Derlogea.ro

  • Măreşte caracterele
  • Dimensiune normală caractere
  • Micşorează caracterele
Home 8. Educația în aer liber 8.4 Leave No Trace (LNT) - 2
Email Imprimare PDF
alt

8.4. LNT - partea a 2-a

Tehnica şi etica LNT pentru drumeţi (continuare)








Regula LNT 4: Lasă locul vizitat aşa cum l-ai găsit!

Nu lăsa urme!

Păstraţi amintirile trecutului!
Păstrează amintirile trecutului: priveşte, dar nu atinge formaţiile şi obiectele culturale sau istorice. Oamenii vizitează ţinuturile nelocuite pentru multe motive, printre ele fiind şi descoperirea misterelor şi surprizelor Naturii. Dacă lăsăm pietrele, plantele, muşuroaiele, penele, resturile geologice şi alte formaţiuni naturale aşa cum le-am găsit, facem un dar celor care vor veni pe acolo după noi. Ar trebui să ne supere dispariţia amănuntelor şi obiectelor cunoscute din locurile îndrăgite. LNT înseamnă să laşi neatins ce ai găsit, păstrând calitatea deosebită a peisajului - pentru multă vreme, pentru toţi.
Lasă pietrele, plantele şi celelalte obiecte naturale aşa cum le-ai găsit. Descoperirea unor semne din trecut cum ar fi resturi de vase, desene pe stânci, obiecte casnice etc. poate fi entuziasmantă, dar apare prea des tentaţia culegerii acestor obiecte pentru a le duce acasă ca suvenir. Însă obiectele de interes arheologic şi istoric constituie o caracteristică esenţială a peisajului respectiv şi un bun al tuturor oamenilor, din toate timpurile. Cele aflate pe terenurile publice sunt apărate de Legea protecţiei resurselor arheologice şi de Legea păstrării moştenirii istorice naţionale. Astfel de obiecte pot fi mărunţişuri nevaloroase, ca stâlpii de marcarea staţiei pentru diligenţe, capetele de săgeţi, traversele sau echipamentul feroviar cu vechime mai mare de 50 de ani. Îndepărtarea sau deranjarea acestor resurse turistice de pe orice teren public este ilegală. Studiază-le, dar nu le atinge! Ele nu trebuie deranjate.

Nu deranjaţi formaţiunile naturale!
Ia amintirile din excursie pe filmul foto, nu în rucsac.
Uneori se poate obţine un permis de preluarea unor obiecte naturale din anumite terenuri publice. Preluarea este total interzisă în parcurile naţionale şi în zonele de protecţie pentru sălbăticiuni. În terenurile nelocuite se aplică legile federale. De exemplu, cuiburile anumitor specii de păsări sunt protejate de Legea păsărilor migratorii.
Învăţaţi-vă şi obişnuiţi-vă să va abţineţi. Încurajaţi reţinerea celorlalţi turişti de la fapte distructive. Ajută-i pe copii să descopere la ce folosesc scoicile şi alte obiecte naturale în mediul lor de viaţă. Informează-i că toate aceste obiecte servesc unor scopuri bine precizate în cadrul sistemului ecologic: băţul este ros de şoareci, gândacii stau sub bolovan, tufa acoperă intrarea în vizuina unui popândău, pana este împletită în cuibul unei păsări. Toate obiectele sunt frumoase în Natură din cauza vecinătăţii lor, dar acasă arată cu totul altfel, „suvenirul” sfârşind de obicei la lada de gunoi.

Nu răspândiţi plante şi animale străine!
Evită să introduci undeva plante şi vieţuitoare care nu sunt de-ale locului, sau să le transporţi.
Unele specii de plante, animale, organisme, au un caracter invaziv şi sosirea lor poate provoca în timp o schimbare pe scară mare şi nereversibilă a ecosistemului, prin eliminarea speciilor locale. Conform datelor de la Agenţia SUA pentru peşti şi sălbăticiuni, 42% din speciile din SUA aflate în pericol şi ameninţate cu dispariţia au ajuns aşa din cauza speciilor invazive. Cel puţin 1,5 milioane acri?? din pădurile administrate de Agenţia parcurilor naţionale sunt puternic infestate. Plantele invazive afectează fiecare tip de habitat din pădurile naţionale şi din terenurile Agenţiei naţionale de administrare a terenurilor publice din SUA.

