Derlogea.ro

  • Măreşte caracterele
  • Dimensiune normală caractere
  • Micşorează caracterele
Home 7. Taijiquan 7.3 O viață sănătoasă

7.3. O viață sănătoasă

Email Imprimare PDF
Fara pastile!
  

Extras din cartea
„Taijiquan - Calea Perfecțiunii”

7.3. O viață sănătoasă











7.3.1. Sănătatea în epoca modernă

Fără sănătate, orice avuţie nu face doi bani.

Cineva povestea: „mă îndreptam spre casă. Eram necăjit căci îmi pierdusem portofelul cu bani şi acte. Mi se părea că fusesem lovit de o mare nenorocire gândind la ce nu mai puteam cumpăra din cauza lipsei banilor, şi la cât timp voi pierde pentru a face rost de acte noi. Pe drum îmi apăru în cale un gunoier. Îl ştiam din vedere. Veni spre mine şi imediat m-am gândit că vrea să-mi ceară de pomană. Eram pornit să-l reped. Dar, în locul formulei tânguitoare „săru’ mâna boierule, dă’ şi mie ceva”, omul mi se adresă civilizat: „domnule, vă rog să vă rugaţi câteva minute pentru sănătatea copilului meu. Am o fetiţă de 6 ani care se juca şi a căzut de pe o scară. Chiar acuma o operează. Dacă operaţia reuşeşte, fata scapă; dacă nu reuşeşte, rămâne paralizată. Nu ştiu ce să mai fac, asă că rog pe oricine întâlnesc să mă ajute în felul ăsta, poate aude Dumnezeu şi-mi scapă copilul de nenorocire”. Apoi a dat bună ziua şi a plecat. Am rămas năucit: mi-am dat seama că „nenorocirea” mea cu portofelul era o nimica toată faţă de soarta fetiţei si a părinţilor ei. Am stat şi m-am rugat câteva clipe pentru salvarea copilului, după care mi-am văzut de drum - dar vesel şi fericit că sunt sănătos şi întreg”. Ce puţin are omul nevoie ca să fie fericit! Şi ce grea poate fi uneori vindecarea, după ce te îmbolnăveşti!

Organizaţia mondiala a sănătăţii (OMS) a definit în 1948 sănătatea ca: „nu doar lipsa bolilor şi a infirmităţilor, ci starea când individul se simte pe deplin bine cu corpul, spiritul şi relaţiile sale sociale”. Definiţia este valabilă şi azi, dar în 1986 prin Charta de la Ottawa pentru susţinerea sănătăţii, OMS a venit cu o definiţie mai activă, orientată spre practică:

Susţinerea sănătăţii este procesul prin care oamenii devin capabili să stăpânească mai bine şi să-şi îmbunătăţească sănătatea. Pentru a ajunge în starea când se simte pe deplin bine cu corpul, spiritul şi relaţiile sociale, individul sau grupul trebuie să fie în stare să identifice şi înţeleagă aspiraţii, să satisfacă necesităţi, şi să schimbe sau să coopereze cu mediul înconjurător. Sănătatea este deci o resursă pentru viaţă, nu scopul vieţii”.

Această nouă definiţie accentuează rolul şi obligaţia fiecărui om de a-şi îngriji sănătatea şi de a nu o lăsa doar în grija medicilor. Statele sunt obligate să se ocupe nu numai de sănătatea cetăţenilor lor, ci şi de crearea condiţiilor şi obligaţiilor pentru ca aceştia, indiferent că sunt sănătoşi sau bolnavi, să se preocupe singuri, în mod activ, de propria lor sănătate.

Se urmăreşte astfel prevenirea bolilor, stimulând populaţia să-şi ia măsuri ca: activitate fizică, controale medicale periodice, şcolarizare privind factorii de risc şi altele. Prevenirea are ca scop transformarea cetăţenilor din consumatori de sănătate (livrată de medici) în producători de sănătate.

Prevenirea primară se referă la oamenii sănătoşi care trebuie să ducă o viaţă sănătoasă pentru evitarea bolilor (de exemplu, prin imunizare, prin înlăturarea factorilor de risc ca fumatul etc.). Prevenirea secundară constă în descoperirea din timp a unor boli (de exemplu, controale anticanceroase, anti-SIDA) sau eliminarea unor factori de risc (de exemplu prin scăderea colesterolului, a greutăţii corporale etc.). Prevenirea terţiară se aplică în cazul reapariţiei unei boli tratate, sau al dezvoltării unei boli cronice (se realizează de exemplu prin: măsuri de reabilitare, grupe de ajutor reciproc etc.).

Aşa dar, toţi oamenii ar trebui să se preocupe de creşterea „resursei personale” de sănătate, fără să stea şi să aştepte “medicamente compensate”. Ei trebuie să ia măsuri preventive, active, pentru păstrarea şi întărirea sănătăţii, cea mai eficientă dintre ele fiind mişcarea, sportul.

În ultimele două sute de ani productivitatea muncii a crescut enorm prin folosirea energiei din surse exterioare corpului uman, ceea ce a dus la creşterea generală a nivelului de trai. Durata de viaţă a crescut de la 40-50 de ani la 65-75 de ani.

Însă pe lângă numeroasele avantaje, civilizaţia modernă a adus omului şi multe necazuri. Îmbătrânirea populaţiei a dus la apariţia unor boli specifice civilizaţiei, cancerul şi afecţiunile cardiovasculare, care nu se manifestau pe vremuri, când oamenii mureau tineri din cauza infecţiilor şi hranei insuficiente. O viaţă mai lungă nu este automat şi mai fericită. O altă consecinţă este scăderea capacităţii de reproducere (natalitate). Totodată, civilizaţia a adus şi o creştere dramatică a stresului impus fiecărui individ, din cauza schimbărilor nesănătoase în modul de viaţă al oamenilor, cum sunt:

  • creşterea mobilităţii personale, cuplată cu reducerea mişcării corporale;
  • scăderea până la dispariţie a muncii manuale grele;
  • creşterea vitezei de răspândirea şi prelucrarea informaţiilor, cuplată cu scurtarea duratei de depreciere a cunoştinţelor deja acumulate de un individ;
  • imposibilitatea pentru un individ, chiar mare specialist, să mai poată cuprinde ansamblul cunoştinţelor despre un anumit domeniu;
  • ameninţarea de a nu mai putea face faţă cerinţelor şi a deveni şomer (adică un neputincios exclus din societate);
  • dispariţia „spaţiului personal de intimitate” necesar individului pentru siguranţa psihică, din cauza posibilităţii de a fi găsit oriunde cu ajutorul noilor mijloace de comunicaţie (telefon mobil etc.);
  • disponibilitatea permanentă şi în orice cantitate a hranei cu multe calorii;
  • înstrăinarea de natură, mai ales în oraşele mari.

