Derlogea.ro

  • Măreşte caracterele
  • Dimensiune normală caractere
  • Micşorează caracterele
Home 5. Supraviețuire 5.2.3 Gândește și înfăptuiește

5.2.3. Gândește și înfăptuiește

Email Imprimare PDF
alt   

Extras din cartea
„Manual de supravieţuire”

5.2. PENTRU A SUPRAVIEŢUI – GÂNDEŞTE !




Gândeşte şi înfăptuieşte

Pentru a supravieţui, gândeşte – altfel   

   Supravieţuirea înseamnă: prevedere, pregătire, sânge rece, voinţă, hotărâre, întrajutorare, dezinteres material. A fi prevăzător şi a te gândi la accidentele posibile nu înseamnă să fii un pesimist fricos, descurajat sau nevricos, ci să-ţi uşurezi viaţa. Nu înseamnă să te temi de orice, ci să controlezi evenimentele. Inseamnă să poţi distinge între păreri şi dovezi, între zvonuri şi fapte; între gândirea (şi acţiunea) emoţională, subiectivă, ilogică (bazată pe sentimente, instincte) şi cea logică (bazată pe raţiune).

   In zilele noastre oamenii civilizaţi devin din ce în ce mai sedentari, moi, leneşi în folosirea muşchilor proprii - pe care se bazează survivalul. Modul de viaţă modern, cu sedentarismul său molipsitor, ne pregăteşte să devenim victime, nu supravieţuitori. Din păcate, fără o sănătate şi o condiţie fizică acceptabilă, şansele de supravieţuire în caz de accident – în singurătate, natură sau pe lângă casă - sunt considerabil mai mici.

   Condiţiile de survival sunt prin definiţie: neaşteptate, neobişnuite, periculoase. In astfel de situaţii grele nu mai avem la dispoziţie ajutoarele şi protezele pe care se bazează viaţa noastră obişnuită: electricitate, apă curgătoare, aragaz, haine, casă, scule, autobuz ş.a.m.d.. Nici sprijinul, de la sine înţeles (dar oare real?) al celorlalţi oameni: familie, prieteni, vecini, colegi, sindicat, poliţie etc. Chiar aşa: ia stai, opreşte-te câteva clipe din citit şi gândeşte-te puţin: vei fi fără niciun ajutor. Iţi dai seama? Ce te faci?

   Intr-o astfel de situaţie nu dispui decât de:
- tine însuţi (alcătuit din oase, piele, păr, dinţi, unghii, salivă);
- ceeace ai asupra ta (ghete, ciorapi, pantaloni, camaşă, rochie, ceas, poate bani, un pieptene etc);
- ceeace te înconjoară (nisip, pietre, apă, copaci, beton, dărâmături, balegă etc);
- poate – un mijloc de transport distrus (automobil, tren, avion etc).
    Plus capul, mintea  ta  –  cea mai importantă sculă (dacă ştii s-o foloseşti...).

   Sunt diverse păreri asupra cantităţii şi felului de echipament sau pregătirilor necesare ca să scapi dintr-o situaţie neobişnuită sau o catastrofă. In mod paradoxal, nu atât muşchii, rezistenţa fizică, priceperea, echipamentul contează; mai importantă este atitudinea mintală faţă de situaţia critică.

   Toţi specialiştii sunt de acord că atitudinea mintală adecvată, optimistă - adică o gândire clară şi voinţa de a scăpa - este cel mai important factor (cam 90% din total!) pentru salvare. Din cauza atitudinii mentale diferite - unii scapă şi alţii nu. La unii oameni voinţa de a trăi este mai puternică decât la alţii, dar ea poate fi întărită prin şcolarizare (vezi # 20.3). Norocul îl ajută pe cel pregătit.
    Atitudinea este mai importantă decât trecutul, educaţia sau banii, decât nereuşitele sau succesele vechi, decât împrejurările, opiniile sau faptele altora. In fiecare moment al vieţii putem decide şi alege o nouă atitudine. Nu putem schimba nici trecutul, nici inevitabilul. Dar putem să ne schimbăm atitudinea.

   Atitudinea mintală corespunzătoare este: conştientă, activă, responsabilă, preventivă, eficientă, pozitivă, creativă.


Fii atent!

