Derlogea.ro

  • Măreşte caracterele
  • Dimensiune normală caractere
  • Micşorează caracterele
Home 7. Taijiquan 7.1 Ce este Taijiquan?

7.1. Ce este Taijiquan?

Email Imprimare PDF
Demonstratie Taiji grup
  

Extras din cartea
„Taijiquan - Calea Perfecțiunii”

7.1. Ce este Taijiquan?





  1. O metodă de educaţie totală
  2. O artă marţială
  3. O activitate sanogenă
  4. O ramură a Qigong
  5. Etica Taijiquan


1. O metodă de educaţie totală

Taiji  înseamnă pe chinezeşte: suprem, ultima limită, marele început şi sfârşit. Acest cuvânt are un înţeles filozofic complicat, pe care vom încerca să-l desluşim în # 3. Quan înseamnă: pumn, box, luptă cu pumnii.

Putem deci traduce Taijiquan drept „metoda de luptă cu o măiestrie supremă” sau „metoda de luptă bazată pe teoria marelui început şi sfârşit” (vezi şi # 15.3.3).

Am ales o traducere mai liberă: „Calea Perfecţiunii”, datorită ideii de bază a acestei învăţături: căutarea mişcării perfecte. Practicarea ei imprimă elevului atitudinea de a căuta mereu să realizeze mişcarea cea mai eficientă de apărare, care se constată a fi şi cea mai frumoasă şi cea mai economicoasă, cu alte cuvinte, perfectă.

Pe lângă o sănătate şi o condiţie fizică de invidiat, cine învaţă Taijiquan va căpăta şi o atitudine instinctivă de căutare a perfecţiunii şi a eficienţei maxime în orice altă activitate, de exemplu: în muncă, în relaţiile cu ceilalţi oameni, în distracţie sau odihnă.

Calea Perfecţiunii este o metodă de educaţie integrală (holistică), valabilă totodată şi pentru minte şi pentru corp. Prin aceasta ea va fi greu accesibilă celor care suferă de şmecherie şi de lene. Cu şmecheria ei rezolvă problemele intelectuale (în fond, e vorba tot de un chiul), iar lenea se manifestă prin oroarea de efort fizic. De exemplu, la noi chiar bruma de terenuri şi săli de sport existente, incomparabil mai puţine decât sunt prin alte părţi, stau aproape goale. Sunt pline, în schimb, tribunele stadioanelor şi scaunele din faţa televizoarelor, în care tot românul „face sport”. Părinţii nu fac mişcare, copiii învaţă de la părinţi, ciclul sedentarismului – cu toate consecinţele sale catastrofale, unele chiar nepercepute – se repetă la nesfârşit. Şi ne mai mirăm de numărul mare al bolnavilor de toate bolile, al divorţurilor, al beţivilor, al crimelor, de numărul mic al naşterilor, al premiilor Nobel acordate românilor, de fuga „creierelor”, de murdăria de pe străzi, de sărăcie şi de câte altele.

Oare toate acestea sunt de la Dumnezeu, sau or fi din vina străinilor, ori a unui destin naţional-social nenorocit?

Dacă stăm să judecăm drept, într-o ţară având resursele naturale ale României, toate belelele se datorează exclusiv locuitorilor; ne facem răul cu mâna şi cu mintea noastră cea nechibzuită, cu fudulia şi cu lenea.

Taijiquan ne poate ajuta să scăpăm şi de lene, şi de fudulie, şi de şmecherie, şi de boli, şi de răutate, şi de frică; aproape că este un „leac miraculos”. Singura condiţie este să-l practici; efectul său nu ţi-l poate dărui sau vinde altcineva. Calea Taiji satisface condiţiile cerute unei metode ideale de educaţie şi de sănătate populară: asigură dezvoltarea fizică multilaterală; mişcările au un înţeles, un sens, fiind procedee de luptă; practica sa nu necesită spaţiu mare, nici echipamente scumpe; poate fi făcut în grup sau individual, în casă sau în parc.

În cartea „Aplicaţii practice ale Taijiquan”, maestrul Yang Chen Fu scria:


Dobândirea capacităţii de dezvoltare fizică şi spirituală, prin eforturile tale, dar fără a fi în stare să te aperi singur la nevoie, este o realizare cetăţenească. Dobândirea doar a capacităţii de autoapărare, fără a dezvolta simultan şi aspectele comportamentului civic, înseamnă o realizare marţială.

Taijiquan-ul complet – marţial şi civil, include atât arta auto-dezvoltării cât şi pe cea  a auto-apărării, acoperind nu doar instruirea elevilor, ci şi aplicarea practică a cunoştinţelor”.