Oamenii care (din cauza lipsei de cultură) nu pricep natura tehnică (artificială, nenaturală) a acestor schimbări, sau cei care din cauza educaţiei inadecvate nu se pot adapta vitezei schimbărilor în care sunt prinşi, se îmbolnăvesc de:

  • boli cardiovasculare (infarct etc.);
  • tulburări de metabolism (creşterea colesterolului etc.);
  • maladii ale sistemului locomotor (deficienţe de postură etc.);
  • tulburări psihosomatice (boli corporale datorită dereglărilor spirituale: migrene etc.).





7.3.2. Sănătatea la vechii chinezi

Datorită vechimii civilizaţiei chineze, problema îmbolnăvirilor din cauza înghesuielii şi a sedentarismului (civilizaţiei) a apărut acolo cu mult înainte de a apare în Europa de vest, în SUA sau la noi. La fel, prevenirea bolilor era cunoscută şi soluţionată cu mijloace empirice (dar eficiente) de multă vreme. Ba chiar, am putea zice că prevenirea şi vindecarea bolilor era deja un mizilic la daoişti, căci ei se ocupau deja de problema nemuririi!

Concepţia chinezească despre modul optim de comportare pentru asigurarea sănătăţii şi longevităţii este caracterizată de măsură şi echilibru, o anumită detaşare, dar şi de o preocupare continuă însă neexagerată faţă de traiul zilnic. Căci sănătatea nu este un lux sau un drept, ci o obligaţie a fiecărui om conştient de locul şi de datoriile sale în societate. Un om adevărat nu acceptă ca prin boală să devină o povară pentru semenii săi, ci face totul pentru a fi sănătos, valid, productiv, de ajutor pentru ceilalţi.

În China se spune că „doar peştii care nu ştiu să înoate sunt pescuiţi!”. Adică, chiar peştele trebuie să-şi cunoască meseria şi ce are de făcut ca să supravieţuiască. Cu atât mai mult omul!

Un medic bun îngrijeşte ceea ce încă nu a fost lovit de boală . Cel rău se mulţumeşte cu încercarea de a combate boala după ce a apărut”. Chinezii plătesc medicii personali pentru că le păstrează sănătatea şi îi penalizează dacă se îmbolnăvesc.

Omul care nu face exerciţii pentru a preveni bolile, ci aşteaptă apariţia lor pentru ca abia atunci să se îngrijească, este la fel cu cel care începe să sape un puţ când deja simte setea” - susţinea cu două milenii înaintea erei noastre cartea Neijing, cel mai vechi tratat de medicină din lume. Textul este prezentat (tehnoredactat) cu întrebări puse de Huang Di (Împăratul Galben, suveranul pământului - care în China e galben, din cauza solului din loess) şi cu răspunsuri date de medici şi înţelepţi. „Am auzit că în vremurile de demult oamenii trăiau o sută de ani. De ce nu se întîmplă şi azi la fel?”. Iar medicul Ki Bai răspundea împăratului: „pe vremuri, oamenii duceau o viaţă ordonată, având grijă şi de corp şi de spirit, alternând cu înţelepciune odihna şi activitatea, nerisipindu-şi rezerva de energie”.

Hua To, vestitul medic al antichităţii chineze, susţinea şi el: „corpul omenesc are nevoie de mişcare şi de muncă, dar acestea nu trebuie să fie făcute până la capătul puterilor. Când corpul este activ, alimentele sunt bine mistuite şi sângele curge peste tot, aşa că nici o boală nu apare - la fel cum nu putrezeşte nici balamaua unei uşi pe care o deschide multă lume”.

Aceste sfaturi vechi de 2000 de ani sunt valabile şi acum, căci organismul uman nu s-a schimbat (aproape) deloc.

Concepţia chinezilor despre sănătate ar fi deci: pentru evitarea bolilor - măsuri preventive; iar după apariţia bolii - tratamente naturale (acupunctură, ierburi de leac, masaj, descântece). De-abia în cele mai grave cazuri, nerezolvabile prin mijloacele „blânde” amintite mai sus, se ajunge la intervenţiile chirurgicale, considerate deci violente, agresive, intrusive.


Măsurile preventive cuprind un regim de viaţă adecvat (corespunzător unei atitudini responsabile faţă de propria viaţă şi de societate), masaj, Qigong etc. Este adevărat că la chinezi aceste mijloace sunt mai eficiente - pe de o parte din cauza reacţiei mai bune a organismului lor la astfel de intervenţii (din cauza neobişnuinţei cu medicamentele şi drogurile chimice de sinteză artificială), iar pe de altă parte datorită competenţei şi măiestriei mai mari a medicilor naturişti din China. Aceştia sunt adesea educaţi de mici pentru viitoarea lor meserie, sunt impregnaţi de mentalitatea şi mai ales de credinţa deplină în puterile medicinii tradiţionale, cunosc şi controlează Qi-ul, aşa cum nu se întâmplă în Occident. Adevăratul medic tradiţional din China simte Qi-ul său şi al pacientului, găseşte punctele care trebuie înţepate sau masate cu ajutorul sensibilităţii degetelor, nu pe baza regulilor din cărţi cu „cun”i (unitate de măsură folosită în acupunctură) sau planşe. Iisus vindeca fără ace!

Vă recomand insistent să studiaţi lucrarea [19], o foarte completă şi valoroasă informare despre bazele teoretice şi practica medicinii tradiţionale chineze.

Regimul recomandat de înţelepciunea chineză pentru a avea sănătate şi viaţă lungă s-ar putea rezuma în trei cuvinte: cumpătare, mişcare, curăţenie (vezi # 14.4).

Cumpătarea sau evitarea exceselor în orice activitate şi faptă creează condiţii optime de funcţionare a organismului uman, care în acest fel are un consum minim de energie pentru asigurarea supravieţuirii. „Ce-i mult nu-i sănătos” spunem şi noi, dar o ştiau şi chinezii dintr-o milenară experienţă. Iată exemple de greşeli: prea multă (dar şi prea puţină) mâncare, efort, stăruinţă, odihnă, încredere, muncă, consum de mărfuri, curaj, şi multe altele.

Lupta cu sedentarismul (prea multă odihnă!) este de înţeles, mai ales pentru amatorii de Taijiquan.