   O condiţie importantă pentru supravieţuire este să-ţi dai seama de pericol. Adeseori oamenii nu înţeleg, nu sesizează că “în aer” pluteşte o ameninţare – iminentă sau nu încă: îngheţ, viitură, secetă, escrocherie, tâlhărie, criză financiară, război, invazie etc. Fii mereu atent la ce se întâmplă în jur, la ce faci sau vei face, fii conştient de interacţiunea celor cu care vii în contact, a mediului. De exemplu, un pescar a fost electrocutat când trecea cu undiţa pe umăr sub o linie de înaltă tensiune. Sau alte pericole: de ex. după o călătorie lungă cu avionul se poate muri pe loc, din cauza înrăutăţirii circulaţiei sângelui provocată de imobilitatea forţată. Nu umbla cu capul în traistă!

   Informează-te, învaţă – şi judecă cu mintea ta (nu lua de bune judecăţile altora).

   Nu te baza pe minuni şi nu te speria de umbre. Dacă lucrurile merg  bine prea multă vreme – necazul e iminent! Aşa e lumea, viaţa: nu poate exista nici o fericire perpetuă, nici o stare de nenorocire permanentă. De aceea chinezii spun: când îţi merge bine – fii atent; când îţi merge rău – fii demn. Căci la ananghie unii oameni sunt dispuşi să-şi vândă sufletul sau corpul (uneori chiar şi numai pentru câţiva dolari), să facă orice compromis ca să supravieţuiască: cerşesc, mint, fură, toarnă, se prostituiază, îi chinuie pe alţii ş.a.m.d.


Fii activ!

   Atitudinea activă înseamnă să vrei cu tot dinadinsul să scapi şi să acţionezi viguros în acest sens - spre deosebire de cea  pasivă, în care stai şi aştepţi sau să te scape altcineva, sau să vină moartea să te scape de chinuri. Nu te lăsa doborât sau oprit de împrejurări, de situaţie. Luptă, nu renunţa. Vorba marelui explorator Nansen: ai reuşit - continuă; n-ai reuşit – continuă! In funcţie de comportamentul lor  într-o situaţie grea, oamenii se împart în 3 categorii: unii se străduie şi încearcă să rezolve problema, alţii stau şi analizează situţia iar ceilalţi comentează, se minunează de cele întâmplate. Evident că numai prima categorie supravieţuieşte!

   Fii conştient că  mâine va fi mai rău – dacă nu faci azi ceva. Nu te speria de eşecuri, ci de şansele pe care le pierzi dacă nici măcar nu încerci. 


Fii responsabil!

   Atitudinea responsabilă înseamnă să nu te ascunzi după degete, ci să accepţi că TU trebuie să faci treaba asta şi chiar s-o faci.

   Pentru a scăpa dintr-o situaţie periculoasă trebuie să acţionezi. Acum, imediat, NU mai târziu. Totdeauna timpul înseamnă bani (time is money) – dar este şi viaţă. Primul ajutor trebuie să-l dai sau să ţi-l dai urgent, adeseori întârzierea înseamnă moarte. Intr-o situaţie disperată timpul lucrează împotriva ta! Decizia de a acţiona într-un anumit fel trebuie luată repede. Trebuie tăiat în carne vie. Fii necruţător – cu tine şi cu ceilalţi. Nu poţi face jumări fără să spargi ouăle! Când vrei să scurtezi coada unui câine, fă-o odată şi bine. Nu-l menajezi deloc dacă din milă i-o tai câte puţin în fiecare zi. Din păcate, deprinderea de a lua rapid decizii bune este o calitate rară, care se poate învăţă numai prin experienţă şi antrenament specific.

   Responsabilitatea înseamnă prevenire, adică să te pregăteşti şi să înveţi pentru a putea îndeplini sarcinile la care te angajezi, luând în consideraţie şi eşecurile previzibile. Să devii competent. Să ştii ce ştii, ce poţi – şi ce nu. Comunismul ne-a învăţat să minţim – dar şi mai rău: ne-a obişnuit să ne autoamăgim! Pentru vindecarea acestei boli sunt necesare acum mari eforturi.  Nu te apuca de lucruri la care nu te pricepi. Nu te comporta astfel ca să-i pui pe alţii în situaţii periculoase (de ex. să se chinuie, să cheltuiască pentru salvarea ta, după ce ai făcut o prostie). In fond, cine şi ce eşti tu, de le ceri asta? Cunoaşte-ţi lungul nasului!

