sunt gata sa moară – sau să trăiască - pentru o idee. O viaţă fără ţel e o moarte timpurie (Goethe). Nu numai indivizii au nevoie de un scop în viaţă, ci şi naţiunile: dacă nu are un ideal, un proiect comun (naţional), naţiunea se stinge, devine o populaţie (vezi istoria). Parafrazându-l pe marele Ronald Reagan (preşedintele american, “mare” pentrucă a reuşit să distrugă Uniunea Sovietică - “imperiul răului”) putem zice: nu interesează ce poate face România pentru tine, ci ce poţi face tu pentru ea! Cine nu-şi iubeşte Patria nu poate iubi nimica.

Aşa că la întrebarea: va mai supravieţui oare România pe termen lung? se poate răspunde şi cu da – dacă vor exista suficient de mulţi oameni care să gândească şi să făptuiască ce trebuie, la timp, dar şi cu nu – dacă băştinaşii indiferenţi, iresponsabili vor continua să se preocupe numai de problemele lor mărunte şi vor refuza să gândească, să facă sacrificii pentru binele comun al naţiei. Un popor care se ocupă doar de fleacuri devine o naţie de mântuială.

Trebuie precizat că uneori, în cazuri extreme, există şi situaţii în care nu mai merită să lupţi pentru supravieţuire, moartea poate fi alternativa preferabilă. Alegerea îţi aparţine, tu decizi! Din fericire - nu orice accident sau situaţie deosebită constituie un pericol iminent.

Ce poţi face într-o situaţie de criză?