Nu există soluţii cunoscute pentru oprirea răspândirii multor specii invazive şi din cauza aceasta dispare o bogată moştenire naturală locală, care trebuia să fie apărată tocmai de zonele de protecţie înfiinţate de stat. Turiştii contribuie mult la răspândirea invadatorilor, transportând animale vii, plante şi seminţe, sau agenţi patogeni cum ar fi giardia. Posibilitatea unor noi infestări creşte cu fiecare zi, deoarece turiştii călătoresc de la o zonă la alta pe tot globul. De exemplu, trei sferturi din plantele găsite în campingurile din Parcul Bob Marshall, din statul Masachusetts, nu sunt de origine locală.
Turiştii pot evita răspândirea involuntară a speciilor invazive respectând câteva reguli practice:
- Nu luaţi şi nu transportaţi flori, ierburi, plante acvatice.
- Goliţi şi curăţaţi rucsacul, cortul, bărcile, uneltele de pescuit şi alte echipamente după fiecare excursie. Apa, noroiul, solul, rămase pe ele, pot conţine seminţe, spori, plante şi animale mici dăunătoare.
- Curăţaţi murdăria de pe încălţăminte şi anvelopele maşinii.
- Nu aruncaţi şi nu daţi drumul la momeala vie.
- Asiguraţi-vă că animalele de povară şi de companie sunt vaccinate, iar blana lor nu reţine seminţe, rămurele, paraziţi cum ar fi căpuşele.
- Dacă transportaţi furaje, fân, verificaţi să nu conţină buruieni. Hrăniţi animalele de povară cu furaje fără buruieni cel puţin trei zile înainte de plecarea spre zonele nelocuite.     
- Când descoperiţi zone infestate anunţaţi proprietarii şi administratorii de terenuri, ajutându-i astfel să pornească acţiuni de protecţie.



Regula LNT 5: Nu lăsa urme de la focul de tabără!


Focurile de tabără pot lăsa urme durabile în peisajul natural. Aspectul multor zone turistice a fost desfigurat de focurile nesupravegheate şi de preluarea lemnelor pentru foc. Focul de tabără este splendid noaptea, în schimb ziua  resturile lui arată înfiorător: suprafeţe enorme de teren pârjolit şi înnegrit, din care se revarsă cenuşă, lemne, hrană şi gunoaie arse parţial.
Mai grav, focurile de tabăra provoacă incendii de pădure.
Mulţi turişti au crescut mari fiind obişnuiţi cu tradiţia focului de tabără. Dar vremurile s-au schimbat. Focul din lemne nu mai e vital pentru confort şi gătit. Multe din necazurile produse de focurile de tabără pot fi evitate dacă folosim sobe portabile, vetre portabile, vetre înălţate - şi alte metode preventive recomandate de programul LNT.
Înainte de a face excursia informaţi-vă despre reglementările oficiale privind focul din lemne, stabilite de administraţia terenurilor publice din zonă. Numeroase zone nelocuite, rezervaţii naturale şi parcuri impun folosirea sobelor portabile. În perioada călduroasă se interzice focul deschis în păduri.

Folosiţi sobe portabile!
Pentru gătit folosiţi sobe portabile (cu gaz etc.) iar pentru iluminat un felinar (cu lumânare).
Turiştii trebuie să care o sobă, o oală, chibrituri şi combustibil suficient pentru a găti toate mesele de care au nevoie.