   E important şi ce faci, dar, paradoxal - chiar mai important, şi ceeace NU (apuci să) faci! Adică - nu-ţi pierde timpul, banii, resursele disponibile cu acţiuni nechibzuite. Deci, gândeşte-te de două (ba chiar de trei) ori înainte de a face ceva iremediabil - cum e de fapt orice face omul pe lumea asta; nicio situaţie, oportunitate nu se mai repetă identică!

   Responsabilitatea mai înseamnă şi să-i ajuţi pe cei din jur.

   Egoismul, fudulia, proasta creştere, chiulul, hoţia, aroganţa, incompetenţa, neseriozitatea, lipsa de punctualitate şi de cuvânt - nu aduc niciun folos, ba dimpotrivă. O dovadă printre altele: refuzul  ţărilor civilizate de a  ne accepta  ţara ca membră a Uniunii Europene. Motivul real nu este sărăcia, migraţia ilegală, dosarele restante ş.a.m.d. - adică explicaţiile cu care suntem aburiţi în mod politicos, oficial, ci lipsa de caracter şi a celor 7 ani de acasă, mârlănia, iresponsabilitatea prea multor concetăţeni de­-ai noştri (de la simpli copii pănă la adulţi, de la măturători până la personalul ambasadelor). Aceştia îi privesc pe cei din jur, pe străini ori ca pe un gunoi, ori ca pe un fraier de jumulit. Sau – vezi starea toaletelor publice de o parte şi alta a graniţei noastre vestice. Lucrurile merg până acolo încât unii străini (nu răuvoitori), după ce sunt înecaţi de bădărănia sau hoţia băştinaşilor, ajung să spună despre România: ce ţară frumoasă, păcat că e locuită! Vesticii au muncit mult şi din greu până să-şi educe oamenii lor (de ex. Anglia secolului 19 era plină de ciungi – căci hoţilor li se tăia mâna stângă). Nu le-a mai rămas chef să facă din nou aceiaşi treabă pentru alţii. Ei se aşteaptă ca fiecare ţară candidată la aderarea europeană să-şi rezolve singură problemele, prin propriile forţe. Nu cerşind sau văicărindu-se. Deci – la treabă! Dar fă-o cu grijă pentru propria ta purtare: dacă te bagi printre porci (chiar ca să-i speli), nu se poate să nu te atingă noroiul. Nu te lăsa contaminat.


Fii eficient!

   Atitudine eficientă înseamnă să acţionezi urmărind rezultatele şi termenele - nu să te agiţi şi să  lucrezi fără rost. De exemplu, chiar problema creşterii productivităţii în activitatea profesională de zi cu zi e până la urmă tot o formă a luptei pentru  supravieţuire (de lungă durată). Eficienţa înseamnă să faci un lucru: bine, complet; simplu, economicos, ieftin; să nu necesite remedieri, refaceri; să-l începi la timp şi să-l sfârşeşti la  termen; fără să deranjezi pe alţii. Nu te purta ca un amator, ci lucrează ca un profesionist. Nu te complica – americanii zic KISS, adică keep it simple, stupid.

   Orice faci – fă bine. Nu face lucrul de mântuială. Nu numai din cauză că lucrul bine făcut este mai profitabil şi avantajos pe termen lung, ci şi pentru efectul favorabil asupra grupului sau comunităţii. Intr-o echipă fiecare membru are de îndeplinit sarcini proprii, distincte şi trebuie să le execute bine, eficient. Dacă un singur om chiuleşte sau greşeşte, întreaga echipă va funcţiona prost. Sau – va pieri.

    Nu acţiona la întâmplare: atât înainte de a întreprinde ceva (o călătorie etc) cât şi după un accident, fă-ţi un plan de acţiune, de viaţă, de salvare. Un exemplu simplu – în oraş fă-ţi nevoile fiziologice din timp, într-un loc amenajat; nu aştepta să-ţi vină pofta când eşti pe stradă, în public şi nu găseşti unde. Asigură-ţi casa, viaţa, bunurile. Invaţă o meserie nouă, limbi străine, utilizarea calculatorului. Sau, renunţă la droguri: tutun, alcool, televizor ş.a.m.d.. Fă o facultate - nu numai pentru avantaje materiale, ci mai ales pentru suplimentul de antrenament mintal pe care-l impune.