Antrenamentul poate fi făcut cu diverse intensităţi ale efortului. Rezultatele date de aceste moduri de practicare diferite sunt la fel de variate ca şi diversitatea de atitudini ale elevilor. Majoritatea practicanţilor actuali urmăresc doar îmbunătăţirea sănătăţii. Alte aspecte ale Taijiquan, ca dezvoltarea bioenergiei (în chinezeşte Qi, în japoneză Ki) sau valoarea practică de artă marţială, suntrareori puse în practică de elevii actuali şi rămân din păcate un subiect de discuţii abstracte.

Dacă în denumirea unei şcoli apare numai cuvântul Taiji, fără Quan, rezultă că se ocupă numai de aspectele sanogene ale Taijiquan, fără cele de luptă.


2. O artă marţială

Taijiquan este aşa dar o artă marţială chinezească, veche de peste 400 de ani (vezi #  ). Ea face parte din familia artelor marţiale interne (vezi #  ). Cu trecerea timpului, datorită schimbării societăţii (sedentarizarea populaţiei, răspândirea armelor de foc şi de nimicire în masă etc.), Arta marţială a devenit o metodă de educaţie fizică pentru toţi: tineri sau bătrâni, femei şi bărbaţi, muncitori cu mâinile sau cu capul, şefi sau subordonaţi.


3. O activitate sanogenă

Taijiquan este unul dintre cele mai eficiente mijloace sanogene (generatoare de sănătate) descoperite şi folosite de chinezi, alături de acupunctură, masaj, ceaiuri – vezi # 14.2.

Valoarea ei deosebită a fost dovedită practic de milioane de persoane, sute de ani (deci este mult mai bună decât comunismul, care s-a aplicat la oameni fără a fi fost în prealabil încercat nici măcar pe animale de laborator!).

Pe lângă preţuirea pe care i-o acordă chinezii (şi japonezii), meritele sale au început să fie recunoscute şi de forurile medicale occidentale. Despre foloasele Taijiquan pentru sănătate se spun multe şi toate calităţile ce i se atribuie sunt adevărate. De altfel, Organizaţia Mondială a Sănătăţii – OMS – a declarat în 1988 că Taijiquan este cel mai bun exerciţiu fizic terapeutic cunoscut.

Efectele salutare ale Taijiquan-ului se datorează trăsăturilor sale specifice, cum ar fi: concentrarea mintală şi îndepărtarea gândurilor perturbatoare, mişcările lente şi continue, respiraţia naturală şi sincronizată cu mişcările. Gradul înalt al concentrării atenţiei, cerut la executarea oricărei Secvenţe de mişcări, ajută sistemului nervos central. Antrenarea simultană a minţii şi a corpului stimulează scoarţa cerebrală, provocând excitaţii în unele zone şi o inhibiţie protectoare în altele. Se creează condiţii pentru odihna creierului, descărcând scoarţa cerebrală de excitaţiile perturbatoare produse de diverse suferinţe. Taijiquan vindecă deci atât bolile mintale, cât şi pe cele nervoase.

Practica Taijiquan vindecă şi frica. Prin „frică” se înţeleg multe: şi teama legată de o cauză precisă – cum ar fi pierderea banilor, întârzierea la serviciu, vreo boală, hoţi, şomaj etc. – dar şi frica nelămurită care adeseori ne cuprinde fără vreun motiv clar. Toate aceste feluri de frică sunt în realitate forme mai simple sau mai grave de boală mintală. Dacă avem tăria să analizăm cu sânge rece problema fricii, constatăm că motivul ei sau nu există, sau nu contează, sau poate fi eliminat prin măsuri şi acţiuni raţionale – desigur, şi cu oarecare voinţă. Educaţia Taijiquan ne înarmează tocmai cu autocontrolul mintal şi corporal ce dau liniştea sufletească, curajul de a accepta viaţa aşa cum e ea, capacitatea de a judeca la rece, de a învinge teama.

Aşa cum prostia şi ticăloşia nu cunoaşte limite, nici deşteptăciunea n-are graniţe. În contrast cu nebunia devastatoare a unor conducători africani care au „produs” şi folosit copii-soldaţi (!): 300 000 în Sierra Leone şi 20 000 în Uganda - pe alte meleaguri, primarul din Antinopolis (Brazilia) a introdus în oraş câteva iniţiative şcolare revoluţionare:

- Zilnic, înaintea începerii programului şcolar, toţi elevii exersează ¼ oră Taijiquan;

- Profesorii se pregătesc de muncă meditând ¼ oră, înainte de a intra la ore;

- Când intră în clasă, fiecare elev este îmbrăţişat de profesor;

- Elevii care au un conflict între ei se aşează pe „banca împăcării”, special amplasată într-un loc vizibil. Cei care trec pe lângă banca respectivă ştiu că cei doi au probleme, şi fiecare încearcă să-i ajute cum poate.