7.3.3. Sănătate cu Taijiquan

În clasamentul metodelor sanogene bazate pe mişcare, se pare că Taijiquan deţine supremaţia. Din studierea ştiinţifică, comparativă, a unor grupe de persoane care practicau şi a altora care nu practicau Taijiquan a rezultat superioritatea adepţilor, manifestată printr-o constituţie mai robustă, datorită funcţionării mai eficiente a sistemelor cardiovascular, respirator, osos, metabolic. Cel care practică regulat Taijiquan un timp îndelungat dobândeşte  mlădierea unui copil, sănătatea unui tăietor de lemne şi liniştea unui înţelept.

La orice om cu un grad normal de răbdare şi atenţie, exerciţiile Taijiquan micşorează efortul cardiovascular şi măresc oxigenarea organismului. Dar acesta nu este scopul lor principal, ci doar unul din numeroasele câştiguri secundare ale unui antrenament serios, dintre care mai enumerăm câteva:

a) Putere fizică mai mare – rezultată ca urmare a circulaţiei mai mari a Qi-ului prin corp, a forţei mai mari în picioare şi în zona inferioară a trunchiului, a reducerii cererii de oxigen;

b) Rezistenţă fizică mai mare – rezultată din utilizarea mai eficientă a oxigenului inspirat şi din reeducarea corpului pentru a folosi mai eficient muşchii, prin reducerea la minimul strict necesar a numărului de muşchi implicaţi într-o anumită mişcare;

c) Control mai bun al stărilor emoţionale – obţinut prin coborârea energiei din Centrul emoţional (amplasat în piept) spre Centrul corpului (Dantian) din abdomenul inferior, micşorând astfel cantitatea de energie disponibilă pentru reacţii emotive. Această nouă posibilitate de control amplifică toate celelalte efecte favorabile amintite;

d) O mai bună stăpânire şi o vigoare mai mare a activităţii sexuale, care decurg dintr-o percepţie mai deplină a zonei pelviene şi dintr-o creştere a energiei disponibile pentru activitatea sexuală, ca urmare a coborârii Qi-ului din Centrul emoţional spre Centrul de greutate a corpului;

e) Scăderea nevoii de somn şi creşterea calităţii somnului, care devine mai adânc şi mai odihnitor – rezultate dintr-o utilizare mai eficientă şi mai adecvată a energiei, o scădere a nevoilor aerobice şi o reducere generală a nivelului emoţiilor perturbatoare care întrerup atât de des somnul;

f) Reducerea necesităţii de oxigen şi prin aceasta a efortului cardiovascular – rezultă chiar şi numai din antrenamentul obişnuit, cu mişcările sale relaxate şi eficiente. Din acest motiv, tot mai numeroşi medici cardiologi recomandă pacienţilor să practice Taijiquan în varianta de sănătate, adică cu efort minim;

g) O nevoie mai mică de hrană şi o reducere a poftei de mâncare – obţinute din scăderea generală a consumului de oxigen şi a necesarului de combustibil. De asemenea, postura corectă tinde să dea o senzaţie de saţietate după înghiţirea unei cantităţi relativ mici de hrană;

h) Solicitări emoţionale mai mici – ca urmare a îmbunătăţirii controlului energiei emoţionale, rezultat din specificul posturilor şi al mişcărilor care alcătuiesc o secvenţă de exerciţii Taiji;

i) Mai mult calm şi linişte interioară – produse de efectele amintite la punctele b, d, e şi h de mai sus;

j) O vitalitate şi energie mai mari – ce decurg din toate schimbările de mai sus.

Exerciţiile Taijiquan sunt folosite cu scop terapeutic din ce în ce mai mult, în spitale şi sanatorii, din cauza rezultatelor excepţionale pentru vindecarea unor boli cronice, printre care enumerăm: hipertensiunea arterială, neurastenia şi tuberculoza pulmonară.

Taijiquan nu impune un anumit regim de viaţă, însă exclude dezordinea şi nepăsarea - în acest domeniu ca şi în toate celelalte laturi ale vieţii. Dar una este atitudinea raţională şi responsabilă, alta habotnicia sau suferinţele autoimpuse în scopuri imaginare, care fac mai mult rău decât bine, şi cu totul altceva inconştienţa şi dezinteresul faţă de propria sănătate şi viaţă.

Corpul rezultat dintr-o îndelungată practică a Taijiquan-ului arată cam aşa:

Obrajii practicantului sunt roşii, tâmplele tresaltă de vioiciune, urechile stacojii aud totul, ochii limpezi scapără de energie. Vocea îi este puternică şi răsună departe. Respiraţia este regulată, fără grabă sau gâfâieli. Dinţii, gingiile şi bărbia sunt sănătoşi şi tari. Umerii şi pieptul sunt puternici şi mlădioşi. Burta este elastică şi tare ca pielea de pe tobă. Picioarele sale stau sigure de parcă ar avea rădăcini în pământ, dar pot trece uşor de la „plin” la „gol” şi invers. Pasul este uşor. Când energia internă nu este trezită, muşchii sunt moi ca vata, dar devin tari ca piatra când îi străbate Qi-ul. În plus pielea este moale, roză şi atât de sensibilă, că poate „auzi” orice mişcare.

Comparaţi acest portret robot cu ceea ce vedeţi în oglindă!

Repetarea cu conştiinciozitate a exerciţiilor Taijiquan previne şi vindecă  numeroase boli, dar efectul va fi mai puternic când este sprijinit prin  cumpătare şi curăţenie.





7.3.4. Despre curăţenie

„Curăţenia” se referă atât la exteriorul cât şi la interiorul corpului.


  • 7.3.4.1 Curăţenia exterioară

În legătură cu problema curăţeniei exterioare - a corpului, a hainelor, a casei, a locului unde trăieşti - aparent nu ar mai fi nimic de spus faţă de ceea ce se presupune că ştie oricine, socotindu-se om civilizat, adică aşa cum ne place să credem că suntem fiecare. Dar este suficient să privim, să ascultăm şi să mirosim în jurul nostru, pentru a constata cât de neadevărată este iluzia că orice concetăţean care ştie să citească este de la sine şi civilizat.