   O gândire corectă ia în consideraţie consecinţele fiecărei acţiuni şi alege un plan de lucru corespunzător, cu bătaie mai lungă. Există planuri strategice (de lungă durată – de ex. câţi copii să fac, cum o să plătesc ratele la casă, ce vreau să ajung peste 10 ani etc) şi altele tactice (de scurtă durată - de ex. unde voi putea înopta, să rezerv din timp camera la hotel, cui mă adresez în cazul că se strică maşina ş.a.m.d.). Planurile tactice se înscriu în şi se coordonează cu cele strategice. Atenţie: un plan bun are şi soluţii de rezervă, pentru cazul că acţiunea principală prevăzută dă greş.

   Un plan de viitor chiar slab sau prost e mult mai bun decât niciunul. Indiferent pentru ce perioadă plănuieşti, nu gândi în mic, cu bătaie scurtă, ci gândeşte global şi acţionează local. Ia exemplu dela campionii de şah: ei joacă în perspectivă, prevăd nu numai mutarea următoare a adversarului, ci pe a 5-a, 10-a, ba chiar şi pe ultima, victoria. Sau inspiră-te din modul cum fac ruşii, sau chinezii, politica externă: la fel cum joacă şah (respectiv go). Nu pentru mâine, ci pentru secolul următor! Necesitatea gestionării cât mai bune a crizelor sau propriei vieţi se poate vedea şi din contra-exemplul soartei multor terchea-berchea din jur. Sau prostul management din economia de stat: n-or fi toţi directorii noştri veroşi – dar prea mulţi sunt precis incompetenţi.

   Insă - nu te fixa (mintal) de un anumit plan, ideie, soluţie. Supravieţuirea necesită şi  flexibilitate – capacitatea de a-ţi schimba la timp gândurile, meseria, locuinţa ş.a.m.d.. Adaptează-te rapid situaţiei. Nu poţi schimba direcţia vântului - dar poţi să potriveşti (repede!) pânzele corăbiei.

   Gândeşte flexibil, fii gata să schimbi direcţia, metoda dacă se dovedeşte greşită, ineficace. Nu se ştie de unde sare iepurele. (Poate că acest sfat, principiu n-ar trebui evidenţiat românilor; ei au din naştere prea multă flexibilitate mintală şi ar profita dacă s­-ar strădui să devină mai consecvenţi). Deci, nu te grăbi să sari imediat dela o alternativă de salvare la alta, aparent mai atractivă; oarecare stăruinţă şi consecvenţă este necesară; uneori e chiar obligatorie. Căci tot lumea zice: cine aleargă după doi iepuri nu prinde nici unul.

   Când acţionezi – nu o face cu reţinere, fără tragere de inimă, cu teamă. După ce ai cântărit (iute!) toate informaţiile şi implicaţiile, adversitatea, duşmanul trebuie izbit cu hotărâre şi impetuozitate, folosind toate forţele şi mijloacele disponibile. Nu umbla cu jumătăţi de măsură că pierzi timpul (adică - viaţă, bani).

   Ce-i mult nu-i sănătos: e rău prea multă risipă, dar tot rău e şi prea multă economie. Trebuie evitate excesele - în orice sens. Incearcă să păstrezi o bună cumpănă între părţi şi tendinţe – acea vestită aurea mediocritas (echilibrul de aur).


Fii optimist!

   Atitudinea pozitivă înseamnă să vezi şi partea bună a situaţiei, a lucrurilor (jumătatea plină a paharului), nu să te tot văicăreşti şi să pui mereu răul înainte. Căci orice profeţie, bună sau rea,  odată făcută - tinde să se îndeplinească! Cel cu o gândire pozitivă, constructivă, nu stă, nu lâncezeşte, nu aşteaptă, nu se vaită, nu condamnă - ci caută soluţii, valorifică puţinele posibilităţi existente (însă şi pe unele care nu există, dar apar din senin când este suficientă preocupare – căci aşa e viaţa) şi luptă fără teamă cu adversitatea. Nu mai răspunde cu NU: nu pot, nu ştiu, nu vreau, n-am timp etc. Zi mereu DA ideilor şi propunerilor cinstite – chiar dacă asta te obligă să faci eforturi, cauţi soluţii noi ş.a.m.d.. Insă nu da vrabia din mână pe cioara de pe gard.