Rezultatul acestor măsuri a fost că delicvenţa tinerilor din oraş a scăzut cu 90%!


4. O ramură a Qigong

Afară de faptul că este în acelaşi timp un sistem de educaţie fizică, un mijloc terapeutic şi o metodă de luptă, Taijiquan mai face parte şi din familia exerciţiilor de Qigong (vezi # 5). Este vorba de stăpânirea Qi­ului, a bioenergiei interne. În cadrul artelor marţiale Qi­ul este considerat un element firesc, însă mult perturbat de factorii specifici vieţii moderne. Astfel de influenţe dăunătoare,  inspirate din concepţii greşite asupra legăturii dintre om şi natură, provoacă de exemplu: tendinţa de a împărţi fiinţa omenească în corp, minte şi suflet (adică a lua în consideraţie o acţiune musculară fără a o lega de cerinţele şi motivarea interioară); tendinţa spre un raţionalism excesiv (o cucerire a umanităţii din ultimele milenii, dar care ne înstrăinează de starea naturală, firească); condiţiile de viaţă (factori de igienă şi alimentaţie).

Calea Perfecţiunii” urmăreşte dobândirea controlului asupra circulaţiei Qi-ului, în interiorul şi în exteriorul corpului. Îndrumarea blândă, dar fermă şi permanentă, a unui învăţător, îl poate duce pe elev spre valorificarea energiei sale interne – mai întâi pentru foloasele artei respective, dar ulterior şi într-un sens mai general. Acest proces de transformare internă constituie marele secret şi scopul principal al Taijiquan. Prin acest aspect, ea se înrudeşte cu Yoga, cu Aikido, cu budhismul Zen şi cu credinţele religioase. Se înrudeşte, dar nu se confundă cu ele. Taijiquan este o parte din tezaurul culturii şi civilizaţiei chineze, o expresie a înţelepciunii chinezeşti în acţiune.


5. Etica Taijiquan

Elevii sunt îndrumaţi să fie morali. Purtarea lor trebuie să fie mereu corectă, cavalerească, binevoitoare, nobilă, de folos pentru societate. Elevul ar trebui să însuşească principiile Artei atât de profund, încât să aplice automat filozofia ei în relaţiile cu orice şi oricine.

Prima regulă din codul de purtare pentru adepţii Taijiquan este că „elevii trebuie să respecte morala Wushu, să-şi însuşească tehnica şi etica. Tehnica poate fi eficientă doar dacă elevul se poartă corect şi împleteşte practica cu principiile morale; altfel, poate aluneca pe un drum greşit”.

Sau, altă regulă: „când obţii un avantaj (în luptă), nu uita de virtute (dreptate)!”.

Sau: „omul trebuie să se sacrifice (să cedeze), pentru a se armoniza cu ceilalţi”. Confucius zicea: „cel mai bine este să fii cinstit şi iertător” şi „să nu faci altora ceea ce nu-ţi place ţie să suporţi”.

Regulamentele interne ale şcolilor tradiţionale de Wushu interzic dezvăluirea tehnicilor de luptă indivizilor cu moralitate îndoielnică, care nu respectă regulile eticii, echităţii, dreptăţii, cinstei, adevărului, compasiunii şi toleranţei. Studiind o artă marţială, elevul învaţă să preţuiască pacea. Învaţă tehnici distructive tocmai pentru a nu le folosi. Cine cunoaşte pe pielea sa violenţa şi urmările ei, devine înţelept şi preferă să o evite.

Ca artă marţială neviolentă, Taijiquan realizează oprirea hotărâtă a violenţei fără a folosi mai multă violenţă, ci prin întoarcerea violenţei agresoare împotriva ei însuşi, sau prin neutralizarea ei. Agresorul e bătut de propriile sale arme sau acţiuni, „lupta” producând mai degrabă educarea decât rănirea lui. De obicei violenţa atrage violenţă, dar Taijiquan o lasă fără obiect, întorcând-o înapoi spre sursă.

Taijiquan rupe astfel cercul vicios al distrugerii, pentru a introduce o relaţie interumană mai raţională, mai puţin confrontaţională. El este un mijloc pentru susţinerea vieţii, fie în timp de pace, fie de război.

Există şi atacuri în Taijiquan? Da, dar violenţa nu reprezintă prima opţiune, ci ultima. În Taijiquan nu e loc pentru orgoliu (cauza violenţei), pentru că împiedică atât exersarea constructivă, cât şi utilizarea practică a Artei.

Amănunte despre etica Artelor marţiale orientale se pot găsi în [17].