Murdăria, poluarea mediului şi a societăţii, datorate în mare parte lenei dar şi neştiinţei, constituie aspectul dominant în peisajul înconjurător, fie că ne uităm la oraşe sau la păduri, în miloacele de transport în comun sau în toaletele publice, la săraci sau la proaspeţii îmbogăţiţi de tranziţie. Aşa că nici altora, nici nouă, nu le vor strica nişte vorbe despre curăţenie, care de mult ar fi trebuit să fie deja spuse de părinţi pentru a-i învăţa pe copii „cei 7 ani de-acasă”. Avem nevoie cu toţii de o lume mai curată, şi curăţenia lumii este treaba fiecăruia dintre noi, nu a primăriei sau a străinilor - adică a „altora”, cum cred greşit mulţi oameni.

Murdăria este mama bolilor şi a sărăciei, fiica prostiei şi lenei. Se spune că „spălatul mâinilor înainte de masă a salvat mai mulţi oameni de la moarte decât toate medicamentele la un loc”. Poate o fi şi oarecare exagerare în această afirmaţie, dar fără îndoială că ea conţine şi mult adevăr. Nu numai mâinile, dar şi toate celelalte părţi ale corpului omenesc trebuie curăţate regulat, pentru a evita apariţia numeroaselor boli infecţioase - multe din import, împotriva cărora sistemele de apărare ale organismului nostru sunt, evident, mai slabe. Curăţenia casei, a locului de muncă, a străzii, sunt factori cu influenţă puternică asupra sănătăţii, dar şi a eficienţei fiecăruia dintre noi şi tuturora la un loc.

Toate se leagă pe lumea aceasta, cu adevărat „unde dai, şi unde crapă!”. Nişte intreprinderi franceze doreau să-şi ridice rentabilitatea la nivelul celei din Japonia, aşa că au angajat câtiva experţi japonezi ca să le spună ce să facă. Aceştia le-au recomandat: „Faceţi curat la locul de muncă! Nu vă lipseşte nimic din ce avem noi, doar curăţenia şi ordinea”. Dacă în Franţa este aşa, ce să  mai vorbim despre situaţia de la noi. E trist, dar tocmai de aceea trebuie să facem ceva, altfel „ne mănâncă puricii!”. Iar simpla constatare nu este de nici un folos; în schimb, o mică faptă ar valora mai mult decât un sac de vorbe.


  • 7.3.4.2. Curăţenia interioară

Acesta este un aspect mai puţin vizibil, mai puţin cunoscut, dar chiar mai important decât curăţenia exterioară, a pielii sau hainelor. „Degeaba eşti curat pe dinafară, dacă eşti murdar pe dinăuntru”.

Curăţenia interioară se referă atât la cea fizică, corporală, cât şi la curăţenia mintală, spirituală, una mai preţioasă decât alta pentru sănătate.

Majoritatea oamenilor nu ştiu că aproape toate bolile se datorează murdăriei aparent inevitabile din interiorul sistemului digestiv. Toxinele, produse de alimentele incomplet digerate şi fecalele neevacuate cu regularitate, sunt cauza directă a numeroase boli şi cauza indirectă - prin slăbirea organismului - a celorlalte. Curăţenia tubului digestiv poate evita orice boală, chiar prelungi tinereţea. Această curăţenie se poate obţine prin:

  1. evitarea sau reducerea cauzelor externe de murdărie, şi/ sau
  2. micşorarea producţiei interne de murdării, şi/ sau
  3. curăţirea permanentă a murdăriei apărute.

Evitarea murdăriei se face prin: curăţirea (spălarea) alimentelor, consumul unor alimente care prin digestie produc mai puţină murdărie, micşorarea cantităţii de alimente mâncate până la strictul necesar. Alimentele care produc deşeuri şi toxine sunt: cele de origine animală, alcoolul, alimentele prelucrate prea mult (prăjite, gătite mai demult şi apoi reîncălzite etc.) şi altele. Toate religiile, numeroase alte învăţături şi cărţi se ocupă de această problemă, aşa că nu voi insista.

Nu contează cât de mult mănânci - ci cât digeri. Din punctul de vedere al eficienţei energetice, există un optim al cantităţii de mâncare, de la care organismul obţine maximum de energie utilă, consumând pentru digestia respectivă un minimum de energie (de resurse). Acest optim variază în funcţie de consumul energetic extern al omului respectiv, adică în cazul unui efort mare (pentru muncă, sport, frig etc.) cantitatea optimă creşte. Măsura optimului o dă următoarea senzaţie: „de la orice masă trebuie să te scoli puţin flămând”.

Micşorarea producţiei interne de murdărie se realizează prin menţinerea sistemului digestiv şi a întregului organism în stare de funcţionare, deci de sănătate, prin: evitarea stagnării alimentelor în diversele porţiuni ale tubului digestiv, pregătirea cât mai bună a alimentelor pentru digestie - adică mestecarea şi salivarea cât mai perfectă. Mestecarea este atât de importantă încât a dus la naşterea numeroaselor poveţe populare, nu numai chinezeşti, de felul acesta: „Mâncarea trebuie băută, iar băutura mestecată”.

O altă metodă de curăţire interioară este postul, atât de recomandat de diverse religii şi alte învăţături sanogene. Pentru un om sănătos şi cumpătat, a posti o zi pe săptămână este extraordinar de folositor.

Curăţirea permanentă a murdăriei apărută în tubul digestiv se face printr-un scaun regulat, obligatoriu zilnic, dar mai bine după fiecare masă. Fericiţi aceia care nu au probleme de constipaţie! Pentru oamenii „normali” ai epocii noastre constipaţia constituie o problemă obişnuită, cu care convieţuiesc - uneori fără să-şi dea seama de gravitatea ei - în suferinţă, până mor de o moarte cel mai adesea prematură.

O metodă minunată de curăţire interioară a organismului este descrisă mai jos: „cura de apă” vezi # 14.6. Nu trebuie neglijată nici spălarea regulată a gurii (dinţilor) precum şi a orificiului de evacuare a excrementelor din corp, preferabil ambele locuri după fiecare utilizare.

Printre altele, curăţenia interioară este asigurată şi de buna oxigenare a tuturor organelor şi ţesuturilor, chiar a celor mai periferice, realizată printr-o respiraţie eficientă. Din cauză că este aparent atât de simplu să respiri, foarte puţină lume acordă respiraţiei atenţia meritată.

Lao Zi spunea: „Respiraţia, ca şi viaţa, depinde de două mişcări: inspiraţia Yang şi expiraţia Yin”. Tot el sfătuia ca inspiraţia să ţină jumătate din durata expiraţiei, ca să cureţe corpul şi spiritul de murdăria acumulată, iar ziua să respiri lângă copaci şi noaptea departe de orice vegetaţie.