   Când ţi-e greu, cere ajutor - nu te ruşina. Ruşinează-te înainte de a face vreo prostie sau acţiune necugetată. Din cauză că oamenii sunt în general binevoitori, cine cere – nu piere. Dar nici nume bun n-are. In fond, de ce te-ar ajuta alţii pe tine? Au şi ei treburile, greutăţile lor. Ce merite ai tu ca să te ajute? Ce-ai făcut tu pentru ei? Frate – frate, dar brânza e pe bani.

   Sarcina ta ca om este să nu devii un cerşetor, o povară pentru alţii, ba chiar să dai şi o mână de ajutor altor oameni mai slabi, copii, bătrâni, nevoiaşi, sau unora care n-au habar, sau n-au citit o carte despre supravieţuire. Ajută, fă binele în jurul tău - şi lumea va deveni mai bună - chiar pentru tine.

   Dar una e să ajuţi un accidentat care se luptă să supravieţuiască – şi altceva e să dai de pomană unui milog, care nu face nimic ca să scape din situaţia grea în care se află (şi în care a ajuns, de cele mai multe ori, din cauza lui însuşi, defectelor sale cu care n-a luptat). Nu strica orzul pe gâşte. Nu-l încuraja să lenevească (dar nici nu-ţi bate joc de el). Mai degrabă învaţă-l, ajută-l să se ajute singur (vezi # 20.2).

   Supravieţuirea e deseori o problemă de alegere, o decizie dureroasă. Câteodată eşti nevoit să sacrifici o parte ca să salvezi restul, întregul. De exemplu să sacrifici un membru al corpului (braţ muşcat de câine, crocodil, rechin) ca să scape restul (cum face şopârla, care-şi rupe coada prinsă şi scapă fugind). Uneori se ajunge la situaţii limită: trebuie să laşi să moară o persoană din grup - ca să scape restul, majoritatea. Nu e simplu, nici uşor sau creştineşte să iei o astfel de decizie. Dar în condiţiile respective, extrem de dure, ea trebuie luată.

   Iată povestea unor evadări din lagărele nordului siberian. Deţinuţii de acolo nu erau prea bine păziţi, fiind evident că cine ar fi încercat să fugă, să meargă pe jos spre sud, prin sălbăticie, fără haine şi arme, murea sigur de frig şi de foame. Natura înconjurătoare ostilă descuraja orice evadare. Totuşi, unii prizonieri mai vechi, sătui de viaţă, făceau câteodată încercări disperate – şi totuşi chibzuite. Ei îşi luau ca tovarăş de evadare un deţinut mai tânăr, proaspăt sosit, deci nepriceput la viaţa lagărului - pe care urmau să-l mănânce pe drum. Tânărul era foarte mândru că bătrânii îi acordă încredere - fără a-şi da seama că urma să fie prima victimă (planificată) a încercării de evadare.

   Adică, fără a se gândi că nimica nu e gratuit pe lumea asta – poate doar bucăţica de brânză din capcana pentru şoareci (cum îi asigura maliţios în Parlamentul englez liberala Doamnă Thatcher pe opozanţii ei politici, socialiştii demagogi).


Inventează!

Fii diferit, altfel dispari! (Be distinct – or extinct!)

   Atitudinea creativă însemnă să vii cu idei noi, să faci alte legături între faptele, situaţiile, informaţiile existente, să-ţi surprinzi adversarii şi situaţia, să cauţi şi să găseşti soluţii chiar şi acolo unde experienţa sau tradiţia spune: nu se poate. Să-ţi pice fisa înaintea altora. Inventivitatea este trăsătura, atitudinea care deosebeşte omul de animal şi determină succesul sau înfrângerea (mai ales în noua lume competitivă şi  informatizată); până la urmă chiar supravieţuirea sau moartea – fie imediat, fie pe termen lung.

   Mai ales într-o situaţie critică, nu aştepta să facă altcineva ceeace poţi face tu însuţi - pentru tine
sau pentru camarazii, familia ta. Descurcă-te, NU sta cu mâinile în sân, aşteptând să te salveze
alţii sau Dumnezeu. Ajută-te singur!