Chiar aveţi nevoie de un foc cu lemne?
Când regulamentele locale nu interzic aprinderea focului, mai gândiţi-vă odată dacă aveţi cu adevărat nevoie de foc. La urma urmelor, e mult mai simplu să găteşti pe soba portabilă. Sobele sunt curate, convenabile şi nu dăunează mediului.
Focurile cu lemne se vor face numai în cazuri excepţionale, când condiţiile permit: pericolul de aprinderea pădurii e mic, se găsesc destule lemne căzute pe jos, aveţi timp suficient pentru a pregăti vatra, a arde toate lemnele începute până devin cenuşă, a curăţi şi camufla vatra.
În zonele sensibile, unde plantele cresc foarte încet, focul din lemne este o prostie. Lemnul de salcie arctică sau de jnepen alpin, vechi de o sută de ani, arde în câteva minute.

Fă un foc cu impact minim asupra locului!
Dacă totuşi aprinzi un foc:
- Interesează-te de reglementările privind focurile, valabile pentru zona în care călătoreşti.      
- Analizează vântul, vremea, locul şi resursele de combustibil. Hotărăşte dacă este sigur şi responsabil să aprinzi un foc.
- Dacă nu există o vatră de foc veche (suprafaţă, sau cerc din pietre etc.), foloseşte o vatră portabilă (un cerc pliant din tablă) sau alocă timpul necesar pentru a construi o vatră înălţată.     
- Fă un foc mic, alimentat numai cu lemne sau ramuri căzute, pe care le poţi rupe cu mâna.
- Arde lemnele complet până devin cenuşă. Stinge complet focul şi împrăştie cenuşa după ce se răceşte.
- Pregăteşte o lopată mică şi un vas cu apă, pentru a uda bine cenuşa.
- La plecare, lasă pentru turiştii care vor veni o vatră de foc bună de refolosit: cu mărime rezonabilă, fără prea multă cenuşă, lemne şi gunoaie arse incomplet.

Folosiţi vetrele de foc existente.
În cazul că faceţi un foc, alegerea locului respectiv se face după aceleaşi reguli ca şi pentru locul de tabără. Refolosiţi o vatră existentă.

Vatra în groapă.
Dacă faceţi focul într-o groapă săpată, alegeţi un loc cu pietriş, nisip, sau stâncos, fără vegetaţie (crăci etc.) deasupra, unde se vede solul anorganic. Evitaţi solul organic sau cu pat de frunziş veşted, sau locurile în care focul ar putea dăuna vegetaţiei sau altor formaţiuni naturale. În pădure fiţi foarte atent. Îndepărtaţi orice material inflamabil (ace de brad, coajă de copac, frunze căzute, alte materiale organice) până daţi de solul anorganic. Dacă nu îndepărtaţi complet tot materialul inflamabil de pe sol, riscaţi să produceţi un incendiu de pădure. Focul se va transmite de la vatră la materialul inflamabil care va arde mocnit, încet şi nevăzut, până ce va izbucni după câteva ore sau chiar zile. 
La plecare groapa se va astupa şi camufla, nu înainte de a împrăştia toată cenuşa rezultată.

Folosirea bolovanilor pentru vatră.
Pentru a nu desfigura zona cu bolovani înnegriţi de funingine, nu folosiţi bolovani la vatra focului! Nu aprindeţi focul lângă, sau sub stânci mari. Natura are nevoie de zeci de ani ca să cureţe urmele de funingine de pe stânci.

Vatră portabilă.
Vatra portabilă este o cutie pliantă din tablă în care se face focul fără a mai lăsa urme pe sol. În cutie se aşterne un strat de nisip sau pietriş. Vatra portabilă se aşează pe câteva pietre (ca să nu ardă solul sau vegetaţia de dedesubt), pe o suprafaţă de teren durabil, departe de un perete sau boltă de stâncă.

Vatra înălţată.
Vatra înălţată este o platformă rotundă amenajată din nisip, pietriş sau sol anorganic, cu diametrul 50-60 cm şi înălţimea de 15-20 cm., aşternută pe o prelată sau folie din plastic. Materialul necesar se adună cu sacoşa, din vecinătate, fără a deranja vegetaţia. În jurul vetrei, marginile prelatei pot fi ascunse sub materialul platformei ca să nu fie arse de jeratic. La plecare, materialul vetrei se reaşează în locul de unde a fost luat.