Printre cei care respiră adânc, cu sau fără voie, sunt cîntăreţii vocali şi instrumentiştii suflători. De exemplu, solistul de operă chineză este silit prin tradiţie să cânte ore în şir fără a avea voie să se întrerupă pentru a-şi trage răsuflarea. Cuvintele şi notele trebuie să fie legate împreună la nesfârşit. Pentru a reuşi să dea impresia că nu inspiră niciodată, el se antrenează special: stând la cîţiva centimetri în faţa unui zid, cântă astfel ca să nu se întrerupă ecoul, sau vibraţia, vocii sale.

Triburile indigenilor din Australia au un instrument muzical considerat sfânt, un bucium din lemn lung de vreo doi metri, cu care se cântă neîntrerupt în timpul unui dans ritual pentru alungarea duhurilor rele. Se crede că întreruperea melodiei ar permite duhurilor rele să se întoarcă. Cinstea de a cânta la acest fluier, sau bucium, o au numai cîţiva membri aleşi, care se pregătesc de mici copii pentru viitoarea lor activitate. Fiecare ia o ţeavă de trestie în care suflă pe la un capăt, în timp ce capătul celălalt este scufundat într-o băltoacă. Şiragul bulelor de aer care ies din apă nu trebuie să se întrerupă! Cu perseverenţă, băieţii învaţă să inspire periodic, expirând totuşi continuu.

La alt nivel, orice suflător în trompetă, nai şi alte instrumente asemănătoare ajunge să-şi amplifice şi să-şi valorifice eficient respiraţia. Veţi observa că aceşti muzicieni sunt mai sănătoşi decât oamenii obişnuiţi.

Ar fi bine să ne concentrăm asupra respiraţiei în fiecare din actele vieţii: când mâncăm, mergem, vorbim, lucrăm sau ne odihnim.

În afară regulilor şi exerciţiilor de respiraţie de origine daoistă sau chanistă deja examinate în capitolele precedente, complexul de exerciţii Baduanjin descris în # 13 este deosebit de eficient.





  • 7.3.4.3. Curăţenia mintală

Să vedem şi alte aspecte ale regimului de viaţă sănătoasă recomandat de chinezi. Un alt fel de curăţenie, cea morală, se referă la evitarea sau alungarea gândurilor rele (negative) şi înlocuirea lor cu gânduri bune (pozitive).

Mintea este o funcţie extrem de importantă pentru sănătatea individului. Gândirea „cu capul” şi nu „cu fundul” serveşte atât pentru binele tău cât şi pentru ca relaţiile cu ceilalţi oameni să fie bune. Aproape toate conflictele din lume sunt provocate de fudulie şi de preocuparea omului numai de propriile nevoi sau păreri. Legat de asta un savant spunea: “o balenă are creierul de 4 kg şi testicule de 1000 kg, încât dacă ar fi în stare să gândească, mi-e clar la ce s-ar gândi!”. Şi la oameni, deşi raportul greutăţii organelor e altul, (prea) adeseori hormonii unora sunt mai tari decât kilogramele celuilalt. Aşa se nasc tot felul de sentimente şi purtări detestabile: invidia, răutatea, egoismul, duşmănia, răzbunarea, înşelăciunea, agresivitatea şamd. Sedentarismul şi înghesuiala agravează comportamentul agresiv provocat de instinctul sexual, de aceea violenţa a devenit atât de răspândită şi riscă să devină ceva obişnuit!

Din păcate, mulţi psihoterapeuţi nu au înţeles că problemele “mintale” nu sunt cauzate 100% de funcţionarea defectuasă a creierului, ci doar vreo 50%; restul sunt provocate de probleme corporale. Terapia pe care o recomandă ei se bazează numai pe corectarea funcţionării minţii – fără a asocia şi exerciţiile fizice (transpiraţia), vezi de exemplu [20]. Dar tratarea unilaterală a problemelor “mintale” (în locul unui tratament de ansamblu, holistic) nu poate duce la o vindecare deplină, ci doar la una aparentă şi temporară. Greşeala aceasta nu o fac chinezii.

Gândurile bune (pozitive), în special cele de iubire a celor din jur, au o influenţă favorabilă asupra sănătăţii. Orice pornire egoistă, de poftă, de violenţă, de furie, de excitaţie, de invidie, de ură, pasiuni sau idei fixe, constituie cauze şi semne de boală. „Este suficient un fir de păr ca să tulbure vederea şi un singur gând rău ajunge pentru a distruge armonia”.  Curăţirea minţii şi a spiritului se face prin autoeducaţie, autosugestie, meditaţie. „Buna dispoziţie schimbă nisipul în aur”.

Chinezii spun: „când întâlneşti un om, înainte de orice, întreabă-te: ce bine pot să-i fac acestuia?”.

Iată 4 sfaturi din folclorul chinezilor, pentru sănătatea mintală:


  • Prima regulă:

Gândirea este sămânţa din care răsare acţiunea. Aşa cum paratrăznetul atrage fulgerele, gândul şi cuvântul atrag acţiunea.

Fii atent ce gândeşti, căci gândurile se transformă în vorbe.

Fii atent ce vorbeşti, căci vorbele devin fapte.

Fii atent ce faci, căci faptele se transformă în obiceiuri.

Fii atent la obiceiurile tale, căci ele devin firea ta.

Fii atent la firea ta, căci ea se transformă în soarta ta.

Spune-mi ce gândeşti şi eu o să-ţi pot spune ce vei păţi, ce o să ţi se întîmple.

Învaţă să-ţi controlezi gândurile, deoarece ele pot avea consecinţe uriaşe.

Vrei o viaţă fericită? Evită orice gând care „te slăbeşte”. Cum se poate pune în practică această regulă: să fii atent cu tine şi cu alţii; să observi şi să controlezi gândurile, vorbele (ale tale, dar şi ale celorlalţi). Toate gândurile bune trebuie păstrate şi dezvoltate; toate ideile despre boală, frică, tristeţe, acţiuni „păcătoase”, trebuie alungate, căci „poartă otrava”. „Curăţă fără întrerupere praful de pe oglindă”. Este ştiut că încrederea în forţele proprii, veselia, satisfacţia, măresc şi stimulează energia nervoasă. Dimpotrivă, neliniştea, grijile, supărările o reduc, o slăbesc. Aşa dar, străduiţi-vă să fiţi mereu veseli. Autoeducaţi-vă subconştientul pentru a deveni un om bun în mod firesc, adică împăcat cu ideea că oricine poate greşi. Căutarea perfecţiunii trebuie făcută cu perseverenţă, nu cu înverşunare sau fanatism.