   Încercarea moarte n-are! Chiar dacă nu ştii, nu te pricepi, gândeşte-te puţin, judecă, foloseşte bunul simţ – şi  ceva. Când izbucneşte criza sau apare accidentul – atunci şi acolo este momentul acţiunii. Nu prin eschivare sau chiul (la şcoală, serviciu, vot ş.a.m.d.) se pot rezolva problemele şi obstacolele. Implică-te, pune osul la treabă.

   Deşi toate metodele de supravieţuire sunt bune pentru toţi, există bariere fizice şi mentale care limitează gama de posibilităţi pentru un individ anume.  Dacă un om simplu dar zdravăn poate să fugă, sară, ţipe, lovească ca să scape, pentru un intelectual slăbănog – aceleaşi metode sunt sinucidere curată. Acesta ar trebui să-şi rezolve problemele nu bazându-se pe corp, ci  mai mult cu mintea, prin: vorbe, scule ajutătoare, proteze, prevedere, bani, oameni angajaţi ş.a.m.d.

   Lupta pentru supravieţuire trebuie dusă nu numai cu armele sau metodele cele mai perfecţionate (care adesea sunt tocmai cele ale adversarului), ci şi cu acelea la care tu te pricepi dar adversarul nu (chiar dacă or fi mai vechi).


Comunică!

   În tot ce faci e nevoie de ordine, disciplină, gândire metodică, organizare. Plus capacitatea şi îndemânarea de a comunica, de a te pune în pielea celuilalt, de a gândi şi la nevoile celuilalt. Progresele extraordinare făcute de americani în ultimii 20 de ani se datoresc numai şi numai calculatoarelor, adică răspândirii informaţiei. Adică – dezvoltării comunicării.

   Pentru a-i informa şi convinge pe ceilalţi să acţioneze într-un anumit fel, logic şi eficient, e obligatoriu să le comunici ideile tale, planul de acţiune, sarcinile lor. La noi lipseşte educaţia şi pregătirea pentru lucrul în echipă, pentru solidaritate şi obţinerea consensului. Or, unde-s doi puterea creşte!

    Gândeşte, dar acceptă şi gândirea altora. Nu-i considera pe toţi proşti. Majoritatea conflictelor cu alţi oameni apar din cauza lipsei respectului faţă de ei, manifestată şi prin:
- Lipsa de comunicare, neconfruntarea deschisă a părerilor, necunoaşterea limbii celuilalt etc;
- Surprinderea celuilalt cu o acţiune prea rapidă, neanunţată.

   Dar ce fel de comunicare sau înţelegere poate avea loc la noi, când dacă nu prima, atunci a doua vorbă care iese din gura unui om simplu e de obicei o minciună, o sudalmă, sau un zbierăt? Prea puţini sunt convinşi că vorba dulce mult aduce, deşi e atât de simplu şi eficace să ceri scuze sau să zici “mulţumesc”.Prostul are impresia că cel care ţipă ar avea mai mult succes în discuţia sau conflictul respectiv. Tactica, satisfacţia lui e: obraznicul mănâncă praznicul. Din cauza reţinerii, neimplicării celor din jur (să fie de vină “politeţea”, sau iresponsabilitatea acestora?) nesăbuiţii nu sunt puşi la punct cum ar trebui pentru bunul mers al societăţii. Iar urmările nefaste ale vorbelor rele şi ale lipsei de civism sunt evidente peste tot.

   Dar vorbăria, taclalele, trăncăneala nu înseamnă comunicare. Cu cât omul gândeşte mai puţin, cu atât vorbeşte mai mult (Montesquieu). Nu mai spune fleacuri, prostii - tăcerera e de aur. Inainte de a vorbi, gândeşte, întreabă-te: la ce-mi foloseşte ce voi spune? Sau: cum să prezint ceeace vreau să spun (tonul face muzica)? Sau: ce va face interlocutorul şi ascultătorii cu informaţiile pe care le voi spune? Numai Dumnezeu primeşte gratuit informaţiile – zicea Churchill. Mai mult ca sigur că după ce te gândeşti puţin, vei alege să taci. Chiar şi când vrei să ceri ajutor, înainte de a te apuca să ţipi ca din gură de şarpe, întreabă-te: am cu adevărat nevoie de ajutor? n-aş putea să rezolv eu singur problema?