Folosiţi lemne mici, uscate sau căzute.
Alimentaţi focul cu lemne subţiri. Acestea ard mai bine şi produc mai puţină cenuşă, uşurând la plecare sarcina curăţeniei.  
Adună numai beţe căzute pe jos care pot fi rupte cu mâna. Lemnele mai groase căzute pe jos au un rol foarte important în hrana vieţuitoarelor, reciclarea apei şi refacerea solului. Ele adăpostesc vieţuitoare cum sunt şopârlele şi constituie paturi germinative pentru seminţele numeroaselor specii de plante.
Lemnele cu grosimea mai mică decât diametrul încheieturii mâinii se rup uşor şi ard complet, uşurând curăţirea la plecare. Nu se recomandă şi nici nu e necesară utilizarea topoarelor şi fierăstraielor. Buturugile arse pe jumătate pun probleme de camuflare, iar dacă sunt lăsate la vedere desfigurează peisajul. 
Nu rupe crăci din copacii verzi sau uscaţi, deoarece produci cicatrice urâte. De exemplu, prin anii ’80, în jurul campingurilor din parcul Eagle Cap din statul Oregon 95% din copaci erau desfiguraţi de turişti. E preferabil să aduni lemele de foc pe drum astfel ca locul de popas, unde faci focul; să rămână cât mai fără urme.

Controlaţi focul cu atenţie!
Indiferent de felul focului de tabără pe care-l faceţi:
- Menţineţi focul mic.
- Niciodată nu lăsaţi focul nesupravegheat.
- Nu încercaţi să ardeţi ambalaje (placate cu folie etc.), resturi de mâncare, sau alte gunoaie neinflamabile, care la plecare vor trebui ambalate şi luate în rucsac.
- Ardeţi complet lemnele până se transformă în cenuşă. Prevedeţi o oră înainte de plecare pentru controlul stingerii focului, în care timp pe foc nu se mai bagă lemne noi, ci doar resturile şi capetele nearse.
- Udaţi bine cenuşa cu apă. Verificaţi vatra prin pipăire că s-a răcit complet şi îndepărtaţi orice rest nears.
- Împrăştiaţi cu meticulozitate toată cenuşa, cu o lopată mică sau un capac de la o cutie de conservă.
- Readuceţi zona focului la aspectul natural iniţial.
În zonele mult umblate, lăsaţi un singur cerc mic de pietre, curat, în centrul locului de tabără. Distrugeţi şi curăţiţi orice altă vatră sau cerc de pietre. Dacă există o vatră veche amenajată, nu mai faceţi alt cerc de pietre. La plecare curăţaţi vatra, pregătind-o pentru următoarea utilizare.       
În zonele nelocuite, curăţaţi şi camuflaţi vatra pentru a lăsa locul aşa cum l-aţi găsit.

Lângă o apă folosiţi vatra portabilă.
Pentru micşorarea impactului asupra malurilor râurilor, numeroase agenţii care administrează râurile impun folosirea vetrelor portabile din tablă. Ele permit aprinderea unui foc fără a lăsa nici un impact asupra Naturii sau peisajului. Cutia reţine toată cenuşa, astfel că nimic nu se varsă pe sol. După ce focul se termină, cenuşa poate fi împachetată. Cutiile portabile pentru vetre sunt deosebit de indicate pentru plaje. Tăciunii sau funinginea nu ajung în nisip iar plaja rămâne frumoasă şi pentru următorii vizitatori. Cei care călătoresc pe plută sau barcă, călare sau cu maşina, vor utiliza vetre portabile.

Focul pe plajă.
Pe o plajă sau pe un banc de nisip de pe malul mării sau unui râu mare, se sapă o groapă care se foloseşte ca vatră de foc. La plecare groapa se va astupa şi camufla, nu înainte de a împrăştia toată cenuşa rezultată. Cenuşa lăsată grămadă va migra prin nisip şi va ieşi la suprafaţă, dând locului un aspect urât care arată altor vizitatori că acolo a fost un foc.