  • Regula a doua:

Odihna este secretul oricărui lucru bine făcut”. Taylor, inventatorul organizării ştiinţifice a muncii, scria că cea mai bună metodă de lucru constă în a munci din greu 25 de minute şi apoi a te odihni timp de 35 de minute; randamentul poate creşte astfel chiar de 4 ori. El se referea la o muncă manuală, repetitivă - la banda rulantă - dar principiul este general valabil.


  • Regula a treia:

Trebuie să te odihneşti înainte de a fi obosit”. Nu este suficient să te odihneşti, mai trebuie şi să o faci la timpul potrivit, chiar să te odihneşti preventiv; după ce deja ai obosit, este prea târziu pentru odihnă. Dormi cât poţi mai mult, oricând ai ocazia. „Înţeleptul doarme”. Somnul repară şi regenerează uzura organismului. În China şi Japonia timpul de lucru este întrerupt pentru activităţi de relaxare, de odihnă activă (gimnastică în producţie) - care previn oboseala şi menţin tonusul necesar unei productivităţi ridicate.

Ca să aplici această regulă: „râzi, pentru a te relaxa”. Râsul este un factor principal al sănătăţii. El constă dintr-o inspiraţie scurtă şi o expiraţie lungă. Dimpotrivă, plânsul, suspinele, provoacă o respiraţie scurtă, neregulată, cu timpi de oprire, de adevărată sufocare. Plânsul alimentează durerea, o întreţine, o accentuează.

Când omul se aude râzând, îşi dă seama că este viu”.


  • Regula a patra:

Fiecare moment din viaţă este imens şi nu se mai repetă”.

Înţeleptul este conştient şi de fiinţa sa, şi de viaţa sa. Nebunul trăieşte la porţile şi la ferestrele fiinţei sale, în rătăcire şi inconştienţă”.

Să analizăm puţin şi subiectul rugăciunii.

Aceasta este o formă de autosugestionare, o încercare de a obţine sprijin de la o entitate superioară (reală, imaginară sau transcedentală), pentru a se îndeplini o intenţie personală. Experienţa milenară dovedeşte că practica rugăciunii are un rezultat favorabil. Din cauza propagandei clerului, în cursul timpului rugăciunea şi-a pierdut însă caracterul de tehnologie sanogenă pentru a deveni o justificare a ideologiei mistico-escapiste (fugii de răspundere).

Rugăciunea care solicită ajutor pentru făptuirea de prostii, mărunţişuri, şmecherii, răutăţi, satisfacţii personale, e o dovadă clară a unei boli mintale. „Dumnezeu” are alte treburi mai importante de făcut, nu se ocupă de rezolvarea cererilor a miliarde de animale egoiste. Plus că teoria „poporului ales”, sau a „răsplatei binemeritate”, nu e decât o altă formă de autosugestie fudulă. Scopul „rugăciunii” sanogene nu poate fi obţinerea de ajutor pentru satisfacerea unor pofte instinctuale, sau pentru săvârşirea de fapte „rele”.

Rezultă că scopul unei rugăciuni nu poate fi decât obţinerea de ajutor pentru învingerea propriilor instincte (Egoului), de sprijin în lupta cu tine însuţi, o intenţie de a dărui pentru folosul altora/ comunităţii, adică o „smerire”.

Cum acţionează ”rugăciunea” obişnuită? Cu ajutorul influenţei gândului „pozitiv” asupra minţii şi pe cale de consecinţă, asupra atitudinii celui ce se roagă. Desigur că rezultatul rugăciunii este până la urmă tot efectul propriei munci, nu ceva apărut din Cer, vreo minune ca un câştig la loterie. Deşi există şi noroc, problemele normale ale vieţii nu se pot rezolva în mod raţional şi sigur pe bază de noroc, ci cu planificare, muncă, efort. Însă e clar că rugăciunea acţionează eficient la nivelul minţii, ca un catalizator, ca un organizator al gândurilor şi acţiunii, pentru găsirea mai repede a soluţiei optime şi punerii ei în practică. Rugăciunea este o metodă de succes.

Se naşte întrebarea: dacă efectul rugăciunii este atât de puternic deşi foloseşte numai canalul minţii, oare n-ar fi mai bine să folosim o rugăciune holistică? Evident, răspunsul este afirmativ. Rezultă că rugăciunea cea mai eficientă (sau “corectă”, “adevărată”) va fi numai cea totală – adică una care mobilizează toate componentele fiinţei umane: corp, minte şi suflet. Aşa dar, rugăciunea “adevărată” nu poate fi decât un ansamblu de acţiuni, alcătuit din:

  • o faptă (adică un exerciţiu corporal, sau o muncă fizică),
  • efectuată conştient, adică gândită în mod organizat (nu executată automat, ca un robot),
  • având un scop altruist (o dăruire dezinteresată),
  • inutilă pentru făptaş dar utilă altcuiva, respectiv de folos public, comunitar.

Continuând raţionamentul, rezultă că, de exemplu:

  • În mod surprinzător, numeroase activităţi pot pretinde că ar fi rugăciuni.
  • Rugăciunea exclusiv mentală, eventual verbală, este o variantă slabă, primitivă (pentru “babe”).
  • Munca poate fi o rugăciune. Dar ea nu e rugăciune adevărată când e făcută „fără minte”, „automat”. Deşi satisface multe din condiţiile enumerate mai înainte, munca obişnuită nu o satisface şi pe aceea de „scop altruist”: munca în folos personal (pentru bani cu care să-ţi satisfaci „poftele”, adică instinctele) înseamnă consum de resurse naturale şi producţie mărită de gunoaie, care îngreunează viaţa altor oameni. Dar munca poate deveni rugăciune, când scopul său este obţinerea de bani pentru a rezolva o treabă altruistă: salvarea sau ajutorarea altora/ familiei etc.
  • Activitatea religioasă pentru salvarea propriului suflet, cum ar fi călugăria, nu e o rugăciune. Deşi satisface multe din condiţiile unei rugăciuni adevărate, nu o satisface şi pe aceea de „scop altruist”, întrucât are ca scop un folos personal. Dar activitatea religioasă poate deveni rugăciune, când scopul său este îndreptat spre ajutorarea altora (îngrijirea bătrânilor, orfanilor, bolnavilor etc.).
  • Chiar antrenamentul sportiv poate deveni rugăciune, când scopul său este creşterea puterilor corpului pentru a putea rezolva o treabă altruistă: salvarea sau ajutorarea altora, familiei etc. În schimb, antrenamentul sportiv având ca scop performanţa competiţională nu e o rugăciune. Deşi satisface multe din condiţiile unei rugăciuni “adevărate”, nu o satisface şi pe aceea de „scop altruist”: performanţă înseamnă învingerea altora, adică întristarea lor.
  • Taijiquan şi Aikido sunt rugăciuni adevărate!