   Nu uita nici de puterea cuvântului, nici de faptul că se poate comunica (intenţionat dar şi involuntar) şi fără vorbe (gesturi, mimică, limbajul trupului). Merită să studiezi şi ceva despre “negociere”.


Respectă Natura!

   Supravieţuirea ecologică prin apărarea Naturii este de importanţă vitală pentru viitorul omenirii - şi al tău! Natura e mama noastră, aşa cum corpul omenesc e casa sufletului. Planeta pare nesfârşită doar primitivilor; oamenii civilizaţi au văzut (cu ajutorul sateliţilor) că Terra este o planetă mică, cu spaţiu şi resurse limitate. Pentru Natură existenţa oamenilor nu e o binecuvântare – ci o continuă sursă de poluare şi gunoaie. Oamenii produc prin arderea cărbunilor şi petrolului de două ori mai mult bioxid de carbon decât toate celelalte surse naturale (păduri etc) la un loc. Efectul de seră şi distrugerea stratului protector de ozon se accentuează datorită producţiei de gaze poluante de tot felul. Mările sunt secătuite de peşte, rezervele mondiale de petrol epuizate, deşertificarea avansează rapid datorită pădurilor defrişate şi solului distrus prin chimizarea excesivă, gunoaiele ne sufocă. Supravieţuirea omenirii civilizate este periclitată.

   Inconştienţa şi iresponsabilitatea cu care se poartă oamenii în acest sens ar părea înduioşătoare (poţi zice: bieţii de ei, sunt săraci, înapoiaţi, lasă-i şi pe ei să trăiască; sau: lasă că o să vadă ei, o să înveţe cu timpul; de ce să mă bag; ei sunt prea mulţi şi tot nu pot face nimica) - dacă n-ar fi îngrozitoare (răul iremediabil făcut de ei se răsfrânge şi asupra ta, asupra noastră, a viitorului).

   Supravieţuirea în sălbăticie înseamnă să fii strâns legat de natură: s-o înţelegi, respecţi, s-o foloseşti. Dar ce legătură mai au acuma tinerii orăşeni cu Natura? Ei nici măcar nu ştiu ce e, pot deosebi iedul de miel, ţapul de vier, calul de catâr, grâul de secară sau găinaţul de balegă; ce să mai vorbim de sălbăticiuni, de buruieni pentru hrană sau leac. Ar trebui să (re)înveţe multe lucruri simple, tradiţionale – pentru a putea face faţă ameninţărilor complexe ale viitorului!  Când încerci să supravieţuieşti nu strica şi nu distruge totul împrejur. Economiseşte forţele, proviziile, resursele. Nu fii lacom sau inconştient. Numai animalele acţionează iresponsabil. Gândeşte-te şi la ceilalţi, la Natură. Gunoaiele aruncate peste tot, pungile de plastic (practic indestructibile pe cale naturală) care acoperă ogoarele - ne sufocă pe toţi. Sau, ce-ar mai rămâne din parcurile Bucureştiului dacă toţi cei 2,5 mil. locuitori ar rupe câte o floare or o cracă – aşa cum îi vedem pe mulţi inconştienţi? Lasă-i şi pe alţii să trăiască, să profite. Nu culege TU toate fructele, bea toată apa, tăia toate lemnele, distruge toate stalagmitele, murdări tot terenul. Căci: o  felie de portocală are acelaş gust ca şi restul portocalei! Iată de ce prin alte ţări, mai avansate, lumea a început să se trezească şi se dezvoltă mişcarea civică pentru o poluare zero. Un aspect – doar aparent minor - al acestei acţiuni de importanţă naţională (la ei) este obligaţia fiecărui drumeţ de a lăsa locul pe unde a trecut sau poposit mai curat decât l-a găsit (adică să adune la plecare mai multe gunoaie decât a făcut el - pentru a le duce la o cutie sau groapă amenajată ecologic)!

   Fă şi tu la fel, devino un activist civic, ecologic - fără să fii silit. NU aştepta ca mereu alţii să cureţe în jur. Sau tot alţii să-i educe pe nespălaţi (şi asta fiind tot un fel de curăţenie). 


Implică-te!