Desfiinţarea şi mascarea vetrelor hidoase.
De obicei vetrele existente vor fi lăsate aşa pentru o eventuală refolosire. Când găsiţi însă una amplasată din cale-afară de greşit, în locuri nepotrivite cum ar fi: în centrul unei poieni altfel splendide, pe un promontoriu de belvedere, sau pe malul unui lac montan, sau când vatra e hidoasă, de exemplu cu pietroaie mari înnegrite, plină cu sticle, cutii de bere topite sau  ghemotoace de folie din aluminiu, ar fi bine să poposiţi o clipă şi s-o mascaţi. Aruncaţi pietrele din jurul ei, îndepărtaţi cenuşa, împachetaţi şi luaţi în rucsac gunoaiele, faceţi ce puteţi pentru a reda  locului un aspect natural. E o faptă bună în folosul Naturii!
Dar, atenţie! Când curăţaţi o vatră existentă, asiguraţi-vă că cenuşa e rece! Dacă aveţi dubii, nu umblaţi la vatră! E mai bine să nu faci nimic şi laşi aşa o vatră urâtă, decât să porneşti fără să vrei un incendiu distrugător.




Regula LNT 6: Respectă vieţuitoarele sălbatice!

Pentru ca sălbăticiunile să supravieţuiască,
oamenii trebuie să facă sacrificii.


Protejarea şi respectarea animalelor sălbatice
Întâlnirile cu animalele sălbatice inspiră momente grozave de surpriză şi devin poveşti „vânătoreşti”.
Din păcate, sălbăticiunile care mai există pe planetă sunt ameninţate de dispariţie din cauza: pierderii sau fragmentării habitatului, speciilor invazive, poluării, supraexploatării, braconajului şi bolilor. Parcurile de protecţie le mai feresc pe câteva de la unele, dar nu de la toate aceste ameninţări. Aşa că sălbăticiunile au mare nevoie de turişti care să le ajute să supravieţuiască, nu să le facă viaţa şi mai grea.
Animalele reacţionează în mod diferit când întâlnesc oameni. Unele specii se adaptează rapid la convieţuirea cu oamenii pe teritoriul lor, îşi reiau obiceiurile normale şi se „obişnuiesc”. Alte animale fug de oameni, chiar părăsindu-şi puii şi habitatul.
Altele sunt atrase de alimentele şi resturile de hrană de la oameni, fiind puse astfel în pericol. Întrucât turismul se face pe teritorii uriaşe tot timpul anului, impactul asupra vieţuitoarelor este foarte  extins. Peştii, păsările şi reptilele, mamiferele, sunt afectate de oamenii care le invadează habitatul. Noi toţi suntem răspunzători de soarta animalelor şi obligaţi să coexistăm paşnic cu ele, dacă vrem să ne mai bucurăm de prezenţa lor. 