Din păcate, ca mai toate gândurile şi acţiunile omeneşti, nici concepţia „rugăciunii adevărate” nu este scutită de posibile excese, deviaţii sau denaturări.

De exemplu, Inchiziţia era pentru Savonarola un fel de rugăciune, care satisfăcea toate condiţiile enumerate mai sus, inclusiv pe aceea a binelui public. Dar cum interpreta el „binele public”? Prin omorârea vrăjitoarelor, a necredincioşilor, a ereticilor, adică a unor oameni vinovaţi numai de păreri diferite de ale sale (delict de opinie). La fel se „rugau” şi Hitler, şi Stalin, sau se „roagă” şi azi mulţi „făcători de bine” aflaţi în posturi mari de conducere, prin apropiere sau mai de departe.

Aşa că vigilenţa fiecăruia din noi trebuie să fie mereu trează, mai ales în privinţa intenţiilor şi faptelor sale, dar şi ale altora. (Remember faimoasa lozincă Zen: „Atenţie! Atenţie! Atenţie!”). Deşi nu e bine să împiedeci o „rugăciune”, morala te obligă să intervii când descoperi că ea ascunde de fapt prostie, răutate, viclenie. Nu ai voie să laşi răul să se desfăşoare nestingherit.





7.3.5. Ce înghiţim?

Iată acum şi câteva păreri despre alimentaţia raţională.

Majoritatea metodelor de îmbunătăţire a condiţiei fizice sau a sănătăţii implică şi o restricţie, sau o modificare a obiceiurilor anterioare de alimentaţie. Taijiquan nu cere aşa ceva. Ce, cât şi cum mănânci are o importanţă mult mai mică pentru o metodă de educaţie fizică sănătoasă decât pentru una nesănătoasă, iar importanţa respiraţiei este mult mai mare decât a regimului alimentar. Adică, o persoană activă din punct de vedere fizic, are şanse mult mai mici să sufere de pe urma unei alimentaţii incorecte. Sigur că o hrană sănătoasă constituie un factor de mare ajutor pentru o bună stare corporală; dar o sănătate zdravănă şi o mare rezistenţă la boli, dobândită pe cale naturală, pot face faţă mult mai bine perturbaţiilor decât o constituţie slabă şi bolnăvicioasă.

N-aş vrea să rezulte că cei care au tăria să treacă la un regim vegetarian, cu post, fac rău, ci dimpotrivă. Dieta este importantă pentru sănătate, dar nu atât cât activitatea fizică.

Exerciţiul fizic potrivit, făcut la timpul oportun şi în cantitate corectă, este cel mai bun leac contra oricărei boli. Ştiu că asta nu este chiar atât de simplu pe cât pare. Viaţa ne-a silit pe mulţi să alergăm după o pîine, ne-a dat bice să lăsăm hoinăreala şi căscatul gurii, pentru a ne arunca într-o goană fără răgaz, aşa că ne vine greu să domolim pasul, să ne oprim, să privim în jur şi să cugetăm, apoi să trecem la faptă. „Cerul îi face cu ochiul celui care ridică nasul să-l privească”, dar cel mai adesea nu ne oprim să tragem sufletul şi ducem înainte, cu inconştienţă şi iresponsabilitate, regimul nesănătos de viaţă. Asta, desigur, până când o situaţie gravă, ivită ca „din senin”, face să dăm cu piciorul tuturor tabieturilor şi să trecem la o nouă viaţă, mai relaxată şi mai sănătoasă. Dar aşa ceva fac - din păcate - numai cei cărora doctorii le anunţă atât sfârşitul iminent cât şi nepuţinţa medicinei ştiinţifice de a-i mai vindeca.

În general, oamenii care lucrează în aer liber sunt mai sănătoşi. Dar numărul lor scade, pe măsură ce industria şi serviciile absorb majoritatea forţei de muncă. Omul care dă cu sapa sau doboară copaci, sau trage la rame şi la năvod toată viaţa, poate să mănânce seara orice fel de conservă, să bea orice zeamă alcoolică, apoi să se culce şi să doarmă ca un prunc şi a două zi s-o ia de la capăt. Astfel de oameni fără griji ajung la adânci bătrîneţi fără să ştie ce este o durere de cap, pe când alţii mai grijulii, care stau toată viaţa la un pupitru de comandă sau într-un birou, fac ulcere, hemoroizi, migrene şi câte altele. Exerciţiul fizic zilnic îi menţine sănătoşi pe pădurari, pescari, văcari, soldaţi şi alţii ca ei. Aceştia nu au auzit niciodată dictonul răspândit printre adepţii naturismului: „eşti ceea ce mănânci”, altfel ar fi murit de mult sub grămada de slănină afumată, cutii de conserve, ţuică şi tutun pe care le-au înghiţit.

Putem să ne uităm şi la miliardele de oameni din lumea a treia, muncitori care trudesc 10-16 ore pe zi şi mănâncă un pumn de orez cu un peşte sărat şi o lingură de zarzavat - dacă au noroc. Ei fumează mahorcă, beau poşircă, stau la taclale până noaptea tîrziu, fac o mulţime de copii şi mor la adânci bătrâneţi, înconjuraţi de o ceată de strănepoţi respectuoşi.

Din cele de mai sus rezultă că efortul fizic este o sarcină naturală, pe care toţi o avem înscrisă în ereditate, şi că acest efort ajută mult la înlăturarea efectelor unei hrane nepotrivite sau necumpătate. Dar, cum ne pot ajuta aceste cunoştinţe?

Dacă privim lucrurile în faţă, trebuie să recunoaştem că o schimbare radicală a obiceiurilor noastre alimentare n-ar putea să dureze multă vreme. Toată lumea a auzit vorbindu-se despre alimentele sănătoase şi cele nesănătoase, despre alimentaţia raţională şi dieta vegetariană. Dar nu este uşor să respectăm sfaturile bune, să renunţăm la friptură şi dulciuri pentru a mânca grâu încolţit şi morcovi raşi.