   Toată lumea constată cât de mult se înmulţesc analfabeţii, copiii părăsiţi şi handicapaţi. Se tot dă vina pe sărăcie. Dar sărăcia nu e motivul real – ci doar scuza autorităţilor incompetente, cu care îşi. maschează tembelismul. Omul priceput şi dornic să răzbească face din rahat - bici. Cauza  problemei este educaţia insuficientă, necorespunzătoare a multor tineri şi părinţi. Or, această lipsă nu le poate aduce, pe termen lung, decât tembelism, inconştienţă, iresponsabilitate, sărăcie, subalimentare, subdezvoltare. Pentru a supravieţui, aceşti concetăţeni vor fura, defrişa ilegal păduri, cerşi, înghiţi ajutoare sociale ş.a.m.d.. Dezastrul social şi economic se amplifică dela sine: inculţii săraci fac copii mulţi (tot o formă – iraţională – de supravieţuire) care la rândul lor devin tot inculţi şi săraci. Cu forţe proprii, singuri, nu pot ieşi din acest “blestem”. Ei constituie o bombă socială cu explozie întârziată. Evident că educarea lor (cu orice preţ!) e o condiţie vitală pentru supravieţuirea Ţării noastre. Cu toate astea, societatea şi autorităţile nu intervin şi îi lasă să se desfăşoare în voia lor. Cu o inconştienţă cutremurătoare – pentru viitorul nostru, al Ţării.

   Neimplicarea în treburile comunităţii a oamenilor educaţi, cu cei 7 ani de-acasă, echivalează cu un fel de sinucidere colectivă. Cine altcineva le-ar putea descurca: Analfabeţii? Vagabonzii? Cei ce primesc ajutor social? Handicapaţii sau inculţii obraznici? Autorităţile iresponsabile? Îmbogăţiţii tranziţiei? Trebuie să-ţi pese! Dacă nu te angajezi – te sinucizi! Tu şi cei din jur, ba chiar tragi după tine toată Ţara.

   Pentru supravieţuirea colectivă pe tremen lung, NU mai accepta sau tolera greşelile şi nesimţirea celor din jur: excesele de libertate greşit înţeleasă; proasta creştere, tupeul; prostia, tembelismul, nepăsarea; promovarea nemeritată a nonvalorilor în ierarhia economică, sociala, şcolară sau culturală; hoţia sau corupţia de orice fel; mârlănia; lipsa de educaţie a tinerilor, ţiganilor, derbedeilor ş.a.m.d.; inconştienţa sau nepăsarea faţă de problemele colective; preocuparea numai pentru satisfacerea instinctelor primare: umplerea burţii, euforia bahică, chefuri, sex, putere, bani; atentatele culturale, programele TV vulgare, violentarea limbajului; etc.

   Ce-ai putea face?
Printre altele, să-ţi valorifici drepturile cetăţeneşti, cel puţin la fel de bine cum o fac şi cei needucaţi dar obraznici. Să arăţi – cât mai vizibil şi eficient - că-ţi pasă:                                   

- Ziarele, posturile de radio si TV trebuie inundate cu scrisori de protest şi comentarii în legătură cu articolele sau emisiunile lor, sau despre faptele urâte şi reprobabile constatate de tine;
- “Mila”, “facerea de bine” obişnuită, trebuie întoarsă pe dos: adică să-i faci milogului, derbedeului ce-i trebuie cu adevărat: educaţie, NU doar să-l laşi, ajuţi să rămână ce este!
- Nespălaţii trebuie spălaţi, cerşetorii trebuie descurajaţi - chiar cu forţa (vezi # 20.3);
- Ajută, stârneşte şi capacitează autorităţile (Poliţie, Primărie etc): reclamă verbal sau în scris pe toţi cei ce nu se comportă civilizat: beţivii, scandalagii, hoţii, abuzurile părinteşti ori sexuale, contravenienţii la regulile de circulaţie ş.a.m.d.. Revino şi insistă dacă autorităţile nu reacţionează corect.
- Ajută şi susţine orice iniţiativă ori intervenţie individuală sau colectivă în acest sens, oriunde: în bloc, cartier, tramvai, localitate. NU lăsa pe cel care se implică să fie redus la tăcere, învins de “gaşca” derbedeilor. Luptă-te cu entropia socială.
- Aderă la o organizaţie neguvernamentală care acţionează conform vederilor tale.
   Ş.a.m.d.