Priviţi-le de departe!
Observă şi fotografiază animalele de la o distanţă suficient de mare ca să nu le sperii sau să le forţezi să fugă. Nu le urmări şi nu te apropia de ele. Când vânezi, studiază bine dinainte caracteristicile animalului vânat şi trage numai când eşti sigur că-l vei doborî fără suferinţe, dintr-o lovitură. Foloseşte prepeleacele, posturile de observare, platformele şi ascunzişurile amenajate în acest scop.
Pentru observare foloseşte un binoclu, iar pentru fotografiere un teleobiectiv. Retrage-te când animalul reacţionează la prezenţa ta. Pentru a părăsi zona depărtează-te de animal, chiar dacă aceasta înseamnă un ocol faţă de direcţia pe care intenţionai să mergi. Turistul are mai multă libertate de mişcare decât un animal. Fii generos cu animalele. Evită mişcările bruşte şi contactul vizual direct, care poate fi interpretat ca o  agresiune. Nu deranja animalul, de exemplu ţipând la el ca să arate mai bine în poză. Când animalele sunt în mers, fereşte-te din drumul lor. Mergi în linişte, afară de zonele cu urşi şi lei de munte.
Nu umbla noaptea, când animalele nocturne de pradă pot fi primejdioase.
Exemplul adulţilor influenţează relaţia copiilor cu sălbăticiunile şi natura. Poartă-te respectuos şi reţinut cu Natura, învăţând copiii să nu se apropie, mângâie sau hrănească animalele sălbatice. Supraveghează continuu copiii şi nu-i lăsa să se îndepărteze. Deoarece copiii mici sunt de aceiaşi mărime cu animalele de pradă, acestea îi pot ataca fără frică. Nu înghesui, înconjura, zgândări un animal sălbatic şi nu încerca să-l prinzi. Puii luaţi şi mângâiaţi de oameni, chiar cu cele mai bune intenţii, capătă miros de om şi pot fi abandonaţi de părinţii lor. Când găseşti un animal cu probleme, anunţă pădurarul.   

Evitaţi perioadele şi habitaturile sensibile!
Evită contactul cu sălbăticiunile în perioadele sensibile: de împerechiere, de cuibărit, de creşterea puilor sau în timpul iernii. Ţine seama de stresul sezonier la care sunt expuse sălbăticiunile, aşa că în anumite situaţii, pentru siguranţa ta şi a lor nu le traversa habitatul. De exemplu, în Parcul naţional Mark Twain din statul Montana, deranjarea liliecilor gri şi celor indieni în timpul iernii micşorează mult şansele lor de supravieţuire. În Montana, la sfârşitul verii urşii grizzly umblă prin zmeuriş. Primăvara devreme, când aleg locul de cuibărit, vulturii şi păsările cântătoare se feresc de oameni. 
În general, sălbăticiunile sunt deranjate de oameni în perioadele când se împerechează şi îşi apără teritoriile, când nasc, când cresc puii sau clocesc, sau când hrana este greu de găsit. Cu cât afli mai multe despre o specie, cu atât devii mai atent faţă de nevoile şi temperamentul animalelor respective, mai ales în momentele şi locurile critice.

Nu daţi niciodată de mâncare animalelor!
Nu da niciodată de mâncare sălbăticiunilor, căci le faci un mare rău. Când nu au alimente omeneşti, animalele sălbatice îşi caută o hrană sănătoasă în mediul lor natural. Când capătă alimente omeneşti sălbăticiunile îşi strică sănătatea, îşi schimbă obiceiurile naturale, se expun ameninţării animalelor de pradă şi altor pericole. Când sălbăticiunile înghit ambalaje, beau antigel sau consumă alte obiecte, pot să se îmbolnăvească grav sau chiar muri. Presa publică cu titluri mari ştiri despre animale sălbatice atrase de oameni şi de hrana lor. Urşii în căutare de hrană sunt vestiţi pentru că rup corturi sau invadează maşinile parcate, dar cel mai des turiştii au de a face cu rozătoare sau pasări în căutare de firmituri. Aceste animale mici nu sunt periculoase pentru om, dar prezenţa lor deranjează, pot transporta germeni de boli, iar preferinţa pentru hrană omenească dăunează bunului lor trai.
Animalele sunt oportuniste îndemânatice. Confruntate cu oferta resturilor neglijente de la o masă sau cu ceva oferit de un turist, ele îşi înving prudenţa naturală faţă de oameni. În continuare purtarea lor poate deveni agresivă, chiar distructivă, dar până la urmă animalele pierd în confruntarea cu oamenii. Speranţa unei mese uşor de procurat atrage sălbăticiunile în locuri periculoase pentru ele, cum ar fi campinguri, parcaje, drumuri etc. unde pot fi vânate de câini sau lovite de maşini. De asemenea, ele se pot aduna involuntar în grupuri mai numeroase decât ar face-o în natură, crescându-le astfel stresul şi posibilitatea de răspândire a bolilor între ele.