Totuşi, ceva ar trebui făcut! Poate o schimbare treptată, conform următoarelor reguli simple, ar fi mai potrivită şi mai accesibilă:

  • Mănâncă mai puţine alimente gătite sau conservate şi mai multe crudităţi.
  • Mai puţine produse din cereale prelucrate şi mai multe grăunţe şi fibre vegetale brute.
  • Mănâncă mai puţină carne şi mai mult peşte.  Mai puţină grăsime şi mai mult ulei vegetal.
  • Mănâncă mai puţină făină albă şi mai multe fructe sau miere. Mai puţine zaharuri rafinate şi mai multe proteine şi boabe.

Despre băutură acum. Toată lumea ştie cât rău face alcoolul omului normal şi cu atât mai mult celui care face sport. În şcolile serioase de Wushu elevul care miroase cât de puţin a băutură alcoolică este imediat dat afară. Pentru răcorire în timpul antrenamentului se bea apă caldă sau ceai verde, nu apă rece. Se recomandă să nu se bea nimic rece de la ghiaţă, când afară este cald.

Referitor la fumat, desigur că şi în acest caz se recomandă eliminarea totală a ţigărilor. Chiar dacă vi se pare imposibil să renunţaţi la acest „drog”, automat veţi avea din ce în ce mai puţină nevoie de el dacă practicaţi Taijiquan, şi până la urmă vă veţi lăsa.





7.3.6. Cura de apă

Apa e vitală pentru om. Fără apă nu există viaţă şi chiar dacă noi nu putem trăi în apă, ea trăieşte în noi. Corpul omenesc conţine cam 70% apă.  Pentru a putea trăi sănătos şi a munci, orice om are nevoie sa înghită zilnic 3-5 litri de apă. De fapt, suntem cu toţii nişte burdufuri umblătoare, pline cu apă.

Cunosc o metodă excepţională care asigură sănătatea, poate combate consumul de băuturi alcoolice şi nu numai atât. Ea reface ficatul şi rinichii, previne numeroase boli. Este o metodă cunoscută de multă vreme şi care constă din înghiţirea unor cantităţi mari de apă curată. În China se numeşte „cura de apă”.

Conform legendei, sfatul a venit de la un bătrîn în plină putere:

Multă vreme am fost bolnăvicios şi am suferit. Viaţa îmi era un chin, lumea nu avea nici un farmec pentru mine. Până în ziua când la coliba mea a poposit un călător, care m-a rugat să-i dau ceva de mâncare. I-am dat, iar el mi-a tăiat lemne, mi-a reparat acoperişul. Apoi am stat de vorbă, i-am spus de necazurile mele. Mi-a spus că şi el este bătrân, dar are corpul zdravăn, că-i place să umble şi să trăiască.

Când să plece, m-a sfătuit: „în seara asta nu mânca decât fructe. Mîine dimineaţă, imediat ce te scoli, du-te la fântână şi ia o găleată cu apă. Nu te spăla, nu mânca, dar respiră adânc aerul curat al dimineţii şi bea o jumătate din găleata cu apă, privind cum răsare soarele.

Fă asta în fiecare zi din viaţa ta şi vei scăpa de bătrîneţe. Toate bolile te vor ocoli şi vei trăi o viaţă nouă”.

Apoi, a plecat în drumul său.

Am cugetat, m-am hotărât şi a două zi dimineaţă am făcut cum mi-a zis călătorul. La început mi-a fost greu să beau atâta apă. Am urinat mult. Aveam ameţeli, dar nu m-am lăsat până nu am terminat toată apa. După asta, mâncarea  mi s-a părut cea mai gustoasă din câte am înghiţit vreodată.

După o săptămână am ajuns să beau uşor toată apa. N-am mai urinat aşa de mult, n-am mai avut ameţeli. În curând m-am însănătoşit şi de atunci n-am mai fost niciodată bolnav. Aceasta s-a întîmplat acum 30 de ani, pe când eu aveam 40.

În fiecare zi, fără nici o excepţie, am băut apă şi mi s-a părut că orice nouă zi este mai bună decât cea dinaintea ei. Acum îmi face plăcere să trăiesc şi să călătoresc. Şi spun povestea asta tuturor celor care vor să asculte.


Din punct de vedere ştiinţific, justificarea „curei de apă” constă în umplerea intestinului gros cu apă, ceea ce face colonul mai activ în producţia de sânge proaspăt (hematopoieză). Spălarea regulată cu apă a colonului curăţă pliurile interioare în care de obicei stagnează resturile alimentare, a căror descompunere şi staţionare produc numeroase toxine otrăvitoare pentru organism.

Practic, seara se vor fierbe aproximativ 3-4 litri de apă (proporţional cu greutatea corpului) într-un vas destinat exclusiv acestui scop. Peste noapte apa se răceşte. Ea va fi băută în cursul primei jumătăţi de oră după trezire. Poate la început vor fi unele senzaţii neplăcute; nu vă speriaţi, insistaţi, şi în curând senzaţiile vor dispărea de la sine. Nu înghiţiţi de la început toată cantitatea, încercaţi să ajungeţi la 1,5 litri după o săptămână şi la 3,5 litri în a doua. Apa va fi mai bine caldă decât rece. Eventual consultaţi şi un medic care, deşi s-ar putea să nu susţină ideea „vindecării cu apă”, este competent să vă indice o contraindicaţie clară în cazul dumneavoastră personal.

Este foarte important să nu întrerupeţi practica nici măcar o zi. „Eşti înţelept dacă mergi încet, dar eşti un prost dacă te opreşti la jumătatea drumului”. În afară recomandărilor de mai sus, nu mai există altă regulă sau reţinere şi după ce beţi apa, puteţi face orice veţi (mai) avea chef în privinţa alimentaţiei şi băuturii.





7.3.7. Pe scurt

Dacă i-am ruga pe bătrânii chinezi longevivi şi vioi să ne dezvăluie „secretele” lor, pentru a le urma exemplul, iată ce am afla:

  • Să nu beţi băuturi alcoolice;
  • După fiecare masă faceţi o plimbare de cel puţin 15 minute;
  • Mâncaţi numai alimente vegetale, cât mai crude;
  • Faceţi mişcare; evitaţi transportul mecanizat (automobil, ascensor);
  • Faceţi singuri cât mai multe munci din gospodărie;
  • Practicaţi Taijiquan;
  • Respiraţi mult aer proaspăt; evitaţi temperaturile prea mari sau prea mici;
  • Expuneţi vara corpul la soare, însă fără excese;
  • Sculaţi-vă şi culcaţi-vă devreme;
  • Fiţi mereu veseli!