Depozitaţi hrana şi gunoiul în loc sigur!
Protejează sălbăticiunile şi fereşte alimentele, depozitând hrana şi gunoiul în locuri sigure.
Prin „hrană” înţelegem şi gunoiul, conservele, nutreţul animalelor de povară, alimentele animalelor de companie, combustibilul şi produsele igienice parfumate. Multe mamifere mici sunt atrase de sarea rămasă  pe ghete, rucsaci sau haine, din evaporarea transpiraţiei.
Păstrează tabăra curată, adunând şi evacuând orice gunoi, chiar şi cele mai mărunte resturi de mâncare. Ai grijă ca nici pe potecă să nu scapi bucăţi de alimente.
În zonele cu urşi, agaţă sacoşa cu „hrană” de o ramură. Sacoşa va atârna la cel puţin 2 m. sub craca care o susţine, la o înălţime de peste 4 m. faţă de sol, la mai mult de 2 m. de trunchiul copacului. „Hrana” poate fi depozitată şi în recipienţi sau lăzi amenajate special, cu încuietori rezistente la urşi.
Metodele recomandate sau reglementate pentru depozitarea şi transportul judicios al alimentelor variază mult de la un loc la altul, aşa că pentru aflarea variantei celei mai bune se vor cere informaţii de la administratorii terenurilor publice respective.

Canistre.
Magazinele de echipament sportiv şi unele birouri pentru administrarea spaţiilor publice vând sau închiriază canistre. Corect folosite, aceste recipiente asigură turiştilor un somn liniştit iar urşilor o hrană sănătoasă.

Controlaţi-vă animalele de companie!
Sălbăticiunile şi câinii de companie nu se amestecă bine. Chiar ţinuţi de zgardă, câinii hărţuiesc animalele şi deranjează alţi turişti. Cea mai bună variantă e să-i lăsaţi acasă. Chiar dacă e culmea cuminţeniei, orice câine poate transporta germeni de boli care pot infecta sălbăticiunile. Când vreţi să călătoriţi cu câinele, interesaţi-vă din timp asupra reglementărilor în vigoare. Majoritatea parcurilor naţionale din SUA interzic accesul câinilor.
Verificaţi starea sănătăţii câinelui în ajunul excursiei. Câinii trebuie să aibă vaccinările la zi pentru a evita molipsirea sau răspândirea unor boli infecţioase cum ar fi: turbarea şi parvo-virusul, mai ales în zonele cu lupi. Pentru controlarea câinelui folosiţi un colier şi o lesă scurtă. Îndepărtaţi excrementele câinelui de pe poteci, locurile de popas, locurile de campare, introducându-le în gropi săpate, la fel ca cele pentru oameni.



Regula LNT 7: Respectă-i pe ceilalţi turişti!


În prezent trebuie să folosim terenurile nelocuite alături de turişti de toate felurile. Pur şi simplu nu mai există spaţiu suficient pentru ca fiecare amator să fie singur pe anumite poteci, lacuri, râuri şi locuri de campare. Cu toate acestea, „politeţea în sălbăticie” este adeseori neglijată. Din păcate nici în societate oamenii nu-şi mai supraveghează comportamentul, cu atât mai puţin o fac în sălbăticie, acolo unde mulţi se cred „liberi”.

Respectă-i pe ceilalţi turişti!
Respectă ceilalţi turişti. Nu le strica excursia şi nu le deranja contactul cu Natura.
În sălbăticie, caută să păstrezi un spirit de colaborare. Buna înţelegere între turişti depinde de atitudinea noastră faţă de ceilalţi şi de atitudinea lor faţă de noi. Interacţiunile noastre ar trebui să arate că în caz de nevoie putem să ne bazăm unul pe altul. Deşi lumea s-a înmulţit peste măsură iar motivările şi gustul de aventură diferă de la un turist la altul, totdeauna pe potecă mai există loc cât să încapă toţi oamenii cu mintea deschisă şi inimile călduroase.

Cedează întâietatea!
Fii politicos. Cedează trecerea pe potecă.  Dacă vegetaţia din jurul potecii e deasă, sau sensibilă la călcare, te poţi opri pe o porţiune mai lată a potecii, astfel ca să poată trece eventuali alţi drumeţi. Lucrurile mici au efectele cele mai mari. Simpla bunăcuviinţă de a saluta prietenos un necunoscut întâlnit pe potecă, sau de a purta haine care nu sunt stridente în peisaj, sau de a ieşi în afara potecii pentru a lăsa pe altcineva să treacă (să urce!), de a aştepta cu răbdare să-ţi vină rândul să înaintezi, sau de a păstra liniştea, toate acestea fac diferenţa între civilizaţie şi barbarie. Când întâlneşti localnici care supravieţuiesc în zone depărtate, în sate şi tabere sezoniere, fii respectuos, prietenos şi reţinut. Caută să nu ieşi în evidenţă. Fii atent la hotarele dintre teritoriile triburilor, cere voie să traversezi terenurile private, respectă legile, reglementările şi restricţiile valabile din zonă. Respectă interdicţia benevolă de a vizita terenurile publice în perioadele sărbătorilor religioase ale indienilor americani.      
De asemenea, nu deranja animalele şi echipamentul fermierilor, pescarilor, tăietorilor de lemne, vânătorilor, minerilor şi altora care îşi câştigă existenţa din utilizarea legală a terenurilor publice. Lasă porţile deschise sau închise, aşa cum le-ai găsit.
Grupurile care conduc sau călăresc animale au prioritate pe poteci. Drumeţii şi bicicliştii vor ieşi şi se vor deplasa pe partea din vale a potecii, iar dacă e cazul, vor vorbi încet între ei sau cu călăreţii, deoarece caii şi alte animale de povară se sperie uşor.   
Când alergi, skiezi sau mergi pe bicicletă, nu înainta cu o viteză mai mare decât poţi stăpâni.
Înainte de a depăşi pe cineva anunţă-ţi politicos prezenţa, apoi înaintează cu atenţie. Deseori, în zonele aglomerate canotorii, alpiniştii şi alţi vizitatori ajung să aştepte la coadă permisiunea de a înainta mai departe. Dă-le celor din faţă o mână de ajutor, când e cazul.

Stai retras!
Unii oameni sosesc în sălbăticie pentru a gusta liniştea şi singurătatea. Alţii vin pentru camaraderia de grup. Dar în prezent, chiar şi cele mai izolate terenuri nelocuite sunt apăsate de o aglomeraţie năucitoare de vizitatori. De aceea, când e posibil stai şi odihneşte-te la oarecare distanţă de potecă, pe o suprafaţă de teren durabil, cum ar fi stânca sau pământul fără vegetaţie. Dacă se poate, caută un loc de popas sau de tabără ferit de privirile şi sunetele altor turişti.

Lasă să se audă sunetele Naturii!
Pentru unii, tehnologia a devenit o necesitate chiar şi în sălbăticie. Pentru alţii, ea este nepotrivită locului. Evitaţi conflictele, făcând un efort conştient pentru a lăsa pe fiecare vizitator să-şi guste experienţa de viaţă dorită. În Natură, lasă să se audă numai sunetele naturale.
Unele activităţi în aer liber sunt inevitabil zgomotoase. O împuşcătură se aude la mai mulţi kilometri, aproape tot atât de departe şi lătratul câinilor care trag o sanie pe zăpadă. Cât se poate, nu faceţi zgomot, mai ales noaptea sau în zone izolate. Reglează arma de foc numai în poligonul de tir. Învaţă câinii să nu facă zgomot. Nu folosi lămpi puternice, aparate de radio, jocuri electronice, casetofoane şi alte aparate invazive. Ascultă muzica la cască. Vorbiţi încet. Utilizaţi discret telefonul mobil. Şi mai ales, armonizaţi-vă cu Natura.